Sărbători Pascale la Pensiunea Creţuca

TIPĂREȘTE

Am rămas datoare de vreo câteva luni cu impresiile de cazare de la pensiunea unde ne-am petrecut sărbătorile Pascale anul acesta. Încerc să mă achit acum de datorie, nu de alta dar mai am o săptămână şi plec în vacanţă şi parcă văd că mă întorc de acolo numai cu la mare, soare fetiţele sunt... nu mai zic, şi uit de Pensiunea Creţuca.

Trebuie să spun încă de la început că am plecat cu mari strângeri de inimă. Pensiunea respectivă nu avea absolut nicio recenzie pe AFA. Pffff... mare problemă asta pe capul clanului nostru... Am încercat înainte să plecăm să facem rost de un sticker cu AFA pentru lunetă. Vezi să nu... Concurs suspendat, de unde să iei sticker??? Drept pentru care domnul meu, în disperare de cauză, se apucă şi vorbeşte stânga-dreapta la firme de profil din zona noastră şi până la urmă reuşeşte să facă rost de ceva care semăna cu un sticker de lunetă în miniatură. Adică era un fel de “half-sticker”… “-Măi, ce faci tu cu ăla? Că nu se vede deloc? ”, îl apostrofez când îl văd cu ăla în mână. “-Taci, ariciule, că nu-i problemă. Parchez cu spatele exact la poartă dacă e nevoie şi mâncare stricată îţi garantez că tot nu primim... ”

Dar să revenim la pensiune…

Antamarea şi tot tacâmul

Pensiunea am găsit-o pe net, căutând ceva în zona Maramureşului, la o distanţă aproximativ egală între Cimitirul de la Săpânţa şi Mocăniţa. Că n-am mai ajuns noi la mocăniţă, asta e o altă discuţie… Ne interesa spaţiu de cazare pentru un grup de 6 adulti şi doi copii, cu menţiunea că puradeii necesitau neapărat spaţiul lor de somn, adică pat pentru fiecare. În plus, aveam nevoie de baie proprie în fiecare cameră. După mai multe telefoane deja eram în pragul disperării. Ori nu aveau locuri, ori ne cereau preţ întreg pentru puştoaica de 7 ani şi 50% pentru juniorul de 3,5 ani.

Fac o paranteză pentru a spune că majoritatea pensiunilor ofereau pachete de Paşte, ceea ce noi şi căutam, dar la un preţ decent. În cele din urmă am ajuns cu un telefon la Pensiunea Creţuca. Deosebit de amabilă, doamna mi-a spus că are spaţiu iar preţul ar fi de 480 de lei de persoană adultă iar copiii nu plăteau nimic. Preţul includea cazarea pentru patru nopţi în camere duble cu baie proprie şi masă în regim de demipensiune cu băuturi incluse. În plus, ne-a spus că nu e nevoie să trimitem avans, deşi eu am insistat. Hmmmm... când ceva e prea frumos ca să fie adevărat, de obicei nu e. Asta o s-o ţin minte toată viaţa... Am anunţat ceilalţi participanţi la excursie şi am căzut de acord cu toţii să “batem palma” pentru Pensiunea Creţuca.

Peste câteva zile însă, mă trezesc cu telefon de la doamna Ioana care, scuzându-se, mă informează că e posibil ca eu să fi înţeles greşit. Adică pentru copii era gratis doar mâncarea, în schimb trebuia să plătesc pentru ei cazarea, 100 de lei pe noapte. Logic, că nu mi-a picat bine, dar stând şi analizând împreună cu jumătatea-mi, am ajuns la concluzia că oricum nu am fi avut cum să ieşim mai ieftin în altă parte. În plus, copiii urmau să aibă aici camera lor, baia lor, separate de ale noastre. Aşa că am “înghiţit găluşca”, cum se spune, şi am anunţat-o pe doamna Ioana că suntem de acord să plătim suplimentul pentru copii (de parcă am fi avut încotro…). Am întrebat-o încă o dată dacă nu ar vrea totuşi să-i trimitem avans, dar a refuzat categoric. Oooofff!! Şi uite aşa am început să căutăm sticker de lunetă… :)))

Localizare şi aspect exterior

Din Bucureşti şi până în faţa pensiunii am făcut aproximativ 12 ore. Nu voi detalia drumul pentru că ar trebui să dau copy-paste la review-ul domnului meu şi n-ar avea sens. Pensiunea se află în localitatea Botiza la vreo 400 de metri distanţă de biserica nouă din sat. Deşi are o curte mică, nouă ni s-a părut extraordinar de primitoare... pentru noi, că maşinile noastre au fost parcate în stradă. Aceasta cred că este cea mai mare hibă pe care o pot găsi pensiunii. Dar nu a fost de nesuportat.

Locurile de cazare sunt împărţite în două clădiri. Una nouă, renovată la începutul anului şi unde am fost noi cazaţi, şi una mai veche, care nu ştiu cum arată pe interior, dar de care cei care stăteau acolo păreau foarte mulţumiţi.

În curtea cu iarbă şi mini-alei pietruite există un foişor mare, un grătar, un balansoar şi un tobogan pentru copii. A, da, şi o mini-fântână care susură zi şi noapte de nu o dată am ieşit în curte din sala de mese să vedem dacă nu cumva începuse ploaia. Ieşirea din curte se face printr-o poartă maramureşană superb sculptată şi dă într-o străduţă mică, nu direct în şosea.

Fiind Paştele, nu ne puteam duce cu mâna goală, mai ales că ştiam că proprietarii au o fetiţă cam de vârsta mândrei noastre. Aşa că dulciurelele şi jucărica au fost pentru domnişoară, iar pentru părinţi am luat o sticlă de şampanie. Pfoai, ce mi-a stat inima când am văzut colecţia de băuturi a domnului. Eu nu prea mă pricep, dar am văzut sticle din alea şmechere cu fel de fel de bărcuţe şi chestii prin ele, suporturi sculptate pentru sticlele de vin de colecţie pe care el le avea expuse. Da', nah... de unde era să ştiu? Şi oricum... măcar m-am gândit... (zise @ariciu ca să se scoată...)

Cazarea şi masa

Noi, aşa cum am amintit, am fost cazaţi în corpul nou al clădirii. Ambele noastre camere, au avut paturi mari, duble extrem de comode şi băi cu cabine de duş. Dulapurile erau foarte încăpătoare, iar covoarele moi fuseseră spălate la vâltoarea din sat, aşa cum ne mărturisise într-o seară fetiţa gazdelor, care a fost nedezlipită de puştoaica noastră pe tot parcursul şederii noastre acolo.

Ne-au fost puse la dispoziţie prosoape şi săpunuri iar la căldură nu au făcut deloc economie. Într-o seară chiar am deschis puţin geamurile, deşi era răcoare bine, pentru că temperatura în camere tindea să ajungă la cote alarmante.

La baie, cel puţin la etajul 1, unde am fost noi cazaţi, am avut la un moment dat impresia că au încălzire în pardoseală, deoarece gresia era foarte caldă. Ne-au explicat ulterior că erau doar ţevile care duceau la calorifer. Oricum, senzaţia de a ieşi din duş cu piciorul gol direct pe gresia caldă a fost de nu se poate...

În fiecare cameră există televizor cu o grămadă de canale, astfel că seara, când se lăsa răcoarea, convingeam destul de uşor copiii să treacă în cameră la desene până la ora de culcare. Din păcate însă, deşi există wi-fi în pensiune, nu există semnal în camere. Astfel, internetul poate fi accesat doar din sala de mese.

Sala de mese era cumva în afara clădirii cu dormitoarele, într-un corp separat. Aranjată cu mult bun-gust avea pe pereţi obiecte tradiţionale. Aici am luat masa în toate cele patru zile cât am stat acolo. Şi ce masă...

Păi deşi aveam demipensiune, nu s-a simţit lipsa mesei de prânz. Oricum am avut în fiecare zi supă/ciorbă şi în plus, micul dejun îl luam când ne trezeam, fără să ne impună cineva vreo oră. Adică "micul dejun se serveşte între orele 8.00 şi 10.00... "... pas. Când ne trezeam, atunci mâncam. Dacă nu era nimeni prin zonă, găseam mâncarea pe masă. N-o să fac apologia mâncării şi nici n-o să descriu pe larg felurile de mâncare, salatele, antreurile, fripturile şi mezelurile de vânat cu care am fost răsfăţaţi. Nici palinca şi afinata de casă... Am suflet, nu vreau să fac pe nimeni să-şi schimbe tastatura pentru că a luat brusc apă la bord... O să povestesc doar puţin despre pască, deoarece a fost un şoc pentru mine, şi despre mâncarea "la disc" despre care nu auzisem până atunci.

Bun... pasca lor. La mine noţiunea de pască se traduce printr-un fel de prăjitură cu aluat de cozonac şi umplutură de brânză dulce cu stafide. Eheeee... la ei e altceva. E o pâine de casă care arată ca un cozonac cu cacao dar în loc de cacao are carne. Pe lângă asta, mai e şi cu aromă de scorţişoară. Genială combinaţie, după gustul meu.

Apoi... mâncarea la disc pe care am savurat-o într-o seară a constat în friptură şi cartofi, totul pregătit împreună, afară în curte, pe un disc imens. Nu ştiu tehnică, proprietăţi ale respectivului disc sau de unde se cumpără aşa ceva, dar a fost de-a dreptul mirobolantă. Am mâncat cu toţii cu şapte guri şi unii dintre noi chiar ne-am întors cu ceva greutate în plus acasă.

Ca să concluzionez, atât condiţiile de cazare cât şi mâncarea proaspătă, gustoasă, pregătită în casă, au fost mult peste aşteptările noastre. Dacă am avut multe emoţii în ceea ce priveşte aspectele acestea, iată că se poate şi la noi să ai parte de mai mult decât puteai spera sau de cât de prefigura că vei avea la un moment dat.

Ospitalitatea gazdelor

Mor când văd într-un review: "Gazdele noastre... bla-bla... adevăraţi profesionişti... bla-bla... amabili şi săritori... bla-bla... ospitalieri... bla... ". Eheee, iată-mă în situaţia în care trebuie să spun şi eu toate aceste lucruri despre gazdele noastre şi nu vreeeeau! Nu vreau pentru că nu-mi place cum sună, mi se pare fals, mi se pare copy-paste, mi se pare fără esenţă. Aşa că o să spun doar: Gazdele noastre au fost... bla-bla. În rest... înţelegeţi voi!!

Am să povestesc însă puţin ca să puteţi judeca singuri ce fel de oameni sunt.

În ziua de luni, deci a doua zi de Paşte, la ei toată lumea merge la biserică. Aşa că mama doamnei Ioana s-a ocupat în egală măsură atât de nepoata ei cât şi de mândra noastră pentru a putea pleca la biserică cu ele. Le-a dat cămăşuţe şi fote, le-a pus baticuri şi opincuţe şi le-a atârnat câte un zgărdan la gât. A fost pentru noi o adevărată surpriză să ne vedem odrasla îmbrăcată astfel de jurai că e de acolo. Înainte să ieşim din casă le-a dat câte o desagă din aceea micuţă şi a pornit cu ele amândouă spre biserică, noi urmându-le îndeaproape, dar totuşi la distanţă, că nu am considerat că eram îmbrăcaţi corespunzător peisajului... :)

În ultima seară, după ce am culcat copiii, doamna Ioana ne-a pus la dispoziţie costume tradiţionale pentru a ne poza şi a ne simţi maramureşeni măcar pentru puţin timp. Vai ce ne-a plăcut!!! A fost ca o joacă de oameni mari...

Când am plecat să vizităm Săpânţa domnişoara noastră nu s-a arătat prea încântată. Ea îşi dorea să rămână în curte să se joace cu noua ei prietenă. Atât doamna Ioana, cât şi mama dânsei au insistat să o lăsăm, asigurându-ne că va fi pe mâini bune şi că se vor ocupa de ea să mănânce la prânz şi să fie cuminte. Deşi m-am oferit să plătesc mesele în plus (a mai rămas într-o zi), nici n-au vrut să audă.

Ce mi-a mai plăcut în mod deosebit şi nu am mai văzut la altă pensiune până acum, în sala de mese exista o măsuţă mică unde erau puse la dispoziţia turiştilor pliante cu hărţi ale zonei, cu obiectivele turistice precum şi hărţi ale comunei Botiza.

Cam asta ar fi ce îmi amintesc eu din experienţa cazării în Maramureş. Mă bucur că mai există oameni de calitate la noi în ţară, mă bucur că am fost în Maramureş, mă bucur că am ales Pensiunea Creţuca şi mai ales mă bucur că... nu am avut nevoie de half-sticker-ul de lunetă!!! E bine totuşi că-l avem. Nu se ştie niciodată pe unde ajungem şi cum nimerim într-un loc unde chiar va trebui să parcheze colegul @le_maitre cu luneta-n poartă... :)

---

VIZUALIZĂRI: 3580 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI