N-am văzut ursul, am văzut doar ”ursoaica” și casa ei

TIPĂREȘTE

Cu greu ne-am despărțit de căsuțele din Hațeg. Ne-am îndreptat către zimbri, apoi către Deva și spre Alba Iulia-cel mai frumos oraș din țara mea.

Eram pregătită pentru o zi grea, știam ce va urma, copiii vor fi foarte fericiți. Zimbri au fost drăguți și cuminți, Cetatea de la Deva am găsit-o fără cearceafurile care o împodobeau în urmă cu câțiva ani, Alba era... minunată, fabuloasă, mult mai frumoasă decât la ultima mea vizită, e drept că sunt mulți ani de atunci. Le promisesem copiilor o vizită la o cetate cu multe porți și un tunel secret. Statuile au fost deliciul meu, m-am fotografiat cu toate:P. Fericire mare și pe pitici și pe adulți.

Am pierdut un copilaș prin cetate, am trimis un altul după el, ne-am pierdut și noi de cei patru kinderi pentru că ei se zbenguiau iar noi ne pozam. Zău că n-am avut vreo vină, dar ședințele foto de grup sunt obligatorii și foarte importante=)).

Eram epuizați. Noi, nu copiii. Ne era foame, am oprit la restaurantul Alloro și ne-am bătut puțin joc de banii noștri. În fine, stând la masă, cel mai mic dintre puști mă vede că mă agit pentru cazare și-mi propune el o vilă unde fusese în tabără. Eu nu pot refuza copilul, caut vila pe net, sun, era 300 lei o cameră. Ooo, păi acolo e Belek, nu-i de noi:(! E frumos dar scump, caut altceva, nu găsesc nimic interesant, convenabil, am plecat la drum, spre Valea Arieșului. Din câte știam eu, din ce văzusem în tinerețe, acolo erau muuulte locuri de cazare, bune și ieftine.

În Vadul Moților, la nr. 7, pe DN 75, între Câmpeni și Arieșeni văd un panou, o reclamă, pe stânga drumului. Ne abatem de pe șosea, coborâm în curtea unei pensiuni frumoase, Casa Ursului.

Ne întâmpină o doamnă super, super amabilă, cochetă, brunetă, cu floricele în păr (cum îmi place și mie;)), zâmbetul îi lumina fața. Doamne, cât de mult contează unele detalii!

Întreb doamna dacă ne poate ajuta cu o dublă și două triple curate, obligatoriu cu baie proprie pentru fiecare dintre acestea. Răspunsul a fost afirmativ, s-a oferit să ne arate camerele disponibile. 100 lei dubla, 120 tripla. Am acceptat după vizionare, se încadrau în cerințele noastre.

De restaurant nu aveam nevoie pentru că mai aveam câteva merinde în traistă.

Pensiunea are 6 camere dispuse pe două nivele, o bucătărie complet utilată, o sală de mese, 3 foișoare în față clădirii, două foișoare în lateralul acesteia, o căsuță, o parcare acoperită cu pietriș, parcare suficient de mare. Aaa, mai avea ceva: o curte imensă, pomi fructiferi, stupi de albine și râul Arieș în lateralul proprietății. O minunăție de loc, era de poveste și acesta, ca și cel de la căsuțe. Ei, eram în altă poveste acum, cred că eram în ”Albă ca Zăpada” :D.

Camerele repartizate nouă erau la etajul unu, cu vedere la râu. Scările din lemn scârțâiau sub pașii noștri, acestea erau ”învelite” cu preșuri. Holul era lung, luminat natural, cu acces la un balcon comun. Pardoseala era din parchet laminat.

Camera noastră era spațioasă, cu parchet, fără balcon, cu perdea din voal la geam, sub geam am zărit un calorifer. Zugrăviți în culori pastelate, pereții erau luminați de două aplice, lumina era caldă. Nu există A. C. dar nici nu cred că ar fi nevoie. Dulapul pentru haine era micuț, cu o singură ușă, lângă acesta o comodă ținea pe umeri un televizor pitic. Patul matrimonial era acoperit cu o saltea bună, lenjerie frumos mirositoare, noptierele încadrau elementul principal al camerei. Prize erau suficiente, mi-au fost de mare ajutor.

Baia era de mărime medie, era curată dar avea câteva minusuri: nu exista perdea la cădiță, nu am avut poliță pentru cosmetice, nu funcționa scurgerea. Prosoapele erau pufoase, albe, de diferite dimensiuni, patru la număr. Am avut săpun lichid și h. ig. Aerisirea se făcea prin geamul micuț dotat cu plasă de țînțari.

Bucătăria era foarte curată, utilată complet, totul era pus la dispoziția turișilor.

La parter am văzut amenajat un colț cu suveniruri ”eco”, dulcețuri, miere, siropuri, palincă, afinată, toate din ”ograda” oamenilor gospodari.

Sala de mese era superbă, mare și curată, decorată foarte frumos cu mese, scaune, fotolii și canapele. Am făcut câteva poze acolo dar mi-au cedat bateriile și au ieșit un pic... altfel:(.

Noi am folosit foișoarele din spate, copiii unul iar noi pe celălalt. Din partea gazdei am primit palincă și afinată. Ne-am omenit cu merindele din ”traista” frigorifică, palinca a fost grozavă. Am stat la povești în liniștea nopții, luna ne privea și se minuna de râsetele noastre, parcă era invidioasă pe noi, dar ne-a ascultat poveștile despre zimbri, cetăți, catedrale, statui. Se bucura și ea. Am pășit pe cărarea pietruită pe care soarele nopții mi-o lumina, am ascultat liniștea pădurii întunecate, am adormit cu greu, eram obosită și emoționată.

Dimineața m-am trezit cu gândul la iarba udă și la râul Arieș. Am coborât, am făcut cafea pentru părinții somnoroși, am pregătit micul dejun și am ieșit în curte. E adevărat și recunosc, nu sunt impresionată de verde așa cum sunt de albastru, dar totuși, nu sunt din piatră...

Am savurat cafeaua plimbându-mă prin iarba udă, privind cerul și soarele ce se ascundea de mine printre munțișori. Cu degetele înghețate de roua ce săturase setea ierbii, am coborât până la râu, am deschis poarta și m-am minunat de culoarea și de viteza apei, ”zgomotul” era plăcut. Îmi cântau și păsările, în curtea vecină două văcuțe se hrăneau de zor. Parcă eram în pădurea mea, parcă eram o prințesă înconjurată de verde, răsfățată de cântecul ascuns al pădurii, de strigătul apei ce curgea lângă picioarele mele.

Mă trezește Patrocle. Cum? Am uitat să vă povestesc de Patrocle? Era cățelul gazdei, era plin cu purici dar era tare cumințel. M-a însoțit înapoi până la foișor. Lumina dimineții era culoarea echilibrului din viață. Verde, verde, verde. Așa am văzut eu, dar nu stele verzi:P!

Mă întâmpină doamna cu zâmbetul pe buze. O minune de femeie! Am discutat puțin și i-am explicat mica problemă din baie, mi-a mulțumit și a promis că o va remedia și chiar o cred. Patrocle s-a așezat cuminte lângă frumoasa stăpână, o nefumătoare care-și savura cafeaua citind o carte. Mi-a plăcut imaginea. Mult.

După câteva cafeluțe și după o porție de cromoterapie, mi-am revenit din amorțire. S-au trezit și somnoroșii mei frumoși.

Soarele era la datorie, nu ne-a dezamăgit. Urma o zi zsuper interesantă, zi dedicată peșterilor, știam ce mă așteaptă.

Am plătit cash, nu am dorit chitanță. De internet nu am întrebat, mi-am ”pierdut” timpul scriind câteva rânduri, nu am folosit nici televizorul.

Săptămâna era pe sfârșite, mă despărțea o zi și o noapte de prietena mea. Nici nu știa că sunt pe drum, că mă îndreptam spre ea, doream să-i fac o surpriză. Știu că ea apreciază gesturile simple, din inimă, spre deosebire de alți oameni pretențioși.

Recomand cu sufletul deschis această pensiune. Nu sunt urși, nu s-au mâncat între ei ca la Peștera Urșilor. Nu e lux, e curat, ”călduros” și ”ursoaica” e dulce tare. Iar Patrocle e haios foc.

Rog atașarea melodiei https://youtu. be/GYKpMFL6j6A, versurile au o semnificație aparte pentru mine.

---

VIZUALIZĂRI: 1907 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI