Croazieră în Murano şi Burano - cele mai frumoase insule veneţiene

TIPĂREȘTE

Aşa cum v-am spus în articolul “Aventura mea veneţiană în Lido di Jesolo”, oferta agenţiei de turism pentru excursia noastră la Veneţia cuprindea şi o croazieră în insulele învecinate, Murano şi Burano, croazieră pentru care am plătit în plus câte 28 euro.

Cred că oricine ajunge în Veneţia nu ar trebui să rateze să viziteze şi frumoasele insule Murano şi Burano, cunoscute în întreaga lume pentru peisajele pitoreşti, pentru tradiţiile artizanale şi pentru istoria unică. E aproape de neconceput să nu vrei să vezi cu ochii tăi cum se modelează celebra sticlă sau să te plimbi pe străduţele pline de farmec şi culoare din Burano. Din grupul nostru de la Iaşi nu a fost chiar nimeni care să nu vrea să meargă şi pe insuliţe deşi …. tentaţia de a rămâne mai mult prin Veneţia era mare, pentru toţi!

Ne-am îmbarcat pe un vaporaş închiriat doar pentru grupul nostru, pe care l-am luat din staţia San Zaccaria – de lângă Piața San Marco.

Pentru cei care vreți să vizitați insulele pe cont propriu, puteți lua vaporetto nr. 12 de la Stația Fondamente Nove – cu oprire la Murano și apoi la Burano sau, din stația San Zaccaria, vaporetto nr. 4.1 sau 4.2 care vă lasă la Murano, iar de acolo puteți continua călătoria cu vaporetto nr. 12 până la Burano. Mai sunt şi croazierele de grup, cu ghid, care se organizează pe cele trei insule: Murano, Burano şi Torcello; costă în jur de 25-30 euro şi durează aproximativ 5 ore. Biletele se pot achiziţiona de la tutungerii sau din apropierea staţiilor de plecare. Preţul unui bilet simplu, doar dus, este 7 euro iar dus-întors, 10 euro.

Supranumită şi ”insula îmblânzitorilor de sticlă colorată” este o insulă foarte mică, întinsă pe doar 0,93 kilometri pătraţi, cu o populaţie de 5000 de locuitori, situată la o distanţă de 1,5 km de Veneţia dar cunoscută şi apreciată în întreaga lume pentru producţia celebrei sticle de Murano. Cândva, Murano era doar un sat de pescari – până prin secolul al XIII-lea, când atelierele din Veneţia au fost mutate aici deoarece exista riscul unor incendii în timpul procesului de fabricare, casele fiind ridicate pe piloni din lemn. Murano a prosperat ca port şi centru comercial, având chiar monedă proprie. În timp, veneţienii şi-au construit case de vacanţă pe insulă întrucât se considera că focul din cuptoarele unde se prelucra sticla ar fi fost benefic sănătăţii. Preţurile sticlei de Murano au fost dintotdeauna foarte mari iar câştigurile din urma comercializării acesteia erau fabuloase.

Cu timpul însă, multe fabrici s-au închis, rămânând acum doar câteva ateliere iar această preţioasă îndeletnicire se pare că a fost şi este transmisă din tată-n fiu.

Am ajuns la Murano în aproximativ jumătate de oră şi vaporaşul ne-a lăsat chiar la un atelier de prelucrare a sticlei. Am coborât şi, de pe un mic podeţ, am intrat direct în atelier. Acolo am fost aşteptaţi de un ghid şi după ce ne-am aşezat pe băncuţele existente într-un loc special amenajat ca o tribună, a început demonstraţia. Pasta de sticlă, încălzită la o temperatură de peste 1000 grade, era transformată cu o abilitate extraordinară, în diferite obiecte, mai mici sau mai mari: o lebădă, un cal, o vază. Obţinută dintr-un nisip special, sticla este transparentă şi străluceşte. Ceea ce o deosebeşte de sticla normală, este duritatea ei şi asta datorită nisipului din care este compusă şi care se găseşte numai în anumite zone din apropierea Veneţiei. Am aflat că sticlarii adaugă sare în compoziţia sticlei pentru ca aceasta să nu devină opacă şi nitrat şi arsenic pentru a elimina bulele inestetice.

Tradiţia fabricării sticlei de Murano s-ar părea că există de peste 1300 ani iar secretul tehnicii speciale de fabricare a sticlei a fost păstrat cu mare sfinţenie. Meşterii sticlari nu aveau voie să părăsească Republica Veneţiană tocmai din acest motiv. Pe lângă multă pricepere şi dibăcie, li se cerea discreţie absolută. Obiectele produse în aceste ateliere, ajungeau să împodobească doar palatele regale şi reşedinţele diverşilor aristocraţi din Europa, având, după cum am mai spus, preţuri astronomice.

Demonstraţia în atelierul de prelucrare a sticlei a durat vreo10 minute şi a fost gratuită. Am vizitat apoi magazinul de prezentare cu vânzare. Am fost copleşiţi cu toţii de frumuseţea obiectelor din magazin! N-am ştiut niciodată că se pot face atât de multe lucruri din sticlă! Ce vrei şi ce nu vrei am văzut acolo: pahare, păhăruţe, pocaluri, scrumiere, brelocuri, bijuterii, oglinzi, candelabre…. Piese foarte frumoase, strălucitoare, de toate dimensiunile. Preţurile sunt, în general mari, dar obiectele sunt grozav de frumoase! Eu una nu am cumpărat nimic, pentru că oricât de unice ar fi fost, preţurile, cel puţin aici, mi s-au părut exagerate.

Am ieşit apoi să facem o mică plimbare prin Murano şi …. am avut impresia că eram într-o mică Veneţie! Ne-am plimbat pe malul Canalului Grande şi am fost fermecaţi de atmosfera veneţiană, cu palate şi case de negustori, poduri arcuite şi vitrine încărcate cu sute de obiecte colorate din sticlă. Insula este foarte frumoasă, liniştită, formată din mai multe insuliţe conectate între ele prin poduri. Are multe piaţete cu băncuţe unde te poţi odihni şi hrăni porumbeii. Canalul este mult mai îngust decât cel din Veneţia, motiv pentru care navigaţia este permisă doar ambarcaţiunilor mici. De o parte şi de alta a malului sunt o multitudine de magazine cu suveniruri, cafenele şi restaurante. Atmosfera este una extraordinar de liniştită şi relaxantă! Farmecul insulei cred că stă tocmai în clădirile vechi şi în atitudinea atât de calmă şi primitoare a localnicilor!

Şi …. s-ar părea că insula a mai fost supranumită şi “insula plăcerilor vinovate”. Se spune că însuşi Casanova ar fi avut aici o aventură cu o călugăriţă.

Ce se mai poate vizita în Murano:

Muzeul de sticlă (Museo del Vetro) – găzduit în Palatul Giustinian, aflat chiar în centrul insulei. Găsim aici mostre de sticlă din vremurile egiptenilor până în zilele noastre. Trebuie să ştiţi că miercurea acest muzeu este închis.

Trecând peste Ponte Pietro Martire, găsim o altă atracţie a insulei - Biserica Sfântul Petru Martir (Chiesa di San Pietro Martire) – o clădire foarte frumoasă, din cărămidă roşie, ridicată în anul 1348 şi care găzduieşte lucrări ale talentatului Giovannio Bellini.

O altă atracţie a insulei este Biserica Sfinţilor Maria şi Donato (Basilica di Santa Maria e Donato) – o biserică veche, superbă, care are în interior un pavaj mozaic deosebit de frumos şi care care îmbină armonios stilul romanic cu cel bizantin. Alături, admirăm Turnul Clopotniţă (Campanilla) – renumit pentru icoana din aur a Madonei şi pentru relicvele unui dragon legendar.

Ajungem apoi în frumoasa piazettă Campo Santo Stefano iar în mijlocul acesteia admirăm Turnul cu ceas. Lângă acest turn, Simone Cenedese a semnat o operă remarcabilă din sticlă de Murano, de culoare albăstruie, sub formă de stea şi care am aflat că se numeşte “Natale di Luce in una cometa di vetro” (Crăciun luminos într-o cometă de sticlă). Interesant şi în acelaşi timp ciudat acest obiect ….

Cum nici o insulă nu este completă fără un far, iată că şi aici găsim unul: Farul din Murano – simbolul insulei, pe care noi l-am admirat încă din vasul de croazieră. Actuala formă construită din marmură albă din Istria, are aproximativ 100 ani.

Mi-a plăcut mult Murano unde am găsit acea linişte şi armonie de care ai nevoie pentru a te detaşa de viaţa de zi cu zi. Pentru câteva ore, parcă am trăit într-o altă poveste …...

Supranumită şi “insula curcubeu a Italiei” , este o insulă micuţă, având doar 21 de hectare şi o populaţie de 2800 locuitori, ocupă locul I în topul celor mai colorate oraşe în lume.

Distanţa dintre Murano şi Burano am parcurs-o în 10 minute şi din fericire, ploaia s-a oprit. Prima imagine cu Burano pe care am avut-o de pe apă a fost turnul înclinat al unei biserici. Era înclinat bine “rău”, încât ne-am întrebat cu toţii: cum de încă mai stă în picioare? Am aflat ulterior că este turnul Bisericii San Martino.

De cum am coborât de pe vas, am fost întâmpinaţi de o explozie de culori! Cu siguranţă cred că este unul dintre cele mai colorate locuri pe care eu l-am văzut de-a lungul timpului! Am fost cu toţii cuprinşi de o mare bucurie, poate şi pentru că stătuse ploaia …. dar cum oare să nu te bucuri când vezi asemenea culori vesele în jur! Casele, deşi nu foarte mari, sunt vopsite în culori diferite, dar niciodată n-ai să vezi două case alăturate de aceeaşi culoare. Legenda spune că Burano fiind un sat de pescari, aceştia plecau de acasă dis-de-dimineaţă şi se întorceau seara târziu, după lăsarea întunericului. De multe ori, fiind şi ceaţă deasă, le era greu să-şi recunoască locuinţele, aşa că … s-au gândit să le vopsească în culori vii, fiindu-le în acest fel mult mai uşor să le recunoască.

O altă legendă spune că un student, neavând bani să-şi plătească chiria, s-a oferit să vopsească casa în schimbul chiriei. Cum nici de vopsele nu prea a avut bani, a folosit un amestec de acuarele şi tempera iar proprietarul a fost atât de încântat de cum a ieşit, încât şi alţi studenţi au început să facă acelaşi lucru cu alte case şi, în acest fel a devenit o tradiţie în Burano.

Adevăr sau legendă, cert este că în Burano, căsuţele viu colorate, cu obloane de lemn colorate pline de flori, arată ca într-o carte cu poveşti. Chiar m-am uitat cu atenţie şi am observat că toate sunt bine întreţinute, par proaspăt vopsite, fără nici o urmă de mucegai. Foarte curate erau atât străzile cât şi canalele.

Am aflat că astăzi, cei care vor să-şi vopsească casa nu o mai pot face de capul lor; fac întâi o cerere la Primărie şi abia după ce li se aprobă o anumită culoare, o pot vopsi.

Insula este situată la 7 km de Veneţia (aproximativ 40 de minute de Veneţia), într-un mic estuar, învecinându-se la nord cu insula Torcello şi cu Mazzorbo spre nord-vest, cu aceasta din urmă fiind legată printr-un pod de lemn. Atrage anual mii de turişti prin renumele pe care şi l-a format şi care constă în tradiţia foarte veche de a lucra manual dantele, prin explozia de culori cu care sunt zugrăvite casele dar şi prin aerul boem şi atmosfera calmă.

Am pornit la plimbare rătăcind pe străduţele principale, intrând din când în când în câte un magazin şi admirând diferitele obiecte din dantelă şi suveniruri din sticlă de Murano. La un moment dat ne-am oprit la o terasă să savurăm un expreso. Orele petrecute la Burano le-am simţit ca o gură de aer proaspăt …... după vacarmul şi aglomeraţia Veneţiei. O adevărată terapie cromatică! Culorile acelea, atmosfera …. mi-au indus o extraordinară stare de bine.

Mica localitate este străbătută de canale cu apă peste care se arcuiesc poduri vechi iar în dreptul fiecărei case este “parcată” câte o barcă.

Spre deosebire de celelalte insule, la Burano nu sunt aşa multe obiective de vizitat.

Piazza Gallupi – este locul cel mai îndrăgit de localnici şi unde se desfăşoară cele mai importante evenimente din insulă, plină cu tot felul de tarabe cu suveniruri, magazine şi restaurante. Găsim aici diverse dantelării dar şi diferite obiecte din sticlă de Murano şi mai ales, celebrii biscuiţi pescăreşti tradiţionali care erau peste tot pe gustate. În mijlocul pieţii domină statuia lui Baldassare Galuppi – un mare pianist şi compozitor de renume internaţional dar şi dirijor al corului din Basilica San Marco, care s-a născut în Burano. Tot aici se află şi Primăria, construită din piatră de Istria.

Biserica San Martino Vescovo (Chiesa di Burano) – despre al cărui turn v-am spus că este vizibil chiar de pe mare, este singura biserică din Burano. Campanilla are o înălţime de 53 de metri şi se înclină an de an câte puţin, din cauza solului instabil. Este o biserică romano-catolică din secolul al XVI-lea, având formă de cruce şi cu tavanul boltit. La intrare este statuia Papei.

În trecut, insula Burano era cunoscută pentru dantela pe care localnicele o croșetau. Astăzi, doar câteva bătrâne mai fac lucrul acesta, însă dacă ești curios și vrei să vezi cum arată renumita dantelă, poți vizita Muzeul Dantelei (Museo del Merletto di Burano) . Chiar pe strada principală am întâlnit un magazin de dantelă lucrată manual şi am fost foarte impresionată de migala şi răbdarea cu care cred că se pot confecţiona dantelăriile. Imaginaţi-vă, de la bluze, rochii, fuste … până la bomboane şi chiar ouă din dantelă!

Muzeul adăposteşte numeroase exponate completate de piese cu valoare documentară care încearcă să refacă istoria acestei tradiţii. Sunt organizate chiar şi demonstraţii în faţa publicului, de obicei la primele ore după deschidere. Muzeul funcţionează din anul 1981 în Palatul Guido Podesta care se află în Piazza Galuppi. S-ar părea că este unul din puţinele locuri de acest gen din Europa. A existat o vreme în care dantela brodată aici era cea mai fină şi mai căutată din Europa şi se spune că Ludovic al XIV-lea ar fi purtat la încoronare un guler din dantelă de Burano.

Cu greu m-am despărţit de acest micuţ colţ de rai. Nu am cumpărat multe suveniruri, dar ceea ce am luat de acolo a fost mai degrabă o stare: una de voioşie şi entuziasm şi nevoia de a exersa cât mai des viaţa privită în culori aprinse!

Webmaster, rog inserareYoutube youtu.be/kquQ2wydmAY

---

VIZUALIZĂRI: 9632 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI