Tertipul turcesc de pe graniță, o legendă + un personaj mitologic, mori de apă: Topleț — Caraș-Severin

TIPĂREȘTE

Da, se poate face turism și într-un sat neînsemnat de pe harta României. Mediul rural oferă o mulțime de experiențe inedite prin prisma moștenirilor umane și culturale bogate, prin amintiri istorice și monumente, prin peisaje și biodiversitate. O minimă documentare, deoarece nu întotdeauna astfel de „comori” sunt promovate sau semnalizate cum trebuie, îți aduce la lumină obiective interesante.

Un exemplu perfect îl constituie localitatea Topleț situată la granița județului Caraș-Severin cu Mehedințiul, de-a lungul drumului european E70, chiar pe malul râului Cerna. Ne aflăm la doar 8 km distanță de Golful Cerna, loc în care râul se contopește cu Dunărea, și la 14 km depărtare de centrul istoric al stațiunii balneoclimaterice Herculane. Arealul geografic în care se află localitatea de azi a constituit o zonă de dispută între marile imperii ale Europei. Dar să vedem ce putem vizita la Topleț!

Apeductul turcesc (1739-1740)

Jucat ca o minge de ping-pong între marile puteri europene, Banatul a fost în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea un fel de monedă de schimb în cadrul tratatelor și convențiilor de pace. Războiul austro-turc din 1716-1718 se încheie cu Pacea de la Passarowitz prin care Imperiul Otoman renunța la Banat și Oltenia. Războiul se reia între anii 1736-1739, de această dată implicându-se și rușii în conflict. Tratatul de la Belgrad consfințește preluarea zonei Orșova de către turci. Problema graniței dintre cele două imperii se rezolvă printr-o convenție specială semnată în 1741 la Constantinopol prin care turcii primesc un teritoriu-tampon, un fel de apendice care cuprindea și Băile Herculane, Bârza, Topleț, Jupalnic, inclusiv Orșova. Pentru a schimba granița s-au prevalat de construcția unui apeduct început în zona Topleț, care se „strecura” prin spatele orașului Orșova și se vărsa în pârâul Dalboca. O „șmecherie” care muta granița de pe creasta dealurilor din stânga râului Cerna pe creasta celor din dreapta, câștigându-se acel teritoriu-tampon. Într-un final se pare că doar localitatea Orșova a rămas sub control turcesc până în 1918, celelalte așezări din zona-tampon fiind administrate de austrieci.

Apeductul se păstrează azi în două zone: pe partea stângă a râului Cerna sub numele „Podul Turcilor” și pe malul dreapt sub stânca numită „Iorgovan”. Acest al doilea fragment a rezistat 280 de ani pe o porțiune scurtă, protejat de peretele stâncos. L-am văzut de fiecare dată când am trecut pe drumul european, dar abia în martie anul aceasta am reușit să opresc câteva minute pentru a-l privi mai de aproape (e greu de staționat, nu există spațiu pe marginea drumului).

Povestea apeductului și a albei artificiale a râului Cerna o aflăm din Cronica Banatului, operă a istoricului și cronicarului Nicolae Stoica de Hațeg, elaborată la începutul secolului al XIX-lea. Autorul scrie că realizarea devierii râului Cerna a constituit o provocare pentru Imperiul Otoman, o acțiune ce trebuia să se încheie într-un an de zile – un canal și o moară funcțională la vărsare în Dunăre, altfel turcii nu primeau Orșova și zona-tampon din jur.

Turcii angajează ingineri francezi care proiectează și conduc lucrările; sunt „mobilizați” numeroși oameni din Oltenia pentru a munci la construcția canalului (numit „erugă” sau „acvaduc” în cronică). Franțozii acel jghiab (acvaduc) al Cernei, din jos de Mehadia, luându-l, aflând loc de iazi, a măsura în jos au început. La multe locuri var au făcut și l-au stâmpărat și a săpa mare erugă au început... Ce bolte curcubee, cum se văd la Piatra lui Iorgovan, la podul satului Topleț și la alte văi cu ape, zidite. Erugă largă prin piatră au deșchis, păn ce au ocolit, și din sus de Rușava în Dunăre slobozind-o, moară acolo au făcut... .

Canalul de deviere începea un pic mai jos de confluența Cernei cu râul Bela Reca, în apropierea Gării Herculane de azi (vezi impresii), se întindea pe o distanță de trei mile, străbătea dealuri și stânci, ocolea așezarea și cetatea Orșovei și se vărsa în Dunăre prin gura pârâului Dalboca. Lucrările au fost grele, apa surpând de multe ori malurile și zăgazurile; unul din inginerii francezi piere pe șantier de ciumă sau epuizare fizică. Să ținem cont că această lucrare hidrotehnică trebuia încheiată într-un timp bine stabilit – un an de zile. Cred că acestă amenajare hidro a constat atât din porțiuni de canal („erugă” sau „jghiab”), cât și din porțiuni de apeduct suspendat pe bolte de cărămidă acolo unde forma de relief impunea o astfel de situație.

Inaugurarea se face în 1740 (1741?), la punctul de vărsare o comisie formată din reprezentanți ai autorităților turcești și austriece, ingineri francezi și boieri români asistând la punerea în funcțiune a morii acționată de energia hidraulică. Profesorul și istoricul bănățean Patriciu Drăgălina scria în publicația „Transilvania” din decembrie 1900 că: Ziua în care apele Cernei se vărsară la Dălboca în Dunăre, s-a serbătorit la Țărigrad cu rugăciuni și cu salve de tunuri.

Alte surse vorbesc despre eșecul acestui canal (o greșeală de proiectare oare?), inaugurarea fiind un „fake”, cum se zice azi. O mulțime de oameni sunt puși să toarne apă de-a lungul canalului, alții să o împingă la vale cu măturile pentru ca la capăt moara să macine făină cât pentru o pâine iar toată lumea să fie mulțumită și să considere scopul atins. Cert este că acest canal nu va funcționa, râul Cerna urmându-și vechiul curs. Poate acesta este și motivul pentru care turcii renunță la posesia asupra zonei-tampon, păstrând controlul doar asupra orașului Orșova.

Vizita. În această primăvară am oprit autoturismul la ieșire din satul Bârza spre Topleț, în dreptul ultimelor case de pe partea dreaptă. Am traversat pe stânga unde există trotuar și am mers până în dreptul ruinelor apeductului turcesc. Ele se află la câțiva metri înălțime față de șosea, lângă terasamentul căii ferate. Este vorba de un șir de 6 arcade de cărămidă și o bucată dreaptă de traseu construită din piatră și cărămidă; de-a lungul acestui apeduct se observă o serie de găuri pătrate aliniate, probabil lăcașuri ale unor grinzi de lemn. Lățimea acestui apeduct este de circa 4 m, terasamentul superior fiind alcătuit din bolovani de râu și pământ, acum înierbat și plin de arbuști.

Chiar dacă canalul și apeductele destinate devierii cursului râului Cerna au fost comandate de turci și proiectate de ingineri francezi, să nu uităm că au fost executate cu mână de lucru românească, oameni siliți să muncească pentru Imperiul Otoman.

Sfinxul Bănățean

La 4,5 km distanță de apeductul turcesc din Topleț și înainte cu 3 km de Gara Imperială din Herculane, pe partea dreaptă a șoselei europene, peste râul Cerna se înalță un colț de stâncă cu o formă ciudată. Privit din lateral acest stei de piatră aduce foarte mult cu chipul unui om.

Numit și Sfinxul de la Topleț monumentul natural face parte dintr-o arie de jumătate de hectar protejată de lege, formată din „felii” de gresie, grohotișuri și vegetație abundentă. Forma de piatră are 16 m înălțime și vreo 8 m lățime și nu este accesibil terestru decât pe drumuri de pământ, mergând pe malul stâng al Cernei. Cel mai bine se observă de la distanță, oprind autovehicolul pe acostamentul îngust al șoselei – atenție, este un drum foarte circulat!

O serie întreagă de persoane (specialiști ori nespecialiști) spun că figura orientată spre Vest ar reprezenta un cap de dac cu coif specific, alții afirmă că e rezultatul eroziunii eoliene. Dar cele mai frumoase sunt legendele ce se țes în jurul stâncii cu aspect uman. Formațiunea stâncoasă e înconjurată de mister și pusă în legătură cu eroul legendar Hercule. Mitologia greco-romană conține o serie întreagă de întâmplări cu eroi. Poveștile orale bănățene ne țin cu sufletul la gură: puternicul Hercule s-a luptat cu hidra pe Valea Cernei. După ce taie pe rând capete ale bestiei pe locul de azi a stațiunii Herculane, eroul ajunge din nou fiara la Topleț reușind să îi reteze alt cap. Localnicii cioplesc în piatră chipul lui Hercule în cinstea victoriei; se vorbește că la poalele „sfinxului” ar fi îngropate bâta și pielea de leu ce au aparținut lui Hercule.

Nu știu când a fost observat acest chip de la Topleț și a fost inclus în ghidurile turistice, dar am găsit pe Internet ilustrate alb-negru datând din anii '60.

Piatra lui Iorgovan

Colțul de stâncă sub care se află apeductul turcesc din secolul al XVIII-lea poartă denumirea de „Iorgovan”, „Piatra lui Iorgovan” sau „Stânca lui Iorgovan”. Acest cunoscut personaj din mitologia populară românească a cărei legendă este foarte răspândită pe Valea Cernei și în Defileul Dunării poartă numele de Iorgu Iorgovan. Voinicul din basmele românești a preluat atributele lui Hercule din mitologia greco-romană și se luptă cu balaurul fioros pentru a salva o tânără rătăcită în pădure. Mitul antic este înglobat în mitologia populară românească în diverse variante (limbaromana.org/revista/m ... -iovan-iorgovan). În urmărirea fiarei cu mai multe capete Iorgovan traversează Cerna și trece peste stânca de la Topleț, urmele calului rămânând întipărite în piatră. Balaurul va fi ucis în preajma peșterii Gaură cu muscă, loc numit așa deoarece din leșul fiarei au răsărit sâcâietoarele muște columbace (vezi fotografii în articolul dedicat obiectivelor din Clisura Dunării: vezi impresii).

Morile de apă din Topleț

În județul Caraș-Severin tradiția morilor de apă este foarte veche și a reușit să supraviețuiască până în zilele noastre. Dacă în alte zone meseria de morar îți aducea un oarecare prestigiu și un statut social ceva mai bun, în această zonă a Banatului Montan morile de apă erau exploatate în devălmășie, la comun, de toți locuitorii satului. Familiile aveau zile stabilite pentru măcinat și contribuiau în mod egal la întreținerea și reparațiile morii. Mai mari sau mai mici construcțiile de lemn situate pe malul pâraielor repezi sau a râurilor au constituit un salt înainte în lanțul alimentar uman prin trecerea de la morile de mână la cele hidraulice.

În arealul Banatului Montan întâlnim încă mori de apă funcționale: cunoscutul complex mulinologic de la Eftimie Murgu (22 de mori de apă întinse de-a lungul râului Rudăria) sau morile din comuna Sichevița (10 mori aflate pe valea râului Gramensca – pressalert.ro/2016/02/mor ... t-de-vechi-sunt).

Ei bine, și la marginea satului Topleț, pe cursul pârâului Bigăr se mai află câteva mori de apă (în 2009 erau 5, din care 2 funcționale). Exemplare de tehnică populară aceste mori de apă reflectă ingeniozitatea țăranului român. În secolul al XIX-lea se pare că existau 12 de mori de apă în zona Toplețului utilizate prin rotație de toți locuitorii; una din ele a fost dusă în anii '60 la Muzeul „Astra” din Sibiu, în anul 2015, după restaurare, devenind funcțională (muzeulastra.com/2016/05/m ... ina-porumb.html).

Legat de morile de măcinat cereale să ne amintim că la Topleț a existat singura întreprindere de fabricat astfel de utilaje de la noi din țară: Întreprinderea de Utilaje de Morărit și Panificație Topleț. Înființată în 1868 de niște austrieci drept atelier de produs utilaje agricole, fabrica se extinde și devine în perioada comunistă singurul producător de utilaje pentru industria morăritului și panificației. După 1989 se privatizează și capătă numele „Semag S. A. ”, dar treptat activitatea fabricii se restrânge, ajungându-se la închiderea și vinderea instalațiilor de producție la fier vechi (radioresita.ro/146217/mor ... u-ajuns-legende).

Concluzii. Cum descoperim locuri interesante? De multe ori ne apare în față o fotografie de pe vreun site sau blog turistic, citim o frază dintr-o broșură ori ghid turistic sau pur și simplu ne povestește cineva despre un loc/obiectiv. Cu adevărat pline de inedit sunt faptele, evenimentele și poveștile care se ascund în spatele fiecărui obiectiv. România e surprinzătoare în multe feluri!

Vacanțe frumoase și alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 3682 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI