Metavers

TIPĂREȘTE

E o țară din Pacific ce se mută în metavers. Tuvalu este o insulă ce crede că va dispărea în câteva zeci de ani datorită creșterii nivelului oceanului planetar. Până atunci, zic ei, își mută tot patrimoniul în on line ca să nu dispară cu totul.

Noi avem o insulă care s-a mutat demult: Ada Kaleh e o limbă de pământ ce vedea lumina soarelui până la 1970 când apele Dunării au ajuns la o altitudine ce depășește cu mult cea mai înaltă zonă din această insuliță care a mai rămas în amintirea noastră și în arhive. Adevărat că a pus și omul umărul ca acest lucru să se întâmple. Noi tot vorbim despre schimbări climatice totuși, geografia este de o consecvență uluitoare și munții, râurile și fluviile, prea puțin se schimbă în timp. Insula Ada Kaleh era populată și funcțională de mii de ani până prin anii ’70 când a venit barajul și a schimbat mult geografia locului, antropic. Asta e ca sarea aia de Himalaya care s-a format în zeci de milioane de ani dar expiră în august... Dacă nu-i ăsta ghinion...

Insula Ada Kaleh ședea bine-mersi în drumul imperiilor și ba aparținea de Imperiul Austriac, ba aparținea turcilor până când, acum vreo sută de ani a devenit teritoriu românesc, după împărțeala de război. Totuși, mare parte din istoria recentă insula a fost locuită, practic, de populație turcă. În ultimii ani de existență, locuitorii erau, aproximativ, în număr de 600.

Insula nu avea înălțimi semnificative. Semăna mai mult cu o farfurie ovală cu zarzavat ce plutea pe Dunăre deși locația sa era fixă, nu plutea iar zarzavatul era vegetația locală formată din arbori și arbuști.

Insula, în sine, reprezenta o atracție turistică datorită unicității sale, localizării bizare iar turcii știau să fie buni neguțători astfel că au deschis cafenele și magazine de dulciuri sau alte produse specific turcești care atrăgeau curioșii mai ales că prețurile erau mai mici, fiind scutiți de taxe. Nu-mi pot imagina viața unui om care a trăit toată viața în același loc. Sunt mulți. Așa era și viața multor locuitori din Ada Kaleh, cu toate fluctuațiile politice ale vremurilor. Când pământul lor a dispărut, au emigrat, o parte în Dobrogea, o parte în Turcia.

Înainte de a fi inundată, clădirile importante de pe insulă au fost distruse cu buldozerele. A existat un proiect de a reface ambientul de pe insulă precum și principalele clădiri publice pe o insulă mai mare, la Șimian, în aval de Drobeta-Turnu Severin însă nu a funcționat deși, în continuare, mai există speranțe. Insula Ada Kaleh este localizată la 3 kilometri în aval de Orșova, acum, adânc sub ape. Hidrocentrala Porțile de Fier 1 este localizată la 7 kilometri în aval de Orșova. La finalizarea lucrărilor, nivelul Dunării a crescut atât de mult încât fluviul a devenit, realmente, un lac (de acumulare, de origine antropică). Lățimea apelor este imensă. Impresionează. Linia de tren este construită chiar pe noul mal al Dunării și trece prin 3 tunele de la Orșova la Porțile de Fier. Dintr-unul din tunele iese direct pe pod iar Dunărea se desfășoară în fața ochiului în toată splendoarea sa. Se vede malul sârbesc cu culmile sale, șoseaua lor de la baza muntelui, puțin deasupra apei, un pod destul de lung și versanții înpăduriți. Tot peisajul impresionează. N-ai cum să nu rămâi fascinat de toată întinderea aceea de ape care înainte arăta cu totul altfel. Apele au ascuns în adâncurile lor multe localități cu tot ce aveau acestea imobil, cimitire – deși unele au fost strămutate atât cât s-a putut, biserici, locuințe. La crâșma din Ieșelnița am povestit cu localnicii, acum mulți ani de zile. Unii, mai bătrâni, încă își aminteau cum a fost: spuneau că au primit promisiuni că vor primi curent electric gratis în noile locuințe însă doar promisiuni au rămas pentru că, după puțini ani li s-a cerut să plătească. Li s-a promis sprijin pentru strămutare însă acesta a fost minim, mare parte din efortul reconstrucției căzând în spinarea lor doar cât s-au trezit, într-o zi, că trebuie să se mute și să renunțe la agoniseala lor și aia a fost. Multe tragedii au fost atunci.

Porțile de Fier 1 diferă de orice alt baraj pe râu care, majoritatea, sunt curbate, în opoziție cu curgerea apei pentru a opune rezistență forței de împingere a apei. La Porțile de Fier barajul este drept, perpendicular pe direcția de curgere a apei și doar puțin din construcție se vede deasupra apei spre deosebire de barajele curbate de pe râuri ce apar, imense, vizibile, în toată imensitatea lor. Pe Dunăre se vede doar că apa e lată de nu se mai termină, ceva construcții deasupra apei și multe galerii de fugă prin care trec șuvoaie de apă. Diferența de înălțime a apei în amonte și aval de baraj este relativ mică însă repede după baraj, Dunărea redevine ce a fost, îngustă și cuminte în matca sa, fără a mai fi înspăimântătoare. Linia de tren se depărtează de cursul apei și, parcă, totul revine la normal. Și putem uita ce forță zace în spate, pe zeci de kilometri de apăsare a apei.

Anii ’60 – ' 70 au reprezentat avântul construcțiilor marilor baraje și cam la fel a fost peste tot: la Siriu, la Bicaz, la Vidraru, la Gura Apei - în Hunedoara, în Retezat - la Râul Mare și multe altele și peste tot același scenariu: sate scufundate, gospodării strămutate și nevoiași aruncați în disperare. Avem 250 de baraje și peste 3000 de lacuri de acumulare – un bilanț aproximativ.

Astăzi vorbim despre energie liberă și despre mutat în metavers. Unii au făcut-o, deja, demult. Istoria se repetă. Ce-a fost va mai fi și ce s-a întâmplat se va mai întâmpla într-o nesfârșită roată a Samsarei.

De-a dreptul impresionant, aveam ochii cât cepele.

Nu-mi ardea de distracție, sincer.

---

VIZUALIZĂRI: 765 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI