La plimbare prin Bonn

TIPĂREȘTE

Am avut norocul de a vizita de mai multe ori fosta capitală a Germaniei moderne, actualul oraş federal Bonn. Ultima oară a fost într-o zi mohorâtă de iarnă, fără soare, dar cu temperaturi ce aminteau mai degrabă de apropierea Paştelui decât de a Crăciunului. Nu m-am lăsat copleşit de atmosfera deprimantă, ci am luat-o încetişor pe lângă o clădire realizată în recele stil clasic, care adăposteşte cel mai vechi muzeu din Bonn, un muzeu dedicat artei antice. În fața mea este o imensă pajişte încă foarte verde, cunoscută sub numele de Hofgarten. Inițial parcul a fost grădina palatului electoral al lui Clemens August, loc de relaxare după truda conversațiilor de salon sau a vânătorii, dar în anii de după război, când Bonn-ul era centrul politicii germane, s-a transformat în scenă a demonstrațiilor contra deciziilor guvernului. Palatul electoral, în prezent sediu al Universității din Bonn, care mărgineşte Hofgarten către vest, este o clădire ridicată între anii de la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul secolului următor, ani în care barocul şi rococo-ul se impuneau şi în statele germane.

Am continuat spre Marktplatz, acum eliberată de povara amețitoare a vinului fiert, principalul articol comercializat în târgurile de Crăciun. Piața principală a oraşului este astăzi delimitată atât de edificii vechi, încărcate de istorie, cât şi de clădiri noi, ambalate în sticlă. Totuşi arhitecții au dat dovadă de mult simț artistic astfel că alăturarea vechiului cu noul nu este stridentă, nu irită privitorul. În centru este o fântână, în care n-am văzut niciodatată apă (poate am prins eu de fiecare dată secetă), şi care are la mijloc un obelisc. Vechea primărie (Altes Rathaus), cu a sa elegantă înfățisare rococo primenită acum trei ani, nu lasă să-si arate vârsta, asemeni unei prințese veşnic tânără din poveşti. Ea a văzut lupte, asedii, a simțit focul nimicitor al bombelor incendiare, dar i-a şi cunoscut pe Charles de Gaulle, John F. Kennedy şi Mihail Gorbaciov.

Din piață pornesc spre nord, pe Bonngasse, unde la numărul 20 găsesc casa în care s-a născut Ludwig van Beethoven. Acesta, precum şi clădirile adiacente, formează azi un spațiu destinat unei vaste colecții închinate marelui compozitor, care cuprinde peste 1000 de manuscrise originale, mai mult de 700 de scrisori, picturi din epocă, ediții originale, tipărituri vechi, instrumente muzicale, obiecte personale. Printre altele se află şi celebrul tablou realizat de Joseph Karl Stieler, în 1820, în care maestru este imortalizat ținând în mânv partitura de la Missa Solemnis, tablou pe care îl cunoaşte toată lumea. Muzeul este închis, dar oricum de data asta nu intenționam să-l mai vizitez.

Colind străzile pustii (este ajunul Crăciunului), flancate de magazine cu vitrine aranjate cu mult simț artistic. Mărfuri frumos aranjate te îmbie să-ți scoți cardul din buzunar, te atrag înauntru ca un magnet. Şi prețurile mi se par mai mici decât în Dűsseldorf, unde am fost ieri. Sau poate am nimerit eu să mă uit la nişte prețuri mai accesibile. Din fericire sunt toate închise, astfel că finanțele nu-mi sunt prejudiciate.

Trec pe lângă o veche poartă cu turnulețe crenelate, care încă mai are urme ale târgului de Crăciun, şi ajung în fața vechiului edificiu al Poştei, cunoscut şi sub numele Palatul Fürstenberg, construit, conform Wikipedia, la mijlocul sec. al XVIII-lea. Dacă Germania recunoaşte în această clădire un simbol, reprezentând-o şi pe o marcă poştală (în 1991), pentru noi turiştii ea este de cele mai multe ori fundalul pe pe fotografiem statuia marelui fiu al Bonnului, Beethoven. Statuia a fost dezvelită acum 170 de ani, la eveniment luând parte regele Prusiei Friedrich Wilhelm IV, Regina Victoria, arhiducele Friedrich al Austriei, compozitorii Hector Berlioz, Franz Liszt şi Giacomo Meyerbeer. Nu-mi place să fac notă discordantă, astfel că imortalizez monumentul pe înserat, din acelaşi unghi precum alte milioane de turişti.

Drumul până la biserica principală din Bonn este scurt, trebuind doar să traversez piața. Aceasta este închisă, dar se va deschide peste câteva ore, pentru serviciul religios de Crăciun. Se spune că este una dintre cele mai vechi biserici din Germania, construcția ei începând în sec. al XI-lea, în stilul acelor vremuri, romanic. Pentru un timp a servit şi drept catedrală pentru episcopul de Kőln. În apropierea ei sunt două sculpturi moderne, reprezentând capetele a doi martiri creştini, sfinții Cassius şi Florentius. Cum poate s-a observat din review-uri mele, nu sunt mare admirator al artei contemporane, aşa că nu mă entuziasmez în fața (sau spatele) respectivelor opere plastice.

Îmi continui periplul în lumina crepusculară care nu cred că mai impresionează pe altcineva. Puținii trecători sunt grăbiți către case. Probabil unii vor să-l întâlnească pe Moş Crăciun, dar sigur majoritatea se gândesc la masa tradițională. Ajung în micuta Kaiserplatz şi de aici se întinde o fâşie verde de mai mult de jumătate de kilometru până la Palatul Poppelsdorf. Inițial aceasta unea Palatul electoral cu Palatul Poppelsdorf şi pe aici îmi continui drumul. S-a vrut ca legătura dintre cele două palate să se facă printr-un canal, cum mai târziu s-a realizat între Augustusburg şi Falkenlust din Brűhl, din apropierea Bonnului. De altfel cel care a patronat construcția bijuteriilor arhitectonice de la Brűhl a fost acelaşi care a supervizat şi construcția Palatului Poppelsdorf, arhiepiscopul si electorul de Kőln, Clemens August, un om înclinat mai puțin către cele sfinte şi mai mult către frumusețile şi plăceriile vieții. Încorporarea Bonnului în regatul prusac a făcut ca palatul să devină parte a Universității din Bonn, iar parcul înconjurător, grădina botanică a oraşului.

M-am despărțit de Bonn abia dimineața, dar nu fără să admir, de la distanță, Villa Hammerschmidt. Auzisem despre ea că a fost din 1950 locuința preşedintelui Germaniei federale, iar din 1994 a doua reşedință, după cea din Berlin. Această "Casa albă a Germaniei" este în apropierea Rinului şi cel mai bine se vede de pe Rin, de pe puntea de sus a vreunui vapor de pasageri. Veche de mai mult de o sută de ani, ea nu este grandioasă, nu epatează, are însă o înfățişare cu adevărat distinsă, demnă de un şef de stat.

La sud de Bonn zăresc Bad Godesberg, stațiune şi / sau cartier elegant al unui oraş elegant. Dar despre aceasta, despre muzeele Bonnului, ca şi despre Konigswinter, o alta destinație turistică din apropiere, poate altă dată.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3469 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI