Padova – calm și eleganță

TIPĂREȘTE

În periplul nostru prin Italia de anul acesta aveam de ales un oraș din nord. Cum la Veneția fusesem deja de două ori, aveam de ales între Verona și Padova. Verona părea mai sonor și mai... turistic, dar cu toate acestea până la urmă am ales Padova, din mai multe motive:

•Motivul numărul 1 și care m-a convins el singur aproape au fost fotografiile de pe net cu Prato della Valle, o imensă piață ovală cu un parc plin de statui.

•Padova e oraș universitar, are a doua cea mai veche universitate din Italia, după cea de la Bologna și eram curioasă să vizitez această universitate, fondată la 1222, când pe la noi cam era o pată neagră în istorie.

•În Padova se află Capela Scrovegni pictată de Giotto, un muzeu deosebit din toate punctele de vedere.

•Și, nu în ultimul rând, am găsit o cazare mai convenabilă decât cea din Verona, într-un cartier elegant și verde, plin de viluțe cochete.

Ca impresie generală, Padova mi s-a părut un oraș extrem de liniștit și de calm. Este un oraș în care, după vreo două ore, deja nu mai ai nevoie de hartă, atât este de ușor să te orientezi. E un oraș care nu este extrem de asaltat de turiști, deci nu e foarte aglomerat. Este la „ani-lumină” distanță din acest punct de vedere de aglomerata și agitata Roma.

Mi-a plăcut arhitectura clădirilor cu porticuri cu coloane, astfel încât fie soare, fie ploaie puteai merge liniștit pe sub colonade. Atmosfera de oraș universitar se simte la tot pasul. Peste tot vezi tineri studenți, fără mulți bani, dar cu drag de carte. Sunt veseli, fără să fie gălăgioși. Îi vedeai câte doi-trei, așezați pe caldarâm, cu rucsacul cu cărți lângă ei și își mâncau prânzul din caserolă de plastic. Se deplasau cu niște biciclete vai de mama lor, cred că luate la mâna a 20-a. Probabil și le dădeau de la unul la altul, din generație în generație, pe nici 20 de euro.

Transportul în comun în Padova e asigurat de autobuze și tramvaie, foarte curate și civilizate, cu aer condiționat. Un bilet costă 1,3 euro și se poate lua, ca peste tot în Italia, de la magazinele Tabac (adică, de la tutungerii). Se pot lua și de la șofer, dar atunci costă mai scump. Sunt și seturi de 10, dar nu știu cât costă. Ca o curiozitate: „tramvaiele” astea din Padova au o singură șină pe mijloc, folosită doar pentru alimentarea cu energie, au pantograf, o singură sârmă, și au roţi cu cauciucuri, cam ca autobuzele. De fapt, sunt un fel de amestec între tramvaiul clasic şi troleibuz. E prima dată când văd așa ceva.

Toate obiectivele din Padova se găsesc la distanță mică unul de celălalt, așa că pot fi vizitate fără a folosi mijloacele de transport. Noi am folosit autobuzul doar pentru a ne deplasa de la hotel în centru și înapoi.

Am stat la Padova 3 nopți, adică am avut două zile pline pentru vizitat. Este, după părerea mea, suficient. Prima noastră zi la Padova a început, cum altfel? , în Prato della Valle. Aceasta este o piață imensă, una din cele mai mari din Europa. De jur împrejur există un canal cu apă pe malul căruia sunt amplasate statui. Totul arată mai mult ca un parc, decât ca o piață. Pe o laterală a pieței se află imensa Catedrală Santa Giustina, ce adăpostește mormântul Sfântului Luca. Cu această ocazie am aflat că Sfântul Luca nu era un apostol propriu-zis, ci era prietenul și tovarășul de călătorie al Sfântului Pavel. El a scris Evanghelia care îi poartă numele și Faptele Apostolilor. În viaţa de zi cu zi era medic, dar și un foarte bun desenator; este cunoscut ca pictor al chipului lui Hristos și al Madonei. În interior, catedrala este destul de simplă, are însă, de o parte și de alta a altarului, două capele deosebit de frumoase.

Ne-am continuat apoi drumul spre Catedrala Sfântul Anton. Când am ajuns era slujbă, dar ni s-a permis accesul, cu condiția să ne deplasăm doar pe lateralele bisericii, ca să nu deranjăm slujba. Catedrala este mult mai bogat ornamentată decât Santa Giustina. Aici, fotografiatul este interzis în interior și paznicii sunt destul de stricți. Ne-am rugat și noi la mormântul Sfântului, apoi am ieșit în curtea interioară (claustrul) bisericii, unde am admirat niște magnolii imense înflorite. Am remarcat acești arbori (magnoliile) peste tot în Padova. Inclusiv la hotelul la care am stat erau două în fața balconului și stăteam la umbra lor. Sunt și la noi în țară, dar, probabil din cauza climei mai aspre, nu cresc atât de mari.

După ce am părăsit catedrala, am continuat periplul nostru spre Universitatea din Padova. Pe drum, am admirat mormântul lui Antenor, considerat întemeietorul Padovei. Legenda lui Antenor este descrisă de poetul Vergilius în Eneida. Conform acesteia, Antenor, care era consilierul regelui Priam al Troiei, a fugit în Italia după războiul troian și a întemeiat Padova. Mormântul lui Antenor se află chiar în fața Prefecturii din Padova.

Trebuie să fac o mică precizare pentru cei care doresc să viziteze Universitatea din Padova: trebuie să căutați Palazzo Bò, care este sediul central, cel care conține și rectoratul și care se vizitează. Noi am fost un pic nedumeriți pentru că în drumul nostru am trecut pe lângă o grămadă de clădiri pe care scria „Università degli Studi di Padova” și care nu se vizitau. În cadrul turului ghidat ni s-a precizat că într-adevăr au foarte multe clădiri răspândite în toată Padova. Turul ghidat se organizează în italiană sau engleză și a costat 7 euro/persoană.

Universitatea din Padova a fost fondată la 1222 și este, după cum am spus, a doua cea mai veche universitate din Italia după cea din Bologna. De fapt, ea a fost fondată de profesori și studenți de la Universitatea din Bologna, care au fost nevoiţi să părăsească Bologna din cauza persecuțiilor Bisericii Catolice. Unul din pricipalele obiecte de studiu în cadrul universității era medicina, care presupunea efectuarea de disecții pe cadavre, lucru pe care Biserica Catolică îl interzicea cu desăvârșire, considerâdu-l un păcat. Republica Venețiană, care stăpânea la vremea respectivă Padova, mult mai libertină, dar și mai „luminată”, le-a propus acestor persecutați să vină la Padova să deschidă o universitate și li se garanta o anumită protecție. Adică, disecțiile se făceau noaptea, pentru a se afla cât mai puțin despre aceste practici; se făceau iarna, în sezonul rece, pentru a nu fi probleme cu propagarea de infecții; și oficialii se făceau că nu văd. Pentru că se găseau greu cadavre pentru disecție, unii profesori erau atât de dedicați științei, încât își donau corpul, după moartea lor, pentru a fi folosit pentru studiu și disecție. Cât de deschiși la minte puteau fi în jurul anului 1300...

Dar această universitate nu avea ca obiect de activitate doar medicina. Aici au predat savanți celebri precum Galileo Galilei, care a fost timp de 16 ani profesor la Universitatea din Padova. Cursurile sale erau extrem de interesante și veneau enorm de mulți studenți să-l asculte. Galileo fiind destul de mic de statură, pentru a-l vedea mai bine, studenții i-au construit un fel de soclu din lemn. Acest soclu se mai păstrează și astăzi și l-am putut admira și noi. Când l-am văzut prima dată chiar ne-am întrebat: „ce-o fi oare hardughia asta enormă din lemn mâncat de carii și oare de ce este ținută la loc de cinste? ” Când am aflat ce era, l-am privit cu alți ochi. De fapt, aula Universității se numește Aula Magna „Galileo Galilei”, în memoria ilustrului savant.

Turul ghidat începe în această aulă, unde pe pereți sunt înscrise numele și blazoanele celor care au fost de-a lungul timpului rectori ai acestei universități. Au fost atât de mulți încât la un moment dat pereții s-au umplut și n-au mai avut unde să le pună, așa că, de voie, de nevoie s-au oprit. Aula este impresionantă, cu un tavan foarte frumos decorat. În anticamera aulei se află soclul lui Galileo Galilei, despre care povesteam mai sus, iar pe pereți se află portretele unor străini celebri care au studiat la această universitate. Am aflat cu mândrie că avem și noi un reprezentant și anume pe Constantin Cantacuzino. Ghida ne întreba pe fiecare din grup din ce țară suntem și ne arăta, acolo unde exista, reprezentantul sau reprezentanții țării respective. Eu îl zărisem deja pe Constantin Cantacuzino. Aici ghida a făcut și două mici gafe atunci când le-a spus unor estoni „a, voi sunteți la grămadă cu rușii” și unor austrieci „iar voi, la un loc cu nemții”. S-au cam uitat lung și unii, și ceilalți :). Noi, românii, n-am fost puși la grămadă cu nimeni :), ba chiar am fost întrebaţi cum se pronunţă corect „Cantacuzino”.

În cadrul turului ghidat se mai vizitează Sala dei Quaranta (Sala celor 40, un fel de sală de consiliu) și amfiteatrul de anatomie, cel mai vechi de acest tip din lume, datând dinaintea anului 1600. Acesta este un amfiteatru în formă ovală; jos în mijloc se afla masa de disecție, iar de jur împrejur pe etaje se aflau studenții care stăteau în picioare. Masa se putea ridica cu ajutorul unor mecanisme, așa încât studenții din partea de sus a amfiteatrului să poată vedea și ei. În cadrul turului ghidat nu se urcă în amfiteatrul propriu-zis, deoarece construcția este realizată din lemn și, din cauza vechimii sale, nu se știe cât de sigură este în ziua de azi pentru accesul turiștilor. Se intră doar la baza amfiteatrului.

Turul se încheie coborând o scară monumentală din marmură unde am putut admira statuia primei femei din lume care a absolvit o universitate. Este vorba de Elena Cornaro Piscopia, care a absolvit filozofia la Universitatea din Padova în 1678. Ea făcea parte dintr-o familie bogată și influentă în Padova și a vrut inițial să studieze teologia, dar i s-a atras atenția că totuși o femeie licențiată în teologie ar fi mult prea mult pentru închistarea Bisericii Catolice de la acea dată. Oricum, faptul că o femeie a putut fi licențiată la o universitate la vremea respectivă mi s-a părut un lucru extraordinar.

După încheierea turului prin universitate, pașii ne-au purtat către Cafeneaua Pedrocchi. Aceasta este o cafenea celebră în Padova, fondată în secolul XIX. Prin saloanele acesteia au trecut de-a lungul vremii multe celebrități, cum ar fi Stendhal sau lordul Byron. Deși e perfect funțională, în ziua de azi seamănă mai mult a muzeu. Toată lumea intra, admira candelabrele, barul frumos decorat, făcea fotografii și ieșea. Recunosc că n-am văzut nicăieri un meniu să-mi arunc ochii pe prețuri. Pe terasa exterioară am zărit totuși și niște consumatori.

Am ajuns apoi în Piața de fructe, vecină cu Piața de ierburi. Dacă piață de fructe am mai văzut, piață de ierburi e prima dată în viață când văd – o piață imensă în care se vând tot soiul de „buruieni”, unele despre care n-am auzit în viața mea, plus tot soiul de combinații de ierburi: de la ceaiuri, până la amestecuri de pus în paste. Cele două piețe sunt despărțite de Palazzo della Ragione, o clădire frumoasă cu coloane. Din documentarea făcută pentru excursie, știam că Palazzo della Ragione se vizitează și are niște tavane frumos pictate și niște fresce la etaj. Când am ajuns noi era închis și n-am văzut niciun afiș legat de vreun orar de vizitare. La parterul Palazzo-ului della Ragione sunt tot felul de magazine care vând produse alimentare: carne, pește, fructe de mare, brânză etc. Deși produsele arătau bine și cele foarte perisabile erau puse pe ghiață, mirosul din zonă nu era prea îmbietor, așa că am părăsit cam la repezeală zona. Poate în sezoanele mai reci nu e așa.

Din piața de ierburi am trecut imediat în Piața dei Signori, unde în fundal am putut admira Torre dell’ Orologio sau Turnul cu ceas, iar alături o statuie înfățișând leul venețian, amintind de faptul că venețienii au fost cei care au stăpânit pentru o bună perioadă de timp acest oraș. Trecând pe sub arcada turnului cu ceas, am poposit la o terasă pentru a ne răcori cu o bere. În apropiere se găseau, ca în multe locuri din Padova, alte clădiri ale Universității. Într-una dintre acestea se află Sala Giganților. Recunosc că înainte de vizita la Padova nu știam de această sală celebră. Am aflat despre ea la Universitate, când un turist a întrebat dacă se poate vizita și când anume. M-am documentat ulterior și am aflat că această sală a făcut parte din Palatul Carraresi, apaținând unei importante familii de nobili din Padova; inițial sala era decorată cu personaje celebre ale lumii antice, inspirate din opera lui Petrarca. Din decorațiunile inițale din secolul XIV s-a păstrat până azi doar imaginea lui Petrarca în atelierul său. În secolul XVI, întreaga clădire a fost supusă unei ample renovări și a fost transformată în Palazzo del Capitanio – sediul comandamentului militar al Republicii Serenissime din Padova. Pictura, refăcută cu această ocazie, redă pe cei doi pereți lungi figuri ale unor regi, împărați și alte personaje istorice. Pe pereții de pe lățimea sălii sunt pictați oameni de litere din Padova, pentru a sublinia importanța orașului și a universitășii sale, ca centru cultural al regiunii.

În prezent, având o acustică deosebită, sala este folosită pentru concerte sau alte spectacole. Sala se poate vizita doar în prima sâmbătă din fiecare lună, cu tur ghidat. Informații despre vizită și bilete se pot afla de pe site-ul universității aici: https://www.unipd. it/visite-sala-giganti. Din păcate, noi nefiind în prima sâmbătă din lună n-am putut s-o vizităm. Din fotografiile văzute pe net mi se pare că arată fantastic și ar fi meritat într-adevăr vizitată.

Cea de-a doua zi a sejurului nostru la Padova a fost dedicată Capelei Scrovegni, care mi se pare de departe cel mai important obiectiv de vizitat în Padova. Despre aceasta am scris un articol separat aici: vezi impresii.

Biletul a inclus pe lângă capela propriu-zisă și Muzeul Civic și Palatul Zuckerman. Cele trei obiective sunt unul lângă celălalt și în total vizitarea lor ocupă cam jumătate de zi. Alături de capelă se găsește Chiesa degli Eremitani (Biserica Eremiților). Interiorul bisericii este simplu, cu o singură navă. Impresionează tavanul din lemn sculptat. În interior se găsesc mormintele a doi membri ai familiei Carrara, o importantă familie de nobili din Padova (cei cu palatul în care se află Sala Giganților); pe unul dintre morminte se află o inscripție atribuită lui Petrarca. Biserica a fost distrusă în timpul bombardamentelor din al doilea război mondial și a fost refăcută ulterior. Bine că n-au nimerit Capela Scrovegni...

N-aș putea să închei acest articol despre Padova fără să amintesc despre un obiectiv fără nici o importanță culturală sau istorică, dar care pe mine m-a uns pe suflet; și mai ales pe papilele gustative :). În Padova am găsit cel mai mare magazin de dulciuri pe care l-am văzut vreodată. Se întinde pe două etaje și are tot ce poți visa. Munți de ciocolată Perugina, bomboane vărsate, cutii mai mari, mai mici etc. ; nici n-am știut că există de atâtea tipuri. Cu ocazia asta am descoperit o nouă marcă de ciocolată – Baratti & Milano (de fapt nu e nouă deloc, firma datează de vreo 150 de ani, dar eu abia acum am descoperit-o). Deși numele ar putea să ne inducă în eroare, firma e originară din Torino, nu din Milano, Milano era numele unuia dintre cei doi fondatori. Extrem de bună și aceasta, și în cam la fel de multe sortimente ca Perugina. Firma Lindt era de asemenea foarte bine reprezentată, dar pălea în fața celorlalte două. Bomboanele nu erau ieftine deloc, cele vărsate erau în jur de 38 de euro kilogramul, și asta la promoție, dar merită cu prisosință. Dacă le întâlniți pe undeva în excursiile voastre luați și nu veți regreta. Perugina apare și în România din când în când. Nu, nu mă plătesc fabricanții de ciocolată să le fac reclamă, pur și simplu sunt fan. Ca urmare, nu m-am putut abține și am luat „o mică selecție”, care m-a „ușurat” de vreo 25 de euro. Și pentru asta a trebuit să mă abțin din greu :), că altfel cine știe la ce sumă s-ar fi ridicat... Magazinul se găsește în Piazza Garibaldi, vis-a-vis de magazinele Prada și Louis Vuitton.

Cu sau fără obiective „ciocolatoase” :), Padova ni s-a părut un oraș frumos, cu multe obiective interesante, cu o atmosferă generală de calm și relaxare. Deci, dacă vă aflați prin zonă, nu-l ocoliți, sau, de ce nu? , programați-vă special o escală aici, așa cum făcut și noi.

---

VIZUALIZĂRI: 9468 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI