Plimbare la pas prin Malmo

TIPĂREȘTE

Cum în această perioadă a anului doi nepoţi de-ai noştri îşi serbează majoratul, Adriana a venit cu propunerea unei ieşiri, un cadou care le va rămâne, sperăm noi, în amintire.

După mai mult de două săptămâni de căutări perioade care să nu se suprapună programului meu de muncă, de curse aeriene la final de săptămână sau de locuri în care am mai păşit, am identificat ca potrivită destinaţia Malmo şi Copenhaga., cu plecare sâmbătă seara şi întoarcere marţi noaptea din Cluj, deci trei zile pline pentru cele două oraşe nordice.

Zborul nu a fost scump, însă în momentul când am purces la pasul următor, alegerea cazării, ne-am lovit de realitatea costulurilor din zonă, în special a capitalei daneze. Motiv pentru care am ales să dormim 2 nopţi în Malmo şi una în Copenhaga deşi planul iniţial prevedea invers. În Suedia cazarea am rezervat-o de pe airbnb.com, un apartament care ne-a plăcut tuturor, iar pentru Danemarca am ales, în special pentru cei tineri, varianta unui hostel, o cameră cu 4 paturi.

Am rezervat de acasă transportul Malmo – Copenhaga şi Copenhaga – Aeroportul Malmo doar Aeroport Malmo – Malmo nefiind plătit din România întrucât timpul între aterizare şi plecarea ultimului autobuz este de 30 minute şi mă gândeam că în cazul unei întârzieri a avionului vom rămâne cu biletele plătite şi vom fi nevoiţi să apelâm la taxi.

Nu am eu la activ prea multe aterizări, însă ceaţă mai mare decât în seara aterizării pe pâmănt suedez nu am mai întâlnit. Îi şi felicit cu această ocazie pe piloţii Wizzair care ne-au depus la sol aducându-ne dintr-o negură care a lăsat să se vada balizajul pistei doar când ne-am aflat la vreo 10 metri maxim deasupra lui, adică cu vreo 4-5 secunde înainte de a simţi atingerea asfaltului pistei.

A urmat apoi un spectacol de plânsete şi urlete de-a dreptul ale unui bebe de câteva luni care, probabil, nu dorea să coboare pe întuneric sau îşi exprima dezacordul pentru stabilirea părinţilor în ţările nordice (!), show care a captat atenţia călătorilor care priveau tăcuţi în picioare şi în aşteptarea deschiderii uşilor pentru a evada şi atenua din puterea decibelilor scoşi din pieptul micuţului român.

Cum mai nou, chiar dacă ai doar bagaj de cabină, compania maghiară trimite în cală destul de multe dintre acestea iar eu nu am obiceiul de a participa la punerea bazelor şirului care aşteapta zeci de minute, în picioare, îmbarcarea şi aleg să urc printre ultimii în avion, am fost despărţiţi - atât eu cât şi compania - de paporniţele noastre, a căror recuperare a necesitat vreo 25 minute. Acestea, adăugate întârzierii cu vreo 15 minute a zborului, a determinat creşterea pulsului cu ceva unităţi când l-am auzit în megafoane pe unul dintre angajaţii aeroportului care, calm, anunţa plecarea autobuzului spre Malmo peste 2 minute.

Gândesc şi eu cu voce tare că n-o pleca fără pasageri, ar ieşi pe minus din punct de vedere economic. Asta pentru a mă autolinişti...

Am luat decizia de a trimite fetele ca avangardă la şofer pentru a-şi folosi farmecele – decente – în încercarea de a-l îndupleca pe şofer să se abată niţel de la programul scrupulos de exact, iar noi băieţii am aşteptat să pornească banda cu bagaje. Cam în 5 minute a mai urmat un anunţ referitor la plecarea autobuzului şi banda se încăpăţâna să nu se urnească. Probabil ca din cauza ceţii, hamalii s-au orientat mai greu pentru a nimeri una din cele doar două benzi de bagaje.

În sfârşit le recuperăm şi în 30 secunde suntem în staţia de autobuz. Persuasiunea fetelor nu doar că a întârziat plecarea autobuzelor – era şi cel de Lund în staţie – dar chiar a salvat din bugetul excursiei valoarea unui bilet, şoferul facându-i cadou nepoatei noastre naveta până în centru. Şi să mai zici că nordicii au suflete îngheţate...

Pentru transfer Aeroport Malmo – Malmo sunteţi aşteptaţi de cursele Flygbussarna în dreapta ieşirii din aeroport. Costul unui bilet este de 115 coroane suedeze/persoană adultă şi 95 coroane suedeze/copil cu vârstă de 17 ani inclusiv (105 respectiv 85 dacă îl cumperi online). Paritatea este cam de 2 coroane suedeze la 1 leu.

Ajungem cam în 30 minute la staţia din apropierea apartamentului în care vom fi cazaţi.

Dornici de a ne dezmorţi, înainte de miezul nopţii ieşim la o plimbare în apropiere. Primul impact – numărul mare de tineri care se plimbă cu bicicletele la acea oră. Urmat de viaţa de noapte şi de terasele arhipline în ciuda unei temperaturi de doar 6 grade. Drept e că toate aveau lămpi de încălzire. În faţa cluburilor în care petreceau tinerii iarăşi zeci de biciclete. E de la sine înţeles că după o petrecere e mai puţin riscant să pleci acasă cu bicicleta pe alei speciale decât cu maşina pe şosea.

Dar ce mi-a rămas în memorie în urma acestei scurte vizite nocturne e reprezentat de sensul giratoriu pentru biciclete!! O intersecţie de 4 alei cicliste între blocuri în care prioritatea de trecere era dată de acest sens, aidoma celor pentru maşini pe bulevarde. Iar alături de acesta şi cei peste 400 km de piste, întreaga infrastructură pentru ciclişti merită lăudată (spălătorii, vagoane de tren şi suporturi la autocare pentru aceste mjloace de locomoţie).

Fiind în imediata vecinătate a apartamentului, am trecut şi prin Parcul Folkets – considerat cel mai vechi parc din lume -, un parc mic şi cochet, cu nişte copaci având trunchiuri enorm de groase şi cu nişte clădiri ornate la acel ceas cu beculeţe colorate care m-au trimis cu gândul spre Taj Mahal.

A doua zi dimineaţa începem explorarea oraşului pe ceaţă şi o temperatură de 8,5 grade, după ce ieri lăsasem acasă 26 grade. Grupasem obiectivele în funcţie de zonele oraşului şi le-am împărţit în 5 grupe.

Într-o zi de duminică, Malmo e surprinzător de murdar, efect al petrecerilor din noaptea de dinainte. Însă la puţine momente observăm atacul celor de la salubrizare iar starea recunoscută de curăţenie e rapid restabilită.

La fel de mirat rămân şi în ceea ce priveşte traficul: extrem de puţine autoturisme raportat la populaţia localităţii şi gloata de autobuze care mişună pe străzi, semn clar al unei preocupări de protejare a mediului.

Primul dintre acestea este Pildammsparken, un parc despre care citisem că are ca punct de atracţie o alee cu peste 10.000 de flori.

Din păcate, în această perioadă e cam frig pe acolo, săptămâna trecută chiar ninsese, motiv pentru care nu avem ocazia să vedem decât câteva narcise, brânduşe şi chiar ghiocei; doar 2 lalele îmbobocite aici, în timp ce acasă acestea bucurau simţurile de câteva zile bune. Pe lac lebede şi raţe nu chiar rebegite din cauza vremii, din moment ce se agitau care să prindă fărâmiturile şi bucăţile de produse de panificaţie aruncate spre ele de copiii prezenţi la aer.

Nu am văzut în 15 aprilie niciun pom înflorit sau măcar înmugurit iar pentru unii era destul de greu să prezinte ceva verdeaţă întrucât toţi sunt tăiaţi proaspăt până la trunchi, pe niciunul nu vezi nicio creangă de te face să crezi s-a schimbat managerul departamentul zonelor verzi iar acesta a venit cu o nouă viziune peisagistică. În rest, oameni care aleargă, fac gimnastică, se plimbă cu copiii fără grabă, argumente ale unui stil de viaţă atât de sănătos, însă atât de necunoscut în ţara noastră. Din păcate...

În imediata apropiere a parcului se află stadionul care a găzduit meciuri de campionat mondial şi european. Ca o diversitate: în preajma stadionului nu sunt parcări iar dacă mergi la meci cumva cu maşina o poţi lăsa într-una imensă supraetajată aflată la vreo 150 de metri distanţă. Creşte frumuseţea arhitectonică a zonei verzi în lipsa acestor locuri de parcăre.

Printre nişte coloane de cupru şi fântâni arteziene a căror apă ţâşneşte din trotuar, ne facem drum spre zona centrală iar în faţă se iveşte interesanta intrare în staţia de tren Triangeln, aidoma unei cochilii de melc construită din sticlă. Scările rulante de coboară mult şi lin până la peron, acolo unde totul luceşte de curăţenie iar călătorul are la dispoziţie pentru informare un panou pe care sunt înscrise plecările autobuzelor de la suprafaţă într-o sumedenie de direcţii, ordonate pe ore, destinaţii şi peroane. Nu prea ai cum te rătăci...

În imediata apropiere a micuţei gări se află Biserica St. Johannes, acolo unde am întâlnit prima propoziţie scrisă în limba română: “Biletele pentru duş şi haine se dau în fiecare miercuri la organizaţia (...) ”. Înţelegeţi cui erau adresate, nu? Corporatiştilor de naţie română...

Ajunşi în zona centrală observăm că nu toate magazinele sunt deschise duminica. Poţi păşi, în general, în cele de ciocolată, articole de casă şi încălţăminte. Am rămas foarte miraţi de existenţa unui magazin second-hand pe aceste meleaguri şi, de curiozitate, am intrat. Fac doar 2 remarci: marfă slabă calitativ iar preţurile foarte mari. Am rămas perplex când am văzut cât trebuie să achiţi pentru a pleca acasă cu un tricou al unui producător necunoscut, o cămaşă necălcată sau o pereche de pantofi scâlciaţi.

Un asemnea şoc îţi taie elanul de a te avânta în magazinele de firmă care prezintă marfa nou-nouţă în afara perioadelor în care vitrinele sunt umplute cu afişe ce anunţă anumite procente tipărite extrem de vizibil.

Trecem peste un pod pe ale cărui margini este prezentată, prelucrată în fier, încălţămintea purtată în anumite perioade de personalităţi locale (cât de mare poate fi inventivitatea unora pentru a scoate în evidenţă urbea lor cu ceva specific!) şi curând ajungem în Piaţa Mică, o piaţetă care mi-a plăcut foarte mult datorită arhitecturii caselor aflate pe laturile ei. Iar dacă ar fi lipsit terasele, aceasta arăta şi mai frumos, multitudinea de umbrele şi bănci umbrindu-i din farmec.

Din Piaţa Mică, pe un culoar de trecere ajungi în Piaţa Mare, acolo unde se află primăria şi statuia regelui Gustav, dar şi un magazin de suveniruri din care Alexandra îşi ia amintirea prezenţei în Malmo, un magnet la preţul de 6 euro! Asta ca sa vă mai reamintesc de preţuri...

Tot în piaţă, ca de altfel în multe alte locuri, întâlneşti şi toaletele publice. Gratuite aici, extrem de curate, cu dotări generoase, aducându-mi aminte de o vorbă de acum câţiva ani, care zicea că dacă vrei să cunoşti gradul de civilaţie al unei ţări, e musai să intri în toaletele publice. Iar pe o dimineaţa aşa rece ca cea întâlnită aici la mijloc de aprilie, a reprezentat o surpriză ca odată intrat să ai parte de temperatură aidoma celei din casa ta. Da, toaletele erau încălzite şi aveau apă caldă.

Căutăm să ajungem la Biserica Sf. Petru, o găsim şi ne facem o impresie despre ea doar din exterior, intrarea fiind interzisă datorită lucrărilor de renovare aflate în curs.

În apropiere se află Diedenska Huset (construită în anul 1620) şi Thottska Huset (cea mai veche casă din lemn, din anul 1558), lipite una de cealaltă şi apoi de Radisson Blue Hotel, amintind de arhitectura acelor ani într-un conglomerat de alte construcţii şi branduri de succes ale globalizării.

La mică distanţă, ajungi la gara centrală. Bineînţeles că intru, gările fac parte din obiectivele obligatoriu de vizitat în peregrinările mele. Parcă intru într-un mall...

Părăsim zona centrală, istorică şi avem ca obiectiv următor Vastra Hamnen, cartierul nou construit în portul vestic în completarea docurilor (unele rămase încă în picioare, mărturie a trecutelor îndeletniciri vikinge).

Printr-un skateparc dedicat celor mai mici dornici a fi iniţiaţi în acest sport destul de atractiv dar şi periculos, ajungem la Torso Turning, clădirea rezidenţială recunoscută proiectată de arhitectul spaniol Calatrava.

Compusă din 9 cuburi a câte 6 etaje fiecare şi finalizată în 2005, clădirea a fost proiectată după un trup uman răsucit

Odată pătruns în Vastra Hamnen, parcă ai deschis o altă dimensiune rezidenţială, complet diferită de cele văzute până în prezent. Case ordonate pe nişte aliniamente drepte, care nu seamănă una cu alta - am văzut doar 2 identice -, grădini mici interioare cochete, canale artificiale pentru a reda autenticitatea zonei. De asemenea, ca peste tot, lipseau perdelele la ferestre astfel încât nu reprezenta pentru trecători niciun secret cine aranja masa de prânz sau spăla vasele. De obicei, bărbatul!

Cartierul are ieşire la mare iar faleza poate fi parcursă pe o podea de lemn. În stânga, Ribersborgsstranden, plaja căutată de localnici în perioadele calde pentru baie şi stat la soare. În depărtare, abia vizibilă prin ceaţă, silueta suplă a Podului Oresund, calea spre Copenhaga.

Pentru finalul plimbării, am lăsat Slottgarden şi Kunsgarden, două parcuri publice aranjate, în care am dat şi de o moară de vânt, însă în lipsa florilor şi a copacilor înverziţi prezintă mai mult interes pentru mişcarea în aer liber a localnicilor decât pentru turişti. Merită menţionat Casinoul Cosmopol pentru frumuseţea clădirii şi a aleii din faţa sa pe care circulau doar taxiurile ce aduceau potentanţi clienţi.

La finalul a 25,2 km parcurşi pe jos, conform măsurătorilor precise efectuate de aplicaţiile telefonice performante revenim la bază, unii frânţi – Alexandra, în special – alţii încă dornici de cunoaştere.

Mi-am propus ca în fiecare călătorie să menţionez 3 elemente definitorii asupra percepţiei locului vizitat. Pentru Malmo, acestea ar fi, nu neapărat în această ordine:

- Suedia nu e cea la care mă aşteptam, adică la oameni blonzi şi înalţi; am întâlnit un număr foarte pestriţ de naţii, mulţi arabi, unii dintre ei comercianţi în ale căror magazine nu găseai strop de alcool;

- Suedia e peste ce mă aşteptam în privinţa nivelului de viaţă, a preţurilor şi a traiului ecologic;

- Rânduiala care o întâlneşti (nu mă întrebaţi ce înţeleg prin respectivul cuvânt pentru câ, de fapt, am înţeles totul şi că fără ea nu se poate).

Rânduiţi-vă din timpul vostru astfel încât să ajungeţi măcar şi o zi în Suedia.

---

VIZUALIZĂRI: 7521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI