O zi în Arezzo, un superb orășel toscan, apărut spontan în programul nostru

TIPĂREȘTE

Ne gândisem la Fiesole și la Lucca pentru 2 din cele 3 zile pline pe care le-am petrecut la Florența, dar a ieșit Fiesole și Arezzo. Despre Fiesole am zis (vezi impresii), el era pe listă sigur, dar Arezzo nu era pe lista mea de localități din Toscana pe care vreau să le văd. Arezzo se află la aprox aceeași distanță față de Florența, aprox 80 de km, dar fix în direcția opusă față de Lucca, pentru care ne dusesem.

Ne-am dus la gara din Florența să luăm trenul pentru Lucca. Știam că trenurile sunt dese, așa că, nu aveam o oră stabilită și am venit lălăindu-ne din Piața Liberta a noastră.

Dar înainte să traversăm spre gară ne-am adus aminte de centrul infoturistic de la Santa Maria Novela, pentru că de acolo ne luasem cardurile și acolo am început vizita noastră în Florența cu doi ani în urmă.

Am intrat ca să mai punem o întrebare-două și mai ales să ne lămurim dacă autobuz sau tren până la Lucca, pentru că nu studiasem prea clar problema. Autogara din Florența este vis-à-vis de gară. În primul rând doamna de acolo ne-a lămurit că spre Pisa, Lucca și Arezzo neapărat tren și nu autobuze după cum mai citisem.

Apoi, ne-a convins că decât la Lucca, mai bine la Arezzo în acel week-end, pentru că tocmai se deschisese Piața de Crăciun și tot orășelul era în sărbătoare. Și ne-a mai spus că ea era de acolo și că la Arezzo se mănâncă foarte bine. Un argument să ne sucim. Poate că la fel ar fi fost și la Lucca, dar nu ne-am mai gândit atunci, doamna aceea reușise să ne deturneze. Dar ce-mi plac situațiile astea…. la nebunie…

Spre Arezzo circulă două trenuri pe oră, dar, atenție, că unele făceau 1,03 ore, iar altele 1,30 ore. De reținut că la fiecare fără 10 este trenul care făcea o oră, iar ambele costă 8,60 EUR de persoană, pe sens, deci o căciulă de bani să te plimbi cu trenul prin Italia. Asta, pentru că acum fac comparație cu Portugalia, de unde m-am întors de curând, unde am mers cu 2,4 sau 4 EUR cu trenul.

Și Arezzo, ca și Fiesole, este un orășel toscan situat în vârful unui deal. Și asemeni lui Fiesole a avut o istorie bogată care ne duce până în vremea etruscilor, a rivalizat cu Siena și Florența la anumite momente și au fost multe personalități care au trecut prin Arezzo, de la prozatorul și poetul Petrarca, arhitectul Giorgio Vasari, ambii născuți în Arezzo, dar și Michelangelo sau pictorul Pierro della Francesca dar și alții.

De la gară am mers puțin în față și imediat la dreapta am luat-o după indicatorul pentru prima piețișoară de Crăciun. Tarabe cu diverse de îmbrăcat, lucruri croșetate, tot felul de ornamente de Crăciun, dar mai ales multe bunătăți, din care am încercat și noi. Am mâncat niște dulciuri cu cremă, care nu știu cum se numesc, dar au fost o nebunie. Îintr-un loc unde erau zeci de soiuri de măsline în butoaie, am gustat atâtea că nu mai deosebeam nici un gust. Feluri de pâine, parmezanuri, brânzeturi…. toată lumea te îndemna să guști, iar mie nu-mi displace asta.

Apoi am mers în sus pe Via Corso Italia, principalul bulevard pietonal, care stânga/dreapta dă în piețișoare cu biserici și alte obiective și se termină în Piața Catedralei și Parcul El Prato.

Ăsta-i ștrasele principal care până seara s-a umplut de oameni, a fost o aglomerație de nedescris. Noi am fost duminică, pe 21 noiembrie și toate se deschiseseră sâmbătă, cu o zi în urmă. Se mergea umăr la umăr, în condițiile în care pandemia era departe de ce este astăzi. Slavă Domnului că am scăpat teferi și de acolo, cu toate că o cam băgasem pe mânecă, la ce baie de mulțime am făcut.

Am făcut și noi câteva opriri pe acest bulevard în funcție de panourile informative de pe care mai citeam, pentru că nu prea aveam temele făcute, Arezzo apărând din senin în programul nostru. Dar până am plecat din el am avut timp să-l batem la pas și să ne lămurim pe deplin. O să menționez și eu obiectivele cele mai importante din Arezzo pe care le-am vizitat sau unele pe lângă care doar am trecut.

Centrul istoric medieval din Arezzo prin care ne-am plimbam este deosebit de bogat în monumente. Mai pe la începutul bulevardului ne-am oprit la Palazzo Guillichini, construit drept mulțumire pentru unificarea a două case de nobili, după care a trecut în proprietatea familiei Guillichini, una bogată și puternică din Arezzo.

Ne-am mai oprit la Piazza S. Michele și biserica cu același nume, dar, în zona aceea, ceea ce ne atrăgea privirile, erau cozile la mâncare. Era abia 12-13, iar nouă nu ne era deloc foame pentru că ciugulisem tot felul de chestii. Totuși eram mulțumiți că erau atât de multe locuri în care puteam să mâncăm, felurile arătau foarte bine, ziceam noi că abia scăpăm și de cozi și de aglomerația care era în jurul prânzului… dar ce plasă urma să luăm.

Spre capătul bulevardului am ajuns la Biserica de Piatră (Santa Maria della Pieve), cea mai veche biserică din Arezzo, sobră, ca și celelalte pe care le-am văzut. Este unică, pentru că are o fațadă diferită de ce am mai văzut până acum, cu mai multe rânduri de arcuri de piatră, deasupra cărora este un clopot foarte mare încărcat și el de mai multe etaje de arcade.

Imediat după biserică, la dreapta, este Piața Grande, piața centrală a orașului, locul unde se petrec toate evenimentele și festivalurile de peste an. Piața Grande este platoul pe care s-a turnat filmul lui Roberto Benigni „Viața este frumoasă” , dar și un loc împânzit de clădiri importante: Palazzo delle Logge, Palazzo della Fraternita dei Laici (cu un ceas pe fațadă, care adăpostește colecții de cărți, picturi și alte obiecte), ambele construite după planurile arhitectului Giorgio Vasari sau Palazzo del Tribunale. Dar și terase și restaurante unde neapărat trebuie să te oprești. Acum, piața era plină cu tarabe de Crăciun și iarăși am poftit la niște covrigi cu cașcaval, unde de asemenea era ditai coada, și iarăși am împins masa pe mai târziu. Tot aici ne-am mai lămurit cu una-alta la centrul infoturistic.

Am revenit în Corso Italia și am trecut pe lângă Palazzo Pretorio (Bibliotecă astăzi), clădirea plină de blazoane ale diferitelor căpitănii care au lucrat în Arezzo, care se vizitează doar pentru clădire (fațada), lângă care se află Casa Petrarca, unde și-a petrecut câțiva ani ai copilăriei marele scriitor, închisă pentru vizitare în acea zi aglomerată. Și am ajuns la Piazza Duomo și Parcul El Prato și el o piață de Crăciun la data aceea.

În dreapta parcului este Fortăreața Medici, dar se vedeau numai ziduri și știam că nu o să avem timp să vizităm chiar tot, așa că nu ne-am mai îndreptat spre intrarea în Cetatea Militară. Ca să fim împăcați am dat o căutare și primul review care ne-a apărut sub ochi a fost negativ, că vizita la fortăreață este sub așteptări, așa că ne-am mulțumit cu ce vedeam jur-împrejur.

Parcul El Prato, care se află între Catedrala din Arezzo și Fortăreața Medici, era și el gătit de sărbătoare, plin de căsuțe de Crăciun, unde se vindeau de toate pentru toți, roată, omul de turtă dulce și multă animație. Nu trece neobservat grandiosul monument al lui Francesco Petrarca Iar în mijlocul parcului o terasă/bar la care se vedea ditai coada. Am așezat și noi băieții la coadă, timp în care am mers de-al lungul zidurilor fortăreței unde era un punct de belvedere și am admirat priveliștile spre orașul nou și spre un apeduct la care credeam că o să ajungem pe jos, dar era prea departe. Am făcut o pauză de o bere și o cafea la terasa din parc și ne-am îndreptat spre Dom.

Duomo din Arezzo este impunător și la exterior și la interior. Ne-au plăcut mult vitraliile și altarul și am căutat să vedem fresca Magdalena, pentru care este renumită Catedrala, a aceluiași Pierro della Francesca pe care l-am întâlnit și la Biserica San Francesco.

Strada vinului trecea prin fața Duomului și funcționa pe perioada pieței de Crăciun 20 noiembrie – 19 decembrie. Pe micuța stradă era magazin lângă magazine cu vinuri din Regiunea Chianti, dar nu numai.

În Piața Domului am admirat și Palazo dei Priori, astăzi Primărie, în trecut locul care găzduia cei mai importanți și influienți magistrați.

De la Duomo am mers spre Piața și Biserica San Domenico, care era deschisă, la fel de sobră ca toate celelalte pe care le-am văzut dar cu fresce deosebit de valoroase.

Biserica San Francesco se află chiar în centrul orașului, lângă Teatrul Petrarca și a fost singura cu plată (8 EUR), dar închidea la 17, iar noi am fost în fața ei la 17,04. Am fost norocoși totuși pentru că mare parte din fațadă este în geamuri și am putut să vedem destul de bine înăuntru, adică mare parte din frescele importante semnate Pierro della Francesca, care spun Povestea Crucii, după care ne dusesem. Este una dintre cele mai vechi biserici din Arezzo.

Am ținut să ajungem și la Casa Giorgio Vasari, născut la Arezzo dar care a murit la Florența, renumit pictor, arhitect și istoric de artă, cu contribuție importantă la construcția Uffizi sau la renovarea Palazzo Vecchio din P. za Signoria din Florența. Am găsit casa închisă, nu se vizita în așa zi de mare aglomerație, dar ne-am bucurat că am văzut-o chiar și numai la exterior.

În acest moment am zis să renunțăm la vânătoarea de obiective, mai ales că se înserase și nu mai speram să găsim ceva deschis și să căutăm un restaurant bun ca să mâncăm. Am început să ne oprim la cele care ne ieșeau în cale dar vindeau doar de băut, nu și de mâncat. Am zis să nu ne impacientăm că la câte restaurante văzusem toată ziua om găsi noi unul să ne dea de mâncare. Dar, ce să vezi, nicăieri nu am găsit... Am început să întrebăm ospătarii care ne-au spus că începând cu 16 până la 20-21 nu găseam de mâncare în Arezzo, la nici un restaurant. Am rămas tablou. Nu l-am crezut, am apelat la google și am dat telefoane la 2-3 restaurante care păreau că au mâncare la ora aia, dar nici vorbă.

Am făcut cale întoarsă spre Piața Grande unde era terasă lângă terasă și speram că măcar acolo n-or fi atât de stricți. Dar aș, nimic de mâncare, doar de băut. Avantajul că am ajuns din nou acolo a fost că am găsit piața și toate clădirile superb-superb luminate. Dacă nu ne întorceam pentru mâncare pierdeam acest spectacol de muzică și lumini.

Cu coada între picioare ne-am îndreptat spre gară, am prins trenul de 20,50 și am mâncat la Florența, pe Via Nazionale, cu doar o oră înainte de miezul nopții.

Cu toată supărarea legată de asta, Arezzo ne-a uns la suflet. Ne-am bucurat nespus că l-am văzut și mi-ar plăcea să-l revăd într-o zi mai puțin aglomerată. Arezzo este un obiectiv turistic pentru orice pasionat de artă, sunt multe de văzut. Nu uitați că suntem pe deal și străzile sunt în pantă.

---

VIZUALIZĂRI: 2559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI