GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Amiens este un oraș superb în întregul său. Totuși, în ghidurile turistice clasice este promovat mai ales ca destinație de o zi, cu plecare dimineața din Paris și revenire seara în capitală; distanța nu e mare, 75 de minute cu trenul din Gare du Nord. În aceste condiții, selecția obiectivelor din Amiens trebuie să fie una severă. Opriri obligatorii sunt două: Cathédrale Notre-Dame d’Amiens și Les Hortillonnages.
Despre Catedrală îmi vine greu să povestesc, ar trebui să preiau masiv din surse; poate, totuși, voi face asta la un moment dat, pentru că este altfel decât celelalte catedrale gotice celebre ale Franței. (În afară de cea din Chartres, le-am văzut pe cele mai importante. 💪 ) Oricum, toată lumea cam știe cu ce se servește felul ăsta 😊.
Les Hortillonnages e, însă, altă mâncare de pește: eu, unul, nu am reușit să îmi imaginez ce voi vedea, nici după ce am studiat puțin problema.
Dacă priviți P1, puteți observa că Somme este un râu ciudat: din cursul principal se desprind zeci de canale, de-a stânga și de-a dreapta sa sunt sute de bălți și iazuri, încât albia majoră este foarte lată, chiar de câțiva kilometri în unele locuri. Și asta nu se întâmplă doar într-un punct, ceea ce vedeți în P1 reprezintă un sector de vreo 30 de kilometri lungime, în aval de Amiens. La fel e și în amonte.
În P2 este făcut un zoom pe zona orașului. Aici nu mai avem de-a face doar cu bălți, ci cu un întreg sistem de canale. Nu este ceva natural, totul a apărut în urma activității umane. Locuitorii din zonă, încă din epoca romană, au excavat mlaștinile pentru a extrage turbă (folosită drept combustibil). Șanțurile rămase s-au umplut, în timp, cu apă, dând naștere unei rețele de insulițe extrem de fertile, datorită solului mâlos.
Cuvântul hortillon provine din latinescul hortus – grădină; așa se numesc pe ei înșiși cei care, începând cu sec. al XII-lea, cultivă aceste pământuri. Iar grădinile plutitoare au ajuns să fie cunoscute ca Les Hortillonnages d’Amiens.
În secolul al XIX-lea, suprafața cultivată depășea 1500 de hectare. Canalele se întindeau mult dincolo de limitele actuale, iar recoltele obținute de cei peste o mie de grădinari hrăneau nu doar Amiens, ci întreg Parisul, precum și marile orașe din nordul Franței.
În secolul al XX-lea, industrializarea, extinderea orașului, construirea de șosele, viața care tinde să fie cât mai comodă – toate au dus la abandonarea treptată a parcelelor cultivate. Canalele s-au colmatat sau au fost desecate pentru a construi cartiere rezidențiale. În anii ’70, autoritățile locale au propus o autostradă care să treacă chiar prin mijlocul grădinilor.
A fost momentul în care localnicii s-au mobilizat și au înființat Asociația pentru Protecția și Salvarea sitului Hortillonnages. Au blocat proiectul autostrăzii, au obținut clasarea zonei ca sit protejat (în curând va intra în Patrimoniul Mondial UNESCO) și au salvat cele 300 de hectare care au mai rămas în prezent.
Există peste o mie de proprietari, dar numărul de grădinari care lucrează pământul în ziua de azi este sub 10. Restul – doar își construiesc aici case de vacanță, refugii în natură pe durata weekend-urilor.
___
Noi am plecat de la Catedrală, urmând cheiul sudic (P4). După ce am depășit frumosul sediu al Sport Nautique D’Amiens (P3), una dintre clădirile emblematice ale orașului, am trecut râul pe Pont Beauvillé și am urmat Bd. de Beauvillé spre nord, până unde era marcat pe hartă punctul în care se fac îmbarcările pentru plimbările pe canale:
Maison des Hortillonnages: visites guidées en barque à cornet traditionnelle
Adresă: 54 Bd de Beauvillé, 80000-Amiens
Site: leshortillonnages-amiens.com
Google: 4,6/5 (6000 recenzii) maps.app.goo.gl/otgFmr9nMZ8dB6u17
Asociația pentru Protecția și Salvarea sitului Hortillonnages, de care am pomenit mai sus, organizează vizite ghidate prin zona protejată, între 1 aprilie și 31 octombrie. Ghizii sunt voluntari ai asociației, prețul este unul modic (10 euro de persoană, cu reduceri pentru copii sau pentru pensionari) și veniturile obținute sunt folosite pentru protejarea sitului.
După achiziționarea biletului, turiștii sunt îmbarcați, câte 10-12, în câte o barque à cornet – barcă tradițională din lemn, cu fundul plat și botul ridicat, folosită de aproape o mie de ani de către grădinari. (Astăzi, bărcile sunt echipate cu motoare electrice silențioase, pentru a nu deranja fauna.) Plimbarea pe rețeaua de peste 65 de kilometri de canale înguste, numite în dialectul picard rieux, printre parcelele de pământ sau insulițele cultivate, numite aires, durează aproximativ 45 de minute, timp în care ghizii îți dau informații despre ceea ce ai în fața ochilor.
Toate bune și frumoase, doar că... e cerere mare. Biletele trebuie luate cu două-trei săptămâni în avans, de pe site-ul oficial al asociației (am pus link mai sus), ceea ce noi nu făcuserăm. Citisem că, totuși, dacă te prezinți direct la ghișeu și nu e weekend, ar fi ceva șanse să mai prinzi loc – și chiar așa a fost, doar că nu am ținut seama de faptul că noi eram opt persoane. Câte doi într-o barcă, din oră în oră, ne puteau lua, dar nu aveam atâta timp, nici nu voiam să despărțim grupul.
Văzându-ne supărați, cei de acolo ne-au dat o idee: la vreo doi kilometri se află un muzeu, iar proprietarii muzeului au și ei o barcă sau două, cu care plimbă doritorii printr-o zonă chiar mai sălbatică a rezervației; să încercăm acolo.
Am plecat așadar către muzeu, de-a lungul canalelor. Ne-am tot întâlnit cu fericiții care făcuseră rezervări din timp, iar acum se plimbau pe apă. Am admirat Cartierul Beauvillé, aflat în inima zonei protejate (am înțeles că datează dinainte de înființarea asociației, în prezent construcțiile pe mal sunt total interzise), după care am ajuns într-un loc unde sunt amenajate cabane pe care doritorii le pot închiria, pentru a petrece câteva zile în mijlocul naturii, printre rațe și stârci; e marcat pe hartă drept Cottage-Chalet des hortillonnages.
Am ieșit la asfalt, pe Rue l’Abbé de l’Épée, pe care am continuat drumul până la o intersecție unde ni se spunea că, luând-o la stânga, am fi ajuns la Mairie de Rivery, iar făcând dreapta am dat de
Musée des Hortillonnages
Adresă: 21 Imp. Marcel, 80136-Rivery
Site: museedeshortillonnages.fr
Google: 4,4/5 (418 recenzii) maps.app.goo.gl/57T78d4pxMKMctnj9
Muzeul este unul privat, înființat de doi dintre ultimii grădinari care au mai rămas în Amiens: Thérèse și René Nowak. Aceștia au adunat de-a lungul vieții o colecție impresionantă de unelte tradiționale, bărci istorice și fotografii vechi, pe care le expun în propria lor gospodărie, aflată undeva la marginea rezervației.
Vizitarea muzeului costă 9 euro, o plimbare cu barca – 10 euro (așa era anul trecut, mai precis). Trebuie să recunosc faptul că grupul nostru a ales doar distracția, lăsând cultura pentru o vizită ulterioară. Am aruncat, însă, o privire și la exponate, pentru că multe sunt prin curte, altele într-un șopron deschis (se vede în imagini).
La scurt timp după ce am luat biletele era programată o plecare și, cum noi eram deja opt și mai aștepta acolo un cuplu franco-spaniol, numai bine am umplut barca și am pornit imediat. Jean-Noël, ghidul simpatic și vorbăreț care ne-a condus, a vorbit doar în franceză. Cu cât mai știam noi, cât ne-a mai tradus în engleză doamna drăguță împreună cu care am călătorit (o spanioloaică) – am reușit să ne facem o idee despre ce am văzut. Am mai citit, ulterior, pe site-ul Asociației și am notat unele lucruri, pe care le redau în continuare, nesistematic.
● Situl este protejat internațional prin Convenția Ramsar privind zonele umede. Pentru a preveni poluarea apei și distrugerea faunei, nu este permisă infrastructura necesară unor locuințe permanente (rețele de canalizare, conducte de gaz sau electricitate de mare putere). Proprietarii (peste 1000 de persoane private) au, deci, interdicție completă de a construi case din cărămidă sau beton.
● Locuirea permanentă în interiorul complexului Les Hortillonnages este strict interzisă prin lege. Singurele construcții permise sunt mici cabane din lemn sau adăposturi pentru unelte, ridicate pe piloni, utilizând materiale ușoare. Acestea sunt folosite de localnici doar pe parcursul zilei, în weekenduri sau în vacanțele de vară, pentru relaxare, grădinărit și pescuit. Prin urmare, la lăsarea serii, labirintul de canale rămâne complet pustiu, în stăpânirea naturii și a păsărilor sălbatice.
● Marché sur l’eau: În fiecare sâmbătă dimineață, în cartierul vecin Saint-Leu (o mică Veneție el însuși, sau poate un Brugge), în Place Parmentier, cultivatorii rămași își aduc produsele proaspete direct de pe insule. O dată pe an, în luna iunie, are loc un mare festival mare unde localnicii poartă costume de epocă și recreează piața plutitoare tradițională, aducând mărfurile exclusiv cu bărcile.
● Festivalul Internațional al Grădinilor: De la sfârșitul primăverii până în octombrie, diverse insulițe găzduiesc instalații artistice moderne și proiecte de peisagistică axate pe sustenabilitate. Vizitatorii pot acosta pe aceste insule-muzeu în aer liber. Se văd asemenea instalații și în pozele mele, dar Festivalul era abia la început, ce ar fi fost mai bun abia urma.
● Se spune că atunci când a început construcția celebrei Catedrale gotice, în anul 1220, terenul pe care s-a ridicat aceasta a fost donat de un cuplu de grădinari (hortillons). Terenul respectiv era, la acea vreme, un simplu câmp de anghinare. În semn de recunoștință, constructorii catedralei ar fi sculptat chipul cultivatorului pe fațada clădirii.
● Marie Groët este personajul negativ din folclorul picard, o vrăjitoare care trăiește în adâncul canalelor. Ea pândește copiii care se apropie prea mult de mal și, cu ajutorul unor funii făcute din alge, îi trage în mlaștină. Povestea și-a atins scopul: copiii din Amiens refuză să se joace singuri lângă apă, de frică să nu o întâlnească.
● În 2015, un aligator a evadat de la Circul „Jules Verne” și și-a găsit adăpost în canale. A fost prins de pompieri după câteva zile, dar Jean-Noël (și probabil toți ghizii procedează la fel) ne-a pus să ne uităm după crocodili prin apă 👽.
● De-a lungul canalelor, mulți copaci (în special sălciile) cresc extrem de înclinați deasupra apei, creând adevărate tunele verzi, se vede asta în fotografiile atașate. Jean-Noël (și probabil toți ghizii procedează la fel 😇) ne-a spus că, de fapt, copacii au băut prea mult cidru de la petrecerile din weekend ale proprietarilor cabanelor, iar acum pur și simplu sunt beți și nu se pot ține pe picioare.
● În timpul plimbării, din loc în loc se deschidea orizontul spre oraș și se vedea Turnul Perret din gară. Jean-Noël (și probabil bla bla bla) ne-a spus că există un singur loc în Amiens de unde nu poți vedea „monstruozitatea” asta: desigur, din interiorul turnului. Clasic.
___
Plimbarea a fost minunată: dacă priviți imaginile atașate, vă veți convinge și voi. Timpul a zburat ca gândul, deși vreme de aproape o oră doar vocea lui Jean-Noël a tulburat clipocitul apei și ciripitul păsărilor. Cei care am participat am povestit colegilor, iar a doua zi a fost mare aglomerație la muzeu 😜.
Am avut și noroc, am prins o vreme perfectă: 20 de grade, soare, o primăvară cum scrie în manual. Gândiți-vă că oamenii cumpără biletele cu o lună înainte, cu dată și oră care nu se pot modifica. În nordul Franței plouă mult, iar bărcile pleacă la momentul fixat, indiferent dacă este arșiță sau furtună.
Este, fără doar și poate, unul dintre cele mai interesante locuri pe care le-am văzut în viața asta. Și... am văzut destule, am cu ce compara!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adso in 20.10.26 09:13:37
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
În secolele XVIII și XIX, viața în mlaștini nu avea nimic romantic; era guvernată de o muncă fizică epuizantă, dictată de capriciile vremii și de nivelul apei.
Grădinarii formau o castă socială aparte în Amiens. Vorbeau propriul dialect și se căsătoreau aproape exclusiv între ei. Trăiau izolați pe insule sau la marginile canalelor, formând o comunitate extrem de sudată, dar reticentă față de „orășeni” , și complet autosuficientă. Își produceau propria hrană, își construiau singuri uneltele din lemn de frasin și salcie din zonă și își ridicau colibe simple din stuf și pământ bătătorit pentru a se adăposti de ploaie în timpul zilei.
Ziua de muncă începea cu mult înainte de răsăritul soarelui. Grădinarii trebuiau să curețe manual canalele de alge și mâl, pe care apoi îl aruncau pe maluri cu lopeți speciale pentru a fertiliza solul. Totul se făcea manual, fără ajutorul animalelor de povară (care nu puteau fi transportate pe insulițele instabile).
Barque à cornet era extensia corpului lor. Cu ea transportau uneltele, semințele, tonele de legume recoltate și chiar familiile. Femeile aveau un rol crucial: ele conduceau bărcile încărcate până în centrul orașului Amiens și vindeau marfa direct de pe apă sau de pe diguri.
Rog așteptați...
Astăzi, stilul de viață a devenit sinonim cu „le farniente” (relaxarea), „Green & Slow Life” , deși regulile comunității au rămas foarte stricte.
Cei mai mulți proprietari actuali sunt medici, profesori sau pensionari din Amiens care dețin o parcelă pentru a scăpa de stresul cotidian. Cultivarea legumelor a fost înlocuită în mare parte de designul peisagistic: insulele sunt acum pline de flori, gazon impecabil, șezlonguri și hamace.
Proprietarii moderni au învățat să trăiască ecologic, „fără amprentă” . Deoarece nu există electricitate trasă prin cablu, se folosesc panouri solare mici doar pentru a încărca un telefon sau pentru un bec seara. Apa pentru udat se ia direct din canal, iar gătitul se face la grătare sau plite cu butelie.
De vineri după-amiază până duminică seara, canalele prind viață. Stilul de viață actual include plimbări lungi cu bărci electrice silențioase (bărcile cu motor pe benzină sunt interzise pentru a nu polua fonic sau chimic), mese luate în aer liber cu prietenii și pescuit de somn sau știucă.
Puținii grădinari profesioniști care au mai rămas (sub 10 la număr) sunt priviți ca niște eroi locali. Ei mențin vie tehnica agricolă medievală și livrează legume organice (bio) restaurantelor de top din regiune și localnicilor, promovând conceptul de „zero kilometri” (mâncare produsă local).
@adso: Foarte interesant loc din Amiens, nu știam nimic despre el nici despre locul mlăștinos și nici despre ’povestea’ grădinarilor. Ai venit cu completări valoroase și în cele două ecouri!
Frumoasă plimbare printre canale cu barca electrică! Informații prețioase și pentru cei ce vor o astfel de plimbare ce merită cu prisosință! Ce vreme frumoasă ați prins, ce verde și ce cer albastru! Simpatice și poveștile lui Jean Noel, am văzut în poze sălcile plecate spre apă... 😆
În Olanda producătorii locali de brânză, Edam, Gouda fac la fel în fiecare zi de miercuri respectiv joi, se îmbracă tot la fel în costume tradiționale, au decor rustic, vechi în piață.
Mă bucur că am mai aflat câte ceva din lumea asta mare! 🤗
Foarte interesant! Cu toate ca nu stiam prea multe, termenul Hortillonnages imi pare vag cunoscut, se poate sa ma insel dar cred ca am citit ceva in romanul Singur Pe Lume al lui Hector Malot (acum zeci de ani)
Se pare ca exista mai multe asa zise marais maraîchers, mlastini amenajate pentru legumicultura precum Marais Audomarois (Saint-Omer), Marais de Bourges si Marais Poitevin, totusi Hortillonnages d’Amiens ramane special pentru istoria sa indelungata si pentru Festivalul International al Gradinilor cand locul devine o scena in aer liber pentru artisti peisagisti din intreaga lume.
P.S ca un fapt divers Jules Vernes a locuit 18 ani in Amiens timp in care a scris mai multe romane celebre printre care Ocolul Pământului în optzeci de zile ,Castelul din Carpați sau Căpitan la cincisprezece ani
● Canalele (rieux) se umplu constant cu sedimente aduse de râul Somme. În fiecare toamnă și iarnă, cultivatorii curăță fundul canalelor folosind o unealtă specială numită drague (o lingură uriașă de fier pe o prăjină lungă de lemn). Mâlul extras, extrem de bogat în nutrienți organici, este împrăștiat uniform pe insulițe. Acest sistem asigură o fertilitate extraordinară a solului, permițând trei, chiar patru recolte pe an pe aceeași parcelă, fără a folosi vreodată îngrășăminte chimice.
(În P75 se vede o zonă în care s-a aruncat mâl „proaspăt” .)
● Deoarece insulele sunt formate din pământ moale, malurile riscă să se prăbușească constant din cauza eroziunii provocate de apă. Cultivatorii au plantat sălcii pe margini. Crengile flexibile de salcie au fost împletite strâns între piloni de lemn înfipți în apă (o tehnică numită fascine). Rădăcinile sălciilor acționează ca o plasă naturală care „înnodă” pământul și împiedică insula să se dizolve în canal.
● Apa din canale înconjoară fiecare parcelă de pământ. Acest lucru crează un microclimat unic: apa absoarbe căldura în timpul zilei și o eliberează noaptea, protejând culturile de înghețurile timpurii de primăvară sau de cele târzii de toamnă.
@mprofeanu: Completările din ecouri nu și-au găsit locul în articol deoarece sunt rezultatul conversației cu AI. De o bucată de vreme am început să procedez așa: un text care nu îmi aparține, dar care mi se pare de interes pentru cititori, îl inserez ca ecou.
Nu pun niciodată AI să scrie în locul meu. În principiu, încerc să fiu eu cel care „conduce” conversația, cel care pune întrebările, solicită clarificări și completări ale răspunsurilor, plus că intervin asupra stilului scriiturii.
Deși, la partea asta, AI este bun și, după ce începe să te cunoască, te copiază. Am constatat că redactează din ce în ce mai pe placul meu
Am ajuns și pe canalele din zona Amsterdamului, dar pe vremea aia nu-mi puneam problema să scriu pe AFA. Foarte frumos și acolo!
” Mă bucur că am mai aflat câte ceva din lumea asta mare!
Și mie mi-a făcut plăcere să povestesc. Voiam de mult timp să mă ocup de acest subiect, dar... niciodată nu am găsit timp.
Acum mi-am făcut, iată! Iar @Pușcașu Marin cârcotește că am întrerupt topicul Peru
Mulțumesc pentru lectura atentă, pentru interes, pentru ecou! Zi minunată să aveți!
@Cristian_h: „Singur pe lume” l-am citit și eu acum o viață. Pe de-asupra, ca lectură obligatorie, nu pentru că mi-ar fi plăcut prea mult, e o carte prea tristă pentru un copil de gimnaziu, cum eram la vremea aia. Prin urmare, nici nu am avut vreo dorință să o recitesc. Deci... nu pot confirma, nu pot infirma.
Am căutat pe Maps locurile indicate în ecoul tău și arată destul de asemănător cu ce se vede în P2. Dar da, Amiens are de partea lui istoria.
La noi în piață, în Iași, cea mai bună marfă o aduc „tecucenii” . Există ceva de tipul Amiens (nu așa de interesant, desigur) în lunca Siretului, în zona confluenței cu Bârladul, și grădinarii de acolo alimentează toată Moldova. @crismis poate confirma, la ea ajung mult mai repede, cu siguranță.
Jules Verne este cel mai cunoscut om care a trăit vreodată în Amiens, în ciuda faptului că nu e născut aici. Universitatea, Circul Mare și multe instituții îi poartă numele.
Într-o lume perfectă, ar trebui să mai scriu trei articole despre destinația asta: Casa Jules Verne, Cartierul Saint Leu și, desigur, Catedrala. Să vedem ce am să reușesc.
@Cristian_h: Dar îmi amintesc de Amiens - și de Picardia, în general - dintr-o carte pe care am citit-o cu plăcere: „Cei trei muschetari” . Am rugat prietenul AI să-mi actualizeze cunoștințele
Călătoria spre Anglia pentru recuperarea eghileților cu diamante ai reginei este una dintre cele mai tensionate secvențe din roman, având loc în capitolele 20 și 21. Pentru a dejuca planul Cardinalului Richelieu, d’Artagnan și cei trei muschetari, însoțiți de slujitorii lor, pleacă de la Paris spre Londra, însă oamenii Cardinalului le întind capcane sângeroase de-a lungul drumului prin Picardia.
Iată cum se desfășoară cursa contracronometru și cum sunt eliminați mușchetarii rând pe rând:
Porthos rămâne la Chantilly: La un han din această localitate din Picardia, un străin îi provoacă la ceartă. Porthos rămâne în urmă să se bată în duel și este rănit, fiind nevoit să se oprească acolo alături de slujitorul său, Mousqueton.
Aramis este rănit la Beauvais: Grupul rămas cade într-o ambuscadă pe drum, unde mai mulți oameni ai Cardinalului, deghizați, trag asupra lor. Aramis este împușcat în umăr și este lăsat în urmă la un han din Crèvecoeur, îngrijit de slujitorul său, Bazin.
Athos este acuzat de falsificare la Amiens: Ajunși în capitala Picardiei, la Amiens, Athos este învinuit pe nedrept de un hangiu, complice al Cardinalului, că ar fi plătit cu bani falși. Baricadat în pivnița hanului și atacat de gărzi înarmate, Athos îi strigă lui d’Artagnan să își continue drumul singur.
d’Artagnan ajunge singur la destinație: Rămas doar cu slujitorul său, Planchet, d’Artagnan reușește să treacă prin Calais, îl rănește pe contele de Wardes (un alt agent al Cardinalului) și obține permisiunea de trecere spre Anglia. În final, d’Artagnan ajunge la Londra, recuperează diamantele de la Ducele de Buckingham și se întoarce la Paris exact la timp pentru a salva onoarea Reginei Ana de Austria la balul primăriei.
La întoarcerea din Anglia, după ce a salvat onoarea reginei, d’Artagnan primește bani de la rege și pleacă imediat înapoi pe traseul prin Picardia pentru a-și recupera prietenii. Situațiile în care îi găsește sunt pline de umorul specific lui Alexandre Dumas:
Porthos – Prins în minciuni și datorii la Chantilly: d’Artagnan îl găsește pe Porthos tot la hanul unde îl lăsase. Deși Porthos susținea mândru că fusese rănit la genunchi în urma unui duel eroic, hangiul îi dezvăluie lui d’Artagnan adevărul: Porthos fusese doar zgâriat, însă pierduse toți banii (ba chiar și caii!) la jocul de zaruri cu un gentilom în trecere. Fiindcă nu mai avea cu ce plăti cazarea și mâncarea, hangiul îl ținea practic prizonier. Porthos spera să fie salvat de banii amantei sale bogate (soția unui procuror bătrân, pe care el o prezenta drept „ducesă”), însă aceasta refuzase să-i trimită ajutor.
Aramis – În plină criză mistică la Crèvecoeur: d’Artagnan îl găsește pe Aramis la han stând la masă cu doi teologi. Convins că rana sa este un semn divin și crezând că iubita lui secretă (ducesa de Chevreuse) l-a părăsit, Aramis decisese să renunțe la haina militară și să devină preot. Scria de zor o teză teologică în latină. d’Artagnan reușește să-l readucă pe calea armelor într-o secundă, oferindu-i o scrisoare parfumată de la ducesa de Chevreuse pe care o adusese de la Paris. Când vede scrisoarea, Aramis uită instantaneu de biserică, cere friptură și își aruncă teza teologică la coș.
Athos – Baricadat și „stăpân” peste pivnița de vinuri din Amiens: Cea mai memorabilă regăsire are loc la Amiens. Hangiul, îngrozit, îl imploră pe d’Artagnan să-l scoată pe Athos din pivniță. Învinuit pe nedrept de falsificare de bani la ducere, Athos se baricadase în subsol alături de slujitorul său, Grimaud. Înarmați, cei doi îi bătuseră pe argați și transformaseră pivnița în propria lor fortăreață. Când d’Artagnan coboară, îi găsește pe amândoi beți turtă. Athos devastase complet proviziile: băuse cele mai scumpe vinuri de Burgundia, mâncase șuncile și cârnații hanului și lăsase restul butoaielor să curgă pe jos.
După ce d’Artagnan achită pagubele și datoriile tuturor, cei patru muschetari se întorc glorioși la Paris, pregătiți pentru următoarele aventuri.
@adso: Prietene să știi că nu cârcotesc nicicum. Despre Peru mai știu una-alta și tot ce voi face atunci când vei avea dispoziția necesară să ne povestești, va fi să-mi reamintesc cu plăcere ce-am văzut și eu pe-acolo acum nouă ani.
În schimb despre Amiens nu știam nimic. Și noroc c-a venit toamna și nu mai sunt prea multe muște, că altfel îmi intrau în gură. Pentru c-am rămas cu gura căscată citind povestea ta despre acest oraș. Foarte interesant și captivant în același timp. Unii pot. Să-și conserve și tradiții și ecosistemul. Bravo lor. Și citind ultima frază din scrierea ta, realizez că ai văzut ceva de excepție. Iar explicațiile ce vin în ecourile de după articol mi se par la fel de valoroase pentru noi, cei ce citim și n-aveam idee despre ce e pe-acolo.
Altfel, fiind săptămâna cu acest nume prin unele instituții din România , m-aș bucura să găsești timp să ne povestești și despre Catedrală și despre Jules Verne și despre ce mai vrei tu. Înțeleg că după săptamâna altfel vine și o mică vacanță. Fă-o activă
@Pușcașu Marin: La noi săptămâna e normală, nu altminteri. Iar vacanța chiar va fi activă, am să folosesc preponderent picioarele, deci n-am să scriu
Îmi place să vorbesc despre locuri pe care alții le ocolesc. Fie că au fost aproape, dar nu le-au dat o șansă, fie că sunt la mama naibii și m-am nimerit doar eu prin zonă (de exemplu, Lucknow, sau Mănăstirea Bogdănița 🙄).
La Amiens am ajuns din greșeală, inițial trebuia să mergem la alt congres. Dar tare m-am bucurat că a fost să fie așa. Frumos oraș!
Deși... dacă te iei după mine, e frumos și Torino, și Fez, și Amiens și nu mai vorbesc de Cuzco sau Arequipa
@adso: Vezi? De-aia am eu” boală” pe profesori 
. Au atât de multe vacanțe că ajung să călătorească mai mult decât pot povesti.
Râdem, glumim, da’ mare dreptate ai. În fond, fiecare loc pe care-l vezi, pe care-l vizitezi, e frumos. Iar satisfacția e mare, sau e și mai mare, pentru că-l vezi cu ochii tăi, pentru că ai făcut niște eforturi să ajungi acolo, fie ele financiare sau logistice.
Pentru că eu sunt genul de turist, sau călător, cum vrei să-i spui, căruia-i place o vacanță lungă, îi admir pe cei care-și pot împărți vacanțele în mai multe și mai scurte. Tocmai pentru că eu nu pot. Mă simt mult mai obosit dacă plec de-acasă pentru numai câteva zile. Chiar dacă am vacanțe active, circuite cu mulți kilometri parcurși pe jos, cu multe trepte urcate și coborâte, mă-ntorc extrem de odihnit și de relaxat după trei-patru săptămâni consecutive de vacanță.
Așa că-ți doresc o săptămână viitoare frumoasă. Dar vorba mea rămâne. Va fi activă, de vreme ce-ți vei folosi picioarele
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Pușcașu Marin:
”De-aia am eu” boală” pe profesori. Au atât de multe vacanțe că ajung să călătorească mai mult decât pot povesti.
Şi eu, şi eu!
Nu cred că mi-ar fi plăcut să predau, nu am răbdare cu copiii, dar pentru atâtea zile de vacanţă parcă m-aş fi riscat şi eu
”Chiar dacă am vacanțe active, circuite cu mulți kilometri parcurși pe jos, cu multe trepte urcate și coborâte, mă-ntorc extrem de odihnit și de relaxat după trei-patru săptămâni consecutive de vacanță.
Chiar dacă vacanţele tale de lungă durată enervează pe mulţi, eu am toată admiraţia atât pentru planificarea minuţioasă, cât mai ales pentru respectarea celor plănuite. Dacă aş alerga doar 30% din cât alergi tu, mi-ar mai trebui o lună doar să mă odihnesc la întoarcerea acasă şi să-mi revin
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2012 Fascinația pentru Jules Verne — scris în 03.05.15 de joana_ro din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2011 AMIENS si catedrala sa — scris în 09.04.12 de anami din MERLIMONT, FR - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată