GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Artă, tradiții și legende bucovinene - Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina
Bucovina este un ținut de vis, pe care îl poți colinda zile în șir și nu te vei plictisi. Fie că vei admira frumusețea geografică a zonei, fie că vei descoperi superbele fresce ale binecunoscutelor mănăstiri bucovinene, fie că vei vizita alte obiective interesante sau te vei înfrupta din bucatele delicioase, cu siguranță nu te vei mulțumi cu o singură escapadă și îți vei dori să mai revii aici. Nici noi nu putem face excepție de la cele de mai sus, așa că în aceste zile revedem cu nostalgie fotografiile realizate în vară pe plaiurile bucovinene și astfel m-am hotărât să vă prezint un obiectiv deosebit, ușor accesibil și care dezvăluie vizitatorilor o parte dintre tradițiile păstrate de-a lungul generațiilor în această zonă fascinantă. Este vorba despre Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina, situat în partea centrală a orașului Gura Humorului, în apropierea părculețului și a Catedralei ”Nașterea Maicii Domnului”. Am descoperit acest muzeu din întâmplare, la o ultimă plimbare prin centrul acestui frumos oraș și am hotărât imediat să-l vizităm.
Așadar, într-o superbă duminică de august, în ultima zi a sejurului nostru aici, am ajuns în jurul orei 10.00 la ușa muzeului. Am intrat în sala de la parterul clădirii, am fost întâmpinați de o doamnă muzeograf foarte amabilă care ne-a invitat într-o călătorie imaginară prin universul spiritual al satului bucovinean din secolul al XIX-lea. Totuși, până să ajungem acolo, am fost informați că în prima sală, cea de la parter, vom găsi expoziția dedicată artistului George Cotos, ce cuprinde numeroase picturi și desene în creion aparținându-i artistului George Cotos (născut în anul 1915), un pictor român originar din satul Straja, localitate bucovineană aflată în apropierea Putnei. Am admirat numeroasele opere de artă expuse aici, remarcând frumusețea acestora. Temele abordate în aceste lucrări sunt diverse: există anumite peisaje având ca specific zona Bucovinei, alte opere surprind într-o manieră originală lumea mărilor, iar unele tablouri sunt lucrări abstracte în care artistul a realizat superbe jocuri grafice și cromatice. Am zăbovit ceva timp privind aceste lucrări deosebite, perioadă în care doamna muzeograf ne-a prezentat unele informații referitoare la artistul George Cotos: acesta s-a făcut remarcat și pe plan internațional, multe lucrări realizate de dumnealui fiind prezentate în expoziții din Franța, Anglia, Germania sau alte state europene. Chiar dacă a plecat din țară înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial și s-a stabilit ulterior în localitatea franceză Saint Tropez, artistul nu și-a uitat originea sa bucovineană și a ținut legătura cu oamenii locului. A donat lucrări și pentru acest muzeu, dar și pentru realizarea unei expoziții în localitatea sa natală. Pentru meritele sale, artistului i-a fost conferit în România Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Ofițer, printr-un decret prezidențial din anul 2008.
Am ascultat cu atenție aceste informații referitoare la artistul George Cotos. Lângă lucrările artistului, am admirat o altă colecție de desene abstracte, având diverși autori români și străini. Totuși, având în vedere faptul că doream să vedem cât mai repede zona cu exponate care dă titulatura muzeului, nu am mai zăbovit și am urcat însoțiți de gazda noastră la etajul clădirii, unde am pătruns într-o lume extraordinară, care ne-a apropiat sufletește de specificul satului bucovinean, cu tradițiile, obiceiurile și poveștile sale minunate, care au învins timpul.
Expoziția Obiceiurilor populare din Bucovina
Dacă la parter am fost încântați de lucrările artistului bucovinean George Cotos, la etaj pot spune că am intrat în sufletul frumoasei Bucovine. Exponatele sunt prezentate în cinci săli distincte, fiind așezate în ordine cronologică, urmărindu-se anumite tradiții ancestrale, conform vechiului calendar popular bucovinean.
În prima sală am ajuns lângă exponate grupate pentru a aminti de Ajunul Sfântului Andrei. Aici, prezentarea este realizată sub forma unei camere tradiționale, unde o gospodină (reprezentată de un manechin) stă așezată pe un pat tradițional, alături de o ladă de zestre pe care sunt expuse valuri multicolore de țesături. Lângă pat am identificat furca pentru tors lâna. Într-un colț este amenajată o bucătărie bucovineană; aici am observat cuptorul pe lemne, iar în fața acestuia se afla o măsuță joasă, acoperită cu un ștergar, pe care era o pită împletită. Doamna muzeograf ne-a explicat că Ajunul Sfântului Andrei marca intrarea în calendarul popular bucovinean, ce debuta la 1 Decembrie. Calendarul popular bucovinean constă, de fapt, în preluarea vechiului calendar dacic, iar Ajunul și mai ales noaptea Sfântului Andrei (30 noiembrie) erau adevărate momente magice. Muzeografa ne-a atras atenția asupra faptului că pe masă se aflau și câteva căpățâni de usturoi, consumarea lui în acele momente fiind obligatorie pentru a ține strigoii la distanță. Totodată, pe lângă faptul că în această noapte se deschideau cerurile, fetele nemăritate puteau să iasă în curte la fântână în miez de noapte, iar pe luciul apei ar fi putut distinge chipul bărbatului cu care urmau să se căsătorească.
Într-o altă zonă ne-am apropiat de exponatele reprezentând Ajunul Crăciunului; camera tradițională amenajată aici ne-a dezvăluit o familie din Bucovina care stă în apropierea sobei, având în față o masă plină cu bucate specifice. Pe lavița din apropierea sobei am văzut vase de diverse mărimi utilizate în bucătărie, iar lângă horn erau atârnați câțiva colaci apetisanți...
Lângă această zonă se află o ceată de urători, îmbrăcați în costume specifice, care vor colinda în această noapte.
Muzeografa ne-a lăsat să admirăm și să fotografiem exponatele, după care ne-a explicat că în ziua de 24 decembrie întreaga familie ținea post negru până la asfințitul soarelui, iar gospodina casei gătea douăsprezece feluri de mîncare (de post și preparate din pește). Acestea erau așezate rotund pe masa împodobită cu cea mai frumoasă țesătură, iar în mijlocul mesei se punea colacul rotund, simbol pentru Soare și Lună. După ce bucatele erau binecuvântate de preot la ceas de seară, familia putea servi masa.
Mda, deja ni se făcea și nouă poftă, așa de frumos ni se povestise despre bucatele gătite în Ajunul Crăciunului... Am trecut mai departe, către o zonă având ca tematică Seara Anului Nou. Expoziția este amenajată sub forma unei prispe a casei bucovinene, unde vizitatorii intră și admiră în semiîntuneric diverse cete de colindători. Am pășit și noi pe această prispă tradițională și am studiat curioși cetele de mascați adunate în curte, printre care am recunoscut ursul, capra, țiganul, baba și moșneagul sau dracii. Muzeografa ne-a precizat că în Seara Sfântului Vasile sau a Anului Nou trecea mai devreme din casă în casă plugul ”cel mic”, al copiilor, urmat fiind de plugul ”cel mare”, al feciorilor și al gospodarilor. Treptat, pe ulițele satului își făceau apariția cetele de mascați, fiecare personaj având o anumită semnificație: am reținut doar că ursul semnifica natura care revine mereu la viață, iar capra era reprezentarea mitologică a unei divinități fecunde, ce reunea energiile întregii naturi înconjurătoare. Muzeografa ne-a mai precizat că spre dimineață, prin gospodăriile zonei, treceau cetele de semănători. Frumoase obiceiuri! De unele dintre ele mi-am amintit cu nostalgie, acestea existând și în zona Buzăului; prin fața ochilor mi-au trecut rapid parcă momentele deosebite petrecute la țară alături de bunicii mei, când așteptam cu nerăbdare apariția Plugușorului după căderea serii!
Am pășit în mod imaginar pe ulița satului bucovinean și am ajuns lângă următoarea categorie de exponate, reunite sub titulatura Februarie – preambulul anului agrar. Ni s-a explicat că februarie era o lună dedicată fierarilor, meșteri care confecționau sau reparau în luna lui Faur uneltele ce urmau a fi utilizate la muncile agricole. Lângă fierărie am văzut un plug, unealtă considerată indispensabilă pentru o recoltă bogată. De aceea, în luna februarie era obligatorie trecerea fierului de plug prin focul purificator al Faurului.
Povestea în care pătrunsesem odată cu primii pași făcuți în acest muzeu era departe de a se fi încheiat. Am fost conduși într-o zonă unde se aflau expuse un car și un plug; lângă acestea am văzut un topor, câțiva colaci, o doniță pentru apă și un vas cu tămâie. Ni s-a explicat că aceste exponate redau Mucenicii – începutul anului agrar. Am aflat că la începutul lunii martie, pe data de 9, erau sărbătoriți Mucenicii și cu această ocazie se considera că ”moșii” băteau cu bâtele în pământ pentru alungarea frigului și eliberarea căldurii. Așadar, în mod simbolic, plugurile porneau la arat. Pentru aceasta, carele și plugurile erau scoase în mijlocul curții, se înjugau boii, iar gospodina, rotindu-se în jurul lor, le purifica cu tămâie și agheazmă. Gospodarul mergea apoi pe ogor, trasa o primă brazdă și apoi dejuga boii, îi hrănea cu merinde luate de acasă; bărbatul frângea un colac pe care apoi îl fărâmița, aruncându-l pe pământ. Se considera astfel că holdele viitoare vor fi rodnice.
Imaginația ne-a purtat înapoi pe ulițele satului tradițional bucovinean. Am fost conduși în apropiere, lângă niște ”buduroaie” – stupi primitivi. Aceștia erau scobiți în trunchiuri de copaci, iar deasupra atârnau câteva crenguțe cu mâțișori. Muzeografa ne-a povestit că exponatele acestea amintesc de momentul Alexiilor – începutul anului apicol. Ne aflam așadar în 17 martie, în ziua lui Moș Alexă, momentul de început a anului apicol din vechiul calendar bucovinean. Se considera că în această zi toate zburătoarele care au iernat în diferite adăposturi reveneau la viață. Stupina era reorganizată, fiind mutată la locul potrivit pentru anotimpul cald, iar acei stupi primitivi erau tămâiați și deasupra lor se așezau crenguțe cu mâțișori sfințiți, pentru protejarea lor în fața spiritelor rele.
Frumoase aceste povestioare! Ascultam în liniște, cu mare interes, sorbind parcă fiecare frază a gazdei noastre și când treceam de la o zonă cu exponate la alta blitzurile fulgerau necontenit, anunțând hărnicia micilor noastre camere fotografice, prietene de nădejde în atâtea călătorii!
Și iată că încă nu am ajuns la finalul periplului nostru imaginar prin arhaicul, dar atât de frumosul sat bucovinean. Ajunsesem la începutul Postului Mare, perioadă despre care am aflat că era însoțită de practici de purificare. Astfel, în prima zi de luni a postului, numită ”lunea curată”, se pregătea borșul de putină și familia mânca pe tot parcursul zilei doar ”borș holtei” (adică fără legume) pentru curățirea trupului de ”dulcele” acumulat peste iarnă. În Postul Mare gospodinele spălau toate vasele din gospodărie cu leșie, iar tinerii, și în special fetele, nu mai aveau voie să participe la șezători. Intrarea în Săptămâna Mare însemna începutul unui post foarte sever, în multe cazuri ținându-se post negru din seara Duminicii Floriilor și până în Joia Mare, când se mergea la împărtășanie. Postul, nu neapărat negru, continua până în Noaptea de Înviere. Am regăsit aceste momente printre exponatele muzeului, fiindu-ne prezentată o prispă unde diverse țesături erau scoase la aerisit, sugerându-se astfel curățenia generală, purificarea făcută în fiecare gospodărie în această perioadă.
Marea Sărbătoare a Învierii ocupă un loc deosebit printre exponatele muzeului. Am admirat numeroase manechine îmbrăcate în costume tradiționale, reprezentând bărbați, femei și copii, așezați în cerc în curtea bisericii. În fața acestora am observat coșurile cu merinde, prin care se puteau distinge cozonacii, pasca sub forma unor miei din aluat sau ouăle înroșite. Ni s-a explicat că în noaptea Învierii, după primul cântat al cocoșului, toți membrii familiei, îmbrăcați cu cele mai noi și mai frumoase haine, mergeau la biserică unde asistau la slujbă până dimineață, iar când se iveau zorii zilei bucatele erau binecuvântate, fiind ulterior consumate de către întreaga familie, reunită în jurul mesei tradiționale de Paște.
O deosebită bucurie mi-a produs-o prezentarea unei alte tradiții specifice acestui moment: membrii familiei se spălau în dimineața Paștelui cu apă dintr-un vas unde se mai afla un ou și un bănuț din argint. Această tradiție era respectată și de bunica mea care, în dimineața Paștelui, ne trezea pe noi nepoții și ne alinia afară, lângă fântână, punându-ne să ne spălăm cu apă dintr-o căniță cu bănuț și ou. Bine, bănuțul nu era de argint, dar cât de fericiți eram noi, nepoții, când bunica ne spunea că, peste an, vom rămâne ”sănătoși ca oul și curați ca argintul”!
Firul poveștilor bucovinene ne-a purtat apoi către Sărbătoarea Sfântului Gheorghe – considerată a fi începutul verii pastorale. Sângiorz - după cum era denumit Sfântul Gheorghe - și Sâmedru – denumirea populară a Sfântului Dumitru – erau considerați păzitorii vremii, cei doi purtând la brâu cheile vremii, pe care le schimbau când se împlinea sorocul, pe 23 aprilie (odată cu începutul verii pastorale) și pe 26 octombrie (când începea în mod tradițional anotimpul rece). Exponatele din muzeu care marchează sărbătoarea Sângiorzului sunt, de fapt, mai multe vase utilizate la stână pentru colectarea laptelui și prepararea celorlalte produse specifice. Am remarcat faptul că vasele aveau împletite în jurul lor niște coronițe din mlădițe uscate de salcie și diverse floricele. Ni s-a explicat că bacii ornau astfel vasele utilizate la stână pentru atragerea bogăției cerești asupra turmelor lor.
Muzeografa ne-a îndreptat apoi către un colțișor unde erau expuse niște furci pentru torsul lânii, câteva vase pentru lapte de diverse dimensiuni, o vârtelniță, alte obiecte mărunte de lemn, dar și un patefon. Văzându-ne mirați, muzeografa ne-a îndemnat să ne imaginăm că am urcat undeva pe vârful muntelui, unde, de Sfântul Ilie (20 iulie), se sărbătorea mijlocul verii pastorale. În vremurile de demult, păstorii celebrau Nedeile (niște ceremonii străvechi de venerare a Soarelui). Cu scurgerea veacurilor, Nedeile de Sântilie au fost transformate în târguri, ocazii cu care se realizau diverse acte comerciale, iar tinerii petreceau și legau relații în vederea încheierii de viitoare căsătorii.
Mda, ce mai puteam zice? Am sărbătorit Sfântul Andrei și Ajunul Crăciunului alături de bucovinenii din trecut, am fost colindați, am trecut pe la fierărie și prin prisacă, am mers la slujba de Înviere, am urcat alături de ciobani și mioarele lor pe vârful obcinelor... nu puteam să nu ne întrebăm: Oare mai sunt surprize? Vom mai merge undeva? Răspunsul l-am primit imediat, când excelentul nostru ghid ne-a invitat într-o altă încăpere pentru un ultim, dar la fel de plăcut popas, în derularea calendarului popular bucovinean. Am fost poftiți încă o dată la o stână, de data aceasta pentru sărbătoarea Sfântului Dumitru, din 26 octombrie. Sâmedru, așa cum mai este numit acest sfânt în popor, marca sfârșitul verii pastorale. Sâmedru era responsabil cu scuturatul frunzelor și cu folosirea cheilor deținute pentru încuierea verii și dezlegarea iernii tradiționale. De Sâmedru, păstorii încheiau socotelile cu proprietarii de oi și petreceau, înfăptuind diverse ritualuri moștenite din vremuri imemoriale: se aprindeau focuri și se sărea peste vetrele cu jăratic, se pomeneau moșii și strămoșii, dându-se de pomană diverse produse de la stână.
Stâna amenajată pentru sărbătoarea de Sâmedru era a unui păstor gospodar; lângă lavița pe care se odihnea baciul am văzut o vatră deasupra căreia atârna un tuci pentru gătitul cărnii de oaie (yummy, deja ne era foame), iar pe măsuța din centru se afla o bucată de brânză de oaie. Pereții încăperii erau realizați din bârne de lemn, în care erau înfipte cuie ce susțineau săculeți de brânză, dar și alte obiecte necesare pentru prepararea produselor din lapte. La capătul opus al laviței am remarcat mai mulți putinei, vase în care se păstra laptele. Cioban înstărit, ce să mai vorbim!
Am terminat ultima noastră ședință foto aici și am coborât încet treptele muzeului, încheind astfel vizita noastră imaginară prin Bucovina de demult. Este o vizită pe care am mai repeta-o oricând, atât pentru frumusețea exponatelor, dar și pentru plăcerea de a o auzi din nou povestind pe acea doamnă muzeograf, atât de dedicată meseriei sale, care ne-a încântat cu explicațiile sale.
Înainte de a termina, voi mai adăuga că Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina funcționa la momentul vizitei noastre după următorul program: zilnic, între orele 08.00 – 16.00, iar Luni - închis. Pentru vizita noastră aici am achitat câte 5 lei de persoană adultă, iar taxa pentru fotografiat a fost inclusă în prețul biletului. Tariful pentru elevi, studenți și pensionari era 2 lei/persoană. Adresa exactă a obiectivului este: Gura Humorului, Piața Republicii, numărul 2.
În final, recomandarea noastră după ce am fost acolo este, cu siguranță, firească: Dacă veți ajunge în Gura Humorului, nu ezitați să vizitați Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina!
Călătorii plăcute în continuare!
Trimis de Floryn81 in 11.11.14 21:26:07
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GURA HUMORULUI.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.55409500 N, 25.88931800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dan&Ema - Vă mulțumesc frumos! Și dvs. aveți asemenea articole pe care le-am lecturat mereu cu plăcere!
Foarte buna prezentarea, parca esti muzeograf! felicitari! am si eu cateva fotografii de aici. Apropo, daria m-a impresionat ca a recunoscut buciumul, desi ea avea doar 4 ani, iar eu chiar nu am realizat din prima ce sunt ”betele lungi ”! de asemenea a recunoscut si acea sa de lemn ( daca ti-o aduci aminte ) !
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
===
Mutat în rubrica "Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina, GURA HUMORULUI" (nou-creată pe sait)
Un articol care reda o imagine completa, in cuvinte si fotografii. Chiar nu stiu ce ar mai putea scrie altcineva... Nu mai ramane decat, daca ajungeti in Gura Humorului sa popositi si la Muzeul Obiceiurilor Populare. E ca o excursie in timpul strabunilor, incantatoarea si pentru copii si pentru adulti.
Impresionant! Aș vrea și eu să-mi scriu impresiile referitoare la acest obiectiv, dar mi-e teamă că nu am prea multe de adăugat...
@Lucien:
Intotdeauna mai e ceva de adaugat. Impresiile personale aduc un plus de savoare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Întoarcerea la tradiţii: Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina de la Gura Humorului. — scris în 02.01.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Muzeul Obiceiurilor Populare - Gura Humorului — scris în 18.05.15 de vali crintea din FOCSANI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului — scris în 18.09.14 de LidiaV din TIMISOARA - RECOMANDĂ