Muzeul Etnografic ”Ioan Grămadă” din Câmpulung Moldovenesc

TIPĂREȘTE

În această vară am ajuns după multă vreme la Câmpulung Moldovenesc; nu a fost o ședere lungă, am avut doar câteva ore la dispoziție, așa că m-am informat puțin înainte cu privire la cele mai cunoscute obiective ce pot fi vizitate în acest oraș. Am aflat de pe AFA despre Muzeul ”Arta Lemnului” situat în zona centrală a orașului, știam despre catedrala ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” sau despre Biserica romano-catolică ridicată în anul 1815. Am mai găsit pe internet informații despre casa-muzeu ”Ioan Țugui” ce adăpostește o impresionantă colecție de linguri din lemn.

Cu toate acestea, un obiectiv a scăpat neobservat în activitatea mea de documentare, însă am avut norocul să observăm atunci când am trecut prin oraș un indicator care ne-a atras atenția: ”Muzeul Etnografic Ioan Grămadă – 2 km.” Am întâlnit acest indicator în apropierea locului unde calea ferată traversează DN 17 (Calea Bucovinei). Nu am stat pe gânduri, ci am intrat pe străduțele laterale, ajungând în câteva minute pe strada Vornic Grigore Sabie, la numărul 19 (aceasta fiind adresa exactă a muzeului). Există câteva indicatoare mai mici pe străduțele spre muzeu și mai trebuie spus că, din păcate, aceste ulițe nu sunt asfaltate și sunt cam denivelate.

Am ajuns în dreptul locuinței care adăpostește o impresionantă colecție muzeală, după cum aveam să descoperim încântați după câteva minute. Privită din drum, gospodăria-muzeu arată ca o locuință obișnuită, cu o curte mică în față și cu o fântână cu roată amplasată în partea dreaptă. Câțiva brăduți, florile sau iarba din curte completează atmosfera tradițională din exteriorul casei. Am ciocănit cu emoție și dintr-o anexă a ieșit repejor un bătrânel simpatic care ne-a invitat înăuntru. Dumnealui s-a recomandat a fi Ioan Grămadă, colecționarul; am fost întrebați dacă dorim să ne însoțească pentru a ne oferi explicații sau dacă vrem să vizităm singuri. Am optat să fim însoțiți de dumnealui pe parcursul vizitei noastre și bine am făcut – acest om s-a dovedit a fi o adevărată enciclopedie vie, ne-a prezentat amănunte inedite despre multe dintre obiectele expuse.

La începutul vizitei noastre, înainte de a intra în prima încăpere a casei-muzeu, muzeograful ne-a prezentat un scurt istoric al colecției sale: ideea de a crea o colecție etnografică i-a încolțit în minte în urmă cu peste 40 de ani, când a urmărit un interviu cu folcloristul Mihai Florea care prezenta diverse zone din România bogate în tradiții folclorice transmise de la o generație la alta. Ajutat de soția dumnealui (doamna Dina Grămadă, am cunoscut-o către finalul vizitei noastre), Ioan Grămadă a pus bazele unei colecții etnografice ce a însumat inițial circa 300 de exponate, moștenite de la părinți sau bunici, ori adunate de la rude apropiate, amici sau vecini. Încetul cu încetul, colecția etnografică a devenit tot mai bogată, ajungând să numere în prezent 10470 de exponate, după ultimul inventar realizat de curând!

Un moment important s-a petrecut în luna aprilie 1999, când această colecție a fost inaugurată oficial, fiind totodată integrată în circuitul turistic.

Ne-a mai explicat domnul Grămadă faptul că visul său este acela de a înființa un muzeu al satului la Capătul Satului. Nu am înțeles inițial acest joc de cuvinte, însă ni s-a explicat faptul că locuința ce adăpostește această colecție muzeală se află în cartierul Capul Satului care pe vremuri chiar a fost un capăt de sat (conform unor documente istorice ce atestă acest lucru).

Am fost invitați apoi în prima sală a muzeului, amplasată într-un corp de clădire din partea stângă a curții, după ce ne-a mai spus domnul Grămadă că a aranjat exponatele în 11 săli și 3 expoziții în aer liber, după modul lor de folosință. Această primă încăpere a muzeului este denumită sala portului popular cîmpulungean. La fel ca și celelalte spații care adăpostesc restul exponatelor, nu ai practic loc să arunci un ac! Peste tot sunt fel și fel de lucruri, care mai de frumoase, având fiecare propria sa poveste! Ne-a fost prezentat un chimir cu mărgeluțe minuscule cusute, având realizat tricolorul pe margine. Printre numeroasele cămăși expuse, am văzut o ie veche de aproape 200 de ani, rămasă de la o străbunică a colecționarului. Încălțămintea este și ea bine reprezentată prin mai multe perechi de opincuțe, realizate fie din piele de bovină, fie din piele de porc. În lateral am văzut câteva perechi de cizme bărbătești, ele fiind purtate de feciori pe la șezători. Dedesubt, lăzile de zestre servesc ca suport pentru încălțăminte; dintre acele lăzi, am reținut una datând din anul 1888. Un șifonier aflat într-un colț al încăperii era plin cu cojoace, bundițe și costume bărbătești. Pe lângă exponatele deja amintite, în această încăpere am mai putut admira instrumente muzicale populare utilizate pe la șezători (printre acestea, o țiteră fabricată la Viena în 1864), dar și ștergare sau albume cu modele decupate de ie, provenite de la cămășile care nu au mai putut fi restaurate.

Am ieșit în curte și ne-am îndreptat către casa tradițională bucovineană amplasată frontal, veche de peste 200 de ani. Această locuință a aparținut familiei din momentul construirii, nu a fost strămutată din altă parte. În ceea ce privește tehnica de construcție, domnul Grămadă ne-a explicat că lemnul folosit era tăiat în luna februarie, când nu avea multă sevă; lemnul venea în contact cu umezeala din atmosferă și efectiv se pietrifica, dând o rezistență deosebită locuințelor.

În ceea ce privește compartimentarea acestei case tradiționale, locuința este împărțită în: bucătărie, tindă, cămară, casa mare (camera de oaspeți) și o magazie în spate. În bucătărie am văzut numeroase exponate așezate pe sobă, pe pat, pe masă, în dulapuri, chiar și atârnate pe pereți. Am văzut oale de lut, cofe, ștergare, putineie pentru obținerea untului, linguri de lemn, străchini, ciur, dar și fiare vechi de călcat, vreo două mașini de cusut, un calendar ortodox din anul 1951 sau chiar o covată așezată pe pat. Muzeograful ne-a explicat că a așezat aici toate aceste obiecte deoarece munca unei gospodine este o treabă complexă: în timp ce găteau, gospodinele legănau copiii și mai făceau și alte treburi. Parcă nici astăzi nu s-au schimbat prea mult lucrurile!

Am ieșit din bucătărie și am mers într-o cămară amplasată între bucătărie și camera de oaspeți. Deși destinația acestei încăperi era inițial alta, respectiv loc de depozitare pentru gemuri, murături sau alte bunătăți, colecționarul a amenajat aici din lipsă de spațiu o cameră memorială dedicată părinților și bunicilor. Câteva costume populare din familie, numeroase icoane, cărți bisericești vechi, tablouri cu chipurile părinților sau ale bunicilor, dar și o bibliotecă micuță cu cărți strînse de tatăl muzeografului, toate aceste exponate le-am putut admira în micuța încăpere. Bastonul și ochelarii tatălui ocupă și ele un loc de cinste printre celelalte exponate de aici.

Următoarea cameră este cea mai mare încăpere a locuinței și reprezintă camera de oaspeți. Aici există mai multe piese vechi de mobilier, alte icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, covoare realizate manual, dar și o mică expoziție ce cuprinde circa 100 de monede vechi. Într-o vitrină alăturată am văzut mai multe ouă încondeiate. Printre cele mai vechi exponate din această încăpere, am reținut o cruce din lemn de tisă din anul 1740, dar și o ștampilă a comunei Kympulung Moldow din anul 1780.

În spațiul alipit casei (magazia din spate) este amenajată expoziția documentară ”Câmpulungul de altădată”; am văzut aici fotografii cu mai mulți oameni de seamă de-ai Câmpulungului, dar și portrete cu mari personalități care au trecut prin localitate de-a lungul vremii (Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga sau Mihail Sadoveanu). Muzeograful ne-a mai arătat câteva măști folosite de flăcăi la Anul Nou, o stampă țesută manual la Viena în 1870 în care o tânără bucovineancă întâmpină cu o cofă de apă un ofițer austriac, dar și un tablou votiv cu domnitorii Moldovei și Țării Românești (realizat în 1890).

Am ieșit în curtea locuinței-muzeu și am mers pe o alee laterală unde sunt amenajate alte spații cu diverse exponate. Am fost conduși către o casă bătrânească având o singură încăpere; muzeograful ne-a explicat faptul că într-o astfel de casă mică locuiau pe vremuri bătrânii din familiile bucovinene, care se retrăgeau din casa mare pentru a-i lăsa pe cei tineri să stea separat. Locuința are ușa scundă, tocmai pentru ca să intri aplecat și să arăți astfel de la început respectul cuvenit celor mai în vârstă.

O altă anexă este amenajată ca o mică biserică; o cruce de lemn sculptat este așezată în partea dreaptă a intrării, anunțând parcă vizitatorul despre destinația încăperii în care va intra. Icoana Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava veghează și ea deasupra intrării. Înăuntru am găsit o biserică în miniatură, cu uși împărătești și icoane vechi (unele aduse chiar de la muntele Athos), dar și cu un fond important de carte religioasă. Dintre icoanele expuse aici, am reținut una destul de rară în care Maica Domnului hrănește Pruncul la sân.

Lângă mica biserică se află o altă anexă care adăpostește expoziția de unelte agricole (arat, semănat, strângerea fânului sau prelucrarea semințelor). Dintre exponatele aflate aici, am reținut câteva roți de lemn pentru carele vechi folosite la muncile câmpului, coșuri pentru cereale, balanțe, banițe pentru măsurarea cerealelor, un zdrobitor pentru obținerea mustului, damigene, o moară veche sau un hambar. O altă anexă prezintă îndeletnicirile tradiționale ale femeilor (torsul, țesutul, răsucitul sau brodatul). Ne-au fost prezentate războaie vechi la care lucrau gospodinele, vârtelnițe, furci și fuse pentru tors.

Următoarea anexă din curte reprezintă un vechi atelier cu diferite scule utilizate în meserii tradiționale ca dulgheria, tâmplăria, dogăria, rotăria sau fierăria. Peste 500 de exponate cuprinde această parte a colecției muzeale. Într-un colț sunt așezate câteva calapoade de lemn folosite la cizmărie. Alte instrumente pentru fierărie există și sub un șopron din apropiere.

În următoarele spații în care am intrat am mai văzut câteva buduroaie (stupii primitivi), vase în care se colecta mierea, dar și stâna tradițională cu vase pentru muls oile, linguroaie, untare, donițe pentru lapte sau clopote care se atârnă la gâtul vitelor pentru ca ele să nu se piardă (sunetul acestor tălăngi se aude de departe).

O altă încăpere din curte adăpostește o colecție de ceasuri mai vechi sau mai noi, dar și un colț dedicat lucrătorilor la căile ferate (ne-au fost prezentate câteva machete de locomotive, dar și o hartă din anul 1925 a Căilor Ferate Române).

Am revenit pe cărarea din curte către o încăpere unde domnul Grămadă a amenajat o sală de clasă, în memoria învățătoarei sale – doamna Mangiurea. Pe băncile vechi de lemn am văzut așezate diferite manuale, iar rafturile laterale din încăpere sunt folosite ca suport pentru alte obiecte întâlnite la școală. Pe catedră, condeiul doamnei învățătoare aștepta să pună note bune învățăceilor silitori.

Pas cu pas, ne-am apropiat de finalul vizitei noastre aici. Domnul muzeograf ne-a invitat într-o încăpere amenajată lângă sala portului popular, unde flutură la intrare tricolorul. Aici se află un punct de informare turistică. Am văzut suveniruri expuse la vânzare, pliante, diplome obținute de Ioan Grămadă sau cărți scrise de acest colecționar. Am fost invitați să notăm câteva cuvinte în cartea pentru oaspeți a muzeului. În ceea ce privește tarifele, nu se percep taxe dinainte stabilite pentru vizitarea muzeului, fiecare fiind liber să dea atât cât dorește (noi am dat 20 de lei + 5 lei pentru un pliant). Nici programul de vizitare nu este stabilit într-un anumit interval orar; doar mergeți acolo la o oră rezonabilă și veți fi întâmpinați cu multă căldură.

I-am mulțumit domnului Grămadă pentru informațiile prezentate și am ieșit pe poartă, după ceva mai mult de o oră petrecută la acest interesant muzeu etnografic. Cred că dacă s-ar implica și autoritățile pentru a pune la dispoziție un spațiu mai mare, exponatele colecționate de domnul Grămadă ar fi mult mai bine puse în valoare. Oricum, muzeul adăpostește adevărate valori ale artei populare bucovinene și merită să fie vizitat de către cei care ajung la Câmpulung Moldovenesc.

Alte informații despre muzeu pot fi găsite aici.

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 6451 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI