Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia

TIPĂREȘTE

În urma săpăturilor efectuate, o echipă de arheologi, de etnie rromă, a descoperit fire de cupru, datând, cel mai probabil, din anul 2015

Cred că niciodată nu avem un sentiment de libertate mai puternic ca atunci când suntem în concediu, eu, cel puțin, așa simt!

Scăpat din ”cușca de hamster” în care trăiesc, mâncat de rutina zilnică, concediul înseamnă ieșirea din cotidian, destinderea de care am nevoie, speranța că voi avea o vacanță în care voi vedea locuri noi sau, chiar dacă voi ajunge în cele unde am mai fost, revederea locurilor dragi.

Se spune că, în ultima perioadă, datorită stressului la care suntem supuși permanent, confundăm concediul cu consumul exagerat; știți senzația aia, ”jemanfișistă”, sunt în concediu, îmi este permis aproape orice! Eu, unul, nu sunt așa, în concediu ori ba, tot atâtea halbe de bere pot să beau și cam tot atâția mici hăpăi.

Psihologii demonstrează că sunt și situații în care mergem în concediu doar pentru a arăta altora ce bine știm să trăim. Aici, clar, vă contrazic, când vrem să arătăm altora ce concediu șmecher am avut, venim pe AFA și-i tragem cu locurile pretins de vis pe unde-am hălăduit! Nu sunteți de acord? Nu-i nimic, haideți la psiholog!

Nu știți care-i diferența dintre psiholog și psihiatru? E simplu: dacă ai depresie din cauză de dragoste, ești caz de psiholog. Dacă ai votat PSD, ești pacient la psihiatru!

În cazul meu, particular, fiind însurat cu psihologul aferent, m-am decis să mă bucur de concediu chiar dacă nu mergeam undeva de talie ”Wow! ”. De ceva timp, văzând eu că anii se cam adună, m-am decis să mă bucur de tot ceea ce-mi oferă viața, pozitiv vorbind.

Așa că, chiar dacă am fost la Jupiter, mi-am spus că trebuie să privesc partea plină a paharului, sunt la mare, am mâncare, am și bani, deci, sunt valoare! (Nu, nu fac poezii de la tratament, pastilele nu sunt atât de tari!).

Ba, tocmai fiindcă am fost la Jupiter, ajutat și de vremea instabilă de a fost la sfârșitul lunii iunie, am decis că ar fi bine să dăm o fugă la Mangalia. În fine, știți povestea, nu o mai lungesc!

Și, dacă tot am ajuns la Mangalia, am decis să dau și o tentă cultural-istorică vizitei mele, așa că am decis să merg să vizitez locurile interesante ale localității. Ori, se știe, unul dintre acestea este Muzeul de Arheologie ”Callatis”.

Acuma, nah, cu toții ați fost, în viața voastră, măcar o dată într-un muzeu!

Eu am început de la vârsta preșcolară, nu pentru că aș fi fost un geniu, dar, pe atunci grădinița unde eram eu înscris avea sediul lângă Muzeul Științelor Naturii din Adjud. Ne-au dus cu turma și am văzut niște diorame cu tot felul de animale împăiate.

Și tot așa, pe parcursul vieții de școlar, elev și chiar militar în termen, am fost dus la astfel de unități de diferite tematici, pentru a vedea ce și cum.

Spun că era un obicei frumos, erai culturalizat cumva cu ”zonga”, dar era util pentru creier. E drept, pe atunci internetul nu exista nici ca termen lingvistic, dar, era la fel ca atunci când citești o carte:una e să ai cartea pe brațe, să ajungi la starea necesară lecturii și alta să accesezi linkul respectiv, nu?

Cică e bine să mergi la muzee, astea ar fi lăcașuri care aduc la cunoștința omenirii actuale obiecte istorice, pagini de istorie, religie, cultură și câte și mai câte, din vechime, pentru a fi studiate și, în final, a te raporta la ele. Ceva de genul ce a fost omenirea, ce este și, prin asta, să ne închipuim ce va fi. Frumos, nu?

Ei, ajuns la Mangalia, vă spuneam că am decis să mergem să vizităm obiectivele istorice și, unde poți face asta mai bine ca la Muzeul de Arheologie ”Callatis ”? Chiar am vrut să-mi văd devenirea umană raportat la vestigiile istorice de le-au găsit ăia de-au zgârmat în pământ după ele.

Știți ce sunt arheologii, nu? Sunt acei profesioniști care au o carieră în ruine!

Fiindcă așa-i viața cu mine, și despre acest obiectiv au mai scris pe acest sait și alții, bravo lor, dar asta nu mă-mpiedică să-mi dau și io cu părerea. Ce-o să iasă, iacă, priviți!

Unde este

Firesc, în Mangalia, pe strada Constanței, nr 23. Mai ușor îl găsiți dacă treceți de rondul cu coloane grecești și mergeți înainte. La nici 100 de m veți găsi Muzeul, pe partea stângă, după sediile unor bănci și înaintea unui restaurant-terasă grecesc, parcă ”Lavrion”.

E ușor de găsit și ajuns, credeți-mă!

Istoria Muzeului de istorie

Cetatea Callatis a fost întemeiată, conform izvoarelor literare antice, la sfîrşitul sec. VI a. Chr., de către coloniştii dorieni veniţi din Heracleea Pontică. Cetatea a fost ridicată la porunca unui oracol pe locul unei aşezări getice numită Cerbatis sau Acervetis. Materialele arheologice, descoperite până în prezent la Mangalia, nu sunt însă mai vechi de sec. IV a. Chr. În sec. IV a. Chr., oraşul-cetate a fost cucerit de macedoneni, iar în sec. I a. Chr. a intrat sub stăpânire romană. Callatisul a fost distrus la începutul sec. VII p. Chr de avari şi slavi.

Începând cu secolul al XI-lea, cetatea capătă numele de „Pangalia” si era considerată unul dintre cele mai importante porturi dobrogene, alături de Constanța si Varna.

Odată cu intrarea Dobrogei sub dominație otomană, zona a decăzut, insă isi recâștigă strălucirea după 1878, atunci când orașul începe să se dezvolte.

În perioada 1915-1920, Vasile Pârvan, “părintele arheologiei românești”, sesizează distrugerile aduse patrimoniului istoric al Mangaliei și întreprinde primele cercetări arheologice în localitate (Callatis) și în împrejurimi (Histria, Ulmetum, Tomis). La 15 septembrie 1924, istoricul Teodor Sauciuc-Săveanu inaugura primul nucleu de muzeu în localul unei vechi biserici grecești.

În 1930 Mangalia a devenit stațiune balneoclimaterică.

După 1950 orașul intră într-o nouă etapă, a reconstrucției și modernizării urbane, ceea ce a fost și bine dar și rău. Perioada comunistă s-a caracterizat printr-un ritm alert al lucrărilor de construcții, ceea ce a dus la distrugerea unor importante vestigii arheologice. Pentru a se împiedica acest lucru, în această zonă au fost trimiși arheologi care au continuat cercetările și în anul 1959 au inaugurat primul muzeu arheologic din Mangalia, sub conducerea lui Vasile Canarache, muzeu ce funcționa ca o secție a Muzeului Național de Istorie și Arheologie din Constanța.

Ce găsim noi aici

Intrarea-n Muzeu se face pe la bulvard, printr-o construcție tipică celor grecești antice.

Accesul se face după plata biletelor, 5 lei de persoană adultă plus 10 lei, plătiți de mine, că voiam să fac poze.

În interiorul muzeului sunt exponate din diferite perioade istorice (neolitică, greacă, romană, romano-bizantină) care au fost descoperite pe actualul teritoriu al Mangaliei, demonstrând continuitatea existenței acesteia în decursul timpului.

Tot drept este că ar fi necesară o oarecare cultură istorică pentru a înțelege chiar tot ceea ce vezi acolo, explicații ce-ți sunt oferite de către personalul aflat de serviciu.

Totuși, volumul de informații este mult prea mare pentru a putea să-l reții în totalitatea lui.

Muzeul, în sine, a fost modernizat în 2011, iar expoziția permanentă cuprinde numeroase fragmente arhitectonice (coloane, capiteluri, arhitrave, frize cu metope, cornişe cu bucranii etc.), vase ceramice (amfore, hidrii, kantharos, lekythos), opaiţe, apeducte, statuete tip Tanagra, vase din sticlă, stele funerare, inscripţii, reprezentări ale unor divinităţi, podoabe, bijuterii, monede, obiecte din metal etc.

Parcurgând spațiul dedicat muzeului ajungem și în sala unde se află ”Mormântul cu papirus”

Acesta a fost descoperit în anul 1959 într-un ”tumul” (movilă conică) din parcul stadionului, astăzi restaurat și conservat în cadrul expoziţiei de bază.

Este unul dintre obiectivele de vizitat ale muzeului, lângă el este afișat și un scurt istoric al descoperirii acestuia.

Se crede că, ținând cont de ornamentele folosite la construcția lui, acest mormânt a fost destinat unei personalități ale acelei perioade.

”Pe baza materialelor arheologice descoperite (a vaselor ceramice şi a monedelor emise în timpul împăraţilor macedoneni Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare), mormântul a fost datat în a doua jumătate a secolului al IV-lea î. e. n. După coroniţele din frunze de bronz, descoperite pe capacul mormântului şi pe craniu, se poate presupune că persoana înmormântată a avut un rol important în cetatea Callatis, întrucât aceste distincţii le primeau doar acele persoane care se remarcau prin fapte deosebite în activitatea obştească sau în cea cultural-artistică. ”- ecomareaneagra. wordpress.com

Papirusul descoperit în mormânt a fost dus, în 1959, la Moscova, pentru a fi cercetat.

După obiceiul lor, rușii, odată ce au luat acel papirus, s-au obișnuit cu ideea că este al lor, vezi cazul tezaurului României. Așa că, timp de vreo 50 de ani, nu s-a mai știut nimic despre soarta acelui artefact. Ba, ruși au dat chiar duma că papirusul a fost distrus în procesul cercetării sale. Ulterior, s-a aflat că el era bine-mersi într-o arhivă a Centrului de conservare ”I. E. Grabar” din Moscova.

Oficialitățile române au făcut ceea ce trebuia și astfel, în 2011, papirusul a fost restituit proprietarilor de drept, adică României.

În prezent, oameni deștepți se chinuie să traducă ce-au scris ăia pe papirus, dacă are greșeli de ortografie sau semantică, ce știu eu, treaba lor, mai ales că nu-i chiar așa, floare la ureche, papirusul în cauză e cam fărâmițat, în vreo 154 de fragmente, unele de dimensiuni foarte mici!

E ca-n bancul cu arheologii de găsesc un papirus într-o piramidă. Cel care l-a găsit începe să citească iar celălalt, curios, întreabă:

-Ce scrie, ce scrie?

La care, ăla de citea, răspunde, dezamăgit:

- Scrie că ”Prost care citește! ”

În loc de încheiere

Acuma, pe bune, vizitând muzeul cam realizezi că poporul, ăsta, român, oropsit de trecut și de prezent, a fost aici din vremuri îndepărtate și că, măcar pentru acest lucru, merită respectul ălora de ne învecinăm, cu care colaborăm și, mai ales, al celor care ne conduc. Ar trebui să avem grijă cu aceștia, pentru că, altfel, ajungem la vorba lui Orwell, din ”1984”:”Cine controlează prezentul, poate controla trecutul! Și, cine controlează trecutul, va controla viitorul! ”

O vizită la acest muzeu prinde bine, măcar pentru că este anul Centenarului. Și, măcar din 100 în 100 de ani să știm să ne iubim țara și să luptăm pentru propășirea ei. Știu, sună ca din carte dar cred că așa ar trebui să simțim!

O să pun fotografii din muzeu, toate câte le-am făcut, sper că nu mai multe de 60, cât este limita, cred că or să vă placă.

Altfel, până ne-om mai reciti, haidi, pa!

Nene web, te rog io: https://www.youtube.com/watch?v=GLQE986yKTc

---

VIZUALIZĂRI: 1007 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI