GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muzeul Cinegetic al Carpaţilor - Posada
De câte ori, mergând în sus, spre munte sau întorcându-ne spre capitală, n-am trecut prin Posada? Şi eu, ca şi mulţi alţii, am fost pe Valea Prahovei de nenumărate ori. Privind versanţii şi valea adâncă, de fiecare dată gândul îmi zbura la manualul de istorie din clasa a IV-a care mi-a povestit pentru întâia oară despre bătălia de la Posada, crâncena confruntare din anul 1330 care a avut loc între Regatul Ungariei şi Ţara Românească. Râpe foarte abrupte din înălţimea cărora valahii lui Basarab I trimiteau moartea în duşmani cu arcul sau cu pietroaie smulse din coasta prăpăstioasă, iată imaginile care mi-au rămas de atunci întipărite în minte.
De câţiva ani, străbătând DN 1, începând de la Câmpina, panouri mari îmi atrag atenţia şi mă invită să vizitez Muzeul Cinegetic al Carpaţilor. Timpul limitat, o destinaţie precisă la care trebuia să ajung, m-au făcut să amân de fiecare dată vizitarea acestui muzeu, unic în România. În ultimul weekend al lunii mai, mergând la Breaza, la Lac de Verde - Golf & Leisure Resort unde aveam rezervare, pentru a nu ajunge acolo înainte de ora de check-in, hotărâţi să vizităm Muzeul Cinegetic al Carpaţilor, am lăsat în urmă intersecţia spre Breaza şi am continuat spre Posada.
Puţin după ieşirea din Comarnic, deci înainte de a ajunge la Sinaia, pe partea dreaptă a drumului, amplasat într-un parc mare, alături de un grup de clădiri solide, de piatră, se află Muzeul Cinegetic al Carpaţilor.
În curtea suficient de spaţioasă, o parcare primeşte - gratuit - atât autoturisme cât şi autocare. Am lăsat maşina lângă construcţia care, printr-o plăcuţă, ne informa că aparţine Institutului Naţional de Biologie şi am urmat direcţia indicată de săgeata pe care scria "Muzeu".
Muzeul Cinegetic al Carpaţilor, singurul de acest gen din România, se află în partea dreaptă a parcului, la capătul unei alei, într-o clădire cu două etaje.
Era linişte atunci când am ajuns noi acolo. Muzeografa ne-a întâmpinat, iar după încasarea taxei de intrare ne-a oferit primele informaţii pentru vizitare lăsându-ne apoi să colindăm singuri, rând pe rând, toate încăperile expoziţionale.
Deschis pentru vizitatori de marţi până duminică în intervalul orar 09.00-20.00, Muzeul Cinegetic al Carpaţilor are taxe de intrare diferenţiate. Pentru vizitarea parterului, preşcolarii, elevii, studenţii şi pensionarii (cu legitimaţii valabile) achită 7 lei, iar adulţii 10 lei. Pentru vizitarea întregului muzeu (parter şi cele două etaje), preşcolarii, elevii, studenţii şi pensionarii (cu legitimaţii valabile) plătesc 10 lei, iar adulţii 15 lei.
Dacă tot aţi ajuns acolo, mai ales dacă sunteţi însoţiţi de copii, merită cu prisosinţă să vizitaţi toate sălile. Taxele de fotografiere (25 lei/aparat) şi de filmare (40 lei/cameră) mi s-au părut cam mari comparativ cu cele de intrare. La parter, dar numai în zona recepţiei, este permisă fotografierea unui urs slăbănog, cu o gură înfiorătoare şi a unei dropii frumoase care te priveşte ţintă prin ochii ei de sticlă.
De pe site-ul muzeului unde pot fi văzute şi imagini din sălile de expoziţie, am înţeles că Muzeul Cinegetic Posada a fost inaugurat în 1996 ca secţie a Muzeului Peleş. Existenţa atâtor colecţii valoroase, premiate la expoziţii naţionale şi internaţionale, a făcut necesară modernizarea şi amenajarea clădirii după toate regulile artei expunerii muzeale de acest gen. În anul 2004, renovat şi reamenajat cu sprijinul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Muzeul Cinegetic al Carpaţilor - Posada, acest "sanctuar al trofeelor vânătoreşti", şi-a redeschis porţile pentru vizitatori.
Sălile mari, bine luminate şi ventilate, sunt dotate cu aparatură de supraveghere şi de control a umidităţii. Scările largi, de marmură, fac legătura între parter şi cele două etaje. Săgeţi directoare pentru sensul de vizitare sunt amplasate peste tot, astfel încât, dacă ţii cont de ele, nu va rămâne nici un colţişor nevizitat.
În muzeu pot fi admirate aprox. 2400 de exponate, toate datate şi având specificat locul de provenienţă. Impresionează trofeele expuse la parter, pe specii, după importanţa cinegetică şi spectaculozitatea lor (capra neagră, căpriorul, cerbul comun şi cerbul lopătar, mistreţul, ursul, lupul, vulpea, pisica sălbatică şi râsul, muflonul). În diorame, animalele împăiate pot fi văzute în mediul natural, iar informaţiile scrise vin în completare cu detalii privind răspândirea lor în teritoriu, comportamentul în libertate, duşmanii, precum şi bolile care le pot curma viaţa.
În crearea impresiei generale, un rol foarte important îl are fondul sonor. Foşnet de frunze, susur de izvoare, ciripit de păsărele şi chiar urlete de lupi, grohăit de mistreţi şi boncăluit de ierbivore, iată sunetele surprinse din natură şi reproduse în muzeu, în faţa dioramelor. Nu veţi pleca de acolo fără să reţineţi imaginea nenumăratelor coarne de cerb înşiruite pe pereţi, trofeele de capră neagră (unele vechi de 80 de ani) sau blănurile unor urşi uriaşi expuse pe pereţi şi pe podele.
Bufniţa, corbul, dropia, cocoşul de munte, fazanul şi câteva păsări de apă (cormorani, corcodei, ţigănuşi, stârci, becaţine, lebede, raţe), toate au un loc distinct între exponatele muzeului.
În sala în care sunt expuse arme de vânătoare din diferite perioade de timp, precum şi obiecte necesare îndeletnicirii vânatului (tolbe, cornuri, etc…), fondul sonor este - bineînţeles - "Corul vânătorilor" din opera Freischütz de Weber, iar într-un colţ, pe perete, se pot citi primele versuri ale versiunii româneşti: "Nu este pe lume plăcere mai mare / Decât vânătoarea cu jocuri zglobii / În sunet de cornuri să treci prin zăvoaie / S-alergi căprioare prin văi şi câmpii..."
Lui Sadoveanu, romancierul care a avut ca mare pasiune vânătoarea, îi este dedicată o sală întreagă în care sunt expuse permisele lui de vânătoare, ochelarii, un jurnal, fotografii, un joc de şah, bastonul, pălăria şi o haină, câteva piese de mobilier care i-au aparţinut, ba chiar şi o sticluţă plată îmbrăcată în piele pe care o purta în deplasări (pentru apă, pentru vreo tărie menită să-i dea curaj?).
Publicaţiile de cinegetică, medaliile obţinute la diverse concursuri internaţionale, de asemenea ocupă un loc de cinste în muzeu.
Rase de câini, chiar şi o informare privind potenţialul cinegetic al României la cerb comun şi lopătar, mistreţ, lup, urs, râs, pisică sălbatică şi iepure, se pot vedea expuse pe pereţi. Nu ştiu cum de se cunosc cu exactitate aceste cifre. Probabil că silvicultorii, ca-n orice altă meserie, au un secret al lor.
Dioramele intitulate "Pădurea primăvara" şi "Pădurea iarna" - cu copaci înverziţi sau acoperiţi cu zăpadă, cu mici căderi de apă, cu păsări şi animale împăiate şi mai presus de toate cu alei pe care te poţi plimba în voie, ca într-o pădure adevărată - sunt foarte frumoase şi foarte inspirat realizate.
De asemenea, n-aş vrea să uit a menţiona reprezentarea spaţială a unei porţiuni de ecosistem din Delta Dunării. O lotcă mare, stuf, papură, undiţe şi năvoade, precum şi multe păsări de baltă, ocupă o întreagă sală de la etaj.
Şi tot la etaj, mai puţin explicabilă în context, am văzut o serie de exponate exotice (piele de zebră şi de elefant, o blană de leopard al zăpezii, o alta de leu, nişte scăunele din picioare de elefant, colţi de mamut şi fotografii cu tigri şi lei).
Când am părăsit Muzeul Cinegetic, pe alee tocmai sosea un grup mare de copii. Pe de o parte m-am bucurat că am putut vizita în linişte şi în ritmul nostru toate încăperile muzeului, pe de altă parte am regretat că n-am fost printre ei să le percep entuziasmul în faţa atâtor exponate impresionante şi nemaivăzute.
Am mai rămas câteva minute în parc privind cu interes clădirile de piatră, foarte sobre, doar cu parter şi un etaj, încercând să aflăm ce se ascunde în spatele zidurilor solide şi a ferestrelor zăbrelite. Un gang ce duce spre o curte interioară a fost limita explorării noastre pentru că un glas ferm ne-a strigat: "N-aveţi voie acolo!" Evident, concluzionând că nu se vizitează, n-am mai făcut un pas, dar nici n-am aflat ce mistere se ascund acolo. Acasă, cercetând site-ul Muzeului Cinegetic, am aflat că acesta se învecinează cu Castelul Posada, un conac de vânătoare al domnitorului Gheorghe Bibescu înălţat înainte de 1848 şi extins cincizeci de ani mai tarziu de nepotul său, George Valentin Bibescu.
Pentru că nu l-am vizitat, nu voi face nici o referire la istoria lui sau la evenimentele prin care a trecut în ultima sută de ani. Menţionez doar că - după plecarea din ţară a familiei Bibescu - Castelul Posada a intrat în posesia statului.
Trimis de iulianic in 09.06.15 17:46:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în COMARNIC.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.28314300 N, 25.61857200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@webmaster - Ca fond sonor, vă rog inseraţi
https://www.youtube.com/watch?v=QtuW61TlcBU
Vă mulţumesc!
@iulianic - Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@iulianic - Mutat în rubrica "Muzeul Cinegetic Posada, COMARNIC" (nou-creată pe sait)
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster - Da, acolo este Muzeul Cinegetic Posada.
Mulţumesc pentru inserarea fondului sonor atât de drag mie!
Spre rușinea mea și eu am trecut de atâtea ori pe lângă acest muzeu și nu am oprit niciodată pentru al vizita.
Cred că la primul drum pe Valea Prahovei aici va fi primul popas.
În legătură cu ”Bătălia de la Posada” de la 1330, nici până astăzi nu s-a stabilit exact despre care Posada este vorba, deși istoricul Nicolae Iorga afirmă că celebra bătălie a avut loc „în cazanul de la Posada, pe drumul Câmpulungului”.
Multe amănunte istorice a acestei bătălii mi-au rămas în minte, pentru că ”Bătălia de la Posada” a fost unul din subiectele care mi-a căzut la admiterea în liceu și l-am știut foarte bine (nici nu a fost greu ).
@traian. leuca - Mulţi, foarte mulţi dintre noi, în goana către alte destinaţii, trecem fulger pe lângă Muzeul Cinegetic Posada. Dar, iată, că - odată şi odată - tot îi vine rândul dacă ideea şi dorinţa de a-l vizita s-au cuibărit în memorie.
Ştiu că referitor la Bătălia de la Posada istoricii încă nu s-au pus de acord în privinţa amplasării geografice exacte a locului. Cu atât mai mult cu cât denumirea de Posada ca localitate nici nu exista în 1330. Prin cuvântul posadă pe atunci era denumită orice trecătoare dificilă din munţi, or de astea au existat şi există sumedenie în munţii noştri.
@Dan&Ema - Mulţumesc pentru aprecieri!
@iulianic - Eu am vizitat acest muzeu, pentru prima data in viata mea, anul acesta, pe 2 iunie.
In calitate de parinte, am insotit colegii din clasa fetitei mele (clasa I, copii cu varste cuprinse intre 7 si 9 ani). Risc sa te dezamagesc putin, foarte multi dintre copii, la varsta aceasta cel putin, nu au fost atat de impresionati sau interesati de prezentarea facuta de ghid. Da, s-au entuziasmat la inceput, la vederea anumitor exponate, impresionante prin marime si aspect. Insa la un moment dat au inceput sa se plictiseasca, sa oboseasca (pentru ca sunt prea putine zonele din muzeu in care poti sa te asezi, sa-ti tragi putin rasuflarea si sa-ti odihnesti picioarele), sa nu mai fie atenti... in loc sa asculte explicatiile, erau preocupati sa faca poze cu telefoanele sau tabletele, fie la exponate, fie selfie-uri.
Mai mult s-au bucurat si entuziasmat cand si-au cumparat suveniruri, la terminarea vizitarii muzeului.
Pentru copii cred ca ar fi mai bine / recomandat sa viziteze acest muzeu incepand cu o varsta mai mare, cand au acumulat si cunostinte legate de georgrafie, fauna, flora.
La fel s-a intamplat cu cei mici cand am vizitat, in aceeasi zi, Casa Memoriala George Enescu - aici chiar n-au mai inteles nimic, obosisera, li se facuse foame...
@Corina70 - Sunt de acord că cei foarte mici, care nu au acumulat încă nişte cunoştinţe generale, nu vor fi prea interesaţi de prezentarea ghidei, mai ales dacă aceasta este aceeaşi pentru toată lumea. Adică, un ghid profesionist trebuie să-şi modeleze prezentarea în funcţie de categoria de vizitatori căreia i se adresează. Într-un fel vorbeşti unor studenţi la biologie şi în cu totul alt fel unor copii mici. Eu aş fi accentuat pe caracteristici vizibile, perceptibile pentru cei mici şi aş mai fi omis din subtilităţile biologice legate de viaţa animalelor, răspândire, număr de exemplare existente în ţară, etc... Nu cred că cei mici n-au fost impresionaţi, că n-au tresărit măcar puţin atunci când au auzit urletul lupului (pe care îl cunosc din poveşti ca fiind rău), nu cred că i-a lăsat indiferenţi grohăitul unui mistreţ sau dimensiunea blănii de urs - cu cap şi gheare - întinsă pe podea, gata s-o calce, că nu şi-au amintit de povestea care le spunea de ce n-are ursul coadă când au văzut-o pe cumătra vulpe.
Mă miră că (dar, iartă-mă, pe mine mă miră multe) astăzi copiii obosesc mai mult atunci când e vorba de instruire, dar când e vorba de joacă… uită să mai intre seara în casă. Noi avem peste 60 de ani şi nu am căutat scaune pentru odihnă în muzeu şi nici nu am obosit urcând scările.
Sper că nu te superi dacă îmi exprim presupunerea că cei mici nu erau atenţi la explicaţii pentru că erau concentraţi pe telefoane, tablete şi selfie-uri.
@iulianic - Pentru ca grupul a fost destul de mare (33 de copii si vreo 10-11 adulti), galagia/rumoarea pe care o faceau cei mici a fost suficienta cat sa acopere partial sonorizarea oferita de muzeu. Asa ca urletul lupului sau grohaitul mistretului au trecut relativ neobservate. Da, trofeele "de urs" au fost cele mai impresionante pentru ei. Obositi, hm... mai degraba au devenit irascibili, pentru ca explicatiile ghidei nu erau formulate tocmai pe intelesul lor, iar datele oferite chiar erau plictisitoare pentru cei mici.
Cat despre telefoane, tablete si poze, li s-a permis sa le foloseasca la inceputul vizitei, dupa care d-na invatatoare, observand ca cei mici se hlizesc si fac poze, le-a spus ca se plateste o taxa pentru fotografiat/filmat in muzeu, asa ca cei mici s-au potolit destul de rapid. Au devenit totusi mai agitati in momentul in care am urcat la etajele muzeului, anumite zone devenisera sufocante, mirosea ciudat pe alocuri (de la blanuri sau animalele impaiate). Poate ca daca grupul ar fi fost mai mic, altfel s-ar fi desfasurat vizita. Insa cu 33 de copii din generatia "Duracell", cam greu sa-i stapanesti pe toti si sa le captezi atentia in egala masura cu lucruri pe intelesul si interesul lor...
@iulianic - Felicitări pentru ideea de a scrie despre acest frumos muzeu! Uite, ai provocat și înființarea unei noi rubrici/destinații.
AmFostAcolo cu mai mulți ani în urmă (era băiatul meu în școala generală), aproximativ din același motive pentru care ai fost și tu, numai că destinația mea era Sinaia.
Țin minte că mi-a plăcut
Este un muzeu in care ar trebui sa ajunga toti copiii sa vada si sa onvete despre animale si pasari, unele disparute precum dropia.
Este amenajat intr-adevar cu gust, dioramele, trofeele, explicatiile, ambientul sunt laudabilr
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Obiectiv de Patrimoniu!! — scris în 13.04.19 de E aterina din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Ghid recalcitrant — scris în 20.10.18 de Vesminte din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2017 Muzeul Cinegetic al Carpatilor Posada — scris în 09.06.17 de papalito din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2015 Muzeul Cinegetic al Carpaților Posada - un obiectiv ce merită vizitat ”măcar o dată în viață”! — scris în 31.05.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Mar.2014 Vizitaţi muzeul cinegetic de la Posada! — scris în 24.03.14 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2009 Muzeul Cinegetic Posada — scris în 27.01.10 de magdalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ