Lope de Vega la Madrid — "Mica mea casă, liniștea mea, grădina mea și biroul meu''

TIPĂREȘTE

Astăzi voi scoate din teacă tot sabia spaniolă, căci mă cam mănâncă palma după cum observați, doar sunt în vacanță... așa că mergem într-o casă medievală, ce nu e deloc în lumina reflectoarelor turistice, dimpotrivă, ea este bine ascunsă în Barrio de las Letras, pe strada marelui Cervantes, acolo unde poezia e scrisă cu litere aurii, chiar sub picioare, direct pe asfalt... musai să aveți multă dispoziție lirică, citiți vă rog, fără prea multă smiorcăială, că am chinuit guma, tot ștergând la cuvinte, ca să scriu corect românește.

Nu știu dacă pe voi vă atrag casele scriitorilor și turismul literar, dar să nu uităm că industria turistică are în palmares și poteci literare, îmi vin acum în minte o serie de case ale unor scriitori unde am pus piciorul, un exemplu ar fi Stratford –upon –Avon, casa unde s-a născut Shakespeare sau acel cottage al lui Thomas Hardy în Dorchester... sau casele lui Balzac și Victor Hugo la Paris, pe atunci însă Afa nu exista și am scăpat de scris :((

O casă muzeu a unui scriitor, e ca o autobiografie, pentru mine e important să visez că în acele camere, la o masă, s-a scris o operă sub pana unui nume celebru, ale cărui cărți le-am devorat sau... digerat.

La Madrid am dorit să intru în atmosfera unei case vechi din secolul de aur spaniol, nu că aș fi fost un fan al lui Lope de Vega, dar casa a avut asupra mea un impact emoțional și datorită vieții de Don Juan a scriitorului, despre a cărui operă și viață aveam conturate, doar linii generale.

O placă comemorativă mă oprește în stradă și mă atenționează parcă : Aici a trăit marele Lope de Vega, nu merge mai departe, tu călătorule, intră și vino să stăm la un pahar de vorbă.

Și am intrat parcă în casa unui prieten, nu într-un muzeu și datorită ghidului spaniol, un baiat simpatico, ce a funcționat pe post de medium, conectându-ne cu lumea lui Lope de Vega, apreciat de spanioli în timpul vieții sale pentru cele 1500 de piese de teatru scrise.

Lope de Vega, un geniu cu o imensă capacitate de creație, a avut o viață aventuroasă și controversată, traversată de legături amoroase și crize spirituale, ce ar putea face subiectul unui roman, în ultimii 25 de ani de viață îl găsim în Barrio de las Letras la Madrid, aproape de centrul capitalei, pe o stradă goală, goală.

Hai că sunt chiar curioasă, e o duminică puturoasă, fierbinte și eu caut îmbrăcată în pantaloni scurți și tricou, să mă uit pe furiș în oglinda vremii, la zâmbetul ștrengar al fantomei lui Lope, ce vine acasă în căminul conjugal, unde-l așteaptă soția cu un retevei, după ce a colindat flăcăul prin vecini, în casa amantei, dezmierdându-și copiii din afara căsătoriei. =))

Sunt prezentă înainte de ora 10, în fața unei case chipeșe cu 2 caturi, pe o stradă uniformă, unde steagul spaniol sparge la propriu monotonia peisajului, e liniște mormântală în cartier și eu mătur cu tălpile sandalelor, un citat literar, scris cu litere pe asfalt, e în spaniolă, mă avertizează că acolo a trăit și a murit Lope de Vega, a cărui viață a fremătat precum plopul.

La exterior casa e sobră, e din cărămidă roșie, o scot din matca timpului și observ primii turiști vorbitori de limbă engleză, cei de limbă franceză vin peste 30 de minute.

Intru în holul rece al casei și salut portretul lui Lope de Vega, acel ,,monstru al naturii’’, cum îl numea Cervantes, el mă privește împietrit din rama lui de lemn, mirat că am cutezat să-i dau un rendez –vous modern, prin e-mail, tocmai din România.

Sunt invitată să aștept în grădina casei, compusă parcă pentru a cultiva șoapta și a reteza orice zgomot, căci ,,scriitorul’’ se odihnește la etaj, în dormitor, într-un pat sobru și îngust, fără perne cu puf, mirându-mă cum de încăpea în el... cred că-l dureau și oasele. =))

In așteptarea colegilor de grup, pun câteva întrebări amfitrionilor de la recepție, aflând date importante despre cartierul literar, despre care am postat impresii. ( vezi impresii ).

Regula casei este programarea obligatorie, un singur grup de maxim 10 vizitatori are acces în casă, îmi place că e o vizită comodă și revin în Grădina ce seamănă cu un spațiu atemporal, e ascunsă în spate și împrejmuită cu un zid, departe de cuptorul solar. Ea înfruntă timpul încă din secolul 17 și pompează viață casei scriitorului.

Lope de Vega, numea grădină cu zarzavaturi, mica lui bucătărie, el obișnuia să vină des în această oază de relaxare, observ și trei arbori mediteraneeni, un portocal, un smochin și un rodiu, exact ca pe vremea lui. Lope se odihnea probabil pe o bancă, citindu-și desigur notițele, se poveștește apoi că-i plăcea la nebunie sa miroasă florile și ierburile, de unde culegea aromele proaspete, pentru a le duce în bucătăria aflată la parter

In acest spațiu de serenitate fac cunoștință lângă fântâna veche, originală, cu niște irlandezi, englezi și un cuplu de cehi, ghidul notează atent țara noastră de origine, într-un registru.

Suntem invitați într-o călătorie emoțională, prin casa celui ce a fost numit Phoenixul spaniol, unul din cei mai iubiți scriitori spanioli.

Călătoria va fi picantă, la capitolul vieții personale, scriitorul era veșnic înnamorat, a avut două soții, Isabel de Urbina si Juana de Guarda și o listă de iubite, rezultând 15 copii din aceste legături. Pe site-ul muzeului, există un rezumat cu biografia lui Lope de Vega, care ne ajută să întelegem viața misterioasă și atmosfera tensionată din casa, unde el a trăit cu trei femei și 4 copii, doi provenind de la amantele sale. :((

Am aflat în 40 de minute informații necunoscute despre viața lui palpitantă, despre dragoste, pasiune, credință și literatură.

Casa muzeu de la numărul 11, situată pe Calle de Cervantes, e discretă, unică și puternică prin valoarea ei, ea recrează atmosfera unei case medievale de secol 17, cu mobilă originală și este plasată pe strada prietenului și rivalului literar Cervantes.

Clădirea a fost ridicată în 1578 și evident a suferit cosmetizări urbanistice, dar structura ei este originală, la fel ca și destinația actuală a camerelor, cu excepția bucătăriei.

Într-o scrisoare Lope ar fi scris : ,,Nimeni nu e atât de stupid încât să-l admire pe Miguel de Cervantes. Nu sunt fericit în privința numelui străzii, iar soarta a a făcut ca răzbunarea lui Cervantes să fie pe măsură’’.

In imediata apropiere, pe Calle de Leon, era acel faimos ,,mentidero de representantes ’’, un fel de centru de discuții, unde veneau intelectualii, actorii și dramaturgii să comenteze operele teatrale.

Lope de Vega va locui în această casă în ultimii 25 de ani ai vieții sale, în acel secol era un lucru obișnuit să închiriezi o casă, dar dramaturgul va fi proprietar cu acte în regulă, fiind foarte mândru de bogăția sa.

La intrare în casa /muzeu, există o inscripție, descoperită în timp ce se curăța fântăna, ea a fost pusă deasupra ușii la intrare : ,,que proprio albergue es mucho, aun siendo poco/y mucho albergue es poco, siendo ajen - ,,adică e mai bine să ai propria ta casă mică, decât să o închiriezi o casă mare, ce aparține altei persoane ’’.

Acest text a fost copiat de Lope, de pe o ușă din Toledo și tradusă din latină de Calderon de la Barca.

După moartea sa în 1635, casa a continuat să fie folosită ca reședință privată timp de 300 de ani, până când ultimul ei proprietar, Antonio Garcia a pus bazele acestui muzeu, cu ajutorul Academiei Regale Spaniole, care a preluat sarcina de a o restaura și administra, ea este singura legătură autentică cu geniul lui Lope.

In 1935, la 300 de ani de la moartea scriitorului, casa e declarată muzeu artistic- istoric și este deschisă publicului gratuit, din 2007 ea este administrată de guvernul regional din Madrid.

Obiectele din casă, mobilierul și alte bunuri care formează inventariul ei, au fost furnizate prin donații, pe baza unei documentări istorice asupra clădirii, pentru a recrea diversele camere, așa cum erau ele, în momentul în care Lope a lăsat-o moștenire prin testament, fiicei lui.

A venit timpul să-mi scufund papucii în casa lui Lope, poate și el urca greoi ca mine scările de lemn, în timp ce mușca dintr-o smochină dulce, culeasă din propria lui grădină :((

La primul etaj, ochii mei dau de o mică Capela sau Oratoriul unde se ruga Lope, să nu uităm că el a devenit chiar preot la 54 de ani, pentru a se pocăi de păcatele iubirii, dar acest elan religios a durat doar doi ani.

Această cameră austeră era locul preferat al dramaturgului, aici venea geniul să se închine unei statui, ce îl reprezintă pe sfântul Isidro, patronul spiritual al Madridului.

Camera e decorată cu obiecte religioase, picturi vechi și sculpturi. La bătrânețe, domnul Lope, rămas fără de puteri, asculta comod slujba din dormitor, stând așezat în pat, dar sprijinit în perne, acest ritual fiind oficiat de alt preot.

Am fost conduși în Biroul /Biblioteca , o cameră dublă, elegantă și curioasă, unde s-au născut cele mai bune opere ale sale, închid ochii sufletului și cu ajutorul ghidului spaniol, îl văd pe dramaturgul ce stă comod pe scaunul de lemn și înmoaie pana în cerneală, scriind la masa solidă castiliană de secol 17, ce nu prea lasă să se ghicească imensitatea capodoperelor scrise pe lemnul ei... camera are trei ferestre ce dau spre stradă, fiind cea mai însorită.

In micul living room el îsi primește admiratorii, colegii de breaslă și prietenii, ce îl adorau, așezați fiind în jurul mesei, pe scaune de diferite înălțimi, conform rangului social.

Ei discutau în jurul unui vas special unde se punea jăratec iarna, să le țină de cald... obiectul chiar mă încântă, mă reîntorc când pleacă ghidul cu trupa de turiști, în camera doamnelor și declansez pe furiș blitzul, mă iartă sfântul Isidro, e doar pentru cauza Afa. :((

Acesta era colțul rezervat exclusiv bărbaților, unde Lope trona ca un zeu literar, ajuns pe culmile gloriei artistice.

Admir și biblioteca veche cu peste 1000 de cărti vechi, uriașe, ele au fost aduse în casa muzeu prin împrumut de la biblioteca națională spaniolă.

Desigur că mi-ar fi plăcut să-mi turtesc nasul mai aproape de cărțile uriașe, să le ating cotoarele, dar evident mă abțin... așa că șterg imaginar cu mâna firele de praf, sub ochii lui Lope ce mă fixează din tablou, împietrit drăguțul, în gulerașul lui de dantelă.

O altă pictură de pe peretele vecin, o reprezintă pe fiica lui preferată, Marcela, care va deveni călugăriță, ghidul ne atrage atenția și asupra tabloului numit ,,La barca de la salvation’’, aceste lucruri au fost aduse de la Convento de las Trinitarias din apropiere și de la Muzeul Prado.

In ultimul său testament scriitorul lăsase un inventar cu toate bunurile sale, astfel casa a fost recreată cu mobila tipică epocii în care el a trăit.

Din birou se ajunge în Salonul doamnelor , un spațiu intim, specific epocii de aur spaniole.

Deschideți ochii și uitați-vă la un fel de estradă pe podea, acoperită cu un covor, unde doamnele stăteau jos, turcește, în timp ce domnii citeau, discutau și făceau politică pe scaune, ele croșetau, împleteau, bărfeau și se încălzeau în jurul aceluiasi vas cu jăratec, care amintește de influența maură... m-a frapat diferența dintre bărbați și femei, ei pe scaun, ele pe jos. =))

In această cameră descopăr picturi, cutii, o oglindă mare, ele sunt lucruri vechi ce câștigă valoare prin simplitate și adaug eu, o fărâmă de tandrețe.

Ajung în Dormitorul eroului nostru, e cea mai mică cameră din casă, ea e foarte simplă, fără eleganță, eu mă găndesc ce mignon e patul pentru Lope bonviveur, cum s-o mai fi bucurat el aici, de plăcerile vieții, dacă o fi căzut din pat? :)

Irlandezii încep să rădă cu poftă, la vederea patului liliputan, eu mă chinui din pragul ușii să prind obiectul în poză, încercând în van să mișc mental ,,tabloul uman ‚’’ cu Lope bonviveur, dar nu prea îmi iese scena. :((

Camera nu are ferestre cu vedere la stradă, aflu că pe vremurile acelea aurite, străzile miroseau oribil, lumea arunca gunoiul direct afară pe fereastră, cum o fi fost vara la 45 de grade, nu vreau să știu, nasul meu nu are puterea să mă teleporteze până în acele tenebre. :))

Ajung în Sufrageria simplă, severă, decorată tipic cu ceramică de Talavera și cu tablouri care apartin școlii flamande, nu scap de umbrele ei, nici în vacanța spaniolă.

Lângă sufragerie este bucătăria, o găsim reconstituită la etajul unu, mă uit și eu la oale să văd dacă aș fi putut învârti lingura prin ele, la scăunele și la șemineu, aș fi pus acolo și un coș cu zarzavat și busuioc.

Trecem în final la ultima cameră, este Dormitorul fetelor lui Lope de Vega, Feliciana și Antonia Clara, aveau aceleași paturi simple, înguste, acoperite cu o cuvertură uzată de timp, parca am observat și o gaură de la o molie. :((, dar nu bag mâna în foc.

La etaj nu mai urc, scara era prea înaltă, doar știți că eu am o problemă cu vertigiile, ghidul mă pune să aștept cuminte pe o băncuță... eu o zbughesc ca pisica spre sufragerie și mai trag o poză cu flash on.

Irlandezii îmi povestesc că nu am pierdut prea mult, la mansardă este un Dormitor pentru oaspeti , camera a fost adăugată mai târziu, atunci când regele Filip II și-a mutat curtea de la Toledo la Madrid.

Orașul era foarte aglomerat în acea epocă și regele a cerut ca anturajul lui să fie cazat în casele madrilenilor, ce aveau mai mult de un etaj.

Această cameră a fost locuită de căpitanul Contreras, un mare aventurier. Lângă ea se află Camera servitorilor și Dormitorul băieților , Lope Felix, fiul Michaelei și Carlos Felix.

Vizita a durat aproximativ 40 de minute, la ieșire m-am ciocnit pe scări cu o actriță ce tocmai ieșea din muzeu, îmbrăcată în costum de epocă, pleca la teatru, că avea spectacol.

Aș fi fost mult mai încântată dacă aș fi avut norocul să mă nimeresc la muzeu, în zilele când se organizează tururi dramatizate cu personajele lui Lope de Vega. O companie de teatru funcționează în incinta casei și deschide temporar poarta teritoriului lui Lope, spre dragoste, gelozie, dueluri și aventuri.

Am părăsit casa /muzeu, unde Lope de Vega a încetat din viață, după ce și-a înmuiat pana în cerneală pentru a scrie ultimul lui sonet, el a fost înmormântat în apropiere, în Biserica San Sebastian biserica, pe cale de Atocha, după ce cortegiul funerar a trecut cu mare pompă prin fața mânăstirii, unde trăia de 14 ani, fiica lui Marcela.

Mă vedea ghidușul, că tare aș fi fugit în grădiniță să rup și un fir de floricică, aș fi plecat cu ea la biserică să i-o pun sub tablou.

Imaginea discretă a casei muzeu a lui Lope de Vega și liniștea ei ireală, o voi purta mereu sub pleoape și în sertarele cu amintiri... călcați și voi cu sfială, pe urmele pașilor lui Lope, în Barrio de las Letras... trebuie doar să citiți un text cu numele lui, chiar pe asfalt și găsiți casa

.

Gata, a bătut gongul de închidere, e ora 3. p. m, călătoria prin casa muzeu s’ est fini, am ostenit, cobor scările ce scârție delicios și ies afară binecuvântată de o găleată fierbinte cu soare madrilen, începe povara dulce a unei noi incursiuni prin Madridul clasic, o iau la pas spre Puerta del Sol, unde mă așteaptă pe bune, 70 de dansatori îmbrăcați în dragoni de foc...

... to be continued.

Bibliografie – Broșură primită la muzeu: Site: casamuseolopedevega.org/en/

---

VIZUALIZĂRI: 1951 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI