Casa muzeu a pictorului Sorolla - cea mai complexă casă de artist din Europa

TIPĂREȘTE

,,Sorolla obișnuia să-și petreacă ziua pe plajă, curajos ca un soldat,

Ca o salamandră în nisip ce scuipă flăcări. ’’ (Vicente Blasco Ibanez).

Museo Sorolla –deschis 9.30-8. pm.

Adresa : Paseo General Martinez Campos, 37

Site :museosorolla.mcu.es

Acces :Metrou, Iglesia (linia 1), Ruben

Dario (linia 5)

Am lăsat la finalul aventurii madrilene, seducătoarea casă /muzeu a pictorului Joaquin Sorolla, etichetat de spanioli ca fiind impresionist, eu am făcut un coup de foudre pentru om și pentru toate tablourile sale, am fost într-o călătorie magică, neașteptată, într-un colț secret al Madridului nordic, în elegantul Passeo de la Castellana unde am găsit fericirea în universul secret al reședintei artistului, prea puțin cunoscut mie.

M-am plimbat la braț cu Sorolla în faimosul său studiou artistic... am pășit pe țărmul mării la Valencia și Biarritz, am ascultat vrăjită foșnetul valurilor, mi-am luat șevaletul pe plajă, cu soarele în ceafă, am simțit mirosul coastelor marine, am admirat bărcuțele copiilor ce se scăldau în apă, am așteptat să vină amurgul să miros peștele proaspăt adus de pescari în coșurile de paie, mi-am pus rochii diafane, albe, plimbându-mă pe țărm cu umbrela și m-am reîndrăgostit de mare, a nu știu câta oară, închisă fiind o săptămână între zidurile Madridului torid și uscat.

Casa pictorului proiectată de profesorul și arhitectul Enrique Repulles y Vargas în 1910 mi s-a părut ademenitoare chiar din stradă, am intrat pe o ușă încadrată de ziduri roșii de cărămidă și am simțit pe loc parfumul desuet al altor vremuri, de îndată ce am pășit șovăitor într-o grădină ce nu părea să aibă cearcăne și nici riduri.

Ce poate fi mai îmbietor în canicula verii, decât această oază vegetală de liniște umbrită, departe de zumzetul străzii madrilene, sunt într-un spațiu periculos de mare frumusețe, grădina murmură în surdină de dorul pictorului și al omului care a creat-o, poate că umbra lui mă privește de sus, de la fereastra casei burgheze singulare.

E cineva aici? Se aud triluri vesele de copii într-un colț al curții, aproape de intrare, e ora de artă în aer liber pentru școlarii spanioli... eu aud murmur de apă într-o fântână cuibărită în propria ei frumusețe.

Casa Muzeu aparținând lui Joaquin Sorolla Y Batista (1863-1923) este considerată cea mai complexă casă de artist din Europa, ea este păstrată intactă.

Pe exterior casa cu două etaje este impunătoare, ea degajă un aer nobil și seamănă cu un templu, aici a trăit și a muncit Sorolla, alături de cei patru membri ai familiei sale.

Grădinile casei, chintesența grădinii spaniole

Am avut un mic șoc de plăcere atunci când m-am trezit aruncată din stradă, într-un perimetru vegetal seren, având o senzație metabolică de eliberare glorioasă de sub presiunea citadină a Madridului.

Trei grădini succesive îmi provoacă un adevărat taifun interior, cu ochii sufletului îl văd pe pictor în această ,,scenă vie ’’, elegantă, aruncând pensule de vopsele pe șevalet, cu mânecile suflecate până-n cot, sub miros de portocali și mirt, trandafiri și oleandri... mă ventilez și eu natural, înainte de a mă așeza pe o bancă unde zumzăie doar timpul veșnic.

Ca și pictorul impresionist Monet, Sorolla a creat pe strada Martinez Campos o mică grădină personală, unde el venea să viseze, să se relaxeze, să picteze, să bea cafeaua alături de musafiri și prieteni.

Prima Grădină , cu o fântănă albă de marmură pe centru a fost proiectată de însuși Joaquin Sorolla, ea este cea mai veche (1912), fiind inspirată de grădinile labirint ale Alcazarului din Sevillia.

Aici artistul a plantat portocali și trandafiri pentru iubita lui soție, completând decorul cu o bancă cu azulejos din Triana, observ pe perete și un blazon ciudat.

A doua Grădină mă poartă cu gândul la grădinile Generalife din Alhambra, văd o picătură dintr-un tablou, unde am fost și eu odată un fericit turist. (vezi impresii).

Cine credeți că este personajul principal al acestei grădini? Apa, ea vine pe un mic canal sau în jeturi puternice printre vazele cu mușcate. Pentru Sorolla sunetul apei era esențial, ea îl teleporta mental spre plajele din Valencia, Biarritz sau San Sebastian. In curtea interioară el a adus din Andaluzia chiar un mirt și rodendroni, pe care i-a plantat cu mare dragoste.

A treia Grădină este mai eclectică (1912-1913), ea are elemente opuse, o pergola de origine italiană și o fântână a confidențelor sub forma unei sculpturi cu două femei care își împărtășesc secrete. Un bazin de apă în stil sevilian trădează obsesia artistului pentru elementele marine.

Aceste grădini pot fi văzute din orice cameră a casei, prin ferestrele de la micile balcoane, spre confortul psihic al locatarilor și al musafirilor.

Sorolla s-a implicat activ în proiectul casei sale, studioul și zonele domestice au funcționat simultan într-o clădire somptuoasă.

Casa și studioul din Madrid au fost transformate în muzeu de stat, așa cum visa și Sorolla la doi ani după moartea sa în 1925, cu ajutorul soției sale Clotilde.

In 1932 singurul fiu al pictorului va deveni și directorul muzeului, el va locui chiar o perioadă de timp la etajul unu.

Casa deține cea mai bogată colecție cu operele artistului, dar și alte valori, obiecte de mobilier, sculpturi și ceramică răspândite prin toată reședința.

Autoportretul lui Sorolla -scurte repere biografice

Un autoportret al pictorului viguros mă salută de pe un perete și desigur că încep să –mi pun întrebări... cine a fost omul care se acunde în spatele tabloului?

Joaquin Sorolla s-a născut la Valencia în 1863, el și sora lui au rămas orfani de părinți, fiind crescuți de un unchi și o mătușă.

El a început să picteze pe la 8 sau 9 ani, talentul îl va chinui până la sfărșitul tragic al vieții sale, când va suferi un atac fatal de paralizie, chiar în grădina sa în 1920.

Inițierea sa în pictura începe pe la 14 ani în Valencia sub supravegherea unor profesori de artă.

La vârsta de 15 ani Sorolla o va întâlni pe viitoarea sa soție Clotilde, în atelierul de fotografie condus chiar de tătăl ei... la 18 ani el va ajunge la Madrid și după 4 ani a plecat să studieze la Roma, după ce a câștigat o bursă de artă din partea Academiei spaniole.

Ucenicia de pictor și-o face în muzeul El Prado, unde îl studiază intens pe Velasquez și alți maeștri clasici, dovedindu-se a fi un pictor curios și creativ. In 1885 pictorul va lua contact cu pulsul scenei artistice pariziene și cu impresionismul francez.

In 1889 Sorolla și soția sa se stabilesc definitiv în Madrid, în plină perioadă de maturitate artistică a pictorului, devenit celebru cu lucrarea sa, O altă Marguerita, pentru care obține la Madrid globul de aur.

Talentul său de pictor va fi recunoscut și la Paris, unde va primi o medalie pentru lucrarea ,,Intoarcere de la pescuit’’.

Steaua lui Sorolla va răsări ca un meteorit și în USA, unde el va realiza câteva compozitii pentru aristocrația americană.

Sorolla a trăit pentru a picta, obișnuia să se scoale dis de dimineață, lucra apoi intens în studioul său, cam 6-9 ore pe zi.

Clotilde, cele două fete ale sale Maria și Elena și băiatul Joaquin, i-au fost modele și muze de inspirație, au trăit cu toții într-o casă elegantă cu o puternică atmosferă artistică.

Omul și-a adorat soția, o femeie inteligentă, elegantă, cu un șarm aparte, pe care o numea ministrul finanțelor sale... am văzut-o și eu în multe tablouri, Clotilde la Biaritz, Clotilde pe plajă, Clotilde în grădină, Clotilde în rochie de seară, Clotilde stând pe canapea, Clotilde în rochie gri.

În muzeu există 2 volume cu 1174 de scrisori adresate de pictor soției scrise în perioada lungilor călătorii de documentare ale artistului.

Turul muzeului debutează cu un patio andaluz la parter

La parterul casei, unde era odată bucătăria, pivnița și camerele servitorilor, descopăr un patio luminos în stil andaluz, în formă pătrată susținut de trei arcade.

Privirea mea absoarbe lacom un bazin octogonal, însoțit de de o fântănă îmbrăcată într-o haină superbă de azulejos, albastru cu alb, adusă din Triana, înconjurată de straturi de plante puse chiar de Sorolla.

Galeriile din acest patio încântă ochiul prin expoziția de ceramică valoroasă, unde pictorul a adus diferite obiecte care reliefează tradițiile și obiceiurile din diverse regiuni ale Spaniei.

Aici artistul a așezat piese istorice de ceramică din Valencia, mobilier antic și o sculptură cu Elena Sorolla, fiica lui.

Universul Personal al lui Sorolla -Studioul de Pictură

După ce urc pe o scară acoperită cu azulejos din Valencia, ajung rapid printr-o intrare independentă în zona de lucru a pictorului, ce se distinge prin culoarea roșie a pereților.

In Camera I descopăr tablourile mari ale artistului din perioada de început a carierei sale, la intrare vizionez curioasă portretul Clotildei și pe cele ale copiilor, salutându-l pe Sorolla în rama lui de lemn.

Printre pânzele cheie din perioada lui de formare, remarc lucrarea Mama (vezi poză), este un tablou absolut mișcător, ce comemorează nașterea fiicei sale Elena, culoarea alb intensă trădează abilitățile artistice și emoțiile de tată ale omului de artă.

Camera II -Biroul

In birou, Sorolla își primea clienții și încheia afaceri, această sală cu sculpturi în lemn și bronz e perfect conservată, pe mijloc tronează o masă bască și niște scaune cu brațe ondulate.

Studioul Artistic al lui Sorolla, piesa de rezistență a casei -Camera III

Studioul luminos al artistului este păstrat intact, fiind încărcat cu obiecte de artă și tablouri cu portrete.

Admir câteva piese cu valoare emoțională -o consolă și o oglindă în stil Louis 15, o fotografie a lui Velasquez cu portretul Papei Inocențiu X adusă de la Paris, mobilier și sculpturi ce trădează gustul eclectic al lui Sorolla.

Tavanul studioului este acoperit cu bârne de lemn, podelele sunt tot din lemn, declanșez neatentă blitzul pentru o privire de ansamblu, poză pentru care îmi mănânc papara și sunt urmărită vigilent de ochii gardienilor.

In studio se află și niște vase ceramice de Talavera cu pensule de diferite mărimi, folosite de pictor în timpul vieții, tuburi de vopsele, precum și un șevalet și o măsuță pe care el obișnuia să le ducă în grădină casei.

Tema pricipală din tablourile expuse este în general grădina spaniolă, dar în prim plan se află capodopera, Plimbare pe țărmul mării.

Din studiou ajung în living room, el are deschidere spre grădină, calc pe o podea de marmură albă și admir diversele piese de mobilier stil și sculpturi de lemn din sec. 16.

Trec apoi printr-o antecameră cu ceramică de Talavera și aterizez în Sufrageria decorată cu ghirlande pictate chiar de pictor... printre pere, ananași, portocale sau pepeni, vedem portretele soției și ale fetelor, surprinse în acțiune în timp ce pavoazează camera.

Ieșind din muzeu am realizat târziu că artistul care a iubit marea și-a ancorat până la urmă casa în plin Madrid, deși visase să aibă o reședință pe țărmul apei.

Sorolla, pictorul care a vânat soarele în aer liber

Sorolla a aderat la principiile impresionismului, dar el a avut propria lui viziune artistică, fiind obsedat de soare și de jocul luminii asupra oamenilor și locurilor, tablourile lui trebuie admirate de la distanță.

Artistul a fost un pictor în aer liber, pe mine personal m-a încântat stilul său jucăuș și subiectele pline de optimism. Tipul a pictat cu predilecție lumea de afară, realizând compoziții fotografice, la confluența mării, pământului și cerului e plaja unde Sorolla și-a plasat subiectele preferate.

In repertoriul său artistic am întâlnit plajele din Valencia lui mult iubită, din Biarritz sau San Sebastian –marea e scena principală de acțiune în arta sa, el a surprins personajele sale în activități diverse, ce au conexiune cu apa.

Femeile, pescarii, copiii, se mișcă, se îndoaie, se plimbă, se scaldă, artistul are abilitatea magică de a captura subiectele în atitudinile lor naturale, fiind un maestru al luminii.

Eleganța Feminină o găsim în câteva tablouri celebre, în salon este expus central Plimbare pe tărmul mării , o compoziție de aprox. 2 m pe 2 ce –mi transmite parcă căldura zilei și suflul brizei ce mișcă umbrelele și rochiile albe, elegante ale Clotildei și ale Mariei.

Plaja prinde viață, valurile mării se mișcă și se sparg, aud aievea melodia lor... observ ocrul nisipului, albastrul mării ce accentuează albul dominator al rochiilor, pânza e o capodoperă ce mă obsedează, imposibil să o uit vreodată, sunt prea multe tușe de dragoste în ea. (vezi poză).

Rochie Roz - e un tablou superb, mediteranean, plin de senzualitate și mișcare (1916), o tânără ce amintește de zeița Venus e ajutată de o prietenă să-și aranjeze faldurile rochiei ude. In Pescărite Valenciene 1915 impresionează soțiile de pescar surprinse în amurgul zilei, sunt și ele niște zeițe viguroase care așteaptă sosirea bărbaților, plecați cu barca după pește

Copiii sunt bucuria verii , toată casa e plină de poezie, din tablouri admir copiii ce se joacă în mare.

Pensula lui Sorolla mângâie corpurile ude ale unor tinere fete în compozițiile, E vremea pentru o baie și După Scăldat ... te apropii și ai senzația ca poți atinge rochiile subțiri de voal. Cele două fete în roz, cu rochiile lipite de corp seamănă cu două zeițe grecești, ele poartă parcă niște tunici transparente, peste care bate vântul puternic.

În mica barcă care navighează , 1909 –pictorul pune accentul pe natură și apa mării inundă tabloul.

Jocul apei în lumina mării este un subiect preferat al impresioniștilor și un leitmotiv în tabloul lui Sorolla, unde simți bucuria copilului desenat în mișcare în timpul jocului lui inocent cu bărcuța.

Cal la Baie -1909- este una din lucrările emblematice ale pictorului, cu un impact vizual extraordinar, mă uit la un băiat gol ce plimbă un cal alb, ieșit din spuma mării, pe care-l ține în frâu pe o plajă din Valencia.

Siesta (vezi poză) e un tablou neobișnuit ce te transportă într-o dispoziție lirică, intru efectiv în el alături de soția artistului, cele două fiice și o verișoară, care se odihnesc pe iarbă sub copaci, culcate în iarbă, făcându-și siesta solitară într-o maree de verde, trezindu-mi senzația de răcoare, pictată abil în tușe rapide de mâinile dibace ale lui Sorolla.

Grădinile, ochiuri de liniște și oglinzi cu ape

Sorolla a fost și un mare pictor al peisajelor spaniole și al grădinilor, vizitele lui în Andaluzia din 1918 s-au concretizat în picturi extraordinare, din ele lipsește însă prezența umană.

Sorolla a căzut sub vraja grădinilor Palatului regal La Granja, a grădinilor Alcazarului și ale Granadei, am savurat în salonul central din inima casei toate aceste pânze pline de viață și lumină... evident penelul lui va surprinde și coltul de rai din propria sa gradină.

Concluzii

Sorolla rămâne un pictor singular în peisajul artistic spaniol, el va muri la vârsta de 60 de ani la Cercedilla, după ce și-a dedicat întreaga viață picturii :

,,Un pictor! Nimic altceva decât un pictor!... Niciodata nu am vrut să fiu și nu vreau să fiu și nu voi fi altceva decât un pictor ’’.

Părăsesc cu regret casa muzeu și revin în grădina cu vibrații arabe, e atât de tainică în alcătuirea ei secretă, mă așez pe o bancă și dialoghez parcă altfel cu pictorul necunoscut cu o oră în urmă, lângă mine se așează o pereche de tineri ce se sărută cu sonor... viața merge înainte.

E o răcoare blândă ce mă înfășoară în acest colț secret al Madridului, simt însă la ieșirea în stradă soarele ce mă topește... deja mi-e dor de șuvița de apă ce se despletește în mijlocul grădinii lui Sorola... mergeți și voi acolo, nu veți regreta... e o atmosferă magică.

Bibliografie -Museo Sorolla Madrid -Practical Guide, Connaissance des arts.

Vă rog un clip cu :The Studio of Joaquin Sorolla y Bastida youtube.

---

VIZUALIZĂRI: 2425 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI