GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anna Maria Lodovica de Medici
Dacă astăzi în Florența, există Uffizi, construit, reorganizat și dotat cu valori inestimabile din vechile colecții ce au aparținut membrilor familiei Medici, precum Magnificul, Cosimo I, succesorul său, Francesco I sau Cardinalii din această familie, meritul incontestabil îi aparține unei femei, Anna Maria Ludovica de Medici, ultima moștenitoare a familiei.
În 1737, la moartea fratelui său, odată dispăruți bărbații din familia Medici, la conducerea ducatului ajunge Francisc I de Lorena. Maria Lodovica era străină în propria casă, musafir în palatele sale. Trăia izolată, nu vizita Florența decât noaptea, în trăsura-i cu opt cai și escortată de garda personală.
Ea ar fi putut vinde ori înstrăina o parte din bunuri, așa cum au procedat alte familii, precum d'Este, Gonzaga sau Farnese.
Anna Maria Ludovica a avut inteligența de a semna un acord de cesiune a imensului patrimoniu artistic către nou venita dinastie de Lorena, menționând că acesta va fi destinat pentru ”înfrumusețarea statului”, pentru ”a fi de folos publicului” și pentru ”a trezi curiozitatea străinilor”. Și pentru ca solicitările să-i fie respectate, Lodovica a stabilit obligativitatea ca nicio piesă să nu fie transportată în afara capitalei și a ducatului. A fost cea mai mare donație făcută vreodată statului de o persoană particulară.
Inteligența acestei femei surprinde prin modernitatea mesajului, deoarece, în prezent, orice patrimoniu este un bun al statului și nu al celor care îl conduc.
Astăzi, galeriile Uffizi reprezintă cea mai mare pinacotecă renascentistă din lume, sculpturile și artele minore sunt prezente în Muzeul Bargello, colecțiile etrusce în muzeul de Arheologie, iar bijuteriile și alte obiecte prețioase la Palatul Pitti.
Frumoasa statuie a Annei Maria Lodovica de Medici, se află expusă la intrarea în Capelle Medicee, ce aparțin de Basilica di San Lorenzo. Pentru a o vizita, veți intra prin Piazza Madona degli Aldobrandini, strecurându-vă printre standurile de suveniruri.
Trimis de mihaelavoicu in 29.10.18 12:00:16
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: diversa locuri
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Muzeele Florenței, FIRENZE (FLORENŢA)" (deja existentă pe sait)
@mihaelavoicu: Interesant, nu am știut
@mihaelavoicu:
Hop și eu cu superbonus-ul!
Da, a fost o femeie inteligentă, se pare! S-a gândit, probabil, și cât va avea acesta de câștigat - în viitor! Nu știam că neamul Medicci a donat Statului averea.
Felicitări, am votat cu drag!
@Carmen Ion: Mulțumesc, Carmen! Lodovica a fost o personalitate ieșită din comun, o femeie cu o profundă sensibilitate artistică. Demnă de străbunul ei Magnificul, care, la fel ca și mai târziu, Ecaterina cea Mare, își trimitea emisari în Europa pentru a cumpăra valori puse în vânzare la târgurile din marile orașe, de grecii fugiți din Comstantinopolul cucerit.
@doinafil: Hop cu superbonusul! Mulțumesc pentru superbonus. Coana Lodovoca merită un Superbonus cu S pentru faptul că, datorită ei, vedem niște lucrări de neimaginat la palatul Pitti și nu numai.
Pe bună dreptate, portretul ei este expus acum la intrarea în Uffizi.
Ce ar fi făcut cu bogățiile? Nu-și putea cumpăra nici tinerețea, nici sănătatea. Și-a cumpărat în schimb, nemurirea.
Mulțumesc, Doina! Te îmbrățișez, te-am văzut cu Zozo la masă la Duman. Să vă fie de bine întâlnirea!
Citindu-ti articolele despre Florenta, am trecut-o in "wish list" pentru, macar, un city-break. Felicitari, chiar stii sa atragi curiozitatea celor care te citesc! Votat cu drag!
@iulian68: Poate n city-break-tri! Eu, cel puțin pe AFA, niciun sfert nu am spus, din câte am de spus despre Florența.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2018 Galeriile Uffizi (VIII) ”Vinul cel bun”, lăsat la urmă! — scris în 30.12.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Galeriile Uffizi (VII). Felicitări, d-le Bonacozzi! — scris în 23.12.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Galeriile Uffizi (VI) — scris în 18.12.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Galeriile Uffizi Florența (V) — scris în 16.12.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Galeriile Uffizi (IV). Simonetta în lumea lui Botticelli — scris în 22.11.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Galeriile Uffizi (III). În lumea lui Botticelli — scris în 19.11.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Galeriile Uffizi, la a doua privire (II) — scris în 16.11.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ