Unterlinden, un muzeu de artă ofertant

TIPĂREȘTE

Dintre toate muzeele din Colmar, Unterlinden este de departe cel mai mare, cel mai cunoscut și cel mai vechi.

Se află în Place Unterlinden, în capătul nord-vestic al orașului vechi, chiar vizavi de Office de Tourisme, în spatele unui mic canal al pârâului Lauch, loc de plecare pentru trenulețele turistice, fie ele verzi sau albe vezi impresii. Este deschis tot anul, de miercuri până luni între orele 9-18, marți închis, iar în prima joi din lună de la 9 la orele 20. Biletul costă 13 euro (11 euro pentru persoane de peste 65 de ani; 8 euro pentru elevi de 12-17 ani și studenți de până în 30 ani; gratuit pentru copii sub 12 ani și posesorii de Colmar City Pass). Se pot închiria audioghiduri (2 euro). Site oficial: www.musee-unterlinden.com.

Spuneam că Unterlinden este cel mai vechi muzeu din Colmar. A fost înființat în 1849 (deschis publicului în 1853) în sediul fostei mănăstiri a călugărilor dominicani, construită între 1252-1269, cu un frumos claustru datând de la finele secolului al XIII-lea. Cel dintâi exponat a fost mozaicul roman din Bergheim, prezent și astăzi în colecțiile muzeului. Clădirea, abandonată după Revoluția Franceză din 1789, a fost salvată mulțumită eforturilor depuse de Societatea Schongauer, întemeiată în 1847. În timp, spațiul a fost extins pentru a cuprinde și băile municipale, inaugurate în 1906, iar de curând casele de arhitectură Herzog & de Meuron au legat printr-un proiect inovator aceste clădiri cu una nouă - Ackerhof - spre care duce o galerie subterană.

Din acest motiv, în exterior muzeul are un aspect eclectic destul de ciudat, ce ilustrează aproape opt din cele zece secole de istorie a Colmarului: latura dinspre Place Unterlinden, prin care se pătrunde în muzeu, este cea contemporană, în timp ce latura dinspre Rue Kléber este constituită din zidul mănăstirii vechi din secolul al XIII-lea.

În interior, muzeul acoperă prin exponate o perioadă încă și mai îndelungată, de circa 7.000 de ani, de la epoca preistorică până în secolul al XX-lea, cuprinzând colecții de arheologie, artă sacră, artă populară și artă modernă. Claustrul este rezervat antichității, Evului Mediu și Renașterii, artelor decorative și folclorului; fostele băi adăpostesc expoziții temporare și lucrări din secolul al XIX-lea iar galeria subterană și clădirea nouă - artă modernă și contemporană.

Ați înțeles, așadar, că Unterlinden este un muzeu de dimensiuni considerabile (7.900 mp), relativ dificil de parcurs în întregime. Nu mi-am propus și nici n-am reușit acest lucru, dar cred că pot afirma că am văzut cele mai relevante piese pe care le deține.

Vedeta sa incontestabilă este Altarul/Retablul din Issenheim, expus în capela fostei mănăstiri dominicane. Pentru a ajunge la el, am pornit din lobby (bine amenajat, cu o cafenea și un magazin de suvenire alăturate) și am parcurs claustrul fostei mănăstiri dominicane, un loc liniștit și plăcut, propice odihnei și meditației. Printre altele, aici am admirat o operă din 1860 a lui Auguste Bartholdi, statuia lui Martin Schongauer, proiectată ca parte centrală a unui monument, respectiv o fântână care ar fi trebuit amplasată în centrul curții.

De Martin Schongauer am pomenit în reviewul în care i-am descris locuința situată pe Rue des Marchands, precum și celebra lucrare Fecioara în grădina de trandafiri din Biserica Dominicanilor vezi impresii. Revenind un pic asupra acestui artist, considerat unul dintre cei mai mari gravori și pictori renani de la finele secolului al XV-lea, merită amintit că s-a născut la Colmar, că și-a făcut ucenicia în atelierul de aurar al tatălui său, după care a studiat la Leipzig și Nuremberg. Orașul natal păstrează o parte dintre cele mai reprezentative opere ale sale.

Iată-ne însă în fosta capelă dominicană, un spațiu împodobit cu frumoase vitralii în centrul căruia vedem capodopera Retablul din Issenheim (1512-1516), un poliptic de dimensiuni impresionante - 5,90 x 3,30 m. Sculpturile au fost executate de Nikolaus von Hagenau iar picturile de către Matthias Gothart Nithart (zis Grünewald). Piesa de altar concepută pentru biserica din localitatea Issenheim prezintă doi voleți care oferă trei variante de plieri-desfășurări-configuraţii, expuse în biserică în funcţie de perioadele anului liturgic sau de sărbători. Suita de imagini care ne invită să medităm asupra Mântuirii realizată prin Încarnare, Sacrificiul suprem şi Învierea lui Iisus Cristos este privită de specialiști drept o încununare a stilului gotic în pictură care anunță totodată marile inovații ale Renașterii prin mobilitatea și expresivitatea personajelor și decorurilor.

Pe de altă parte, nu e nevoie să fii expert pentru a aprecia nu numai munca uriașă depusă de autori, ci mai ales profunzimea trăirilor și finețea redării stărilor de spirit, precum și bogăția cromatică. Retablul a fost minunat restaurat și modul în care este expus, aproape singur într-un spațiu vast, exclusiv destinat, îl pune excepțional de bine în valoare.

După ce admirăm și sculpturile din corul bisericii din Issenheim (1493), ne îndreptăm atenția spre alte opere medievale. Piesa de altar de la fosta mănăstire dominicană, opera lui Martin Schongauer, cca. 1480, un triptic a cărui parte centrală, probabil sculptată, s-a pierdut, s-a aflat în acest locaș de cult până la Revoluția Franceză din 1789. Cele două panouri laterale împărțite în patru ilustrează Patimile lui Hristos și cele șapte rugăciuni Bucură-te, Marie, cărora le-a fost dedicat altarul.

Vedem și o altă lucrare de Schongauer, Retablul Sfântului Gheorghe și al celor doi Sfinți Ioan, un superb Relicvariu pictat al Sfântului Hipolit, datat în jurul anului 1485, Retablul Sfintei Fecioare (Rinul Superior, cca. 1490), precum și câteva sculpturi policrome în lemn: Hristos pe Muntele Măslinilor, cca. 1500, operă provenită din capela „Regeli” din apropiere de Eguisheim; Sfântul Martin (1515-1520, atribuită lui Martin Hoffmann); Sfânta Ecaterina (cca. 1520).

Fac o oprire și în fața Piesei de altar de la Bergheim, cca. 1515-1517, de Veit Wegner, un sculptor din Strasbourg, lucrare despre care citesc că a fost inspirată de gravurile lui Albrecht Dürer înfățișându-l pe sfântul Gheorghe ucigând balaurul, Bunavestirea și Adorația Magilor.

Admir și gravurile lui Martin Shongauer, lucrarea Melancolie de Lucas Cranach cel Bătrân (1532) și Portret de femeie de Hans Holbein cel Bătrân (cca. 1515), și părăsesc secțiunea dedicată Evului Mediu și Renașterii cu convingerea că reprezintă punctul forte al muzeului. Nu regret nicio clipă timpul pe care l-am acordat aici artei sacre, am fost extrem de impresionată de selecția remarcabilă a lucrărilor.

Dar să vedem ce altceva ne mai oferă muzeul.

Prin secțiunea de arheologie recunosc că am cam trecut ca vântul și ca gândul, nu foarte interesată de zona dedicată perioadei arhaice; am văzut multe asemenea artefacte în alte muzee și cele expuse la Unterlinden nu mi se pare că ar ieși cu ceva în evidență. Mă opresc totuși în fața Mozaicului din Bergheim și încerc să-l fotografiez. Ne aflăm la subsol, lumina e foarte slabă, nu am voie să folosesc blițul, acasă descopăr că toate pozele sunt încețoșate, așa că nu reușesc decât să cropuiesc un fragment pe care să-l atașez la review. Păcat, mozaicul este cu adevărat deosebit. Citesc despre el că a fost descoperit întâmplător în 1848 în apropiere de orașul german Trier și că specialiștii l-au datat în secolul III d. Hr. Se presupune că aparținea unei vile romane. Din cei 80 mp, cât măsura mozaicul, sunt expuși doar 20, suficienți însă pentru a putea aprecia frumusețea motivelor geometrice policrome.

Urcăm la etaj către secțiunea dedicată artelor decorative și vieții de zi cu zi și aici dăm peste o altă descoperire întâmplătoare, de data aceasta din 1864: așa-numită Trésor (Comoară) des Trois-Epis, după numele capelei din apropiere de Colmar, un vestit loc de pelerinaj unde credincioșii veneau pentru a se ruga și a aduce ofrande. Se crede că în jurul anului 1630, deci în timpul Războiului de Treizeci de Ani, capelanul ar fi ascuns obiectele valoroase din aur și argint (monede, bijuterii, vase ritualice folosite în timpul slujbelor etc.), pentru a le feri de distrugere, îngropându-le în curtea bisericii într-un vas mare din cupru cu greutatea de 20 kg.

Ne continuăm vizita și admirăm mai multe dulapuri pictate de la începutul secolului al XIX-lea, o tradiție adusă în Alsacia din Europa Centrală și perfecționată de meșterii locali, care s-au inspirat din mobilierul stil Ludovic XV. Citesc pe un panou informativ că astfel de dulapuri erau oferite de obicei în dar mirilor cu ocazia nunții și că erau vopsite într-o nuanță maro-roșcată care imita furnirul de lemn întunecat la culoare, după care erau ornamentate cu motive florale și geometrice.

Bine reprezentată este și ceramica pictată datând din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea, cu o multitudine de astfel de obiecte executate în fabricile de porțelanuri din Strasbourg, Niderviller, Lunéville, Colmar și Sèvres. Îmi atrage atenția un platou din 1844, pictat cu un cocoș care suflă din goarnă, în jurul căruia stă înscris textul „Împărat sau rege, sărac sau bogat, în fața morții toți suntem egali”. Adevărat!

O oprire fac și în fața unui clavecin Ruckers, după numele celebrei familii din Anvers ce fabrica în secolul al XVII-lea astfel de instrumente. Acesta a fost realizat în 1624 de Hans Ruckers II, a fost păstrat în secolul al XVIII-lea la castelul Condé-en-Brie al familiei la fel de faimosului marchiz de Sade și este și acum funcțional.

Pe coridorul care înconjoară etajul sunt expuse obiecte de feronerie remarcabile: o placă de cuptor din fontă (secolul al XVI-lea), sculptată cu chipul Fecioarei ținându-l în brațe pe pruncul Iisus; chei sculptate cu blazoanele breslelor lăcătușilor și turnătorilor în fontă (nu mă mir că în Colmar există o stradă numită a lăcătușilor și o alta a cheilor); încuietori de dulapuri frumos ornamentate cu motive florale și geometrice; diverse firme de hanuri, prăvălii și ateliere, cu decorațiuni care fac referire la ocupațiile proprietarilor - podgoreni, berari, măcelari etc. Într-una din aceste firme de han din 1795 apare cocardă tricoloră, un simbol revoluționar, deasupra stelei în șase colțuri și a înscrisului „Guter Wein” (La Vinul Bun), „sloganul” berarilor și podgorenilor alsacieni în secolele XVIII-XIX.

Lăsăm în urmă arta veche și ne îndreptăm prin tunele către clădirea nouă, care adăpostește colecția de artă modernă și contemporană. Aici am parte de o ușoară dezamăgire: selecția mi se pare a fi fost făcută destul de arbitrar, muzeul achiziționând anumite piese numai pe criteriul disponibilității (probabil și al prețului), nu și al relevanței, și categoric nu după un program riguros stabilit.

Rețin totuși câteva lucrări: Pelerinii de la Sainte-Odile (1863) de Gustave Brion; Anne (1953) de Nicolas de Staël; Valea Creusei la apus (1889) de Claude Monet; Peisaj din Normandia (1920) de Pierre Bonnard; Bust de femeie șezând (1960) de Picasso; Guernica (1976), tapiseria după tabloul lui Picasso, de Jacqueline de la Baume.

Rămân așadar la părerea că secția cea mai interesantă a muzeului este cea care găzduiește, în zona superbei curți interioare a fostei mănăstiri dominicane, Retablul din Issenheim și celelalte opere medievale și renascentiste, pe care vă invit să le descoperiți și voi vizitând „Luvrul Alsaciei”.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1733 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI