O plimbare prin Vieux Colmar

TIPĂREȘTE

Numai printr-o minune Colmar a scăpat în mare măsură de distrugerile provocate de războaiele cu vecinii nemți din 1870-1871,1914-1918 și 1939-1945 și după ani de restaurări atente azi se înfățișează turistului avid de frumos ca un oraș mândru de trecutul său, pe care a știut să îl refacă și să îl protejeze cu multă muncă și cu dragoste.

Cartierul care ilustrează cel mai bine istoria sa este Vieux Colmar. Aici, în labirintul străduțelor pietruite, încremenite parcă în timp, multe din ele trădând prin denumire ocupația rezidenților, vestitele maisons à colombages, cu cornișele lor din grinzi de lemn și tencuielile viu colorate, te întâmpină la tot pasul și îți atrag privirea cu acoperișurile țuguiate, detaliile lucrăturilor meșteșugite și cu produsele artizanale expuse în prăvăliile de la parter. Și nu de puține ori, în spatele fațadelor acestor case se ascund povești interesante despre familiile care au viețuit în ele, au muncit, au iubit, au făcut copii...

Unul din farmecele incontestabile ale bătrânului Colmar este neașteptata apariție, din loc în loc, dintre micile alei medievale, a unor piețe vaste înconjurate de buticuri, cafenele și restaurante, scuaruri în mijlocul cărora se înalță biserici impunătoare, iar în umbra lor prosperă micii negustori cu mărfuri înșirate pe tarabe ori agățate pe umerașe la vedere. Evlavia și spiritul mercantil merg aici mână în mână și par să nu se obstrucționeze reciproc ;), spre deliciul turiștilor, care au astfel parte de o varietate de atracții și distracții: după vizitarea lăcașurilor de cult, ei se pot opri la o terasă pentru a-și potoli setea și foamea și a admira construcțiile din jur, după care nimic nu îi oprește să arunce o privire magazinelor și târgurilor din piețe și - eventual - să cumpere ceva.

Niciun popas în Colmar, oricât de scurt ar fi, nu trebuie - și, în fapt, nici nu poate - ocoli această zonă pitorească, veselă și sobră totodată, animată, zgomotoasă și, evident, aglomerată. Să pornim așadar și noi la drum: nu vă speriați, distanțele sunt mici, efortul minim, deci nu vă lăsați păcăliți de abundența de obiective „must see”, dar și de alte locuri nu neapărat incluse în ghiduri, ce pot crea senzația unui traseu cu mult mai lung.

Punct de plecare: Grand Rue, principala arteră a orașului vechi, de unde vom pătrunde pe Rue des Marchands (Strada Negustorilor), cu multe-multe prăvălii ce fac cinste numelui.

O primă oprire: Maison Schongauer. De pe plăcuța montată pe zid aflu că datează din 1383 și că între 1465-1583 aici a locuit familia Schongauer, cel care a cumpărat-o fiind Martin Schongauer (1450-1491), gravor și pictor de seamă născut în Colmar. Cu una dintre lucările sale cele mai cunoscute, „Fecioara în grădina cu trandafiri”, aveam să ne întâlnim peste puțin timp în Biserica Dominicană, iar cu alte opere la Muzeul Unterlinden.

După câțiva pași ajungem în fața unei clădiri cu grilaj metalic la parter și grinzi din lemn numai la etajul III. Este Maison de Marie Bigot de Morogues, ce poartă numele talentatei muziciene, mult admirată de Beethoven, Salieri și Haydn, profesoara lui Felix Mendelssohn.

La intersecția dintre Rue des Marchands și Rue Mercière îmi iau pur și simplu ochii două clădiri alăturate. Mă holbez cu încântare la Maison Pfister, una dintre cele mai frumoase case burgheze din oraș. Simbol al Colmarului, a fost construită în 1537 în stilul Renașterii germane, fiind prima de acest tip din oraș. Cel dintâi proprietar al său, Ludwig Scherer, un pălărier originar din Besançon, făcuse avere din comerțul cu argint extras din zona Val de Lièpvre din Alsacia. Familia Pfister este cea care a restaurat casa și locuit-o între 1841-1892. Arcadele de la parter, cele două etaje cu galerii din lemn sculptat, turnul octogonal, basoreliefurile de împărați germani și mai ales superbele picturi murale înfățișând scene biblice și profane conforme cu gustul burghez al acelor vremuri îi fac pe toți turiștii să se oprească îndelung.

Nu-i de mirare: casa în sine e o operă de artă. :))

Lipită de ea stă o altă clădire monument istoric - Maison Zum Kragen, la fel de spectaculoasă și tot în stil renascentist. A fost construită în 1419 dar s-a prăbușit în 1586 și a fost refăcută. E o maison à colombages cu trei etaje, cel superior fiind o galerie din lemn, dar principala atracție este statuia atașată de stâlpul din stânga înfățișând un negustor de pânzeturi bărbos sprijinit într-un toiag. Îl fotografiez cu zel și zoom =)) , ca să descopăr acasă că, fiind în contre-jour, nu se distinge nimic, va trebui să mă mulțumesc cu poza clădirii întregi, în care se zărește parțial și personajul.

Ne strecurăm înainte pe Rue Mercière, o alee îngustă și întunecată, pentru a ajunge în Place de la Cathédrale, inima orașului vechi, un scuar vast dominat de Collégiale St-Martin, care nu e de fapt catedrală (orașul nu are așa ceva), dar a jucat acest rol între 1789-1802. „Collégiale” este o biserică dedicată întrunirii canonicilor din afara sediilor episcopale, așa cum este cazul Colmarului.

Îmi place mult clădirea - sunt o admiratoare a goticului și aici îl văd într-o variantă neînecată în garguie și alte ornamentații excesive care te fac de multe ori, după părerea mea, să nu dai atenție proporțiilor și imaginii de ansamblu în favoarea detaliilor sculpturale.:( Admir eleganța construcției, neștirbită de dimensiunile impozante, și piatra folosită - gresie roz extrasă din munții Vosgi -, care sclipește în lumina blândă a dimineții. Revenind într-o seară, am constatat cât de schimbată era nuanța.

Biserica a fost ridicată între 1234-1365 pe locul uneia mai vechi iar silueta sa este inconfundabilă din cauza unicului turn cu ceas (deși planul prevedea și ridicare unui al doilea, pe latura nordică), și acela fără fleșă, cea originală fiind distrusă de un incendiu în 1572. În anul următor s-a decis înlocuirea temporară a acesteia cu un coronament de 71 m înălțime în stil renascentist care până la urmă a devenit permanent și a fost ulterior împodobit cu plăci de ceramică. O bună parte din elementele originale s-au păstrat însă: timpanul portalului principal cu statui înfățișând Adorația magilor și Judecata de Apoi, basorelieful cu Sf. Martin care își despică mantia romană pentru a-l acoperi pe un cerșetor, ceasul sub care sunt gravate cuvintele „Les memento mori” („Nu uita că ești muritor”), statuile de 4 m înălțime reprezentând doi împărați (probabil Pepin cel scurt și Charlemagne), portalul sudic închinat Sfântului Nicolae, arcele butante și contraforții.

Intrarea este liberă. Din fericire, interiorul, sobru cu capele (unice în arhitectura gotică alsaciană), înfrumusețat doar cu vitralii și câteva sculpturi, nu a fost modificat în stil baroc, așa cum s-a întâmplat cu multe locașuri de cult gotice, așa că pot admira bolta cu nervuri și arcele frânte care îi conferă un aer de suplețe.

Ieșim și ne acordăm răgazul de a privi în jur. Piața, creată în 1784 pe locul fostului cimitir al bisericii, este mărginită pe trei laturi de construcții mai noi, cu cafenele și braserii la parter încă neluate cu asalt de clienți (este devreme, în jur de 9 dimineața) iar la poalele Collégialei micii comersanți își descarcă mărfurile pe care le vor etala curând pe tejghele.

Latura estică e însă ocupată de clădiri vechi, și către ele îmi îndrept atenția. Pe colțul cu Rue Mercière, Maison Gintzburger, cu un cunoscut magazin de vinuri la parter, datează probabil din secolul al XV-lea iar pe una dintre coloanele renascentiste apar gravate inițialele lui Johann Jacob Rauscher, fiul unui marochiner din Strasbourg, care a cumpărat casa în 1703 și a renovat-o.

Alături, Maison Adolphe, construită în jurul anului 1350 în stil gotic german, este una dintre cele mai vechi case (cea mai veche, potrivit unor surse) din Colmar. Traveele și ferestrele cu arce frânte sunt dovada influenței arhitecturii religioase asupra celei laice. Etajul al treilea și acoperișul fronton cu bârne din lemn au fost adăugate în secolul al XVI-lea. Numele casei provine de la cel al familiei care a locuit-o și renovat-o la finele secolului al XIX-lea.

Lângă ea, Ancien Corps de Garde, ridicat pe locul osuarului capelei St-Jacques (1286), a servit un timp drept primărie iar din 1575 ca sediu al corpului de gardă. Construcția a fost folosită și ca piață de legume și tribunal. Din loggia bogat ornamentată, executată între 1577-1582, un frumos exemplu de arhitectură renană renascentistă, magistrații își anunțau verdictele. Începând cu 1860, clădirea a găzduit locuințele militarilor și mai târziu un comisariat de poliție.

Lăsăm în urmă Place de la Cathédrale și pornim să străbatem Rue des Serruriers (Strada Lăcătușilor), una dintre arterele comerciale ale orașului, plină de buticuri șarmante cu vitrine ochioase unde tronează, alături de inimioare, băieței și fetițe, nelipsitele berze, în timp ce la ferestre sunt expuse figurine de gâște, rațe și alte orătănii simpatice.:) Evident, nu rezist tentației de a achiziționa câteva suvenire. Cumpărăm și câte un covrig imens (celebrul „bretzel”) și o sticluță cu apă și ne îndreptăm în pas săltat către Place des Dominicains.

Și aici dăm de un târg, numai de textile cu prețuri mici. Spre disperarea lui Adrian :(, încep să scotocesc și dau de ceva - nu spun ce - ieftin și de calitate.

Hai c-am avut noroc! :))

Bun, e cazul să ne ocupăm acum de treburi mai serioase. Adică de Eglise des Dominicains. Ne mai învârtim un pic prin piață, așteptând ora 10, când se va deschide biserica, și între timp studiez tema făcută acasă, mai precis printurile, pentru a-mi împrospăta memoria suprasolicitată de prea multe informații referitoare la prea multe obiective. =))

Mereu am zis că viața de turist nu e deloc ușoară! :D

În 1277, în ciuda opoziției canonicilor de la Collégiale St-Martin, călugării dominicani au sosit la Colmar, piatra de temelie a bisericii lor fiind pusă în 1283 de regele Rudoph de Habsburg. Construcția, considerată un excelent exemplu de arhitectura gotică timpurie, a fost finalizată în prima jumătate a secolului al XIV-lea, dar a fost refăcută un veac mai târziu din cauza unui incendiu, pentru ca în anii 1720 interiorul să fie regândit în stil baroc.

Biserica nu mai este funcțională; o parte din ea găzduiește Biserica Municipală și se fac lucrări de extindere pentru transformarea spațiului într-un centru cultural. Schelele pe care le vedeți în unele fotografii de acolo provin.

Clădirea este foarte austeră, aproape complet nedecorată la exterior, cu excepția Fecioarei cu pruncul de pe stâlpul unuia dintre portaluri. Intrarea costă 2 euro, însă cu City Pass Colmar noi n-am plătit nimic. Interiorul este practic gol, ceea ce accentuează impresia de masivitate, însă vitraliile originale superbe fac diferența, la fel amvonul și cele câteva piese de mobilier sculptat sau panourile pictate.

Privirea este imediat atrasă de capodopera lui Martin Schongauer La Vièrge au buisson de roses - Fecioara în grădina de trandafiri -, amplasată în centrul fostului altar. Schongauer a pictat această lucrare în 1473 și aproximativ în aceeași perioadă și Piesa de altar a dominicanilor, păstrată la Muzeul Unterlinden.

Cotim acum la dreapta pe Rue des Têtes (Strada Capetelor), și ea plină de case tradiționale, care își datorează numele unei alte clădiri emblematice a Colmarului: Maison des Têtes. Ciudata reședință burgheză construită în anul 1609 pentru negustorul Anton Burger în stilul Renașterii germane are fațada împodobită cu capete sau măști grotești (105 la număr, 106 sau 111 după alte surse; eu una le-am pierdut șirul :-??) iar acoperișul fronton este încoronat de statuia în bronz a unui „tonnelier” - dogar -, opera lui Auguste Bartholdi, executată la comanda Bursei de vinuri instalată în acest imobil în 1898. Reamintesc că Bartholdi, autorul celebrei Statui a Libertății din New York, s-a născut la Colmar.

În curtea interioară a imobilului funcționează un „restaurant historique” care afișa prețul de 19,50 euro pentru un meniu fix cam subțire... Închei scurta descriere a acestei clădiri prin a menționa că arhitectul său a fost Albert Schmidt, cel care a proiectat în Colmar și fostul presbiteriu protestant și Maison des Chevaliers de St-Jean.

Ne vom abate acum un pic la dreapta pe Rue des Clefs (Strada Cheilor), nume ce face - desigur - trimitere la vechea ocupație a locatarilor. Aici își dau întâlnire mărci internaționale cunoscute, fiind locul potrivit pentru shopping în stil mai „grandios” decât la târgurile sus-amintite.

Cum acest aspect mă lasă rece, spre ușurarea lui Adrian ;), arunc o privire către Hôtel de Ville - primăria orașului. Chiar și fără să fi avut arborate steaguri deasupra intrării, tot mi-aș fi dat seama că este o clădire publică. În forma actuală, edificiul în stil clasic francez datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când un grup de călugări cistercieni l-a cumpărat de la un vechil și a purces la transformarea și restaurarea sa. Lucrările nu au fost niciodată terminate, căci imobilul a fost confiscat în timpul Revoluției Franceze pentru a găzdui din 1790 administrația locală iar din 1810 prefectura, pentru ca în 1866 să devină sediul primăriei.

Revenim pe urmele propriilor pași și în spatele Muzeului Unterlinden, pe Rue Kléber, găsim Théâtre Municipal, construit între 1847-1849, tot în stil neoclasic francez. În scuarul din fața sa e un fel de cap de linie al microbuzelor electrice Navette „Coeur de Colmar”.

Peste drum zărim Les Catherinettes, fosta mănăstire a surorilor dominicane ale Sfintei Caterina, ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cu adăugiri și transformări majore în veacurile următoare. După plecarea surorilor dominicane din Colmar, aici a funcționat un spital militar iar în prezent clădirea găzduiește evenimente culturale.

Ceva mai departe spre sud, pe Rue Bruat, zărim în spatele unei curți, Préfecture du Haut-Rhin, construită între 1862-1866 în stil neobaroc Ludovic XIII, cu un corp central încadrat de două aripi laterale. Clădirea a fost avariată în 1938 de un incendiu iar în 1940 de bombardamente, însă a fost reparată și renovată după război.

Ați obosit? Eu da.

Din fericire, ne aflăm exact în fața celei mai mari și mai frumoase grădini publice din oraș, amenajate în cursul secolului al XIX-lea pe un teren destinat inițial exercițiilor de tragere și petrecerilor câmpenești. Este Parc du Champ de Mars, și aici ne putem odihni pe o bancă sau chiar întinde un pled pe iarbă pentru un picnic, precum localnicii, ca să admirăm jeturile de apă și Monumentul generalului Rapp din piața cu același nume.

Statuia colosală din bronz a generalului Jean Rapp (1771-1821) a fost primul monument public al lui Bartoldi, care n-avea la vremea creării sale (1854) decât 20 de ani. Inițial a fost expusă la Paris pe Champs Elysées și prezentată la Expoziția universală din 1855, pentru a fi transferată la Colmar un an mai târziu.

În centrul parcului găsim o altă lucrare a lui Bartholdi, Fontaine Bruat, inaugurată în 1866, prima fântână cu jet continuu instalată în Colmar. Este dedicată amiralului Armand-Joseph Bruat (1796-1855), fiu ilustru al orașului, reprezentat înconjurat de figurile alegorice ale celor patru anotimpuri. La fel ca monumentul generalului Rapp, fântâna a fost parțial distrusă de naziști în 1940 și a necesitat lucrări de refacere iar capetele originale din gresie ale celor patru personaje alegorice sunt păstrate la Muzeul Bartholdi.

În fine, un bust de dimensiuni mult mai modeste realizat de sculptorul Franco Picarella a fost amplasat în parc în 2001, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea gravorului și pictorului colmarian Jean-Jacques Waltz, mai cunoscut drept oncle Hansi, un personaj pe care am ajuns să-l prețuiesc după vizita la muzeul ce îi poartă numele.

Dincolo de aceste accente artistice, Champ de Mars, cu aleile sale late proiectate în forma crucii Legiunii de Onoare, își îndeplinește rolul său primordial de loc de întâlnire, recreere pentru adulți și joacă pentru copii. Cele două cafenele-braserii, vechiul carusel din anul 1900. toboganele și leagănele stau mărturie în acest sens.

După acest respiro binevenit în plămânul verde al orașului, să ne luăm pentru moment la revedere de la Colmar, cu promisiunea că vom reveni cât de curând, pentru că încă mai avem o mulțime de locuri frumoase și interesante de descoperit și o grămadă de povești de spus.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI