GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muzeul Lavazza
“Muzeele sunt harti, singurele pe care le avem pentru a calatorii prin labirintul memoriei” - sta scris undeva in acest muzeu.
Adresa: Via Bologna nr. 32, Torino
Program – de miercuri pana duminica de la 10,00- 18,00 ; -Luni si marti; inchis
 
Daca tot eram in Torino si daca tot stiam de existenta acestui muzeu, nu puteam sa nu ii trecem pragul. Cum toata lumea iubeste cafeaua, acesta placuta bautura aromata, care ne energizeaza dimineata si ne tine companie la aproape orice intalnire cu prietenii, uita-ne curiosi sa aflam mai mute lucruri despre una din cele mai populare si mai bune cafele din lume.
Cand cafeaua a fost adusa in Europa, biserica s-a impotrivit folosirii ei, motivand ca este “ bautura diavolului”. Dar de atunci lucrurile s-au schimbat mult si cafeaua este parte integranta a culturii moderne. Pentru ea s-au inventat lucruri noi si s-au creat milioane de locuri de munca in intreaga lume. Deci pentru o cescuta cu cafea sunt puse in miscare sute de rotite industriale, comerciale si nu in ultimul rand culturale. Acum cafeaua cu cele peste 80 de soiuri ale sale, se produce in peste 50 de tari, cele mai importante din acest punct de vedere fiind Brazilia, Vietnam, Columbia, Indonezia si Mexic. Dar de baut cred ca se bea in intreaga lume fara exceptie.
Muzeul Lavazza este in inima orasului Torino, la cateva sute de metri distanta de consulatul roman. Este usor de gasit si de recunoscut. Este o cladire noua, cu o curte spatioasa si o o intrare pe masura prestigiului pe care cafeaua Lavazza si l-a dobandit in cei 120 de ani de cand a luat fiinta.
Holul muzeului este imens, caci in el se organizeaza expozitii temporare, intalniri artistice si multe alte astfel de evenimente, legate desigur de miraculoasa planta si delicioasa bautura. In acest hol am facut cunostinta cu doua din personajele ce au fost protagonistele reclamei din anul 1979 si reluata in present; Caballero si Carmencita.
Primul popas dupa sedinta foto cu Caballero si Carmencita a fost la magazinul de suveniruri de unde am plecat si cu cateva pungi cu cafea mai rare in magazinele noastre, dar si cu bilete de intrare. Aaaaa… si am mai plecat cu ceva; cu cescute de cafea ce urmau sa ne dea posibilitatea sa activam sistemele interactive intalnite la tot pasul in muzeu. Tehnica este simpla; asezi cescuta respectiva pe locul indicat si vezi ce urmeaza sa faci si sa inveti. Sunt 52 de instalatii multimedia raspandite in tot muzeul ce fac ca vizita sa fie una extraordinara, prin modul simplu in care tehnologia vine in sprijinul cunosterii. Dar voi reveni cu amanunte.
Primele sali sunt cum este si firesc dedicate inceputurilor activitatii companiei Lavazza. De pe panouri, de pe display-ul interactiv, din presa vremii si cu ajutorul exponatelor vechi am aflat cate ceva despre cine, cand si unde a inceput aceasta afacere de familie, care intre timp a devenit una de renume mondial.
“Aceasta este istoria unei familii ce a devenit afacere si a unei afaceri ce este inca o familie “ scrie pe unul din panouri si acesta este crezul familiei Lavazza.
Totul a inceput in urma cu 120 de ani cand Luiggi Lavazza s-a gandit sa faca din bautul cafelei, nu doar un ritual pentru cei bogati ci si o placere pentru oamenii de rand. Domnul Luigi a deschis primul sau magazine in 1895 in Torino. Nu era singurul care descoperise magia acestei plane si a bauturii ce se putea obtine din ea. Dar el, om cu mute idei novative si cu un puternic simt al afacerilor a dat o noua diretie afacerii. In timp ce magazinele vindeau vrac cafea din diferite regiuni ale lumii, el a avut idea de a face multe, multe combinatii a acestor soiuri de cafea incat toata lumea sa gaseasca un amestec potrivit gustului si pretentiilor proprii.
Apoi ce a mai facut domnul Luigi? Dupa ce a strans un capital de 1.200.000 de lire italiene, in 1927 a infiintat o companie in toata regula, in care actionari erau toti membrii familiei; sotia si cei trei copii ai lor, toti avand aceeasi pasiune si dorinta de a devein cei mai buni in acest domeniu. In timp ce concurenta sa, statea in propriul magazin si astepta sa vina clienti, domnul Luigi si-a facut o flota de masini cu care distribuia marfa nu doar magazinele proprii ci si in alte magazine. Astfel pur si simplu a cucerit orasul Torino si imprejurimile. Apoi el a inventat masina electrica de rasnit, care i-a permis sa cresca productia de peste douazeci de ori in primul an dupa introducerea ei in propria fabrica.
Domnul Luigi Lavazza si urmasii sai, in permanenta au inventat cate ceva, pentru a veni in intampinarea clientilor si pentru a le rezolva nemultumirile legate de cafea in general. Astfel a fost primul care a inventat un ambalaj, o punga realizata din doua straturi de hartie, din care una tip pergament, pentru pastrarea aromei un timp mai indelungat. A fost primul care s-a axat pe vanzarea cafelei ambalate in timp ce toata lumea vindea doar vrac. Magazinele puteau cumpara de la el cantitati mult mai mari de cafea cu convingerea ca daca nu le vor vine repede produsul nu isi va pierde proprietatile si mai ales aroma.
Apoi in 1946 in colaborare cu un artist din Milano a creat primul logo al companiei; un scut impartit in doua cu o ceasca de cafea intr-o parte si cu trei boabe de cafea in cealalta parte. Iar pasii au continuat pe masura ce fabrica de macinare si de ambalare devenea din ce in ce mai mare. A fost primul care a ambalat cafeaua in cutii metalice vidate si asa distribuia cafea in toata Italia in cantitati tot mai mari, fara ca produsul sa isi modifice gustul si aroma pentru perioade din ce in ce mai lungi.
Dupa ce am vizitat salile dedicate inceputurilor aceste afaceri ce poarta numele Lavazza, am continuat vizitarea muzeului. La tot pasul erau acele display-uri pe care daca asezam cescutele noastre primite odata cu biletele de intrare, ne puteam amuza de exemplu cu traseul parcurs de la cultivarea unei boabe de cafea, trecand prin cresterea plantei, continuand cu recoltarea, prajirea si macinarea, pana la turnarea cafelei in cescute. Alte instalatii multimedia ne faceau cunostinta cu procesele de laborator, de decofeinizare, de producer a noilor compozitii, altele cu modul cum se face ambalarea sau altele spuneau doar istorii si povesti despre exponate. Desigur pe langa toata aceasta tehnologie nu lipsesc exponatele cele mai reprezentative, cele innovative, cele care au facut istorie in lumea cafelei. Am vazut de la primele rasnite manuale pana la cele mai noi modele electrice, de la primul expresor profesionist si pana la cel mai recent, am vazut multe tipuri de ambalaje si felul in care se deruleaza procesul de ambalare intr-o fabrica, am vazut… am vazut tot ce exista legat de cafea.
In 1949 cei de la Lavazza in colaborare cu artistii vremii au realizat si vandut alaturi de cafea, primul set de sase figurine care sa le duca faima in lume. Pana in prezent au fost lansate peste 280 de astfel de seturi.
In 1950 cei de la Lavazza au lansat prima campanile publicitara la tv si la radio cu primul slogan; “ Lavazza paradisul din ceasca”. Un alt slogan ramas in vorbirea curenta a italienilor este cel lansat in 1993 “ Aaaa…. e cafea Lavazza; cu cat o dai pe gat in jos cu atat te simti mai voios”. In prezent cele mai apreciate reclame si sloganuri sunt cele in care protagonistii aflati in rai, isi amintesc ca cel mai placut lucru de pe pamant este bautul cafelei Lavazza.
In plus am aflat ca cei de la Lavazza prin diverse departamente – cercetare, productie, marketing si artistic reusesc sa fie in topul firmelor ce se implica in protectia mediului, in crearea de noi locuri de munca in care sa se lucreze cat mai usor si plata muncii sa fie corecta. Din aceste colaborari au aparut si noi produse cum ar fi caviarul de cafea (bobite de cafea solubile), “ coffee lens” adica gelatina de cafea in forma de lentil de contact. Ati vazut lingurite de cafea ce au o gaurica? Si aceasta este tot o inventie marca Lavazza, ce permite amestecarea zaharului in cafea fara a dispersa crema.
In zona dedicata reclamelor si sloganurilor ne-am fotografiat in fotoliu in forma de ceasca de cafea, in rulota de tip bar pentru vanzarea ambulanta a cafelei, sau in raiul in care a fost filmata una din cele mai recente reclame. Logoul Lavazza poate fi intalnit astazi nu doar pe cafea si pe tot ce inseamna fabricarea si servirea ei (cesti, cafetiere, filtre, lingurite, etc) dar si pe valize, haine, jucarii, bijuterii si alte decoratiuni.
Dar stiti care mi se pare mie cel mai mare pas facut de cei de la Lavazza? Depasirea spatiului terestru. Daca in urma cu 120 de ani Luigi Lavazza cucerea orasul Torino, astazi stranepotii sai au cucerit spatiul. Caci Lavazza a fost prima cafea utilizabila in spatiul cosmic. Asta da, realizare.
Trimis de Diaura* in 03.06.19 13:13:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Diaura*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Diaura*: Interesant acest muzeu și lăudabilă inițiativa firmei Lavazza de a organiza un muzeu, având în vedere vechimea brandului și cota de piață.
Cafeaua - un „drog” al vremurilor moderne, o licoare revigorantă, un tabiet care este prezent în multe familii. Cafeaua ajunsese la un moment dat al doilea cel mai consumat produs din lume. România se afla în 2015 pe locul 30 la nivel mondial în ceea ce privește consumul de cafea, în medie rezultând o jumătate de ceașcă de cafea pe cap de locuitor.
În ultimii ani s-a înregistrat o scădere a vârstei de la care tinerii încep să consume cafea, dar și creșterea utilizării expressorului în ceea ce privește modalitatea de preparare a cafelei. Citiți aici câteva date interesante: magazinulprogresiv.ro/art ... e-piata-cafelei.
Mulțumim pentru prezentare (păcat că majoritatea fotografiilor sunt „mișcate”/neclare).
@tata123:
Imi cer scuze ca de data asta claritatea fotografiilor este mai slaba, dar am considerat ca este mai important sa va starnesc interesul cu prezentarea acestui muzeu, decat sa renunt la fotografii.
Cei de la Lavazza sunt o familie de adevarati afaceristi si au o echipa puternica cu care lucreaza incat de-a lungul anilor, au inventat o multime de aparente " nimicuri" cu care ne fac noua viata un pic mai placuta.
Ei sunt cei care s-au gandit (si au investit milioane de euro in cercetare) la astronauti. Pentru ei si mai ales pentru faima brandului lor, au inventat cesti si o anume consistenta a cafelei ce poate fi bauta in imponderabilitate.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Vacanță în Italia — scris în 22.08.23 de Silens din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- May.2019 Muzeul Automobilelor – Torino — scris în 14.05.19 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ