Muzeul navigației din Amsterdam sau casa memorială a marinarului

TIPĂREȘTE

Din totdeauna mi-au plăcut navele. Siluetele visătoare ale corăbiilor sau aerul belicos al crucişătoarelor, eleganța pacheboturilor sau bonomia primelor nave cu aburi, fragilitatea iahturilor sau forța superpetrolierelor. Iar primul meu desen rupestru pe peretele din camera bunicilor a fost bineînțeles o barcă cu pânze. Şi apoi nu sunt singurul care a citit ascuns sub pătura, la lumina lanternei, aventurile căpitanului de 15 ani, sau ale lui Anton Lupan şi oamenilor săi. De aceea, fiind la Amsterdam într-o duminică ploioasă, am plecat încet, încet, către Muzeul Navigației. L-am găsit uşor, la mai puțin de un kilometru de Centraal Station, marea gară a Olandei. O clădire masivă, care parcă se ridică direct din apele mâloase ale Amstelului.

Prețul biletului: 15 euro. Era destulă lume şi am găsit mulți copii alergând prin atrium. Muzeul pare vizitat mai mult de olandezi, căci nu prea aud limbi străine în jurul meu. Dar când eşti la concurentă cu Muzeul regal, unde este Rondul de noapte, sau Muzeul Van Gogh, unde sunt capodoperele acelui geniu nebun sau cu Muzeul Annei Frank, aşteptările sunt mai mici. Si totuşi...

Pornesc pe scări către prima sală. O vitrină cât cala unui vapor, umplută la refuz cu machete ale unor nave olandeze, celebre sau mai puțin, în orice caz, tipuri reprezentative de nave. De la simple bărci cu pânze din preistoria navigației batave, la corăbii maiestoase din Golden Age şi până la iahturi cu design futurist, candidate sau câştigatoare ale unor regate celebre. Şi dacă aşa ceva am mai văzut (ex. Constanța, Rotterdam, Antwerp), detalierea fiecarui model este nu doar originală, dar si modernă. Sau poate n-am mai văzut eu până acum aşa ceva. De-a lungul vitrinei puteai plimba un cadru care avea ataşat un ecran ce se mişca în sus şi-n jos. Era de ajuns să poziționezi ecranul pe nava despre care doreai mai multe date şi pe el apăreau informații legate de dimensiunile navei, istoria şi căpitanii ei, etc.

Sălile destinate hărților şi atlaselor sunt nu numai pline cu lucrări vechi, rare şi de mare valoare, dar ce m-a impresionat a fost prezentarea, cu majoritatea exponatelor închise în vitrine întunecate, parcă pentru a crea o atmosferă mistică în jurul lor. Apăsând însă câte un buton nivelul luminii creştea pentru câteva minute, permițând o mai bună apreciere a hărtți. Am putut vedea ceea ce este considerat vârful cartografiei olandeze din perioada de aur, Atlasul Mare al lui Joan Blaeu. Erau hărți şi atlase realizate de Gerard Mercator la mijlocul sec. al XVI-lea. De altfel, acesta a inventat cuvântul atlas. Cartografia a jucat un rol important în dezvoltarea Ţărilor de Jos, aceasta fiind un real sprijin navigatorilor care aduceau bogațiile din Indii. Pornind de la vechile hărți ale anticilor, şi folosind repetatele drumuri catre colonii, cartografii au reuşit să completeze tot mai mult harta lumii. Ştiința şi economia, comerțul şi cartografia s-au ajutat reciproc pentru un țel comun, prosperitatea olandezilor. Văzând însă unele hărți am realizat că nu sunt chiar conform cu realitatea, țărmul are un alt contur decât cel ştiut de mine din cărțile de şcoală, că apar insule care nu există. Bineînțeles, cartografii obțineau informații de la căpitanii şi pilotii navelor, iar acestia nu erau chiar savanți, şi poate uneori acestea erau la o a doua sau a treia povestire şi rezultatul era inexact.

O vitrină uriaşă este destinată decorațiunilor navelor. Navele au fost dintotdeauna înfrumusețate. Să ne gândim doar la drakarele vikingilor, cu acele capete de dragon. Corăbiile, dar şi navele cu motor, au avut de multe ori o efigie, o sculptură pe etrava. Iar pupa era decorată poate şi mai mult. Cele mai multe se refereau la originea sau numele navei. Erau pictate sau sculptate, după cum era şi bugetul. De pe una din ultimele nave cu aburi, fregata Adolf Hertog van Nassau, construită în 1859 şi utilizată ca navă de gardă între 1879-1914, la dezafectarea ei s-au salvat decorațiunile de pe etravă. De asemenea în centrul vitrinei este figura amiralului Michiel de Ruyter, recuperată de pe fregata HMS De Ruyter, lansată la apă în 1853. Piesa cea mai veche din colecție este o parte din decorațiunea pupei unei corabii din sec. al XVII-lea.

Păşesc într-o altă secțiune a muzeului. Aici decorul pare desprins din "Războiul stelelor". Pe pereți sunt reprezentate constelații, iar în vitrine exponatele par ca plutesc. Este zona dedicată instrumentelor de navigație şi aparatelor de măsură. Sunt instrumente apte să stabilească latitudinea şi longitudinea la care se află nava, viteza ei, adâncimea fundului marii. Zăresc un instrument inventat de John Campbell în 1757, sextantul, dar şi cronometre, busole, sonde de adâncime. Şi pentru că am citit "Toate pânzele sus" de vreo 100 de ori, recunosc din prima loch-ul, folosit la măsurarea vitezei navei. Arată la fel ca cel descris în roman şi avea ataşata o paramă lungă pe care erau multe noduri. De aceea viteza navelor maritime se măsoara încă în noduri. Cu spunea Radu Tudoran, marele romancier, marinarii țin la tradiții.

Trec într-un sector confortabil, cu măsute şi fotolii comode. Pot vedea fotografii ale unor nave de croazieră, marinari spălând puntea sau legând vaporul la mal, turişti care fac sport, citesc, dansează. Sunt imagini din diferite porturi ale lumii: Rio de Janiero, New York, Rotterdam. Luând loc pe fotoliu răsfoiesc un album cu chipuri de altadată, uniforme albe, dar şi bluze transpirate, forme zvelte sau greoaie de vapoare.

Şi intru în spațiul pe care doream foarte mult să-l vad. Cel destinat artei. Sunt tablouri din diferite epoci, totuşi numele pictorilor nu-mi sunt cunoscute. Mai puțin Mesdag. Pe la 1650 Republica batavă ajunge o mare putere maritimă. În concluzie tablouri cu tematica marină, bătălii navale, porturi, furtuni sunt cerute pe piața tot mai mult. Pictorii sec. al XVII-lea rememorează lupte navale ca cea de lânga insula Texel din 21 August 1673, de la Gibraltar din 1607 şi este prezentată o simulare a unei bătălii, în cinstea vizitei țarului Petru cel Mare. Cel mai cunoscut autor de tablouri de acest gen din epocă a fost Willem van de Velde cel Tanar, iar după ce el a emigrat în Anglia, locul este ocupat de Ludolf Backhuysen. Dar şi vremurile mai liniştite sunt prezentate. De exemplu nava de pasageri Tijbadak a companiei Java-China-Japan Line înfruntând valurile oceanului, draga absorbantă Geopotes V în plină activitate, pachebotul Gelria în docul Juliana din Amsterdam, mici nave de pescuit pornind la drum.

Vizita continuă într-o manieră mai animată. Sunt introdus în plin Secol de aur, prin intermediul unor personaje care apar în niste filmulețe ce-şi doresc reproducerea cât mai fidelă a acelei epoci de care olandezii sunt atât de mândri. Exponatele printre care mă plimb evocă aceleaşi timpuri. Înțeleg astfel cum era viața la bordul unei corăbii care pleca spre Indii, cu evolua comerțul, cum trebuiau olandezii să-şi apere rutele comerciale. Sunt prezentate alte machete, dar şi arme, tunuri, picturi. Marele amiral Michiel de Ruyter mă întâmpină dintr-un tablou pe care îl cunosc din cărți. Nu reuşesc să fotografiez tabloul căci este protejat într-o vitrină. Voi cumpăra o carte postală cu acesta mai târziu, din magazinul muzeului.

Părăsesc clădirea şi ies pentru a vedea şi nave în mărime naturală. Prima este Barca regală. Aceasta arată ca o gondolă din Veneția şi a fost construită pentru regele Willem I al Olandei, între 1816-1818, păstrand tradiția veche de secole ca persoanele importante să circule cu nave luxoase şi bogat ornamentate. Dar nu Willem I a folosit această extravagantă barcă ci succesorii sai. Ultima dată a fost folosită la nunta de argint a reginei Iuliana şi prințului Bernhard, în 1962. În 1983 barca regală se mută la Muzeul Marinei, iar din 2015 este din nou prezentată publicului. Acum barca este andocată pe o mică barjă acoperită. Tot acolo este prezentat şi un film scurt cu momente în care regina a primit personalitați politice folosind această mică şi elegantă navă.

În pupa bărcii regale o navă mai plebee, vasul cu aburi Christiaan Brunings. Construit pentru Departamentul Căilor Navigabile Olandeze în 1900, la Amsterdam, el a fost folosit ca spărgator de gheată şi navă de inspecție. Este una din puținele nave cu aburi care foloseşte cărbunii drept combustibil care au mai rămas in Olanda. Putea să dezvolte o viteză de 18 km/oră.

Şi ca să închei vizita am mers pe o corabie cum am văzut in filme. Am văzut şi în realitate astfel de veliere, am văzut şi bricul Mircea, care reprezintă prima mea amintire de copil, dar niciodată n-am fost la bordul uneia. Aici la muzeu există replica navei Amsterdam. Amsterdam a fost construita în 1748, proprietar fiind Compania Indiilor de Est (VOC). Anul următor nava a plecat către Asia, dar la scurt timp s-a scufundat în apropiere de Hastings, în largul coastelor engleze. Epava ei se găseşte încă în acelaşi loc. Replica a fost construită la Amsterdam între 1985-1990 şi adusă la muzeu anul urmator. În interior îmi pot da seama în ce condiții se muncea şi se dormea. Iar copii se pot amuza trăgând pe simulator cu tunurile corabiei. Am intrat prin toate cabinele, am urcat pe toate punțile, mă urcam şi pe catarg, dar nu mi-au dat voie.

Sa spun că mi-a placut ar fi prea puțin. Recomand cu căldură o vizită la acest muzeu şi îmi pare rău că l-am vizitat atât de târziu. Atât din Amsterdam.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI