Muzeul Willet-Holthuysen din Amsterdam, oglinda unor vremuri apuse

TIPĂREȘTE

La o vizită în Amsterdam orice turist care se respectă ajunge măcar o dată pe caldarâmul care însoțeşte Herengracht, unul dintre canalele semicirculare ale oraşului. Sunt multe muzee şi tentația descoperirii unor noi aspecte ale vieții olandezilor este mare. La numărul 605 se află Muzeul Willet-Holthuysen, o casă construită în jurul anului 1685, perioadă de înflorire în Ţările de Jos. Proprietarii s-au schimbat timp de două secole, iar acum 120 de ani a ajuns în patrimoniul oraşului Amsterdam. Păşind în muzeu părăseşti lumea agitată a oraşului de astăzi, uiți de milioanele de biciclete, de agresivitatea reclamelor luminoase şi de mirosul scârbos de marihuana. Pe nesimțite te întorci în urmă cu vreun veac şi jumătate pentru a face o vizită familiei Willet-Holthuysen. Din păcate mevrouw Louisa şi meneer Abraham sunt puțin plecați, dar ne-au lăsat cheile casei.

Am pornit de la demisol, unde bucătăria casei a fost mobilată cu piese aduse din alte case amsterdameze, mobilierul original şi uriaşa sobă de demult pierzându-se. Bineînțeles nu lipseşte faianța "pastelată" precum o fotografie în sepia de pe vremea bunicii. Însă aranjamentul pare lipsit de viață, la fel de insipid precum mâncarea de pe aceste meleaguri.

La etaj este sufrageria, locul care poate descrie cel mai bine o familie. Un şemineu din marmură, elegant, simbolizează stabilitatea financiară a familiei, datorată în mare măsură averii cu care doamna Louisa a venit pe lume. Pe şemineu se odihnesc două lămpi în prezent dependente de energia electrica şi statueta unei domnițe care călăreşte un ceas într-un mod puțin cam indecent pentru acea perioadă. Combinația de alb şi auriu şi mai ales zorzoanele care caracterizează aceste accesorii vor nu doar să amintească de voluptatea barocului cât să dovedească rafinamentul gazdelor. În centru este masa aranjată pentru supeu, pentru şase persoane, fapt cotidian în casa Willet-Holthuysen. Familia era pregatită să primească chiar şi 24 de invitati, mărturie fiind serviciul din porțelan fabricat la Meissen compus din 275 de piese. Serviciul de desert, făcut din cristal, nu a aparținut casei, ci este o donație oferită muzeului.

Salonul domnilor era un spațiu unde prin fumul țigărilor de foi prietenii domnului Abraham îi admirau ultimile achiziții aduse din călătoriile sale. Colecția amfitrionului cuprindea pictură olandeză şi franceză, cărți rare, arme, obiecte din sticlă de Murano şi porțelan fin din Germania. De altfel camera însăşi arată precum un muzeu, o mulțime de tablouri fiind expuse pe pereți.

Salonul doamnei Louisa era încăperea unde aceasta îşi primea oaspeții. Mobila în stil Ludovic al XVI-lea adusă de la Paris, picturile şi statuetele, covoarele scumpe, erau dovada unei situații materiale care-i îngăduia un ascendent moral asupra apropiaților, dar îi şi asigura un loc privilegiat în societate. În prezent au rămas mai puține piese din mobilierul original, dar muzeul se străduieşte să reconstituie cât mai fidel atmosfera de acum un secol şi jumătate, înlocuind tapetul, draperiile, abajururile lămpilor.

Cum viața socială a soților Willet-Holthuysen era foarte intensă, la cumpărarea casei, în 1865, au schimbat destinația încăperii mari de la parter în sală de bal. Metamorfoza mobilierului într-un somptuos stil Ludovic al XVI-lea, aşa cum o cerea moda impusă de parizieni, a costat o avere, furnizorii fiind aleşi din Franța. Dar rezultatul eforturilor făcute a răzbătut peste ani şi ani, specialiştii apreciind că această sală de bal este una dintre cele mai rafinate interioare care au supraviețuit în Olanda.

Urcând la etajul al doilea găsesc biblioteca lui Abraham, locul unde stăpânul casei se retrăgea pentru a citi o carte sau a bea, precum un olandez veritabil, o stacană de bere. Avid colecționar, el îşi dezvăluie gusturile şi preferințele prin cărțile pe care le-a adunat. Găsim aici jurnale de călătorie şi manuale de topografie, manuscrise despre genealogie şi tratate de heraldică. Iar pasiunea nu se limitează doar la a aduna cărți. Ele sunt legate din nou şi învelite în piele, verde sau roşie, căpătând o nouă înfățişare luxoasă. Două dulapuri păstrează frumos aliniate volume, stampe sau alte documente, iar o canapea acoperită cu catifea verde pare a fi personalizarea comfortului. Un tablou reprezentând martiriul Sf. Sebastian şi un şemineu cu un design alambicat completează decorul de o eleganță atent studiată.

Pătrund în următoarea cameră, cu tavanul mult mai jos şi mobilată în austerul stil renascentist olandez. Este ceea ce domnul Willet numea "camera antichităților", locul unde primea doar pe adevărații cunoscători, pe cei care erau în stare sa aprecieze la adevărata valoare micile obiecte colecționate. Mobilerul din lemn închis la culoare, tapetul purpuriu, picturile cu rame groase aurii şi vitraliile sobre crează o atmosferă intimidantă, de muzeu.

Ultimile încăperi sunt dedicate colecției deținute de soții Willet-Holthuysen, una dintre primele de acest gen din Olanda. Neavând moştenitori, ei au donat-o oraşului Amsterdam în vederea organizării unui muzeu. Printre lucrările care au supraviețuit vremurilor şi care pot fi admirate aici se numără multe tablouri de familie, înfățişându-l pe Abraham, un adevărat dandy al acelor timpuri, pe tatăl său, doctorul Abraham Willet senior, pe mama sa Jacoba Elisabeth. Nu lipsesc peisaje amsterdameze, de pe Herrengracht sau Keisersgracht, cu clădiri legate de istoria familiei, nici fotografii, arta fotografică fiind la începutul ei. Desigur sunt măsuțe, scaune, dulapuri şi alte piese de mobilier din lemn de nuc sau stejar lucrate cu talent, precum şi obiecte din sticla şi porțelan de la ateliere celebre din Delft, Meissen, Faenza, Veneția.

Înainte de a pleca am aruncat o privire şi în grădina din spatele casei. Aşa cum am descoperit de curând, în centrul vechi al oraşului, ascunse de nişte case înguste şi înalte lipite unele de altele, există multe curți interioare pline de verdeață, cu multe flori şi mici bazine sau fântani. Şi aici o grădină cu reminiscențe baroce, adună la un loc lalele, narcise şi flori de "nu mă uita". Un gard viu scund stabileşte cu precizie matematică contururile, iar câțiva arbuşti tunşi sub forma unor conuri perfecte alungă monotonia geometrică.

În secolul care a urmat "Secolului de aur" al Ţărilor de Jos averile adunate cu trudă şi inteligență au fost cheltuite cu dezinvoltură, dar şi cu gust. Olandezii erau poate prea obosiți şi îşi doreau acel "dolce farniente", care să le ofere prilejul de a se bucura de plăcerile vieții. Vilele de lux, casele somptuase şi colecțiile impresionante au început să se înmulțească. Iar Muzeul Willet-Holthuysen este oglinda acelor vremuri apuse.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 952 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI