Muzeul Prostituţiei din Amsterdam – un salt în timp în spatele vitrinelor

TIPĂREȘTE

Aviz persoanelor (mult prea) sensibile la subiect, dacă aţi trecut totuşi de titlu, opriţi-vă aici, până nu este prea târziu…:)

În iunie 2014, aflându-ne cu treabă prin zonă şi prinzând week-end-ul, ne hotărâm (eu şi o colegă) să revedem Amsterdamul 2 zile, cu o noapte de cazare la Ibis Styles Amsterdam Central Station (la 10 min. de Dam Square şi de China Town) (vezi impresii).

Pe lângă plimbările de culturalizare (pe la Rijksmuseum), de shopping (Gassan) şi de relaxare (croaziera pe canale şi un Hop on-Hop off), ne rezervăm seara pentru plimbarea de curiozitate în Red District, pe care nu putem să-l ratăm chiar dacă am vrea, toate drumurile duc acolo….

Astfel că, am repetat vizita de acum 3 ani (vezi impresii) şi am condimentat-o cu alte noi experienţe vizuale în cartierul plin de viaţă.

Luând-o agale pe lângă debarcader şi Chinatown, ajungem în Red District şi dăm foarte curând de Red Lights Secrets - muzeul prostituţiei, ceea ce, în cartierul vechi unde nu se schimbă decât feţele prostituatelor şi ale clienţilor, este chiar o noutate absolută...

Ne uităm una la alta, ezitând un pic înainte de intrare, doar suntem două provinciale chiar dacă am invadat Bucureştiul, iar pudoarea încă a mai rămas acolo, undeva. Dar vedeam turişti doritori care nu păreau băuţi sau frustraţi şi vizitatori care ieşeau zâmbind cu satisfacţie, aşa că ne-am hotărât să intrăm, la urma urmei e un muzeu, chiar dacă mai altfel…

Locaţia se află în inima Red District care se mai numeşte şi de Wallen, cel mai cunoscut, mai vechi şi mai mare cartier roşu din Amsterdam, care adăposteşte cam 400 cabine închiriate de prostituate ce își oferă serviciile sexuale din spatele unei ferestre sau uși de sticlă, cu felinare în roşu.

De Wallen, împreună cu zonele de prostituție Singelgebied și Ruysdaelkade, formează Rosse Buurt (zona luminilor roşii) din Amsterdam.

De Wallen a fost construit în jurul anului 1385 şi este, după cum spuneam, cel mai vechi district din Amsterdam. În mijlocul lui tronează Oude Kerk sau The Old Church (1213), cea mai veche clădire şi parohie din oraş, care a fost, iniţial, catolică apoi protestantă.

Acum îmi explic de ce este o catedrală în acest cartier, de fapt, ea fusese deja cu mult înainte ca zona să devină …roşie, iar prezenţa credinţei în mijlocul iadului nu ştiu exact cu ce a ajutat, poate doar cu alinarea sufletelor rătăcite….

Red District încă mai păstrează arhitectura de sec. XIV, deşi multe dintre construcţii sunt de dată mai recentă. Este străbătut de un vechi canal care trecea şi printre fostele ziduri ale oraşului. Încă mai rezistă De Waag (casa breslei), cea mai veche clădire nonreligioasă din Amsterdam, din sec. XV, reprezentată în 1632 de Rembrandt în pictura sa „Lecția de anatomie a Dr. Nicolaes Tulp”.

Istorie şi sex, o combinaţie mortală de ingrediente care atrage peste 400.000 de vizitatori pe an, de toate naţiile, ca în Turnul Babel. Nu ştiu câţi dintre ei mai sunt atraşi de istorie, dar cu siguranţă sunt năuciţi de coffeshops în care se vinde şi se fumează marijuana şi băutură la greu, de fetele din vitrine, de spectacolele de sex din teatrele cu specific, de muzeele de sex şi canabis şi de peep show. Pentru necunoscători (ca mine), peepshow era denumirea unei expoziţii de fotografii, obiecte sau persoane vizualizate printr-o gaură mică sau lupă, care-i distra pe oamenii „preistorici”, după care, ne-am rafinat, termenul se referă la o prezentare a unui spectacol de sex sau film pornografic care este urmărit printr-o fantă de vizualizare. (N-am fost îndeajuns de curioasă).

Am vizitat Muzeul Sexului şi îl declar un kitch absolut. Chiar dacă aş fi momită cu o croazieră pe Mediterana, nu aş scrie un review despre el. De ce? Vă dau un singur exemplu: Câte sinonime ştiţi voi pentru organul genital masculin? Eu cunosc doar unul pe care abia dacă pot să-l scriu pe AFA…

Adresa Muzeului Prostituţiei este Oudezidjs Achterburgwal 60 H, este imposibil să-l rataţi cum veniţi dinspre Chinatown, este amplasat într-o clădire cu etaj îngustă, tipică oraşului, într-un fost bordel, cu o faţadă proaspăt aranjată, o firmă luminoasă şi o hologramă care reprezintă o prostituată ce iţi face semn să intri. Noaptea este deosebit, prin geamuri străbate o lumină roşie şi vezi o pantomimă a turistelor care se aşează, fascinate, pe scaunele de la etaj, imitând vecinele de cartier…:)

Este deschis zilnic între 12.00 a. m şi p. m.

Cum intri este casieria sau biroul de informare, unde am plătit 7,50 euro biletul plus 2,50 euro pentru o broşurică cu informaţii generale şi câteva date istorice, dar fără o prezentare detaliată a muzeului, cum mă aşteptam.

Ulterior, am aflat că abia se deschisese în luna februarie la iniţiativa unui investitor privat (Melcher de Wind) şi că are nevoie de cel puţin 10.000 de vizitatori zilnic ca să supravieţuiască. Se pare că municipalitatea din Amsterdam a încurajat deschiderea muzeului, considerând că acesta oferea turiştilor o altă perspectivă asupra vieţii celor aflaţi dincolo de spatele vitrinelor (femei şi bărbaţi), mai mult decât Muzeul Sexului şi Muzeul Erotismului.

Am citit un articol pe net ce reproducea opinia Yolandei van Doeveren, care se ocupă de domeniul prostituţiei pentru municipalitatea din Amsterdam, citez: „Celelalte muzee se concentrează asupra sexului și a performanțelor sexuale. Acest nou muzeu îți oferă posibilitatea de a arunca o privire în viața celor care lucrează în această industrie, îți arată cum e să stai în spatele unui geam și să fii privit în continuu. Poate că turiștii își vor schimba comportamentul și vor arăta mai mult respect. ”

Tot ea ne informează că districtul este atent supravegheat de autorităţile locale (poliţie, fisc) şi că beneficiază de programe sociale (asistenți sociali, lucrători în domeniul sănătății, grupuri pentru drepturile civile). Problema centrală care îi preocupa este legată de traficul de persoane şi exploatarea fetelor de către proxeneţi, în special în bordeluri subterane unde sunt abuzate şi minore.

Dragi cititori, trebuie să remarc normalitatea cu care olandezii tratează acest subiect, SEX-ul ca şi respectarea alegerilor pe care orice om are dreptul să le facă în viaţă. Prostituţia este considerată o meserie ca oricare alta (Vă amintiţi că aceleaşi vorbe le-am auzit cu toţii de la fetele bătute şi maltratate prin Germania, care făceau acelaşi lucru, dar în mod ilegal? Sigur, ulterior am aflat ca unele erau obligate de traficanţi dar altele chiar o făceau conştient şi voluntar, pentru bani).

De cum intrăm, suntem invadate de lumina roşie, o atmosferă de alcov şi un aer pe măsură. În faţă este un televizor care derulează pe ecran o scenă de streap-tease cu o brunetă focoasă îmbrăcată sumar.

Mai puţin interesant pentru noi, care facem numărul ăsta acasă, în faţa oglinzii, în fiecare seară, mai puţin flic-flacurile…

Urmează o sală cu scaune comode capitonate şi lămpi pe perete, în aceeaşi atmosferă de lady in red, unde se proiectează un filmuleţ cu imagini din viaţa obişnuită a unei prostituate. Pentru că munca începe seara, ziua merge la cosmetică, la coafor sau pe la magazinele de haine. Îi vedem şi pe oamenii care lucrează cu ele, făcând curăţenie sau reparându-le diverse prin camere, spălându-le lenjeria, aducându-le cafea sau mâncare în timpul turei de noapte. Este emoţionantă scena dintre o prostituată cam trecută, îmbrăcată în piele roşie, care primeşte vizita fetiţei ei, elevă la şcoala de asistente aflată chiar în inima Red District.

Din cinema dăm direct în Red Light Fashion, cu 3 manechine fără cap purtând costumaţii sumare, ţinutele fiind chiar inspiraţionale, aş aprecia eu…:)

Urcăm câteva trepte şi traversăm un hol cu perdeluţe de mărgele. Pe perete atârna o tablă în care sunt afişate ce prostituate lucrează, în ce camere anume, în ce zile şi programarea efectivă a clienţilor (ca într-un bordel).

Iată-ne direct în faţa unei vitrine, cu 2 scaune înalte, unul în stânga şi unul în dreapta, numai bune de încercat pentru a te pune, oarecum, în postura fetelor. Nu m-am aşezat, dar m-am apropiat de fereastră şi am privit cu nesaţ lumina soarelui, bucuroasă că mi-au funcţionat câţiva neuroni astfel încât să mă ţin departe de lumea dezlănţuită….

Pe peretele opus era o comodă cu un casetofon, un miniventilator şi o scrumieră, aproape toate prostituatele pe care le-am văzut fumează continuu în vitrine, în aşteptarea sau în pauzele dintre clienţi.

De acolo am intrat direct într-un Workshop, atelierul de lucru al fetelor, o cămăruţă ca cele mai multe din Red District, numită şi „peeskamer”, cu aer meschin şi îmbătrânit.

Şi pentru că nu mai era lumină naturală, mi-a tremurat telefonul în mână, cred ca mi s-a şi atras atenţia să nu fac poze, pentru a doua oară. Îmi pare rău pentru calitatea proastă a acestora dar e tot ce-am reuşit să fac.

Încăperea conţinea un pat simplu, mic şi rezistent ca o placă de lemn, acoperit cu nişte prosoape, un ursuleţ trist de pluş care stătea stingher în colţ, o oglindă fixată în perete, un dulăpior micuţ cu accesorii necesare în procesul muncii (lubrefianţi, prezervative, produse de curăţare, jucării sexuale).

Pe peretele opus o uşiţă masca baia cu un cuier pe care era aruncat un neglije roşu.

În decorarea camerelor a fost consultată o fostă escortă numită Ilonka Stakelborough, care conduce acum uniunea sex-lucrătorilor „Gheisha Institute” (sau Gheisha Foundation). Ea a oferit o serie de informaţii din experienţa sa, pe care vi le redau în continuare.

Aceste văgăuni sunt închiriate de la proprietari cu aproximativ 150 euro pentru o jumătate de zi (adică de seara până dimineaţa), iar tariful standard este de 50 euro /număr. Impozitul este de 150 euro la 6 clienţi şi 250 euro după 8. Habar nu am dacă se dă sau nu bon fiscal, dar cred că la procentul acesta de impozitare, sigur evaziunea fiscală e în floare.

O prostituată lucrează, în medie, 11 ore pe zi, 6 zile pe săptămână şi nu are un venit mai mare decât cel al unui olandez din clasa mijlocie. Nici escortele sau prostituatele high-class din bordelurile de lux nu au profituri senzaţionale, chiar dacă prestează la alt nivel. De asemenea, nu trebuie neapărat să fii mai tânără sau mai frumoasă pentru a câştiga mai bine decât altele, sunt alte variabile care concură la succesul profesional (nu se precizează, dar presupun că sunt norocul, experienţa, renumele, starea euforică a doritorilor, apropierea ferestrei de un coffeshop sau altul, tariful negociabil, specializarea).

Clienţii sunt de toate naţiile, vârstele, căsătoriţi, necăsătoriţi, vin la toate orele posibile, de la deschidere, inclusiv dimineaţa în drum spre muncă. Fetele nu au voie să se dea cu parfum pentru a nu le crea probleme la întoarcerea în sânul familiei.

Aproximativ 75% la sută dintre femei provin din ţările cu un nivel de trai scăzut, majoritare fiind cele din România sau Bulgaria.

Intru apoi în tărâmul prostituţiei de lux, zic ei, Luxury Room, un alt kitch dar aurit, de data asta, cu tavanul acoperit de oglinzi, cu un pat luminat dedesubt, o cadă de colţ şi şampanie în frapieră. Dacă mai ţineţi minte filmul „Frumoasa Veneţiana”, cu o curtezană pe nume Veronica Franco, prima militantă pentru drepturile prostituatelor de sec. XVI, ei bine, s-ar fi răsucit în mormânt să vadă „luxul” de aici, lipsit de gust şi de rafinament.

Ei, şi acum, ţineţi-vă bine, intrăm în tărâmul psihozelor, BDSM room (bondage, dominaţie şi sado-masochism), adică tot ce intră la capitolul practici erotice sadice de dominanţă şi subordonare.

Cu voia voastră, facem un mic refresh şi încep cu bondage, adică tot ceea ce te face fericit în doi sau singur cu obiecte care strâng, lovesc uşor sau gâdilă…legat la ochi, pe cât posibil.

De la bondage poţi ajunge destul de rapid la sado-masochism, o bătăiţă bună pe care ţi-o aplici ţie sau partenerului…:(

Citesc în ghid că în Red District se practică şi specializările particulare, precum electrosexul (clientului i se aplică şocuri electrice cu ajutorul electrozilor).

Chiar dacă nu scrie nimic despre asta, am auzit că ar fi case în care se practică fetişismul gen bebe (bărbaţii sunt înveliţi în scutece, li se pune pampers, li se face băiţă) sau asfixierea sexuală (prin presarea arterelor carotide pentru scurte perioade de timp, inducând o stare semi-halucinogenă, mai tare decât cocaina).

Broşura ne asigură (?!?) că toate formele de sex din cartierul roşu au ca principală grijă siguranţa clientului.

Ştiu cum sună, pe vremea mea erau comportamente sexuale aberante, acum nici patologia, nici Codul Penal nu le mai bagă în seamă, atât timp cât sunt liber consimţite.

În vitrine de sticlă, în cuşti sau pe pereţi mi se derulează în faţa ochilor tot instrumentarul pentru bondage şi sado-masochism (funii /sfori din materiale fine, cătuşe din plastic /puf /material textil, eşarfe, măşti, bice din piele, cu ţinte, cu franjuri, lanţuri, vibratoare, manşoane, inele vibratoare, pompe, lubrefianţi), un amestec de Turbomecanica cu Şcoala de Arte si Meserii…

Mă doare capul, aerul devine prea greu aşa că ies rapid, fără să trec în revistă chiar totul. Partea bună este că, atunci voi avea pacienţi cu poveşti de groază, am şanse mult mai mari să înţeleg partea practică…:(

Mă trezesc acum în Confrontation room, faţă în faţă cu 2 ecrane mari şi cu bărbaţi care se perindau uitându-se la mine cu interes, provocator, apreciativ sau cu dezgust…Asta da, experienţă, erai pusă în postura fetelor, confruntându-te cu realitatea pieţii…Am stat câteva minute bune, biciuindu-mi simţurile cu imagini pe care sper să nu le mai văd vreodată…

Am dat de un hol cu Lost and Found, adică pereţi în care au fost expuse obiecte pierdute de către clienţi prin peeskamers sau prin bordeluri: cărţi, ceasuri, portofele, legitimaţii, telefoane, proteze. Capete nu am văzut…. :)))

Urma o sală numită Video room, în care rula un documentar făcut de Stop The Traffic (o coaliţie internaţională care militează pentru stoparea traficului de persoane), despre prostituţie, ca formă de sclavie umană modernă, prin trafic de persoane (recrutarea, transportul şi vânzarea în scopul exploatării). Tinerele sunt ademenite să vină în Olanda sub false pretexte (să fie dansatoare sau chelneriţe), după care sunt obligate de către pimps să lucreze ca prostituate, prin violenţă fizică şi psihologică. Nu se ştie exact câte femei sunt forţate să intre în această branşă, părerile sunt variate, fiind vehiculate procente intre 10 si 90%.

Aceste date rezultă şi din scrierile unora dintre fete, expuse pe unul dintre ziduri: „Acest job nu este pentru cei slabi de înger. Am devenit mai puternică. ” (Eva din Olanda), „Mă face să mă simt singură, mama mea nu știe ce fac” (Carmen din România). De fapt, sunt destul de multe citate ale compatrioatelor noastre, mă întristează că au plecat atât de departe de ţară, dacă s-ar legaliza şi la noi prostituţia s-ar putea întoarce…sau s-ar lăsa de meserie :(

Ultimul spaţiu al muzeului, Information Room, include o miniexpoziţie care explică cum s-a schimbat de-a lungul timpului atitudinea oamenilor față de cea mai veche meserie din lume dar şi un Confessions wall, un perete pe care erau agăţate cele mai aberante confesiuni ale vizitatorilor muzeului, oameni obişnuiţi ca noi, care au simţit nevoia să-şi scrie (într-o cabină aflată în aceeaşi încăpere), o experienţă sexuală trăsnită din viaţa lor sau o fantezie erotică (vedeţi în poze). Eu nu am scris nimic, nu am experienţe demne de a fi expuse iar despre fantezii…ar fi căzut peretele, cu muzeu cu tot…:)

Se doreşte astfel, ca turiştii să conştientizeze că nu sunt mai sfinţi decât fetele din domeniu, şi că, dacă fac mărturisiri atunci şi acolo, vor fi iertaţi de păcatele lor sexuale…:((

Vizita la muzeu era pe sfârşite iar eu am realizat că nu am aflat mai nimic despre istoria prostituţiei în Olanda, aşa că am deschis rapid broşura şi am citit ceva informaţii, pe care vi le redau mai jos, presărate cu umile consideraţii personale.

Fiind un mare port, în Amsterdam debarcau permanent marinari puşi pe distracţie, inclusiv localnicii care aveau aceeaşi ocupaţie (Nu am evoluat prea mult de atunci, eu aud zilnic sloganul „băutură şi femei”, inclusiv la televizor.). Chiar înainte de sec. XV s-au hotărât să se şi stabilească aici, în De Wallen, iar prostituţia era în floare. Prin sec. XVI, odată cu trecerea lor la religia protestantă (pe vremea catolicilor era acceptată), noua conducere a oraşului interzice prostituţia şi introduce măsuri aspre pentru amatoare, pedepsindu-le prin flagelare şi expulzare. Totuşi, aşa cum se întâmplase adesea în istoria Amsterdam-ului, ele erau doar ameninţate verbal şi autorităţile aveau să închidă ochii referitor la această chestiune. Prostituatele erau foarte ocupate la sfârşitul verii când marinarii se întorceau din călătoriile lor în Indiile de Vest.

După mine, olandezii au abordat cu multă înţelepciune acest fenomen, chiar dacă nu apăruse Maslow cu piramida lui, se ştia că omul are câteva nevoi primare care trebuie satisfăcute cu necesitate: mâncare, băutură, sex, somn. Aşa că, am ajuns în sec. XXI să eşuăm lamentabil, ca şi societate sau indivizi, crezând că nevoile noastre superioare de cunoaştere/ înţelegere, de estetică, de ordine şi alte idei trăznite cu care ne ocupăm mintea, ar putea să le înlocuiască pe cele bazale, considerate acum triviale, lipsite de importanţă sau aparţinând regnului animal („Ia uitaţi-vă la ăla, bea ca porcul, i-auzi vecina, face sex…:(”).

Pe la sfârşitul sec. XVII erau cam 1000 de prostituate in Amsterdam (în prezent, se estimează un număr de 900). Cele mai mari probleme ale lor şi ale clienţilor erau legate de bolile grave cu transmitere sexuală, fatale în multe cazuri. În broşurică scrie că prezervativul nu exista şi că a apărut mai târziu.

Ei bine, nu este adevărat, istoria prezervativului e mai veche decât istoria Amsterdamului (atestat documentar prin 1275), fiind folosit de mai bine de 6000 de ani prin ţări avansate precum Egiptul şi Roma Antică, China şi Japonia. Până şi francezii prin sec. XVI fac un model din stofă (se ştie că europenii s-au civilizat târziu, după sec. XIX, referitor la capitolul igienă corporală). În sec. XVIII Casanova utiliza, frecvent prezervative din intestine de oaie legate la gură cu panglică roșie, mai ales pentru a evita ca partenerele sale să rămână însărcinate. Își denumea accesoriul fie „redingotă englezească”, fie „calotă de asigurare”. Îl citez: „Trebuie să mă închid într-o bucată de piele moartă pentru a-mi dovedi că sunt viu. ”

Nici informaţia că ar fi apărut în sec. XVIII nu este corectă, întrucât numele lui este legat de un anume Conton sau Condom, care lucra la curtea Regelui Carol al II-lea al Angliei, asta înseamnă sec. XVII iar producţia de masă a început în sec. XIX, în 1843, în Marea Britanie, din cauciuc vulcanizat, „lavabil și reutilizabil”.

Asta este, îi iert pentru lipsa de acurateţe a datelor istorice, la urma urmei cui îi mai arde de istorie cu atâta sex în jur?

Aflu, în continuare, ca în sec. XVIII oamenii devin mai prudenţi şi mai preocupaţi de sănătatea lor şi de moralitate, astfel încât prostituatele ajung să fie biciuite în public. Doar că Maslow a avut din nou dreptate, piramida s-a răsturnat după puţin timp, iar intoleranţa a luat sfârşit, prostituţia ajungând, pe la jumătatea secolului, să fie abordată într-o manieră profesionistă. Au apărut bordelurile pe care le recunoşteai după felinarele agăţate de uşa de la intrare.

Aşa da, zic eu, mintea omului modern a găsit o cale de reconciliere între estetică şi nevoile sale fiziologice, adică nu o mai facem pe străzi ci în bordeluri de lux, nu mai bem o poşircă ci un vin italian, nu mai mâncăm cu mâna ci la un restaurant cu stele michelin…

În 1795 Olanda este ocupată de francezi care, preocupaţi fiind de proliferarea bolilor cu transmitere sexuală, introduc o formă de legalizare a prostituţiei, obligând la înregistrarea lor şi la prezentarea la poliţie bisăptămânală pentru un control medical. Dacă erau sănătoase aveau să primească un card roşu, dacă nu, primeau un tratament medical gratuit şi un card alb în care era specificat diagnosticul. Deşi trupele lui Napoleon au părăsit Olanda 18 ani mai târziu, politica a continuat iar numărul prostituatelor a crescut enorm ajungând pe la 1816 la 3000.

Acum îmi aduc aminte că am citit pe undeva, nu mai reţin, că, deşi în Franţa prostituţia este legală (ca şi în Germania sau Grecia), s-a propus prin 2013 un proiect de lege care să amendeze cu 1500 euro pe cei care plătesc prostituatele, cu alte cuvinte „fetelor, puteţi munci legal dar nu aveţi cu cine, că îi amendăm”. Nu am reuşit să aflu exact dacă s-a pus sau nu în practică, dar înţeleg că francezii, după câteva secole, şi-au schimbat opinia şi ar dori să descurajeze acest fenomen precum şi reţelele de proxenetism cu fete de prin Europa de Est (cu asta sunt întru totul de acord).

Pe la sfârşitul sec. XIX, un curent creştin cuprinde mai mulţi olandezi care s-au grupat într-o asociaţie împotriva prostituţiei şi au început să meargă noaptea pe la locurile păgâne, să le cânte lor şi clienţilor cântece pioase şi să propovăduiască textele biblice. Această nouă orientare reuşeşte să determine unele interdicţii ale autorităţilor împotriva prostituţiei, în 1897 şi 1902, dar nu reuşeşte să stopeze fenomenul. Din acea perioadă începe să se schimbe forma de acostare a clienţilor, se mută de pe stradă în spatele unor ferestre largi, prin care fetele ciocănesc de zor să atragă atenţia doritorilor. De asemenea, răspândirea lor prin tot oraşul este limitată la zona De Wallen şi alte câteva vecinătăţi, ceea ce a determinat o creştere considerabilă a chiriilor cerute pentru respectivele spaţii. Au urmat încercări repetate ale autorităţilor de a reduce prostituţia, însă fără succes.

După 1956, când 5 prostituate au fost ucise, opinia publică s-a aliat cu presa solicitând legalizarea. Acest lucru nu s-a întâmplat imediat, următoarele decenii fiind focusate pe problematica traficului crescut de fete aduse din afara ţării (în special din estul Europei) şi forţate să se prostitueze, de către proxeneţi.

Astfel că, în 2000 a fost legalizată prostituţia iar în prezent, în Amsterdam, sunt în jur de 7 000 de persoane care lucrează în industrie. Prostituatele sunt înregistrate la Camera de Comerţ, respectă legislaţia că orice alt întreprinzător şi trebuie să plătească impozit pe venit. După cum am amintit, la un moment dat, sunt organizaţi într-o formă de sindicat numită Geisha Foundation, care militează pentru drepturile lor precum şi împotriva discriminării acestora.

Înainte de a părăsi muzeul am dat şi un test pe un ecran digital, despre prostituţie, desigur; nu vă spun ce punctaj am obţinut dar vă informez că l-am trecut…cu bine :)

Ca să concluzionez, muzeul nu mi s-a părut reuşit, un pic mai interesant decât fratele lui dedicat sexului, prin faptul că dă deoparte draperia din spatele vitrinelor şi ale vieţii celor care se spetesc acolo :)

Mă distrează că, la ieşire au o reclamă pentru expoziţia Gunter von Hagens Body World, The Happiness Project, având ca moto întrebarea „Care este influenţa fericirii asupra sănătăţii tale? ”.

Ei bine, încerc eu un răspuns: Numai influenţe benefice, fericirea fiind produsă de un hormon (oxitocina), secretat, atenţie, în timpul unor acte complet diferite, unul cu un partener al cărui sex nu este precizat exact şi celelalte două sunt legate de travaliul şi alăptarea propriului copil. Devine clar că orice stare naturală de fericire pură izvorăşte fie din relaţia împlinită cu partenerul tău de sex (bărbat, femeie, soţ, amant, prieten, necunoscut), fie din relaţia deja pecetluită la naştere şi alăptare, cu propriul tău copil. Făcând o simplă comparaţie este evident că fericirea pe care ţi-o poate oferi copilul este de lungă durată şi relativ stabilă, chiar în absenţa sa fizică, în timp ce relaţia cu partenerul îţi oferă fericire doar atunci când se produce actul sexual şi în perioada imediat următoare, până la repetarea acestuia. Sigur, şi în primii trei ani de dragoste, dacă ai noroc! Dincolo de acest context nu mai vorbim despre fericire, ci despre substitute ale ei precum prietenie, înţelegere, linişte, plăcere, mulţumire, acceptare şi alte sinonime din care sparkling-ul a dispărut. Şi atunci intervine RUTINA.

E inutil să mai vorbesc şi din perspectiva bărbaţilor, care nu nasc şi nici nu alăptează…trebuie să-i înţelegem doamnelor!

Efectele benefice ale oxitocinei asupra sănătăţii sunt, pe lângă starea de bine, reducerea emoţiilor negative, ameliorarea unor boli grave precum autismul, schizofrenia, anorexia şi dependenţa de alcool.

Când am ieşit afară sper nu am avut rânjetul tâmp al predecesorilor mei, cu atâtea informaţii pe care le primisem şi văzând cu proprii ochi secretele întunecate ale vieţii lor. Mi-am amintit rapid de o scrisoare pe care o prostituată din Statele Unite a trimis-o unei femei al cărei bărbat apela la serviciile sale sexuale.

Cu această scrisoare, în loc de Epilog voi încheia călătoria în Red Lights District, cu speranţa că, şi dacă sunteţi fără de păcat, NU VEŢI ARUNCA CU PIATRA PRIMUL!

„Dragă soție,

Asta e ideea. Eu sunt ingredientul secret în multe căsătorii sănătoase, pentru că atunci când se vede cu mine, amândoi primiți cantitatea de sex de care aveți nevoie. Atâta timp cât nu-i umbli prin telefon, s-ar putea să ajungeți să sărbătoriți 50 de ani de căsătorie. Nu-i nevoie să-mi mulțumești, dar accept, dacă ții neapărat”.

(Scrisoarea a fost publicată pe site-ul vice.com).

---

VIZUALIZĂRI: 15713 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI