Orasul Sultanilor intre 2 avioane

TIPĂREȘTE

Dupa vacanta palpitanta din Kenya… deja ma intrebam daca voi avea acelasi noroc si la intoarcere, sa schimb 4 avioane, cum patisem la venire… speram, daca acest lucru avea sa se intample, ca de data asta sa ajungem si noi pe undeva prin Dubai sau Sri Lanka in locul Etiopiei, dar n-a fost sa fie :))

Turkish Airlines s-a prezentat regulamentar pe aeroportul Moi din Mombasa si ne-a ridicat spre cer la ceas de dimineata (4 si jumatate, cand nici cocosii nu se trezisera) si ne-a depus pe aeroportul Ataturk din Istanbul in jurul orei 10.30. Cum avionul care avea sa ne duca la Bucuresti decola abia la 7 si jumatate seara, aveam in fata noastra vreo 9 ore de escala, pe care trebuia sa le umplem cum puteam mai bine.

Scapati de grija bagajelor de cala, pe care urma sa le revedem abia pe Otopeni, ne-am indreptat spre cozile lungi de la ghiseele vamesilor si odata ce am avut stampila cu “Cikis” pe pasaport, ne-am indreptat spre iesirea aeroportului. De acasa, vazusem ca cel mai apropiat mall de aeroport se numea Alisveris Merkazi. Primul taximetrist intalnit, caruia i-am mentionat aceasta denumire, s-a uitat la mine de parca i-as fi cerut sa ma duca in Cuba… ori n-a inteles, ori n-a vrut sa inteleaga. Noroc ca imi notasem adresa, cu denumirea in limba turca, iar cand a vazut biletelul s-a revenit brusc memoria. De la aeroport si pana la acest mall am platit 5 dolari, este la o aruncatura de bat de aeroport.

La intrare, alt soc: parca intrai in ambasada sau in sediul DNA-ului: scanner de bagaje ca la aeroport, scanner corporal pentru metale, politie… ce naiba?? Odata patrunsi inauntru, ne-am plimbat prin cele patru etaje, iar pentru cumparaturi am primit o chitanta speciala care, odata vizata de vama turca de la aeroport, ne-a dat dreptul sa ne recuperam TVA-ul de la ghiseul duty free claim de pe Ataturk. De platit, am platit cu dolari, vanzatorii facand conversia in lire turcesti.

Ca si preturi, nimic deosebit, cam aceleasi marci si lucruri ca si la noi, noroc cu terasa deschisa de pe acoperis, unde ne-am relaxat la o cafea si un ceai. Ei… ceasul arata doar ora 1 dupa amiaza, pana la plecare mai aveam cale lunga. Am coborat si am ales un alt taxi… de data asta ne-am indreptat spre Sfanta Sofia, insa experienta avuta cu traficul din Istanbul a fost infioratoare. Cine isi inchipuie ca Bucurestiul, la orele de varf, este aglomerat, sa dea o raita prin Istanbul si o sa inteleaga ca la noi, circulatia este parfum. Bulevarde intregi blocate, intersectii blocate, cozi interminabile la semafoare si… toata lumea mult mai calma ca la noi. Cred ca daca traficul ala era in Bucuresti, se ajungea rapid la o lupta cu bate si pistoale, in Istanbul, nici macar nu se oboseau sa claxoneze. Destul de spus ca de langa Ataturk si pana la Sfanta Sofia am facut cam 40 de minute. Pe aparat, 40 de lire turcesti. Coboram si hai la pas, sa vedem si noi una dintre cele mai mari locasuri de cult ale crestinatatii, care a devenit moschee pentru mai bine de 6 secole.

In complexul Sfanta Sofia, ca si la Moscheea Albastra, acelasi sistem de securitate care ne uimise la mall. Scannere de bagaje, detectoare de metale, control corporal… o intreaga nebunie. Biletele le-am cumparat cu 30 de lire turcesti bucata; capelele adiacente, continand mormintele printilor si sultanilor se viziteaza gratuit. Aici isi dorm somnul de veci cinci sultani si familiile lor: Mehmet III, Mustafa I si Ibrahim I, Selim II (fiul lui Suleyman Magnificul) si Murat III.

In Sfanta Sofia am fost fara ghid. Mi-am amintit ca, in tinerete (sic!) citisem o carte intitulata “Teodora, imparateasa Bizantului” a lui Charles Diehl, despre destinul unei femei nascute intr-o familie de comedianti, care din actrita (ca sa nu spunem altceva) ajunge sotia Imparatului Justinian si cea mai mare doamna a crestinatatii. Asa ca imi aduceam aminte cum Imparatul Justinian a poruncit celor doi mari arhitecti ai timpului sau, Isidor din Milet si Anthemios sa reconstruiasca biserica Sfintei Sofia, distrusa in timpul rascoalei Nike, in cel de-al cincilea an al domniei sale. Prima biserica fusese edificata in secolul trei dupa Cristos de Imparatul Constantin (cel care a declarat crestinismul religia oficiala a Imperiului Roman), si arsese la inceputul secolului al cincilea, in timpul unei revolte. Biserica fusese reconstruita de Imparatul Teodosius si fusese demolata in timpul Rascoalei Nike, la inceputul domniei Imparatului Justinian (inceputul secolului al saptelea).

Edificiul actual este cel construit la ordinal Imparatului Justinian, in cinci ani, bogat decorat cu mozaicuri, marmura in diferite culori, porfir, Navele laterale sunt sustinute de coloanele Templului zeitei Artemis, aduse din Efes, iar bolta centrala de coloane aduse din Egipt. Sfanta Sofia a fost locul de incoronare al Imparatilor Imperiului Roman de Rasarit pana la cucerirea Bizantului de catre turci, in 1453, cand a fost transformata in moschee; cel care a transformat-o in muzeu a fost intemeietorul statului turc modern, generalul Mustafa Kemal, cunoscut drept Ataturk, in anul 1935.

Odata intrat, patrunzi in galeria exterioara, unde marmura straveche poarta amprenta timpului si a milioanelor de pasi care au strabatut-o. La capetele acestei galerii se afla doua urcusuri in spirala catre galeria superioara (spun urcus si nu trepte, intrucat accesul se face de-a lungul unei pante rasucite, slab luminate, care te conduce la splendorile de la etaj. O parte din biserica este inca in renovare; nava centrala, inconjurata de coloane enorme, te face sa te simti cat o furnica. Aici se pot admira candelabre imense, logia aurita a sultanului, balconul de marmura de unde imamul se adresa credinciosilor, diverse mozaicuri, biblioteca sultanului Mahmud I, locul unde erau incoronati Imparatii Bizantini (Omphalion) si doua rezervoare de apa din marmura, aduse din Pergam, mormantul unui Doge al Venetiei, Enrico Dandolo, care se pare ca a condus o Cruciada insa nu a mai ajuns acasa, murind in Bizant cand ajunsese deja la o varsta inaintata.

La etaj se gasesc Loja Imparatesei, unde aceasta asista la slujba religioasa alaturi de femeile din anturajul sau, apartamentele private ale Imparatului, unde acesta tinea Consiliu si putea discuta problemele de stat (Sfanta Sofia nu a fost folosita doar ca lacas de cult, era in acelasi timp centru administrativ); gasim si trei mozaicuri ale Imparatilor Bizantini: al Imparatului Ioan Comnenul cu familia, Imparatul Constantin si Imparateasa Zoe si al Imparatului Alexandru, toti benefactori ai edificiului. Tot la etaj se gaseste si o inscriptie sapata in balustrada de marmura, presupusa apartinand unui Viking din garda imperial (traducerea este “ Aici a fost Halvdan”), din secolul al noualea. Mai putin conoscuta este Coloana Dorintelor, care se pare ca l-ar fi vindecat pe Imparatul Justinian de o durere de cap, devenind astfel renumita pentru puterea sa vindecatoare; traditia spune sa atingi cu degetul coloana si apoi sa te atingi la locul dureros.

Numeroase mozaicuri, atat crestine cat si musulmane, impodobesc peretii Sfintei Sofia; trei usi monumentale, doua din lemn si una din marmura, amintesc istoria edificiului: cea mai veche, datand din secolul al doilea dupa Cristos.

Odata iesiti din Sfanta Sofia, dam nas in nas cu Hamamul construit de Sultana Hurrem chiar peste drum, deschis, asa cum spune inscriptia de la intrare, inca din 1556. Desi are statutul de baie publica, tratamentele de infrumusetare pe care le ofera par spectaculoase, atat din punct de vedere al procedeelor folosite cat si al preturilor (de exemplu, un pachet pentru baie, de 90 de minute, costa 170 de euro); pe langa imbaiere, se ofera servicii de masaj si petreceri private pentru miri si mirese :))

Admiram doar pe afara Moscheea Albastra (nimerisem chiar in mijlocul orelor de rugaciune, cand moscheea nu se viziteaza) si dam o fuga in parcul Palatului Topkapi, unde avem parte de distractia escalei noastre pe Istanbul: fotografii costumati in sultani, care distractie ne-a costat, pentru doua persoane, CD-ul cu vreo 20 de poze, 90 de lire turcesti.

Si pentru ca stiam ca traficul este infernal, ne-am grabit spre un taxi, care ne-a depus peste aproape o ora in fata aeroportului Ataturk, dupa ce, cu ajutorul “maimutei” (cine merge cu taxiul stie despre ce vorbesc), ne-a luat aproape 30 si ceva de euro.

Cam astea au fost cele 8 ore pe care le-am petrecut umbland prin Istanbul, un amestec de shopping, istorie, amuzament si dureri de picioare, un final incintant al unei aventuri africane, inceputa cu un zbor de aproape 30 de ore, urmata de descoperirea unei tari fascinante si plina de contraste si terminata pe Otopeni, printre stropi de ploaie reci, cu doi vamesi plictisiti privind nedumeriti costumatia noastra de vara torida si cele doua vize inflorate de pe pasapoarte, dovada oficiala ca in februarie 2015 AMFOSTACOLO, in Kenya.

---

VIZUALIZĂRI: 3130 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI