O opera care acopera un intreg oras (Gaudi şi Barcelona)

TIPĂREȘTE

Era o zi calda de iunie iar el alesese sa mearga la biserica Sant Felip unde vroia sa se roage ca Dumnezeu sa il ajute sa gaseasca puterea pentru a termina ceea ce incepuse. Avea in buzunarul hainei cateva pietricele adunate de pe malul marii cu cateva zile inainte. Acum se juca cu degetele printre ele si zambi la atingerea lor. Il fascina modul in care natura le slefuise. Era un fel al lui de a se bucura de toate lucrurile pe care natura le oferea. Isi aduse aminte de copilarie, de satul natal, de familie. Toti il considerasera un ghinionist atunci cand a fost diagnosticat, la varsta de 5 ani, cu o forma severa de reumatism. Si el a fost trist o perioada. Poate speriata de faptul ca doi dintre baietii ei murisera la varste foarte fragede (2 si 4 ani), mama sa l-a facut sa inteleaga ca nu mai putea alerga alaturi de ceilalti copii. Dar a descoperit in scurt timp, in plimbarile sale pe jos sau pe spinarea magarusului, minunile naturii. A studiat frunzele, cuiburile pasarelelor, pestii din rauri, cochiliile de melc… Din anul 1868 parintii l-au trimis la Barcelona impreuna cu fratele lui Francesc, unde au locuit intr-un mic apartament al unor prieteni ai familiei. Si-a amintit apoi de momentul in care terminase studiile la Scoala Tehnica Superioara de Arhitectura, iar directorul sau spusese audientei : „Semnez diploma acestui tanar si nu stiu daca am de-a face cu un geniu sau un nebun. Timpul ne va raspunde”. Acea aducere aminte il intrista totusi. Cu doi ani inainte de absolvire, in 1876, murise fratele sau Francesc, doua luni mai tarziu mama sa, iar la un an dupa absolvire, in anul 1879, murise Rosa care ii lasese in grija pe fiica ei in varsta de doar trei ani, Rosetta Egea. Atunci avea 27 de ani. Si-a luat tatal si pe Rosetta Egea si s-au mutat din nou in Barcelona. Biata Rosetta Egea! Avusese o viata atat de scurta si ea! Si-o amintea cum statea in pragul Vilei Roz, mereu cu un buchet de flori in brate, asteptind cine stie ce musafir. Murise in anul 1912, la numai 36 de ani, fiind toata viata bolnavicioasa si avind si probleme cu alcoolul. Poate ca doar amintirea tatalui il mai facea fericit. Acesta avusese o viata lunga si murise la varsta de 96 de ani. Totusi o lacrima se prelinse pe obrazul brazdat al batrinului. Nici de protectia si prietenia lui Eusebi Güell nu se mai bucura acum. Acesta murise si el in anul 1918, lasandu-l singur. Iubise si fusese iubit. Pepeta Moreu, fiica cea mare a lui Mataró Moreu, profesor de pian si limbi straine la scoala din Mataró, a fost marea lui iubire neimpartasita. Isi amintea si acum ziua cand, dupa patru ani de tatonari, atunci cand i-a cerut mana, a aflat ca Pepita deja se logodise. A preferat sa nu o mai vada niciodata. Avea 33 de ani cand a pierdut dragostea Pepitei. In acelasi an a intalnit o fata care parea ca o poate inlocui pe Pepita. Doar ca aceasta a preferat sa se retraga intr-o manastire, uitand de iubirea lui si de toate cele lumesti. Isi mai amintea desigur si de cea care i-a dat sperante desarte, ea fiind deja casatorita. A mers cativa ani mai tirziu sa o mai priveasca odata de la distanta si sa puna punct astfel capitolului “dragoste” in viata sa. A preferat sa nu se casatoreasca niciodata si sa isi dedice timpul…noua…celor care privim cu gura cascata operele sale. Ramasese singur dar nu asta il intrista. Mai avea atat de multe de facut! Sagrada Familia era visul sau cel mai maret. Se gandea zi si noapte, facea machete, le darama si se apuca in zori din nou de calcule… Fusese martorul transformarii orasului, construise cele mai frumoase case, era apreciat dar si controversat. Amintirile il napadeau. Prin fata i-au trecut persoanele pe care le cunoscuse si care ii fusesera prieteni, familia sa, echipele de constructori cu care lucrase, pietre imense carora le daduse viata, peretii caselor, scarile, salamandrele, tigle, mozaicuri…totul se invartea in mintea lui ca un caleidoscop.

A coborat bordura si a scos in palma pitricelele din buzunar. Le-a privit zimbind si in acel moment a cazut in mijlocul strazii. Ochii i s-au indreptat spre cer poate in cautarea celui mai aprig vis al sau : Sagrada Familia. Un tramvai a frinat brusc dar omul deja fusese izbit. Trecatorii s-au uitat uimiti dar hainele celui doborat pareau ale unui cersetor. Asa ca a fost chemat un politist, iar batrinul a fost transportat la Spitalul Sant Pau, un spital pentru saraci deoarece nu se gasisera asupra lui actele de identitate. Antoni Placid Gaudi i Cornet moare, dupa 3 zile de la accident, la data de 10 iunie 1926, ora 17:00, in acel spital al saracilor, neprimind ingrijiri medicale la timp, si este inmormintat in capela din Sagrada Familia, la data de 12 iunie, atunci cand a fost condus de un cortegiu funerar ce se intindea pe cativa kilometri.

Chiar daca proiectul Sagrada Familia a ramas neterminat, Gaudi a lasat in urma sa o opera care acopera un intreg oras, cladiri care fascineaza milioane de turisti. Cand am ajuns in Barcelona stiam despre Gaudi atatea lucruri cat stiu majoritatea. Despre viata sa personala s-au scris foarte putine si poate nici nu este foarte important. Importante sunt lucrarile care au bucurat locuitotii Barcelonei atunci cand au fost construite, care ne bucura pe noi turistii astazi si care vor bucura multa vreme de acum inainte pe oricine ajunge in fata lor.

Poate ca orice vizita in Barcelona poate incepe sau se poate sfarsi cu o plimbare in Parcul Ciutadella. Pe linga o plimbare pe alei sau cu barca puteti face si o vizita in minunata lume a animalelor la Gradina Zoologica din Barcelona. La intrarea in parc se gaseste si Arcul de Triumf, o arcada creata ca si simbol al Targul International ce a avut loc aici in anul 1888. In Parcul Ciutadella o sa gasiti prima urma a lui Gaudi asupra orasului. Antonio Gaudi, student la acea vreme, nevoit sa isi intretina familia, se angajase cu jumatate de norma la biroul de arhitectura al lui Josep Fontserè. Fontserè reusise sa castige un concurs international ce ii daduse dreptul de a reface parcul Ciutadella. Tanarul asistent Gaudi a fost insarcinat cu proiectarea fantanii, a portalului de fier si a gardului ce urma sa incojoare parcul. Ideile celor doi au dus la construirea minunatei fantani, Fantana “Cascada” din acest parc. Nu se stie cat de mult a contribuit insa Gaudi pentru finalizarea fantanii insa aceasta este cunoscuta ca fiind primul sau aport in Barcelona. Fontana di Trevi din Roma a stat la baza ideii acestei fantani ce a fost construita intre anii 1876 – 1882.

In anul 1878 Gaudi a prezentat primul sau proiect oficial - cateva felinare pentru iluminatul public – felinarele din Plaça Reial pe care turistii care ajung in aceasta piata din apropierea bulevardului Las Ramblas le pot admira si astazi. In aceiasi perioada a raspuns mai multor comenzi si a realizat machete pentru chioscuri de ziare Girossi (nefinalizate), s-a implicat in realizarea Mataronense Obrera (Cooperativa Muncitorilor din Mataró), si a definitivat diverse piese de mobilier. Intre timp, la Targul International din Paris din anul 1878, Gaudi se prezentase cu o vitrina neconventionala pe care o crease pentru artizanul de manusi din piele, Esteve Comella. Eusebi Güell, prezent si el la acel targ, a fost atat de fascinate de munca lui Gaudi incat a insistat ca la intoarcerea in Barcelona sa se intalneasca. La acea vreme Gaudi avea 24 de ani, iar Guell 32. Dupa ce terminase studiile si devenise architect, castigand ceva bani de pe urma lucrarilor sale, Gaudi reusise sa treaca de la etapa studentului infomentat tot timpul, la cea a tanarului arhitect care se imbraca in costume elegante si care servea cele mai rafinate vinuri. Eusebi Güell mostenise de la tatal sau o fabrica de textile si se ocupa de afacerile familiei sotiei sale. Guell, pe linga priceperea sa in afaceri era si un mare iubitor al artei. Prima comanda a lui Guell pentru Gaudi a fost crearea desing-ului pentru mobilierul si pentru marca firmei sale. Gaudi reuseste sa duca la bun sfarsit comanda chiar daca nu fusese prea entuziasmat de idee. Relatia profesionala intre cei doi are de suferit, iar Guell renunta pentru moment sa ii mai faca alte comenzi tanarului architect.

Josep Maria Bocabella, un fost negustor de carti, un adept al Bisericii Catolice, a fondat in anul 1866 Asociatia Spirituala a Adeptilor Sfantului Iosif. Dupa o vizita in Loreto in 1872, la intoarcerea de la Roma, Bocabella, impresionat de biserica orasului, s-a intors in Barcelona cu gandul de a construi aici o catedrala cel putin la fel de frumoasa. Visul lui incepe sa prinda contur in anul 1874 cand incepe stringerea de fonduri de la membrii asocoatiei pentru construirea catedralei. Chiar daca numarul membrilor crescuse semnificativ in ultimii ani, membri erau saraci, iar donatiile erau nesemnificative. In 1876 Bocabella strinsese o parte din banii necesari cumpararii terenului. Isi dorea un loc central, iar dorinta Ducesei Almenara Alta de a ii dona un teren central era mai mult decat un dar divin. Numai ca Ducesa a murit inainte de a reusi sa intocmeasca actele, iar Bocabella s-a vazut nevoit sa cumpere, abia in 1881, un teren pe care si-l permitea, mai departe de centrul orasului, o fosta pista pentru cursele cu cai, pentru care a platit 172.000 pesetas. In timpul festivitatilor din Barcelona dedicate Sfantului Iosif, la data de 19 martie 1882, a fost pusa piatra de temelie a catedralei Templo Expiatorio de la Sagrada Familia (Templul Ispasirii Sfintei Familii) de catre arhitectul Francisco de Paula del Villar, profesor la Scoala Tehnica Superioara de Arhitectura, care si-a oferit serviciile de arhitect in mod gratuit pentru Sagrada Familia.. Stilul in care isi propusese arhitectul sa construiasca aceasta catedrala era traditional neo-gotic. Insa Villar nu se intelege cu Bocabella asupra materialului pe care urmau sa il foloseasca. Villar dorea ca material piatra, iar Bocabella, din cauza fondurilor mici pe care le strinsese, prefera caramida. Din cauza acestei dispute Villar renunta la proiect in anul 1883. Antonio Gaudi este recomandat ca si architect pentru Sagrada Familia si incheie un contract pe data de 3 noiembrie 1883, contract prin care primea un salariu stabil.

Dar in acelasi an, deja renumitul Gaudi primeste o alta comanda : Casa Vicens. Nu trecuse mult timp de cand isi absolvise studiile cand Manuel Vicens i Montaner, proprietarul unei fabrici de caramida si tigla, ce mostenise un lot de pamint de la mama sa in satul Gracia, ii ceruse sa ii construiasca o casa de vacanta acolo. Datorita unor probleme financiare cu care s-a confruntat industriasul, constructia casei de vara a durat mai mult decat fusese prevazut. Lucrarile incepusera in 1883 si au durat pina in anul 1889. Gaudi a folosit placi de gresie si tigla pentru a pune in evident ocupatia proprietarului si a imbinat perfect arta maura (sau Mudéjar) cu cea islamica. In anul 1899, dupa moartea industriasului, Dolors Giralt , sotia sa , a vandut casa doctorului Antoni Jover i Puig, bunicul actualei proprietare : Fabiola Jover Herrero. Fiind o resedinta privata, Casa Vicent nu se poate vizita. Exista totusi o zi a „portilor deschise” pe data de 22 mai, data la care se celebreaza Ziua Sf. Rita. Casa Vincent se afla pe Carrer de les Carolines 24, iar familia Jover a decis sa o vanda asa cum se poate vedea si pe site-ul oficial.Casa are aproximativ 300 m² la fiecare etaj si dispune de trei etaje si doua terase mari. Turnurile au fost decorate cu desene din povestile spaniole. Casa se afla pe Carrer de les Carolines, la nr.18, iar pentru a ajunge aici se poate lua metroul de pe linia L3 pina la statia “Fontana”.

In anul 1884 Eusebi Güell revine la Gaudi cu o noua propunere : vila Finca Guell. Deoarece fondurile destinate construirii Sagrada Familia se terminasera deja, lucrarile la marele proiect fusesera sistate. Astfel ca arhitectul s-a aplecat serios asupra propunerii lui Guell si a intocmit 25 de idei doar pentru fatada cladirii. Planurile intregului proiect au fost modificate de cel putin 30 de ori, iar Guell s-a vazut nevoit sa hotarasca el asupra proiectului final. Cu toate acestea Gaudi a avut libertate totala atunci cand a construit Finca Guell dar si pavilioanele. Cladirea in sine nu este spectaculoasa. Insa pavilioanele, unul construit pentru caii lui Guell si unul pentru portar, dar si poarta sunt deosebite. Poarta este decorata cu motive vegetale si cu o litera “G” de la Guell, iar dragonul pare ca apara intreaga proprietate. Dupa ce cheltuiese o avere, in anul 1887, Gaudi a reusit sa termine lucrarea. Pavilioanele si Finca Guell se afla pe Avinguda de Pedralbes, la nr. 7, iar cine vrea sa ajunga aici poate lua metroul de pe linia L3 si va trebui sa coboare la statia “Maria Cristina”.

Intre timp, intre anii 1886-1890, Gaudi a lucrat si la alte proiecte: Palatul Guell si Colegiul Teresiano. In afara Barcelonei a proiectat in acea prioada Palatul Episcopal din Astorga (1887 – 1894) din Astorga si Casa de los Botines (1891 – 1894) in Leon.

Palatul Guell se afla pe Carrer Nou de la Rambla, o strada ingusta ce face legatura intre celebra Rambla si Avigunda Parallel, si se poate vizita din anul 2011. Pentru mai multe informatii puteti accesa site-ul oficial. Guell a dorit sa se mute in acest palat pentru a fi mai aproape de tatal sau care locuia pe Rambla. In timpul Rezboiului Civil din Spania familia Guell a parasit palatal acesta fiind folosit ca si comisariat dar si ca inchisoare. Familia si-a recuperate la intoarcere locuinta insa aceasta fusese grav deteliorata. Dupa ani intregi de renovare, asa cum am mai spus, astazi palatal este deschis publicului larg.

Colegiul Teresiano se afla pe Carrer de Ganduxer nr. 87 si este o cladire sobra unde Gaudi a construit o scara cu 14 trepte care nu duce niciunde si o coloana inalta de un metru despre care a spus ca l-ar reprezenta pe Dumnezeu. Impresionante sunt insa si arcurile de sustinere din interior inspitate cu siguranta din arhitectura gotica si transpuse intr-un stil unic. Pentru acest colegiu religios Gaudi a folosit caramida tocmai a da un sentiment de saracie acestei cladiri. Colegiul Teresiano nu are culorile indraznete sau mozaicurile jucause pe care le asteptam de la Gaudi.

Este interesant de comparat Colegiul Teresiano cu luxosul Palat Güell deoarece Antoni Gaudi a lucrat la aceste doua cladiri in acelasi timp. Colegiul se afla pe Carrer de Ganduxer, la nr. 85 si se poate ajunge aici folosind metroul pina la statia “La Bonavona”.

In anul 1888, pentru Expozitia Universal ace a avut loc in Barcelona, sub indrumarea lui Gaudi au fost construite Pavilioanele Companiel spanione Transatlántica (CTE). Arhitectul a incercat sa recreeze aici frumosul palat maur Alhambra din Andaluzia. Din pacate Pavilionul a fost demolat cativa ani mai tarziu pentru a face loc promenadei si bulevardului Passeig Marítim. Schite si desene ale pavilionului se pot vedea in Muzeul din Sagrada Familia.

In 1893 lucrarile pentru Sagrada Familia au reinceput si Gaudi s-a intors pe santierul catedralei. Un an mai tarziu, dupa sute de calcule si machete facute si refacute, Gaudi pare coplesit de complexitatea constructiei. El spunea “Originalitatea este întoarcerea la origine” si din acest motiv isi schimba total stilul de viata indreptandu-se catre credinta. A incercat si poate ca a si reusit sa se apropie intr-un timp record de Dumnezeu citind carti despre istoria crestinismului, mergand in fiecare seara la slujbele ce se tineau in Biserica San Felipe si chiar a inceput un post de 40 de zile care a dus la epuizarea sa fizica si psihica…. A inceput o viata simpla mergand pe ideea ca maninca pentru a trai si nu traieste pentru a manca. La prinz servea doar cateva legume sau fructe si o cana cu lapte. Avea in buzunarul hainei cateva migdale pentru restul zilei. A renuntat definitive la alcool si la tigari. A preferat sa imbrace haine cumparate de la magazinele second hand si facea plimbari lungi pe jos. A vrut cu siguranta sa se apropie cat mai mult de viata ascetilor deoarece , datorita problemelor sale de sanatate, stilul acela de viata nu era unul sanatos.

Intre anii 1895 – 1897 arfitectul a lucrat tot pentru Guell la Bodega Guell din Garraf, municipiul Sitges, un complex architectural ce urma sa cuprinda o podgorie,o crama si cateva pavilioane de vanatoare care insa nu au mai fost niciodata ridicate. Cramele au fost construite sub conducerea lui Francesc Berenguer, ajutorul lui Gaudi. Vinul produs aici de catre Guell a fost servit pe mesele vapoarelor companiei Trasatlántica dar a fost exportat si in Cuba. Productia a fost oprita insa in anul 1936, iar acum aici este deschis un restaurant.

La proiectul Casa Calvet Gaudi a lucrat intre anii 1898 – 1904, iar constructia a castigat premiul pentru arhitectura acordat de catre municipalitatea barceloneza in anul 1900. Casa a fost construita pentru producatorul de textile Pere Màrtir Calvet si este situata pe Carrer Casp din modernul cartier Eixample. Calvet si-a deschis spatii comerciale la parter si la subsol, iar la etajele superioare si-a amenajat o resedinta privata. Casa Calvet nu este impresionanta datorita faptului ca arhitectul a trebuit sa tina cont de anumite restrictii impuse de arhitectura cladirilor luxoase din zona. Fatada cuprinde statui ale sfintilor din Villasar, satul din care venea Calvet, iar Gaudi a folosit detalii care fac referire la viata si cariera proprietarului : a folosit coloane in forma de bumbac la intrare si a pus initiala "C" pe usa casei (de la Calvet). In prezent, la parter, cladirea gazduieste un restaurant. Pentru a ajunge aici puteti lua metroul de pe linia L1 si sa coborati la statia "Urquinaona".

Tot in acea perioada au inceput lucrarile si la capela “Colonia Guell” care insa a ramas insa neterminata. Colonia Guell a fost construita in orasul Santa Coloma de Cervelló , la 23 km de Barcelona. In anul 1890 , datorita tulburarilor sociale, Eusebi Güell , a trebuit sa isi mute fabrica de textile in Santa Coloma de Cervelló . Noul proiect a implicat crearea unui parc industrial cu facilitati care sa imbunatateasca viata muncitorilor: case, o sala de teatru , o scoala , mai multe magazine , gradini si o biserica. Antoni Gaudi a fost desemnat sa proiecteze biserica. In anul 1914 familia Güell a retras fondurile pentru construirea bisericii , acum cunoscuta sub numele de cripta.

Cei care vor sa viziteze Colonia Guell si cripta lui Gaudi pot accesa site-ul oficial pentru mai multe detalii si pentru a afla cum se ajunge acolo.

Intre 1900 si 1902 Gaudi a lucrat la construirea Bellesguard sau Torre de Bellesguard (cunoscut si sub numele de Casa Figueres) situat in districtul Bellesguard de Sarrià-Sant Gervasi din Barcelona. Gaudi a fost asistat de Joan Rubio, iar Domènec Sugrañes i Gras a creat diverse mozaicuri care impodobesc casa si a preluat functia de arhitect pentru a finaliza constructia in 1917, dupa ce Gaudi a renuntat la proiect. Bellesguard (care inseamna „priveliste frumoasa”) a fost construit la poalele Collserola, un loc ce ofera o priveliste magnifica asupra Barcelonei, pe locul unui fost castel medieval folosit din anul 1410 de catre Martin de Aragon, ultimul rege al Cataloniei, ca resedinta de vara. Aceste este insa si locul in care s-a ascuns unul dintre cei mai renumiti banditi din Catalonia , eroul oamenilor de rand, legendarul Serrallonga. Casa pastreaza formele unui castel medieval cu turn si creneluri, dar amprenta lui Gaudi este vizibila. Materialele de constructie sunt piatra si caramida, bogat decorate cu mozaicuri elaborate si fier forjat. Torre Bellesguard este in prezent detinut de familia Guilera care inca mai locuieste intr-o parte a casei insa se pot vizita si gradina si interioarele. Pentru mai multe informatii puteti accesa acest site. Adresa exacta este Carrer de Bellesguard, nr. 16-20, iar cei care vor sa viziteze Bellesguard pot lua metroul de pe linia L7 si sa coboare in statia „Av. Tibidabo”.

Tot in perioada 1900-1902 Hermenegild Miralles i Anglès, un prieten al arhitectului, il solicita pe Gaudi pentru a ii infrumuseta locuinta, Casa Miralles. Gaudi a proiectat doar gardul si poarta, restul fiind proiectat de catre asociatul sau, Sugrañes Domènec. Cei care doresc sa vada aceasta poarta pot ajunge cu linia de metrou L3 si vor cobori la statia “Maria Cristina”. Adresa exacta este Passeig de Manuel Girona, nr. 55-61, nu departe de Pavilioanele Guell.

In anul 1903 fondurile pentru construirea Catedralei Sagrada Familia se termina din nou, iar pina in anul 1906 lucrarile se sisteaza. Timp suficient pentru Gaudi ca sa se ocupe de unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale sala, inceput inca din 1900, Parcul Guell. Eusebi Güell impreuna cu Antoni Gaudí, unul cu banii, celalalt cu maiestria, vroiau sa construiasa pe dealul Muntanya Pelada (Muntele pleşuv), pe o suprafata de 15 hectare, 60 de locuinte luxoase ce aveau sa fie integrate unei gradini in stil englezesc. Guell vedea totul ca pe o afacere si era sigur ca multi oameni cu bani vor dori sa fuga din deja poluatul oras pentru a se retrage intr-un mini orasel verde din vechiul sat Gràcia, unde aerul era curat. Gaudi si-a facut schitele si planurile, iar complexul de locuinte urma sa fie o imbinare perfecta intre arta sa si natura : toate terasele, coloanele, aleile sau casele aveau sa fie “camuflate” de elemente din natura.

Insa datorita crizei instalate in Catalunia in acea perioade dar si a faptului ca barcelonezii cu bani au fost mult mai atrasi de noul cartier de lux Eixample, complexul nu a putut fi realizat. Doar doua dintre case au fost construite in cadrul proiectului intre anii 1900 – 1914 din care nici una nu a fost vanduta. In parc au locuit doar Guell, Trias singurul cumparator al unui lot si Gaudi. Martí Trias i Domènech era prieten cu cei doi si a cumparat unul dintre cele 60 de loturi pentru a isi construi in anul 1906, cu ajutorul arhitectului Juli Batllevell, o casa ce se poate vedea si astazi. Casa are o priveliste minunata catre intregul parc si nu este deschisa publicului. Guell i-a oferit lui Gaudí una dintre case (alte surse spun ca arhitectul a cumparat casa) in care acesta s-a muta impreuna cu tatal sau si cu nepoata sa, ambii murind aici. Aceasta casa numita Torre Rosa (Vila Roz) este transformata acum intr-un muzeu Gaudi. Cei interesati pot accesa site-ul oficial pentru detalii suplimentare. Casa in care a locuit Gaudi fusese construita de catre Francesc Berenguer I Mestres, primul asistent al lui Gaudi, sub indrumarea acestuia, intre 1903 – 1904, pentru a servi drept model pentru eventualii cumparatori. O cerere pentru autorizatia de constructive a fost inaintata catre Consiliul Local Barcelona in octombrie 1905, data la care casa era deja construita. In unele surse apare Gaudi ca si architect insa el a fost doar cel care a pus semnatura pe proiect deoarece Berenguer nu avea calificare ca si arhitect in mod oficial. Casa este compusa din pivnita, subsol, trei etaje si un turn. Dupa ce Gaudi a murit casa a fost scoasa la vanzare, iar italianul Francesc Chiappo Arietti si sotia sa, Josefina Sala Barucchi, au cumparat casa pe 30 decembrie 1926 si s-au mutat aici imediat. Banii castigati de pe urma vanzarii, conform dorintei lui Gaudi, au fost donati pentru continuarea lucrarilor la Catedrala Sagrada Familia. Casa a fost cumparata de la mostenitorii familiei italiene si a intrat in patrimonial societatii “Prietenii lui Gaudi” si a fost deschisa ca si muzeu in anul 1963.

Daca vorbim despre fabulosul loc de poveste, trebuie sa aducem aminte se de Jose Maria Jujol pe care multi il considera si astazi responsabil pentru succesul Parcului Guell. El a fost cel care a adus mozaicul multicolor, bancile ce serpuiesc sau formele de animale care inca impresioneaza vizitatorii. Jujol a proiectat si minunata fantana din Piata Spania si l-a ajutat pe Gaudi in majoritatea proiectelor de succes, impreuna aducand cladirilor si parcului “o fata” care ramane unica prin folosirea cioburilor de ceramic – o tehnica numita trencadis. Sincer nu stiu de ce Jujol este mai putin cunoscut decat Gaudi. Daca aveti rabdarea sa ii urmariti activitatea puteti observa ca poate Gaudi nu putea ajunge la perfectiune in lucrarile sale fara Jujol.

Totusi Gaudi a reusit sa construiasca in acest timp doua case pentru portari, viaducte din piatra minunate, alei pentru pietoni si drumuri pentru masini si a construit si decorat spatiile publice ale parcului. Oricine ajunge in Barcelona trebuie sa faca o plimbare in acest parc unde se pare ca arhitectul Gaudi a atins apogeul. Piata, Sala Hipóstila, celebra soparla ajunsa simbol, banca cu forma unui sarpe, toate merita atentie. Pentru detalii suplimentare, orar dar si tarif ( de la 25 octombrie 2013 s-a introdus taxa de intrare de 7 euro), puteti accesa site-ul oficial. Din anul 1923 municipalitatea a declarat Parcul Guell parc orasenesc, iar cei care vor sa ajunga aici cu metroul pot folosi linia L3 pina in statia “Lesseps”, iar apoi vor trebui sa ajunga pe Carrer d’Olot

In anul 1912 proiectul Sagrada Familia nu mai poate continua din lipsa de fonduri. Mai multe personalitati ale momentului au solicitat donatii si lucrarile au putut sa continue pina in 1914 cand Comisia proiectului de constructive a decis definitiv inchiderea santierului. Gaudi a protestat constient fiind ca lucrarile deja finalizate vor avea de suferit in timp si vor trebui si mai multe fonduri pentru reluarea lucrarilor decat pentru continuarea lui. Chiar el decide sa renunte la salariul primit si sa mearga din usa in usa, la toti cunoscutii sai, pentru a strange fondurile necesare cuntinuarii proiectului. Atat el cat si alte personalitati care s-au implicat au reusit sa stringa fonduri din donatii , iar lucrarile au fost reluate in anul 1918, am in care prietenul si finantalorul lui Gaudi, Eusebi Güell a decedat.

Intre anii 1904 – 1906 Gaudi a lucrat pentru Casa Batllo despre care am scris si eu cateva impresii. Casa Batllo a fost reconstruita pentru industriasul Josep Batlló. Gaudi a reconstrut pe o fosta cladire ce fusese ridicata intre anii 1875-1877, dovedind astfel ca ajunsese la maturitate in meseria lui. Casa aduna toate elementele deja folosite de Gaudi si aduce in prim-plan povestea Sfantului Gheorghe si a dragonului ucis de el. Pentru informatii suplimentare, orar de vizitare si tarife puteti vizita site-ul oficial.

Casa Mila sau La Pedrera a fost ultima lucrare civila pentru care Gaudi a lucreat inainte de a-si dedica intregul timp Catedralei Sagrada Familia. Casa a fost construita intre anii 1906 – 1912 pentru industriasul Pere Mila i Camps si sotia acestuia Rosario Segimon i Artells, vaduva unui barbat foarte bogat din orasul Reus. Pere Mila si-a dorit dupa casatorie sa traiasca intr-o casa spectaculoasa, pe cel mai cosmopolit bulevard din Barcelona in acel moment, Passeig de Gracia. Gaudi a creat pentru ei intr-adevar cea mai fabuloasa casa de pe bulevard. Mai mult o sculptura decat o constructie, La Pedrera pare ca nu respecta nici o lege. Autoritatile vremii au amendat proprietarii si chiar au decis la un moment dat sa dea un ordin pentru demolarea casei. Multe planuri ale arhitectului nu au mai fost duse la capat din aceasta cauza si poate cel mai regretabil este ca Gaudi nu a mai decorat terasa casei cu statuia gigantica a Zeitei Pamantului, Gaia. Sau poate ca in forma actuala Casa Mila este perfecta.

Dupa ce a terminat proiectul Casa Mila si dupa ce stransese din donatii o suma cu care se putea apuca din nou de treaba, din anul 1912, Gaudi s-a dedicate in intregime proiectului Sagrada Familia, refuzind orice fel de comanda. Cu 1 an inainte sa decedeze, in 1925, el s-a mutat pe santierul Catedralei. In cei 40 de ani de munca, din care aproape 15 dedicati exclusiv constructiei acestei catedrale, Gaudi a reusit sa finalizeze in anul 1930 Fatada Nasterii, un turn si cripta. Planurile sale includeau insa 3 fatade si 18 turnuri : 4 turnuri deasupra fiecarei fatade pentru reprezentarea celor 12 apostoli, 4 turnuri ce ii reprezinta pe cei patru evanghelisti care sa inconjoare cel mai inalt turn care urma sa fie ridicat pentru reprezentarea lui Isus Hristos si un turn ridicat deasupra altarului pentru a o reprezenta pe Fecioara Maria. Turnul care trebuia sa fie acoperit de o cruce imensa care s ail reprezinte pe Isus Hristos trebuia sa ajunga la o inaltime de 180m, cu cativa metri mai putin decat varful dealului Monjuic (184,8 m), deoarece Gaudi a considerat ca nimic facut de mina omului nu poate intrece ceea ce a faurit Dumnezeu. Arhitectul nu s-a grabit sa termine catedrala fiind convins inca de la primele planuri ca ceea ce a inceput el se va termina mult dupa moartea sa. Chiar spunea des : “Clientul meu nu se grabeste” (adica Dumnezeu).

Fatada Nasterii (sau Fatada Nativitatii) fusese inceputa de catre Francisco de Paula del Villar in stil neogotic insa Gaudi a refacut totul si si-a pus amprenta unica. Pornind de la ideea „Nimic nu este arta daca nu vine din natura”, Gaudi a adus pe aceasta fatada cit si in interior multe elemente din natura. Pe aceasta fatada se gasesc ilustrate, de jos in sus, scenele principale ale nasterii lui Isus Hristos : jos,in centru, Nasterea Domnului, in stanga Adorarea Magilor, iar in dreapta Adorarea Pastorilor. Deasupra sunt redate Incoronarea Fecioarei Maria, o tema exclusiv catolica, si Buna Vastire, atunci cand Fecioara Maria afla de la Arhanghelul Gabriel ca Il va naste pe Mesia. Urmeaza reprezentarea Duhului Sfant printr-un stol de porumbei in Copacul Vietii din Gradina Raiului.

Gaudi si-a dorit ca toate aceste scene pentru a iesi in evident, dorinta neindeplinita inca pina astazi. Alta scena ii prezinta in stinga pe Maria calare pe un magar si pe Iosif mai intai in drumul catre Betleem, apoi în timpul fugii în Egipt, iar in dreapta pe Irod si soldatii sai in timpul persecutiilor, atunci cand au ucis toti pruncii. In centru este prezentata scena grajdului si aici ii intalnim sip e Cei Trei Magi de la Rasarit ce ii ofera micutului Isus aur, smirna si tamaie. Nefiind preset de timp si-a permis sa schimbe des proiectul si sa faca modificari considerabile in timpul desfasurarii lucrarilor. Din acest motiv nu au ramas indicatii clare ale arhitectului pentru cei care aveau sa ii continuie lucrarea. Exista totusi si astazi multe schite in atelierul arfitectului din cadrul Scolii de Arhitectura din Barcelona.

Dupa moartea lui Gaudi 6 arhitecti au incercat sa duca la bun sfarsit aceasta capodopera arhitecturala. Primul a fost Domenech Sugranyes care a condus lucrarile pina la izbucnirea Razboiului Civil din Spania, in 1936. In timpul Razboiului Civil catedrala nu a avut de suferit insa majoritatea schitelor si proiectelor lasate de Gaudi au fost arse. Din 1940, anul in care s-au reluat lucrarile, au continuat arhitectii Francesc Quintana, Isidre Puig Boada si Luis Bonet Gari dat si sculptorii J. Busquets si Josep Maria Subirachs.

Lucrarile pentru construirea fatadei de vest – Fatada Patimilor - au inceput abia in anul 1952, iar in anul 1978 i s-au adaugat sculpturile (incepute din anul 1952). Gaudi deja facuse cateva planuri ale acestei parti a catedralei in care inclusese scene din ultima parte a vietii lui Isus Hristos. Sculptorul Josep Maria Subirachs, angajat pentru a termina aceasta parte a catedralei, a facut din Fatada Patimilor o alta poveste, total opusa ca si stil fata de Fatada Nasterii. In fata intrarii se gasesc sase trunchiuri de copaci, trei in stanga si trei in dreapta intrarii principale in catedrala. De jos in sus, urmarind o dunga in forma literei „S”), putem afla povestea ultimelor zile din viata Mantuitorului descrisa prin sculpturi cu linii simple si cu goluri mari intre ele. Chiar daca Gaudi si-a dorit ca aceasta fatada sa infricoseze privitorii, Subirachs a reusit sa atraga poate tot atatea lume in fata operei sale pe cat atrage Fatada Nasterii prin figurile aduse aproape de limita caricaturii. Incepind de jos, din stinga, putem gasi reprezentate Cina cea de Taina sau Sarutul lui Iuda, mai sus Calvarul (Drumul Golgotei) si in fine, scenele de sus prezinta Punerea in Mormant si celelalte.

Linga scena Sarulului lui Iuda puteti vedea un patrat magic, un patrat in care cifrele adunate le orizontala, diagonala sau verticala au un singur rezultat : 33, varsta lui Isus la rastignire.

Jordi Bonet, cel care se ocupa in prezent de Fatada Gloriei, spunea intr-un interviu : „ Fatada Patimilor se opreste insa la rastignirea si ingroparea lui Isus, Invierea nu este reprezentata. Trebuie sa intri in Biserica sa crezi in Ea, la asta s-a gandit Gaudi..”. Totusi daca va uitati atenti pe pasarela ce leaga cele doua turnuri frontale ale Fatadei Patimilor o sa vedeti o statuie (nereusita dupa parerea mea) ce simbolizeaza Inaltarea lui Isus.

Despre Fatada Gloriei vom vorbi peste ani, atunci cand schelele vor fi demontate si cladirile din apropiere demolate. Atunci vom putea vedea Catedrala ca un tot. Deocamdata cele trei fatade par cladiri separate ce formeaza un alt „mar al Discordiei” in Barcelona.

Cele trei porti ale fatadei, din stanga la dreapta, reprezinta Speranta, Milostenia si Credinta. Deocamdata se poate intra prin poarta Fatadei Patimilor, acolo unde exista, pe usa, mai multe litere metalice dintre care ies in evidenta cateva care alcatuiesc intrebarea pusa de Pilat din Pont : „Care este adevarul?” Baza fiecarei fatade contine sculpturi ce infatiseaza broaste testoase care inseamna stabilitatea Cosmosului.

Despre interior nu vreau sa povestesc nimic. Poate ca mie mi s-a parut asa cum mi s-a parut si datorita faptului ca nu citisem nimic inainte si am intrat ca intr-o enigma. Totusi vreau sa va aduc aminte ca Antonio Gaudi este inmormantat aici si daca decideti sa intrati in Sagrada Familia nu uitati sa il salutati si din partea mea.

Gaudi a spus cand a inceput lucrariile pentru Sagrada Familia : "Aceasta catedrala, odata terminata, va reprezenta multumirea mea fata de Sfanta Familie care m-a ajutat sa realizez tot ceea ce mi-am propus". Deocamdata lucrarile continua, iar finalizarea este estimata pentru anul 2026, atunci cand se va sarbatori centenarul mortii lui Gaudi. Fundatia care se ocupa de constructia Catedralei a facut publica si o înregistrare 3D in care se poate vedea cum vor decurge lucrările si cum va arata Sagrada Familia in anul 2026, filmulet pe care il puteti urmari aici sau aici.

Dar nu trebuie sa astepte nimeni anul 2026 pentru a vizita Barcelona. Gaudi este pretutindeni chiar astazi !

---

VIZUALIZĂRI: 5754 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI