Moscheea Esmahan Sultan, Mangalia

TIPĂREȘTE

Foustel de Coulanges spunea in secolul trecut ca "este periculos a confunda patriotismul, care e o virtute, cu istoria, care e o stiinta". Dupa ce am cugetat serios la cele citite atunci, noapte lunga de iarna ca anotimp dar nu si noapte a mintii, am inteles inca o data ca istoria o luam asa cum ne e lasata, de fapte sau istorici, este o diferenta, dar ca putem sa facem din ea o virtute in limitele rationalului.

Mi-am amintit de aceste cuvinte ale lui Coulanges in vara aceasta cand eram pe strada cu moscheea Esmahan Sultan din Mangalia pe care doream sa o revad doar pentru fotografii, altfel o stiam de cand era amarata orasului, intre balarii si probabil harazita unei demolari daca... Nu putem deschide portile acestui lacas daca nu stim ceva din istoria ei, a locului pe care se afla si a ctitorului moscheei.

Dobrogea, este un amestec de etnii, cum am auzit intr-o prelegere, "un conglomerat de populatii asezate unele peste altele si unele printre altele", din care doua sunt legate spiritual de moschei: turcii si tatarii. Ambele au patruns cam in acelasi timp pe pamanturile noastre. Turcii in 1263-1264 cand un grup de turci selgiucizi, pastoriti de legendarul sfant dervis Sari Saltuk Baba s-a asezat in zona de acum a Babadagului pe un pamant primit danie de la bizantini, urmati de turcii otomani de rit sunnit, adusi odata cu expansiunea Imperiului Otoman si care au ramas aici pana in 1878, multi urmasi ai celor de atunci traind inca alaturi de noi. Cam tot prin anii aceia tatarii invadau Europa, deci si tinuturile romanesti de astazi. Din cate am citit, istoricii au pareri diverse asupra apartenentei triburilor de tatari ce au ocupat Dobrogea de azi, daca au fost doar ai ramurii numita Hoarda de aur sau si a celei ramase asiatice. Oricum, "barbarii" proveneau dintr-o cultura destul de avansata, mult prea putin facuta cunoscuta astazi Europei, dar pentru care stilul de viata al populatiei de rand era nomadismul la vremea aceea. Fortati oarecum de puternicul Imperiu Otoman, tatarii vor ramane in zona Dunarii, devenind sedentari, ca si astazi. Ca si religie, turcii deja practicau cultul musulman, tatarii erau impartiti dar cei stabiliti in Dobrogea au abandonat vechile credinte si au aderat la islam, totusi se practica inca, restrans, aproape pierdut, samanismul. Un motiv al acestei treceri a tatarilor spre turci a fost si vesnica prigoana la care au fost supusi de rusi de-a lungul istoriei, pana dupa al doilea razboi mondial; se spune ca pamanturile lor crimeene sunt prea atragatoare pentru a le fi lasate.

Fiind stapanii Dobrogei, turcii au ridicat multe salasuri de cult, moschei si geamii, scoli islamice, biblioteci, bai publice, cimitire. Cea mai veche moschee de pe teritoriul Dobrogei noastre este cea de la Mangalia de pe strada Oituz nr. 1, langa Sanatoriul Balnear, aproape de faleza.

Moscheea Esmahan Sultan.

Sunt date contradictorii pe care le-am intalnit acolo la lacas dar si pe pagina Muftiatului, semn ca totul curge in voia sortii si ca uneori istoria nu este stiinta iar patriotismul virtute. In primul rand anul constructiei nu este 1525, atunci nu Esma dar nici tatal ei, viitorul sultan Selim al II-lea nu se nascu-se, anul real demonstrat documentar este 1575, ea a fiind inceputa inainte de acest an cand inca sultanul era in viata (1574 a murit Selim al II-lea zis Betivul sau Carafa). Selim al II-lea, sultanul de la care a inceput declinul imperiului, a fost fiul lui Soliman Magnificul Legiuitorul si al celebrei Hurem, sultana fosta sclava, ucraineanca, celebra pentru ascensiunea, cultura dar si crimele facute. Esma sau Ismihan a fost una din fiicele sultanului Selim cu Nurbanu, sotia sa de origine venetiana; Esma, nascuta in 1544, a fost casatorita la 16 ani cu vizirul ce a condus imperiul in timpul lui Selim al II-lea, Mehmet Sokkolu Pasa care avea 56 de ani si, din dragoste pentru tatal ei a donat averi pentru a fi ridicat aici lacasul de cult, zona Mangaliei fiind deja renumita pentru frumusetile ei dar si pentru faptul ca era complet ocupata de musulmani. Este construita in stil maur din piatra luata din ruinele anticei Callatis, zidurile au o grosime de 85 de centimetri iar legatura dintre blocurile de piatra nu este facuta decat cu scoabe de otel, turnate pe loc de mesterii turci care au ridicat-o. Fantana rituala din curte este ridicata din materiale aduse de la un vechi mormant roman din zona. Dupa instalarea comunismului a fost abandonata, in 1959 chiar fantana a fost astupata cu moloz de detinutii ce lucrau in zonele apropiate. Dupa 1989 a fost treptat refacuta, fiind iarasi folosita la spalarile rituale; minaretul chiar a fost demolat pentru ca era periculos de inclinat, numerotat fiecare bloc si apoi repus la locul initial cu scoabe dar si cu plumb topit. S-a adaugat terasa de la intrare, spatioasa si s-a schimbat acoperisul iar in 2008 a redevenit functionala asa cum o vedem astazi.

Ajunsa la poarta, de fapt strada pe care se afla moscheea este locul nostru de parcare obisnuit, avem o prima surpriza caci, desi sambata, nu se putea vizita. Noroc ca unii turisti sunt totusi insistenti, sotul descopera zavorul si intram in curte sperand ca cineva ne intreaba de ziua buna. Ioc deloc, regret ca pregatisem banii pt intrare si fotografiat, ne schimbasem si sandalele cu niste papuci care sa nu ceara alt purtator, deoarece au fost unii nevoiti sa practice masajul talpilor pe asfalt pana la masina sau hotel. Plus ca nu am fost deloc impresionata de acea curte mare, plina de iarba uscata, navete de plastic, un aspect de neangrijit, chiar nici grupurile sanitare pe care unul din noi l-a vizitat nu stralucea. Cum se intra in curte, pe dreapta, este un chiosc cu diverse de vanzare de unde luam, daca era deschis, o cana cu un dervis rotitor, asa am ramas cu banii in portofel. Tot acolo este afisata povestea ochiului Fatmei, de vanzare fiind si talismane cu acesta, am ramas iarasi fara protectiea ei.

Cimitirul vechi, se spune de peste 300 de ani, exista pareri ca aici sunt si morminte de 900 de ani, fapt credibil avand in vedere ca de acestea sunt interesate autoritatile turce, platind chiar singurul specialist din partea aceasta a Europei, un polonez, ca impreuna cu specialistii turci sa dezlege tainele inscriptiilor vechi arabe in amestec cu turca si aramaica. Veti vedea acolo morminte ale caror stele funerare sunt numerotate dar importanta este semnificatia pietrelor. Cele micute in general sunt pe mormintele copiilor sau femeilor, cele deja celebre, cu turban, sunt ale barbatilor. Circula tot felul de povesti despre mormintele cu turban dar trebuie stiut ca acesta se punea in varful pietrei de mormant a celor mai importanti oameni, turbanul avea forme si dimensiuni diferite a caror semnificatie nu o stiu iar pentru cei decapitati din ordinul sultanului, turbanul se pune in partea de jos, la baza stelei funerare, in spate. Mormintele care au doua pietre funerare, la cap si picioare, apartin secolului XIX.

Pietrele funerare au inscris numele, anul mortii, eventual ocupatia decedatului si asa ca la noi, versuri, citate, povesti dar pentru mine astea sunt taine pe care nici nu vreau sa le aflu. Cimitirul, desi langa fantana refacuta, este la fel de neangrijit si neplacut vederii.

Am trecut prin veranda, am incercat usa, am inconjurat cladirea, am stat pe o banca, m-am apropiat de casa lui hogea doar, doar se va milostivi de mine, nimic. Ne hotaram sa fotografiem prin geam ce se vede, desi cam cu teama, nu si minaretul pe interior caci scara este in inauntru.

Musalla, adica sala de rugaciune se vede bine prin geam, are pe jos un covor rosu cu putine desene, peretii sunt in alb, fara prea multe texte din Coran, au cate 2 randuri de ferestre ce lumineaza placut. Pe peretele din fata intrarii, qiblah sau quiblah, este Mihrab, nisa care indica orientarea spre Kaaba la Meca, ce simbolizeaza unitatea tuturor musulmanilor din lume si spre care trebuie sa stea cu fata credinciosii cand se roaga, in conformitate cu Sharia, adica Legea lui Dumnezeu si tot aici sta si imamul la unele rugaciuni. De obicei este bogat ornamentat cu texte din Coran, aici nu. In dreapta se afla Minbarul, este un fel de amvon pt predica, format dintr-o scara, un balconas si o perdea verde, asemeni copertilor Coranului, verdele fiind se pare culoarea preferata a Profetului si simbolizand vegetatie, viata, puritate. In minaret, nume de la arabul manarat, adica loc de iluminat spiritul si unde se urca muezinul sa cheme credinciosii la rugaciune, n-am putut urca de data asta. Este frumos daca nimeriti in oras in una din cele cinci nopti sfinte - Nopti Luminate sau Kandili, de-a lungul unui an, cand se sarbatoresc diverse etape din viata Profetului si cand minaretul este luminat aparte, obicei introdus in practica de Selim al II-lea, prin aprinderea lumanarilor parfumate.

Despre importanta moscheii in vremurile trecute pot aminti doar ca aici erau trimisi musulmanii saraci din zona, ce nu puteau face pelerinajul la Meca; este scris : " mergi la Kaaba de la Mankalia".

Se pot vizita moscheile si geamiile doar de crestini si evrei, deci de monoteisti; din motive usor de inteles si contra platii, pot intra si alte culte in moscheile din Turcia, conditia este tinuta decenta si capul acoperit. Totusi, am vazut un documentar candva, la Kaaba din Meca, loc sfant, nu au voie reprezentantii altor culte.

Am plecat de la moschee, adica din "locul de rugaciune" al musulmanilor, cu gandul la acel "zakat" de aproximativ un milion de euro de la un om de afaceri bucurestean pentru refacerea lacasului de cult si cred ca intr-adevar aceste danii facute de musulmanii bogati de-a lungul istoriei lor chiar au ajutat, asa cum se spune, la expansiunea turcilor otomani.

Aflata pe lista monumentelor istorice ale judetului Constanta ca Geamia Esmahan Sultan, este un loc de rugaciune pentru musulmani iar pentru noi, crestinii, este un moment de cugetare si de trimetere in trecut intre filele istoriei pentru a afla de ce Tarile Romane au fost totusi avantajate in aceasta ocupatie otomana, fata de celelalte neamuri, cum de si-au pastrat credinta si lacasurile de cult, cum a inflorit scoala romanesca in timpul acelor domnitori intelepti, aplecati totusi Inaltei Porti. Poate cand voi ajunge sa urc in minaret si voi privi de acolo zarile, voi fi luminata.

---

VIZUALIZĂRI: 3247 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI