Mini intalnire AFA... cu peripetii!

TIPĂREȘTE

Vad pe fb cum se plangea Traian Leuca ca ploiestenii sunt imprastiati si nu reusesc sa se adune si ca ne invidiaza pe noi bucurestenii si pe intalnirile noastre. Pun un comentariu… ”daca faceti vinerea asta ceva (aveam o zi libera) ma bag si eu”…

Vad apoi si o invitatie de la Mihaela Voicu la Bordenii Mici. Ii pun comentariu ca mi-ar placea sa vin, dar pot doar vineri. Ma apuc sa verific cine mai poate merge, sa facem o gasca de bucuresteni. Din pacate, fiind vineri, majoritatea era la munca, cativa in concediu, astfel ca am ajuns sa confirmam doar eu si mama Michi. Bun si asa… mai ales ca o aveam pe mama Michi doar pentru mine ! Mi s-a transmis “sa ne reprezinti cu cinste acolo” !

Fac rezervari online la Softrans, la trenul de 09.28, prinzand exact ultimele doua locuri!!! Plec cu o ora si jumatate mai devreme, nerabdatoare, dar cum cainii cu covrigi in coada au ademenit sute de mii de romani si masinile lor in Bucuresti, stau pe Uverturii, in autobuzul 178,50 minute pret de doua statii.

Incep sa fierb… sa trepidez… sun la Traian.Leuca… sun la MihaelaVoicu… sa-mi dea cineva nr de telefon al mamei Michi, sa pot sa o anunt. Am prins-o si i-am spus ca nu reusesc sa ajung la timp, si ca mai este un tren la ora 10.00, cu gand sa o trimit sa ia bilete de la casa, sa castigam timp. Nici nu apuc sa scot pe gura chestia asta si mama Michi zice “ma duc sa iau bilete, sa castigam timp”  (abia acasa, seara tarziu, mi-am adus aminte ca nu i-am returnat banii pe bilet )!

Cobor din autobuz… sprintez cat ma lasa genunchii… sa vad unde trage trenul si unde este mama Michi. Ne reunim si ne urcam in tren, cautand ceva locuri, pentru ca biletele erau fara loc. Ne asezam, ne ridica, ne cautam alta cuseta ! Ne asezam din nou, sperand sa nu mai vina nimeni si pornim la drum. Cum mama Michi este o interlocutoare extraordinara… nici nu am simtit cand a trecut timpul.

De la gara ne-a “cules” Traian.Leuca impreuna cu sotia, si am plecat catre Bordenii Mici si Mihaela Voicu. Acolo satul asta ne-a dat un pic de furca, pentru ca numerele caselor nu urmeaza un sir logic, sarind de la pare la impare, de la crescatoare la descrescatoare… pana la urma am nimerit.

MihaelaVoicu a insistat sa calcam in picioare “covorul rosu de Bordeni”, si sa stam la pozele pentru arhiva personala. Am urcat treptele catre veranda-prispa, unde era deja sosita Violeta Balasa si unde ne-am asezat la masa dupa prezentarea casei.

Exteriorul si interiorul e de muzeu, mirosul fiind incarcat de istoria fiecarui obiect. Tocaria geamurilor si usilor, este cea de la casuta originala, care nu mai exista, paianta batraneasca fiind inlocuita cu o structura usoara de lemn cu izolatie de polistiren si vata minerala.

In camera “buna” de la drum, obiecte stravechi cu adevarat: o lada de zestre, un peretar, o lada de campanie, piese de razboi de tesut, stergare, servete, camasi populare barbatesti, ulcele, strachini, fusuri si suveici… si un singur obiect din epoca moderna – caloriferul !

Papuselele, vesele si aratoase, asezate de-a lungul peretarului, m-au facut sa ma indragostesc de ele si sa mi le doresc si eu acasa. Vazand toate astea, mi-a parut rau ca nu mi-am adus costumul popular, sa fac o sedinta foto ad-hoc.

La masa, am preluat rolul de gazda (mi se potriveste muuult mai bine decat cel de musafir), obligand-o pe gazda efectiva, dupa ce mi-a aratat unde sunt toate, sa stea la masa, sa-si savureze cafeaua, impreuna cu restul de AFA-isti. Am taiat si prajiturile, si am pus totul de la inceput pe masa, mie imi place sa vad masa plina si sa le avem pe toate la indemana. Am ciocnit cu bere, si am savurat din toate cate putin.

Am povestit o gramada si ca si siesta am preferat o plimbare prin “domeniul” de 2000 mp. Raspanditi peste tot, pomii fructiferi erau asa de incarcati de roade, ca erau proptiti cu araci sa nu cedeze sub bogatia lor. Am avut surpriza ca in parul cu fructe uriase, sa gasim si crengute inflorite. Colturi umbroase si inverzite te imbiau la odihna si liniste. In spate de tot, cimitirul animalutelor dragi.

Nici nu stiu cand a trecut timpul si a trebuit, cu parere de rau, sa ne imbarcam in masini catre Ploiesti. In drum, mama Michi a ramas la gara, dorind sa ajunga acasa pe lumina. Am lasat-o sa plece, desi era prea devreme pentru trenul rezervat, cu promisiunea ca ma suna si pe mine, sa-mi spuna ca a ajuns cu bine acasa.

Eu cu Violeta Balasa am mers direct la restaurantul Da Vinci, unde ne astepta, @mihai18, dl Nicolae Sorii, care a preluat rolul de gazda, asteptandu-ne la intrare si conducandu-ne galant la masa. In curand ni s-au alaturat si Traian Leuca, Cecilia Leuca si Mihaela Voicu, iar mai apoi @doinac_24. Desi nu a confirmat, m-am bucurat cand a ajuns Dana Necula impreuna cu surpriza serii: @mecut. Ultimul ploiesteano-bucurestean ajuns a fost @ghisor. Cu asta am intrunit un numar (modest) de 10 afa-isti (data viitoare sigur o sa fie mai bine ).

Distractia a fost asigurata de bucuria revederii cu unii si de prima vedere cu altii, de mancarea buna, de povestirile care traversau masa de la un capat la altul si de scaunele care se inchideau sub noi daca nu eram atenti. Am descoperit din nou, ca si la Alba, ca nu conteaza ca e prima oara cand ma vad cu alti AFA-isti, conexiunea se intampla instantaneu, si in 5 min, parca ne cunoasteam de-o viata. Asa se intampla cu oameni care iubesc aceleasi lucruri!

Rasetele erau la ele acasa… voia noastra buna atingandu-i si pe ceilalti consumatori din apropiere.

Rasetele s-au dublat cand le-am povestit ca am primit telefonul mamei Michi, care mi-a spus ca este deja acasa in papuci, mult mai devreme decat ma asteptam, si care s-a urcat senina in primul tren catre Bucuresti, si a cazut la intelegere cu conductorul asupra pretului platit ! Ne-am distrat maxim cand ne-am inchipuit ca niciun conductor nu-i poate sta in cale … si ca atat i-ar fi trebuit sa nu mearga la Bucuresti, acolo unde avea nevoie sa ajunga!!!

In jur de 8 si ceva seara, am plecat catre gara, condusa de familia Leuca, imediat dupa ce am lasat-o in apropierea casei si pe Mihaela Voicu.

La gara, CFR imi mai pregatise o surpriza, trenul IR 1646 de ora 21.00 avea intarziere peste 15 min, ajungand in acelasi timp si pe aceeasi linie cu trenul R 3012 de ora 21.13, asa ca am dat doar 7,20 lei si am plecat cu regio… inaintea lui interregio… chiar daca primul facea (sau se presupune ca face) doar 42 de minute, fara statii intermediare, iar al meu a facea 1 ora si 3 min, avand 7 opriri.

Cu o carte buna, la etajul trenului albastru, cu noaptea care imi acoperea geamul si cu cate o luminita care se mai itea din cand in cand, cu vorba frantuzeasca soptita melodios de doua fete de langa mine, timpul a zburat rapid si am ajuns in gara mai repede de o ora. Autobuzul a venit imediat ce am ajuns in statie, si 30 min mai tarziu… eram si eu in papucii mei !

O zi plina, inceputa la 7 dimineata, terminata la 11 noaptea, plina de frumusete, de bucurie si de oameni frumosi, o zi care m-a lasat cu liniste in suflet, cu un mare zambet pe fata si multe amintiri.

---

VIZUALIZĂRI: 685 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI