Euforie la Eforie sau cronica unei miniîntâlniri AFA

TIPĂREȘTE

Pitici pe creier

V-am mai spus dar mă repet (ce dacă, doar nu sunt prima și nici ultima cu idei puține dar fixe :) ): pentru mine, marea înseamnă soare, plajă, bălăceli, lume veselă dând pe gât berici la o terasă, muzici, plimbări seara pe faleză și grătare de pește. Într-un cuvânt: vacanță.

Evident, e o prostie, localitățile de pe țărmul mării, oricum s-ar numi ea (marea), au o viață a lor care nu ține cont de anotimpuri și oamenii ăia de trăiesc acolo merg la muncă ori la școală, la biserică și la cumpărături tot anul. Numai că eu nu mă pot abține – am zis mare, e clar, e vară, e vacanță...

Din cauza piticilor pe care-i am pe creier mă feresc să merg la mare în extrasezon precum dracul de tămâie. Imaginea unei stațiuni goale, a restaurantelor și pensiunilor încă nedeschise mă deprimă, mi se pare că vara nu va mai veni niciodată. :(

Și totuși...

Excepția

Prin februarie, dacă nu mă înșel, draga noastră Maria55 a postat pe Grup AFA de pe Facebook o invitație la Pesiunea Pongal de minivacanța de 1 Mai - mai precis începând de sâmbătă, 29 aprilie, până luni, 1 Mai, deci 2 nopți de cazare cu demipensiune la un preț imbatabil: 340 lei pentru două persoane.

Ideea era aceea de a forma un grup compact care să asedieze și să cucerească reduta (pensiunea), ocupând-o integral, fără a permite intruziunea unor „străiniˮ. D

Și am reușit!

Rând pe rând și-au anunțat participarea următorii (ordinea e, vă asigur, absolut aleatorie și sper că n-am omis pe nimeni): Mishu, Krisstinna, nicole33, Zoazore, Dan&Ema, crismis, clau70, adrian bogdan, diana2015, Denisa13, Teona, Pufoshenia, cu toții veniți cu aparținătorii (cu excepția lui Zozo – v-a explicat ea de ce în reviewul de cazare) și unii - mai tinerei - și cu moștenitorii.

Gașcă de gașcă, ce mai!

La început am ezitat să mă înscriu pe listă, atât din motive de „piticiˮ, cât și pentru că aveam programată o reamenajare masivă a locuinței care știam când avea să înceapă, dar nu și când urma să se sfârșească. Am sperat că până în Paști.

Și am reușit!

Sosirea și pensiunea. Surprizele

Așadar și prin urmare, sâmbătă pe la 8 fără un sfert am înhămat bidiviii la Loganul nostru cel bătrân dar fidel și i-am dat bice.

După circa aproximativ două ore și trei sferturi am descins la Pongal, unde – ca să vezi surpriză! – viitorii complici întru trăsnăi AFA-iste erau deja prezenți în păr! Unii furaseră startul și sosiseră cu o zi înainte, alții plecaseră de prin meleagurile natale pe la 5-6 dimineața. Măi fraților, ce-i cu voi, n-aveți somn?!! :)

În fine, după ce am parcat mașina și ne-am pupăcit zdravăn cu gașca, am vizionat camera de la etajul 2 cu vedere spre stradă, repartizată prin grija Krisstinnei și amabilitatea lui Claudiu (săru’ mâna, dragilor :*) și am coborât pentru o primă porție de hăhăială, după care am purces în grup la o plimbare prin Eforie Sud în direcția falezei.

Pustiu, pustiu, ici-colo câte o pensiune cu mașini în față, o terasă la care câțiva localnici trăgeau din greu la prima (sau a doua?) halbă de bere pe ziua aceea, o covrigărie și un magazin de unde am achiziționat și noi două tricouri, că doar nu era să plecăm din Eforie cu mâna goală...

Marea Neagră era tot acolo unde îmi aminteam, în absența hoardelor de turiști faleza era curată lună, aerul mirosea a sare și alge – ce mai, tacâm complet.

Și dacă tot am pomenit de tacâm, aflați că după ce ne-am ozonat și ionizat cum se cuvine, am revenit la Pongal pentru o ciorbă nemaipomenit de gustoasă și un fel doi așijderea :P, apoi ne-am retras în vastele apartamente pentru un binevenit somnic de după-amiază.

Înainte de a vă povesti despre surpriza pe care am avut-o la deșteptare, e musai să vă zic 2-3 vorbe despre pensiune. N-o s-o descriu, că ăsta nu-i un review de cazare și oricum au făcut-o deja alții, dar trebuie să menționez că am simțit din plin grija cu care proprietarii și angajații ne-au pregătit minisejurul. Totul, de la aerotermele din camere până la servirea impecabilă la mese, a fost de mare excepție. Nu pot să trec cu vederea mâncarea excelentă, cu borș, murături și gemuri făcute în casă (aoleu, era să uit, și tescovina!) și porțiile mai mult decât generoase cu care am fost răsfățați. Presupun că oamenii ăia sunt gospodari de felul lor și că au ceva experiență în industria ospitalității, dar am așa, o vagă bănuială, că și Maria noastră a „stat pe capul lorˮ ca să iasă totul ca la carte. ;)

Mulțumim, Mărie dragă. :* Să-ți dea Dumnezeu sănătate!

Vă ziceam ceva de o surpriză. Care s-a materializat printr-o bătaie în ușa camerei noastre pe la 5 după-amiaza, când ne făcuserăm somnul și ne pregăteam pentru o nouă rundă de taclale cu prietenii. Era colegul xpac, alias Octavian Frînculescu, venit la Medgidia la soacră și care ce se gândise, drăguțul de el? Hai să revin la Pongal (trecuse și dis de dimineață pe acolo, înainte să ajungem noi) ca să-i salut pe Adrian și Carmen! Dragă Octavian, nici nu-ți imaginezi ce plăcere mi-a făcut conversația cu tine despre Grecia (cum altfel?!!) și cât m-am înverzit de invidie aflând ce planuri de călătorie, tot prin bătrâna Eladă, ai pentru vara asta. Hei, glumesc. Tot binele din lume vă urez ție și soției!

După acest intermezzo super, a urmat porția de socializare la câte o bere sau o cafea pe terasa pensiunii, unde fumăcioșii înrăiți, așa ca mine, s-au putut defășura în voie, și cina consistentă, asezonată cu sosirea unui alt guest star, în persoana lui pepsi70.ro, mai „pe româneșteˮ spus Ovidiu Oprea, colegul nostru constănțean, un fin cunoscător al Dobrogei și autorul celor mai faine poze de pe AFA.

Ziua 2. Cum ne-am bronzat noi în Bulgaria

Planurile pentru duminică, singura zi „plinăˮ a minisejurului nostru, prevedeau o excursie în Bulgaria, cu scopul bine definit de a lua masa de prânz la vecini. Și dacă tot urma să ne punem burțile la cale pe meleaguri străine, nu era păcat să n-aruncăm și noi un ochi pe acolo, că doară se cheamă că suntem niște inși pasionați de călătorii, nu-i așa?

Pentru atingerea acestui obiectiv, eu am propus (și gașca a acceptat în majoritate, asta pentru că unii au preferat Balcicul) să mergem pe mâna lui crismis, care cercetase cu mare aplicație zona – așa cum procedează de altfel oriunde o poartă pașii și câteodată roțile mașinii din dotare – și „produseseˮ mai multe reviewuri excepționale despre partea aceasta de nord a litoralului bulgăresc. Și bine am făcut, frumoasa doamnă ne-a alcătuit un traseu superinteresant și ne-a fost ghid superdocumentat, purtându-ne prin locuri de o mare frumusețe. Mii de mulțumiri, Cristina! :*

În cele ce urmează nu voi descrie în amănunt periplul nostru, nu de alta, dar a făcut-o crismis vezi impresii iar eu, contrar tuturor obiceiurilor mele, nu am studiat nimic înainte, vă jur, și mai mult decât atât, m-am lăsat plimbată cu mașina de soțul doamnei. Așa că datorez de două ori mulțumiri familiei Mistodie!

Mă voi limita așadar să enumăr opririle și voi lăsa fotografiile să spună mai multe:

1. Shabla - cel mai vechi (1857) și cel mai înalt (32 m) far din Bulgaria. În jurul său s-a amenajat cu fonduri europene un mic scuar cu bănci și s-au „plantatˮ câteva sculpturi moderniste, ocazie cu care înțeleg că au descoperit și niște vestigii.

2. Kyulenovo - un loc pitoresc pe țărmul mării, mărginit de stânci care formează o grotă spectaculoasă; terasa betonată și aranjată în trepte oferă panorame încântătoare și alături există un hotel al cărui restaurant stă „agățatˮ, gata-gata să se „prăvaleˮ în apă.

3. Bolata - alt golf, de data aceasta unul cu plajă de nisip fin, adus, din câte se pare, de un pârâiaș care se varsă taman aici în mare. Apa era rece, nici vorbă de baie (nu că mi-aș fi adus costumul); vezi, de-aia nu-mi place mie să merg la mare în extrasezon, că mă oftic! :(( Consortul a îndrăznit totuși să se descalțe și să-și scalde nițel tălpile...

4. Cap Kaliakra - un promontoriu 2 în 1: sit arheologic cu o istorie ce debutează în secolul al IV-lea î. Hr., odată cu tracii, trecând prin greci și mai apoi bulgari, și totodată loc panoramic de unde, de sus de tot, poți admira marea, care aici capătă niște nuanțe de turcoaz de zici că te afli pe cine știe ce insulă grecească. În drum sunt tarabe cu suvenire și 2 terase, special gândite pentru câte o scurtă oprire de hidratare. Zis și făcut!

5. Kavarna - un orășel la a cărui periferie au răsărit câteva pensiuni și hoteluri, iar pe țărm niște restaurante cu terase.

Aici, mai precis la Balgarka Ethno Restaurant, urma să luăm prânzul. Am ajuns pe la 3:30 și am găsit localul full și chelneri care nu făceau față abundenței de turiști - în majoritate români. Fiind un grup numeros (17 persoane), a fost nevoie să ne fie aduse mai multe mese și scaune. După care ne-am pus pe așteptat. Între timp s-a petrecut o scenă memorabilă, pe care însă discreția mea înnăscută mă împiedică să v-o dezvălui. Prietenii știu de ce... ;)

Și cum vă ziceam, am tot așteptat să fim băgați în seamă, să comandăm și noi ceva de băut, că eram morți de sete, și să studiem meniurile. După vreo 20-30 de minute, timp în care am fost ignorați, gașca s-a spart, cei mai mulți enervându-se și părăsind localul, cu gândul de a servi masa la Wild Duck, în Ezerets, ceea ce s-a și întâmplat.

Eu însă eram chitită pe midii și m-am încăpățânat să rămân pe loc, așa că în final unicii consumatori de la acest „ethnoˮ (denumire ce vrea să sugereze, presupun, ideea de specific local) am fost noi plus crismis și soțul. Am reușit să atragem atenția unei chelnerițe și în 20 de minute după ce ne-a luat comanda, am și fost serviți: eu cu midii fierte înăbușit în sos de ceapă, usturoi și roșii, soțul cu o porție de stavrizi. La început am luat o salată de iaurt pentru ambii (un fel de tzatziki). Adrian, nefiind șofer, s-a „omenitˮ cu două rakia, în timp ce eu, modestă din fire, așa cum mă știți ;) , m-am mulțumit cu o sticluță cu apă minerală.

Costul total a fost de 34 de leva. Iarăși mă repet, dar nu mă pot abține: în Bulgaria se mănâncă ieftin și bine! :P

Excursia a fost nemaipomenit de plăcută și pentru că vremea a ținut cu noi. E și după sufletul omului! :) După ce cu o zi înainte ne cam suflase vântul pe faleza din Eforie, acum am avut parte de un soare tocmai bun, nici prea-prea, nici foarte-foarte, atât cât să ne dăm cu toții mari cu primul strat de bronz pe anul ăsta! D

Așa că veseli am pornit la drum înapoi spre patria natală, de data aceasta pe șoseaua principală, și mintenaș am ajuns în vamă, trecută rapid, în vreo 10 minute. Nebunia avea să înceapă în „altă vamăˮ, recte Vama Veche, pe care am traversat-o în nu mai puțin de 35 de minute din cauza îmbulzelii de mașini parcate care cum apucase și a pietonilor care se deplasau pe șosea. :( N-are rost să mai comentez...

Bref, am revenit la Pongal pe la 8 seara, iar grupul care „împușcase rața sălbaticăˮ după încă vreo oră, căci prinseseră aglomerație și mai mare în Vama Veche.

După cina nemaipomenit de gustoasă, ne-am întreținut cu toții, care înăuntru, care pe terasă. Și am povestit și am râs! Doamne, ce am mai râs! Fraților, am râs cu lacrimi, am râs ținându-mă cu mâinile de burtă, am râs de mă dureau fălcile. =)) Nu, nu insistați, vă rog! Repet, n-o să vă dezvălui motivul principal al euforiei de care ne-am lăsat cuprinși! E secret... ;)

Aflați însă că am discutat și chestii serioase. Cum despre ce? Despre călătorii, of course, despre Turcia versus Grecia, despre UAI, despre Cipru, Dominicana, Spania și multe alte destinații. Și am povestit întâmplări hazlii de pretutindeni. Cu alte cuvinte, am onorat așa cum se cuvine statutul nostru de mândri useri AFA!!!

La revedere, tabără dragă

Așa suna un cântec din copilăria mea și zău că se potrivește, căci la Eforie m-am simțit ca o puștoaică scăpată preț de câteva zile de ochiul vigilent al mamei și chitită pe distracție!

Ziua a debutat cu un mic dejun ușor întârziat din cauză că în seara precedentă ne lungiserăm până pe la ora 1. Soțul a reușit să mă lase cu gura căscată (ceea ce, după zeci de ani de căsnicie, e o performanță) comandând la ora 9 a. m. ciorbă de burtă. =)) După care a declarat că „după prânz merge și un mic dejunˮ și a plusat cu o omletă. Între timp eu m-am alăturat pe terasă grupului de fumători și băutori de cafele pentru o nouă sesiune de sporovăială.

Îngreunați după atâta mâncare, am făcut, împreună cu Adrian, un ultim minitur al stațiunii, remarcând frumoasele spații verzi și azuriul mării, asemănător cu cel zărit cu o zi înainte în Bulgaria. Ei poftim, să mai zică cineva că Marea Neagră nu-i albastră! :)

Aveam de gând să servim prânzul la Pongal, și anume să cinstim așa cum se cuvine ziua de 1 Mai cu niște mici. N-a fost să fie. După micul dejun la care Adrian chiar supralicitase, nu mai încăpea nimic. În plus, colegii plecaseră și ei în mare parte către casele lor. Așa că ne-am luat și noi la revedere de la Maria, Zozo și nicole33, ultimii „mohicaniˮ rămași pe baricade, după care am purces spre București.

În loc de epilog: mai vreau!

La o lună și jumătate de la maxi-, super-întâlnirea de la Slănic Moldova, acum m-am bucurat de o mini-, dar la fel de super-întâlnire AFA, una de-a dreptul euforică, la Eforie Sud.

M-am simțit extraordinar de bine, am apreciat eforturile proprietarilor pensiunii și pe cele ale organizatoarei șefe Maria noastră, m-am vânturat împreună cu colegii prin țara vecină de la sud de Dunăre și mi-a plăcut (cu toate că nu am devenit fan Bulgaria, spre dezamăgirea unora dintre voi ;) ). Am avut un program activ și totodată relaxant, adică exact așa cum trebuie. Părerea mea!

Vă mulțumesc, dragii mei, pentru clipele minunate petrecute împreună, pentru prietenia voastră. La Eforie am stat de vorbă și ne-am cunoscut mai bine între noi, userii AFA, precum și cu „aparținătoriiˮ, tovarășii noștri de viață și de vâjâieli prin țară și prin străinătățuri care ne secondează și ne tolerează micile „nebuniiˮ. Vă mulțumim pentru înțelegere: călătoriile înseamnă pentru noi o mare pasiune iar AFA este o mare dragoste.

Când scriu aceste rânduri deja mă gândesc cu jind la o viitoare întâlnire. Mai avem atâta de povestit și de râs în marea familie AFA...

Până atunci, călătorii multe și frumoase vă doresc din inimă tuturor! :*

Webmaster, rog următoarea ilustrație muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=V6fPYNOeJxA

---

VIZUALIZĂRI: 1583 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI