O oază de occidentalism, într-o mare slavă

TIPĂREȘTE

Ați auzit de Bahcisarai (Бахчисарай, pe rusește, sau Bakhchysaray, cum scriu englezii)?

Eu recunosc faptul că, până să ajung la pregătirile pentru circuitul din Ucraina, făcut de mine în 2013 (și despre care am scris aici și aici), nu auzisem :(

Rușinos, nu? Să nu fi auzit eu de cel de-al treilea, în ordinea importanței și frumuseții, palat musulman din Europa, după Alhambra și Topkapî?

Ei bine, da, nu auzisem. Dar, pregătind circuitul, am dat și de informații cu privire la el, astfel că am decis că trebuie neapărat, odată ajunși în Crimeea, să trecem și pe aici.

Bahcisarai, fostă capitală a Hanatului Tătar, este o mică localitate din sudul peninsulei ce face acum parte din Rusia, situată la egală distanță (~ 50 km) de Sevastopol și Simferopol.

La vremea vizitei noastre, Crimeea era încă parte a Ucrainei, așa că nu am avut nevoie de viză să ajunem acolo. Doar vechile posturi de graniță, nefuncționale la acea vreme, mai aminteau faptul că ne aflam pe un teritoriu fost sovietic, unde republicile erau separate de granițe reale, ce puteau fi trecute, chiar ca cetățean sovietic, doar dacă dețineai un pașaport (care, evident, nu era valabil și pentru state din afara Uniunii).

Crimeea nu a făcut însă parte din Ucraina niciodată, până acum vreo 60 de ani. Loc al intersecției civilizațiilor greacă, slavă și turcă, a făcut parte din Hanatul Mongol în perioada secolelor al XIII-lea și al XIV-lea, după care aici s-a dezvoltat Hanatul Tătar, vasal Imperiului Otoman. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, acesta a fost cucerit și înglobat în Imperiul Rus, pe vremea Ecaterinei cea Mare. În 1921 devine Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea, pentru ca în 1954 să devină, cu același statut autonom, parte a Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, ca urmare a unei decizii luate de șeful de atunci al Uniunii Sovietice, Nikita Hrusciov, el însuși ucrainean.

Anul acesta, ca urmare a crizei din Ucraina, pe baza referendumului din 16 martie, Consiliul Suprem (parlamentul) Crimeei a decis mai întâi declararea independenței, apoi a cerut alipirea la Rusia, fapt pus în practică prin legea semnată de Putin la 21 martie 2014.

Nu insist asupra faptului că multe state și organisme internaționale au tratat aceste evenimente cu inconsecvență, nerecunoscând noul statut al Crimeei, în timp ce procedaseră exact invers, într-un caz identic, recunoscând independența Republicii Kosovo (măcar în acest caz, România a fost consecventă), pentru că problema depășește cadrul discuțiilor de pe acest sait și din punct de vedere turistic, interesează doar problema accesibilității zonei turistice respective.

Cum spuneam, anul trecut ne-am propus să vizităm cât mai mult din Crimeea, zonă cu o moștenire istorică deosebită și cu o tradiție turistică recunoscută. În acest context, am ajuns și la Bahcisarai.

Pentru găsirea cazării, am folosit, ca de obicei, saitul booking, com.

Inițial, am făcut rezervare la Maksimova Dacha, o pensiune de lângă Sevastopol, pe ideea că, venind de la Odesa, ne oprim la Bahcisarai, vizităm palatul și mergem apoi mai departe, spre Sevastopol, care era următorul nostru punct de oprire. Pensiunea avea referințe bune, facilități, preț convenabil, numai că, după rezervare, am primit un email prin care mi se solicita să plătesc 400 grivne, pentru confirmarea rezervării. E drept, citisem că, pentru confirmarea rezervării este necesar să plătesc un avans, echivalentul unei nopți de cazare, numai că eu am crezut că acest lucru se face, ca de obicei, automat, cu reținerea sumei respective de pe cardul cu care s-a făcut rezervarea. Ei bine, nu! Mi se cerea să plătesc prin Western Union! S-o creadă ei! Și-mi scriseseră și în rusă, de a trebuit să folosesc Google Translate, ca să înțeleg ce voiau. :))

Am anulat imediat rezervarea și am căutat altceva. Am găsit și încă mai avantajos, la pensiunea Meraba, aflată chiar în Bahcisarai. Aici, rezervarea s-a făcut normal și am primit confirmarea acesteia fără să mi se ceară vreun avans.

Așa că, în ziua cu pricina, am plecat dimineața din Odesa și am ajuns (cum planificaserăm) relativ repede la Bahcisarai, înainte de prânz, ceea ce ne-a făcut să mergem întâi să vizităm palatul (despre acesta, am să povestesc într-un review dedicat). Pe la orele 5, am terminat de vizitat și ne-am îndreptat spre pensiune. Aceasta este foarte aproape (pe jos, din centrul localității, de la palat, se ajunge în maxim 10 minute), dar se merge pe niște străduțe înguste și nu în stare prea bună, așa cum se poate vedea și în fotografiile atașate. Parcarea se face chiar în fața pensiunii, unde este loc pentru vreo patru mașini, dar în continuare e și un teren viran, acoperit cu iarbă, ce poate fi folosit și el drept parcare. Oricum, în curtea pensiunii nu se poate intra cu mașina, deoarece nivelul acesteia este mai sus cu mai mult de un metru față de nivelul drumului.

Am intrat pe poarta masivă, din lemn, am urcat cele câteva trepte și am ajuns într-o curte îngrijită, cu iarbă, flori și pomi. De o parte și de alta a intrării, se află niște ”căsuțe” din lemn (le puteți vedea în poze), folosite pentru a te odihni la umbră și a admira frumosul peisaj.

Aleea de câțiva metri ne poartă spre intrarea în holul pensiunii, unde se află și recepția. Acolo, ne întâmpină o domnișoară, care, cu zâmbetul pe buze, ne urează bun venit (în engleză), după care ne prezintă camera unde vom dormi o noapte (mai târziu, am regretat că nu rezervaserăm cel puțin două nopți, pentru că, puteți să mă credeți, ai ce face acolo chiar și o săptămână).

Între timp, apare și proprietarul, vorbind o engleză decentă, la fel de amabil și cu care ne-am mai întins la o discuție, cu privire la ce ar mai fi de văzut în zonă. Ne dă și niște hărți și pliante și mai aflăm de la el că e polonez, stabilit acolo de la începutul anilor '90. Cum pensiunea nu asigură decât micul dejun și, eventual, servicii de self-catering, ne-am interesat unde am putea să mâncăm de seară. Văzuserăm noi niște restaurante, majoritatea lăudându-se cu meniuri tradiționale și chiar reținusem un nume: Musafir. Da, exact așa, ba mai mult, scris cu caractere latine! Pentru că acest cuvânt a ajuns în limba română împrumutat din turcă...

L-am întrebat pe gazda noastră ce ne recomandă și prima recomandare a fost chiar Musafir. Așa că, am pornit spre Musafir, unde am ajuns repede, pentru că acesta se află tot în centru, iar centrul localității este foarte mic. Nici localitatea în sine nu este foarte mare. La Musafir am fost întâmpinați de fete drăguțe, îmbrăcate în costume tradiționale tătărești, cu șalvari și batic și, spre surprinderea mea, care vorbeau englezește. Am fost poftiți la o masă (”masă” e un fel de a spune), unde ne-am așezat turcește, după ce ne-am descălțat și ni s-a adus meniul, evident, în engleză.

Am găsit acolo (așa cum se poate vedea, pentru cei care știu rusa, într-o poză atașată) щащлык (șașlâk, adică frigărui din carne de oaie), плов (pilaf), сарма (sarmale), лагман (un sos cu carne de vită, legume și tăiței), более 10 бидов кофе (mai mult de 10 feluri de cafea), восточиые сладостн (dulciuri orientale) și multe altele, pe care nu le-am reținut. Pe ăstea le-am ”cules” din poza cu pricina, dar mai multe nu știu, pentru că, în afara alfabetului și a câtorva cuvinte și expresii reținute din filme, rusa îmi e o limbă cu adevărat străină... :))

Am ales niște feluri de mâncare ale căror nume nu le-am reținut, dar care fac parte din bucătăria tradițională tătară, la recomandarea domnișoarei care ne servea, alături de o limonadă rece, pentru că în acest local, potrivit tradiției musulmane, nu se servesc băuturi alcoolice (deși, tare aș mai fi băut o bere :))).

Felurile de mâncare au fost cu gusturi mai exotice, dar mi-a plăcut ce am mâncat, mai ales că-i spusesem fetei că nu vreau nimic pe bază de carne de oaie, că nu-mi place. Am plătit un preț nu exagerat, dar nici prea mic, semn că cei de-acolo erau obișnuiți cu străinii plătitori în dolari, sau euro și, după ce ne-am făcut siesta navigând puțin și pe internet (WiFi gratuit), ne-am întors la pensiune.

Cum era deja destul de târziu, nu am mai zăbovit prea mult și, după un duș binemeritat, ne-am culcat, pentru că și ziua următoare aveam de alergat.

Camera în care am stat are de fapt trei paturi. Este de formă dreptunghiulară, un sfert din ea fiind ocupată de baie. În afara celor trei paturi, în cameră se mai aflau un șifonier, o noptieră și două taburete. Pe unul din pereți era fixat un televizor cu tub, cu canale prin satelit. și pe un altul aparatul de aer condiționat, pe care însă nu l-am utilizat, pentru că după-amiaza plouase și era suficient de răcoare. Baia, cu duș, era dotată cu cele de trebuință: prosoape, săpun, șampon (nu și uscător de păr). Internetul, ca mai peste tot în circuitul făcut, a funcționat bine.

Pensiunea este notată cu 8,5 pe booking.com și afișa la intrare diploma pentru aprecieri foarte bune, primită de la tripadvisor.

Dimineața ni s-a servit micul dejun, inclus în preț, într-una din ”căsuțele” de care aminteam mai sus, asemănătoare cu cele de la restaurantul Musafir. Meniul, fix, a fost alcătuit din mezeluri, cașcaval, roșii, castraveți, unt, dulceață, lapte, fulgi de cereale, ceai și cafea. Ah și, să nu uit, iaurt cu fructe, marca Danone.

Cum plătisem în ajun, nu am mai avut altceva de făcut decât să ne luăm rămas bun de la gazde și să plecăm mai departe. Am rămas însă cu o amintire frumoasă și puțin surprinzătoare nu numai despre pensiunea Meraba, dar și despre toată zona, mai ales că nu mă așteptam să dau de atâția vorbitori de engleză și să găsesc atâtea informații în engleză. Explicația am aflat-o când am ajuns la Sevastopol și am văzut mai multe vase de croazieră, care aduceau sute și mii de turiști vest-europeni, dar, mai ales, americani. Categoric, pot spune, parafrazând un ”clasic în viață”, că, anul trecut, industria turistică a Crimeei ”duduia” din plin... Nu știu însă cât mai ”duduie” acum!

---

VIZUALIZĂRI: 3985 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI