GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Manastirea Moldovita - expresia geniului artistic al scolii medievale moldovenesti de pictura
Am cules linistea din palmele tale -
Intorcandu-ne acasa din “frumoasa Bucovina”, am oprit si la Manastirea Moldovita, una din perlele manastirilor moldovenesti. Am intrat in incinta zidurilor de aparare care imprejmuiesc biserica ridicata in 1532 de catre de Petru Rares, fiul nelegitim al lui Stefan cel Mare, in locul vechii biserici ridicate de Alexandru cel Bun la inceputul anilor 1400 prabusita in urma unei alunecari de teren. Se spune ca manastirea exista de pe vreme voievozilor Musatini. Hramul manastirii este Buna Vestire. Tot sub domnia lui Petru Rares s-au ridicat zidurile si turnurile de aparare, manastirea capatand aspectul unei fortarete.
Intrarea in biserica este opusa intrarii in manastire, asa ca am avut ocazia sa admiram exteriorul bisericii. Impodobirea bisericilor cu picturi exterioare este un element artistic specific perioadei Voievodului Petru Rares, care continua traditia tatalui sau si da o importanta deosebita bisericilor. Astfel, epoca domnitorului a inscris o pagina importanta in evolutia artei moldovenesti medievale iar prin picturile care imbraca intreaga biserica, Manastirea Moldovita este o adevarata bijuterie, picturile avand si influente bizantine, dar au si motive traditionale, cum ar fi: munti, flori, costume populare, etc.
Indata ce am intrat in manastire, mi-am cumparat o brosura cu descrierea lacasului de cult si ne-am indreptat spre un grup de vizitatori care admira picturile, ascultand explicatiile ghidului. Din pacate nu am inteles mare lucru deoarece era un grup de germani, dar am putut observa picturile care erau admirate.
Nu doar prin calitatea executiei artistice au valoare aceste picturi, ci si prin tematica abordata.
Foarte mult mi-a placut pictura care reprezinta Asediul Constantinopolului, dar in aceasta pictura e redata nu doar lupta ci si dorinta moldovenilor de a invinge in fata navalitorilor turci, astfel ca in scenele redate soldatii turci sunt cei care cad, iar moldovenii invingatori. Pictura este destul de bine conservata si artistul a surprins toata esenta acestei lupte, intr-o singura pictura redand mai multe episoade din viata oamenilor de atunci. In stanga picturii putem vedea cetatea, chiar daca e aparata de zidurile si turnurile impresionante este asediata de turci. In turnurile de aparare pot fi observati soldatii la lupta, tunurile pregatite sa riposteze, se pot vedea cele sapte coline precum si sultanul, in mijlocul soldatilor, calare pe un cal galben, cu vestminte rosii, inaintand in lupta. In imagine sut redate si persoane bisericesti, care se pot observa purtand vestminte ce au imprimate Sfanta Cruce. Totul sugereaza suferinta oamenilor, dornici sa castige in lupta, tragediile si prapadul care au avut loc, Asediul Constantinopolului si caderea lui provocand schimbari foarte mari in istoria multor tari si insemnand sfarsitul Imperiului Roman de Rasarit sau Imperiul Bizantin, cum mai este denumit, devenit spre sfarsitul perioadei stat greco-ortodox dar luat sub stapanire otomana.
In apropierea cetatii, se poate observa o corabie pe mare, dar cand au vrut sa asalteze cetatea, s-a iscat o furtuna mare, iar turcii au fost fulgerati, luand foc cu totii.
Vreau sa amintesc aici ca Petru Rares in timpul primei sale domnii (1527-1538) a fost infrant de Soliman Magnificul in 1538, cand a cucerit Cetatea de scaun a Sucevei. Atunci tara a fost jefuita, pradata si Petru Rares alungat de la tron. El revine la domnie in 1541 pana in 1546, dupa ce pleaca la Istanbul si-si redobandeste tronul, platind o suma mare de bani si recunoscand suzeranitatea sultanului.
In stanga acestei picturi este reprezentat Rugul lui Moise, o pictura care sugereaza lauda catre Maica Domnului, care apare in pictura intr-o aura de lumina si de flori, flori care sunt imprejur, culese si daruite de catre de catre credinciosi ca multumire catre Maica Domnului.
Aflata chiar deasupra picturii cu Asediul Constantinopolului se afla o alta pictura care reprezinta Invierea. Isus Christos, se inalta la ceruri, dar fata si mainile sale sunt indreptate spre cei ce i-au fost credinciosi, vrand parca sa spuna ca s-a intors.
Toate picturile sunt deosebite, caracterizate prin expresivitatea chipurilor personajelor, care reusesc sa-si transmita mesajul! Ele au puterea de a-si face simtite sentimentele, scenele fiind foarte bine redate!
La intrarea in biserica am admirat pridvorul, un element nou de arhitectura introdus de voievodul Petru Rares, alcatuit din cinci arcade mari sustinute de coloane, pe fata carora se observa scene din Geneza, dar picturile sunt destul de sterse.
In luneta usii la intrare in biserica vegheaza Maica Domnului cu pruncul, iar mai sus se poate admira pictura reprezentand Judecata de Apoi.
Odata intrati, ne-am inchinat icoanelor din argint care infatiseaza pe Domnul Iisus in dreapta si pe Maica Domnului in stanga.
Iconostasul este o adevarata opera de arta, sculptat in lemn aurit si pictat cu multe icoane.
Foarte frumos zugravita in absida stanga este Rastignirea, redata deosebit. Pictorul reuseste si aici sa scoata in evidenta chipurile expresive ale personajelor, tristetea profunda dar si seninatatea acceptului.
In apropierea intrarii putem vizita muzeul manastirii, nu inainte de a-l saluta pe Petru Rares, fondatorul bisericii, al carui bust ne intampina la intrarea in muzeu. Nu se pot face poze nici in muzeu nici in biserica, fiind permisa doar pozarea exteriorului. In muzeu putem admira diferite obiecte vechi, din sec. XV, o cruce de lemn din sec. XVII, icoane, precum si jiltul Domnitorului Petru Rares, datand din sec. XV. Tot in muzeu am admirat premiul Marul de aur, semnat de revista Vue Touristique, primit pentru valoarea artistica, culturala si istorica.
Am privit inca o data spre biserica manastirii. Dintre toate bisericile bucovinene, aici s-au pastrat cel mai bine picturile exterioare.
Toate picturile au ca fond culoarea verde, la baza, care reprezinta iarba din jur si culoarea albastra in rest, care reprezinta cerul, facand astfel ca biserica sa se contopeasca cu natura, ca si cum a crescut acolo, odata cu vegetatia din jur, inaltandu-se spre albastrul cerului.
Manastirea Moldovita este inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Trimis de biancuta in 22.09.10 23:22:31
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (biancuta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.65717700 N, 25.57176900 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Si noi am vizitat manastirea Moldovita cand am fost in Bucovina, dar si manastirea Razboieni, despre care am scris aici: click aici
Ai descris-o cum nu se poate de frumos si edificator, amintindu-mi ca Amfostacolo!!!
Si eu am fost in 2008, de Pasti. Tin minte ca eram gravida in luna 4, parca.
Asteptam si continuarea vizitelor facute in Bucovina.
O descriere excelenta pe masura talentului, desi de foarte mult timp n-am mai fost la Moldovita, mi-am reamintit-o cu ajutorul impresiilor tale, felicitari!
eu nu pot sa iti dau decat un SB... si asa prea putin pentru ce reusesti sa pui in sufletele noastre.
Si mie mi s-a parut Manastrea Moldovita una din cele mai frumoase manastiri. Unul din acele locuri frumoase si linistite, care iti intra in suflet.
Nu stiu daca mai erau flori frumoase la vremea asta. Eu am fost acum cativa ani prin iulie/august si erau niste flori superbe.
Uite inca un loc de reculegere, de istorie si de popas pe care l-ai adus in atentia noastra. Felicitari.
Felicitari pentru descrirea unei frumoase manastiri ce am vizitat-o in septembrie 2007!
Am Fost Acolo acum 4 ani dar muzeul nu l-am vizitat; ploua torential si stateam toti bagati sub umbrele iar ochii ca lanternele fixau doar manastirea... ; de fapt am si uitat de muzeu, fascinata fiind inclusiv de o maicuta de-a locului care explica unor turisti germani intr-o nemteasca perfecta istoricul si partea artistica a manastirii... ; iubesti cladirile vechi ca mine , bianca ...
Va multumesc tuturor pentru aprecieri, manastirea e foarte frumoasa si picturile sunt deosebite. Eu am prezentat doar cateva, care au fost mai usor de inteles, dar multe din ele (scenele biblice) sunt ilustrate metaforic si ochiul nestiutor identifica mai greu scena pictata, dar poate remarca expresia chipurilor.
@mirelutza, ghidul de care spuneam in review era tot o maicuta, asa vorbea in germana de zici ca acolo a trait si aici e doar in vizita. In muzeu am intalnit inca un grup de straini, dar ghidul vorbea in engleza si nu era din personalul bisericesc.
Una dintre cele mai frumoase manastiri din Nordul Moldovei, subscriu si eu la aceasta parere cvasiunanima. Mi-a placut tare mult si mie. Chiar daca nu-i asa celebra ca Voronet-ul prin culoare, cand privesti putin mai de departe pictura exterioara (scenele biblice inspirat fotografiate de tine) rosul este cel care incanta privirea... Felicitari!
@bessondm, iti multumesc! Manastirea Moldovita este o bijuterie si dupa parerea mea nu trebuie ratata de cei care se afla in Bucovina.
@web13, iti multumesc pentru melodie! Ca de obicei, e o alegere inspirata!
Inca nu am reusit sa vizitez acesta bijuterie, cum o denumesti tu, cu toate ca merg aproape in fiecare an in Moldova.
@david, mie mi-a placut manastirea! Daca spui ca ai drum pe aici, poate te vei opri intr-o zi si la aceasta manastire.
Un review foarte bine structurat. Plin de informatii utile, pentru care ai aprecierea mea.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 La Moldovița, una dintre cele mai vechi aşezări monahale — scris în 04.07.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 În vizită la Mănăstirea Moldovița, o perlă bucovineană inclusă în patrimoniul mondial UNESCO — scris în 14.11.14 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Manastirea Moldovita — scris în 08.09.14 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Moldovita... nume de alint. — scris în 31.03.12 de zambarescu din BRANESTI ILFOV - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Dezamagire!!! — scris în 23.08.11 de daallinna din MURES - nu recomandă
- Sep.2010 Manastirea Moldovita – ctitorie a voievodului Petru Rares — scris în 11.10.10 de magdalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 De ce s-au intors nemtii in Bucovina — scris în 07.10.10 de valimi din SLOBOZIA - RECOMANDĂ