Inalta spre cer, in cautarea luminii divine

TIPĂREȘTE

Nicaieri in Romania nu se afla adunate, pe un spatiu atat de restrans mai multe biserici, manastiri si schituri ca in Bucovina. Acest loc unic prin frumusetea deosebita a peisajelor m-a facut sa vad si sa inteleg de ce aici, aceste pamanturi au fost atat de ravnite si de incercate de-a lungul mileniilor…Si dupa o viata de dorinte, de asteptari si de vise, am avut si eu placerea dar mai ales binecuvantarea sa vizitez si eu cateva dintre aceste marturii vesnic vii ale crestinatatii romanesti, manastiri ridicate din pamantul stramosesc de catre inaintasii vrednici ai neamului nostru atat de mult incercat.

Autocarul m-a dus pe soseaua ce strabate nordul Moldovei, printre dealuri molcome si bogat impadurite. Acolo unde brazii se amesteca aproape neobservat cu secularii stejari, pe culmile mai descoperite ce lasa sa se intrevada pasinile verzi unde pasteau in pace si nestingherite turme de oite sau cateva vacute, printre capitele inca mirosind a fan abia cosit…

Manastirea Dragomirna a aparut din toate aceste splendori ale naturii bucovinene. Se afla la aprox. 12 km de Suceava, cetatea de Scaun a Moldovei. Din start am fost impresionata de zidurile groase de aparare din piatra alb-galbena, ce mi-a dat senzatia de trainicie si putere. Acestea inconjoara si ocrotesc intreaga manastire, dand locului aspectul de fortareata. In cele patru colturi ale complexului monahal am vazut cate un turnulet mai ingust sub forma patrata, deasupra terminandu-se cu cate o cruce.

Am patruns in acest univers sfant printr-o poarta rotunda de lemn deasupra careia sta de veghe turnul principal cu clopotnita. Deasupra portii este pictata “Pogorarea Sfantului Duh”, hramul acestei biserici. Si in interiorul acestor ziduri mi s-a desfasurat in fata ochilor o curte mare, impodobita de multe flori in culori pastelate si multa verdeata. Apoi mi s-a aratat semeata marea biserica atat de frumoasa prin arhitectura sa impozanta. Toate la un loc mi-au dat deja sentimentul de pace si liniste interioara de care aveam atata nevoie. Pe doua laturi, cea de nord si de vest sunt construite chiliile manastirii.

Am avut placerea de a avea un ghid spiritual care ne-a povestit despre acest locas sfant. Ctitorul acestei manastiri a fost carturarul, artistul si Mitropolitul Anastasie Crimca, impreuna cu logofatul Luca Stroici si fratele acestuia, vistiernicul Simion Stroici, care si-a inceput opera in anul 1602 prin zidirea bisericii mici ce in prezent se afla in cimitirul din imediata apropiere. Apoi s-a trecut la construirea manastirii, ce a durat pana prin 1609. De-a lungul timpului, pentru a o feri de navalirile dusmane otomane, tataresti si chiar poloneze, manastirea a fost inzestrata cu acele ziduri de aparare ce le vedem noi astazi. Ea a suferit si alte modificari de-a lungul timpului, chiar si in prezent, cand am vizitat-o eu, se tot lucra la turla manastirii si nu m-am putut bucura pe deplin sa o vad in toata splendoarea sa. Dar a compensat cu vizitarea interiorului.

Biserica este dreptunghiulara, deosebit de ingusta si foarte inalta, construita parca spre a infrunta inaltimile, in cautare de mai multa lumina. Ea mi-a parut ca o tainica si smerita rugaciune pornita din strafundurile sufletului spre divinitate. Am inteles chiar ca este cea mai inalta biserica din Moldova. Inaltimea de cei 42 m ai sai ii da zveltete si chiar o eleganta iesita din comun. Pe din afara, biserica este construita din piatra bruta, neslefuita, din aceeasi culoare, precum zidurile de aparare, care mie iar mi-a dat un sentiment de curatire spirituala dar si de simplitate. Si aici, ca si la Manastirea Putna, am observat ca biserica este incercuita pe mijlocul sau de acelasi fel de brau impletit in trei, de origine munteneasca, ce semnifica Sfanta Treime, ca si semn al unitatii de neam si de credinta. Ferestrele sunt inconjurate de ancadramente cu bagheta incrucisata, in stil gotic.

Nu am putut vedea minunatele sculpturi ale turlei bisericii, aceasta fiind acoperita de schelarii. Dar ni s-a spus ca aceasta este impodobita cu motive ornamentale geometrice si florale deosebite, dar care ies din “tiparul” caracteristic epocii marelui Stefan Cel Sfant. M-a impresionat inaltimea acestei turle si aceasta chiar ii da manastirii maretia ce o face atat de speciala.

Am patruns in biserica; am urcat cateva trepte mai intai in pridvor, unde este magazinul cu suveniruri bisericesti si cu lumanari. Apoi am intrat in biserica propriu-zisa, pana la altar, urcand pe alte trepte ce mi-au dat cu adevarat sentimentul de inaltare. Parca treceam de la un nivel spiritual la altul, ajungand pana sus, la altar, acolo unde am ramas prosternata de frumusetea si maiestria icoanelor si a picturilor ce imbratisau cu credinta si frumusete peretii. Si acolo m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu, intrand inca o data in casa Lui. Am privit cu ochii sufletului picturile cele vechi, realizate de mesterii locali atat de dedicati si de talentati. Aceste picturi sunt doar in Sfantul Altar si naos. Ele constituie un alt element inovator, intr-o noua conceptie de intelegere, de alegere si de tratare a temelor religioase. Nu se stie daca si restul bisericii, respectiv pronaosul si pridvorul au fost pictate si daca pictura s-a pierdut in negura vremii. Dar importanta este manastirea ca atare, dupa parerea mea, o marturie vie ce dainuie de secole mandra si impunatoare. Iar eu impreuna cu atatia turisti o vizitam atunci…Nu stiu sa va descriu amanunte sofisticate legate de modul de pictura sau de arhitectura. Am dorit sa scriu simplu asa cum am vazut si simtit eu acest locas sfant. Important este ca noi toti sa ne bucuram cu ochii si cu sufletul curat si impacat si sa intelegem ca si aici, ca peste tot in asemenea locuri, suntem cu totii cel mai aproape de Dumnezeu si putem atinge cu smerenie, bunatate si iubirea fata de aproapele nostru statutul fiecaruia dintre noi de a fi OM.

Ca mai peste tot in aceste asezari de cult, nu am avut permisiunea de a face poze, decat contra cost. Dar si eu, precum toti turistii, spre iertarea marelui pacat al nostru, am reusit, fara blitz, sa surprind cateva cadre din interiorul acesta atat de special din manastirea Dragomirna, atat altarul cat si ceva din peretii pictati din interior. M-a impresionat intr-adevar inaltimea cupolei care parca “striga” spre ceruri in sunete tacute, auzite doar in strafundurile fiintei noastre si care este pictata atat de frumos. Si ma gandeam eu cu cata greutate, cu cata munca si sudoare ce au depus acei pictori cu multa dragoste, pentru a lasa posteritatii o asemenea bijuterie sfanta. Am vazut si pozat si lespedea funerara alba unde isi are mormantul ctitorul locasului sfant, Anastase Crimca.

Complexul monahal cuprinde si un muzeu. Acesta adaposteste marturii de pret ale civilizatiei medievale romanesti; in primul rand manuscrise ale Scolii de caligrafi intemeiata de mitropolit, Anastasie Crimca fiind el insusi artist de vocatie, impodobind personal mai multe manuscrise. Tot aici mai sunt si frumoase si deosebite broderii si cruci sculptate in lemn de abanos, cu totul deosebite. De asemenea am vazut restul lumanarii ce s-a aprins la sfintirea bisericii mari, dar si ferecaturi de carti din argint aurit. Ei, aici chiar ca nu am reusit sa fac nicio poza, fiind “vanata” ca mai toti turistii si nu am vrut sa risc, in primul rand din bun simt si respect…

Am plecat de aici, de la Manastirea Dragomirna mai bogata si mai linistita sufleteste, cu marea bucurie si realizare ca am reusit sa fiu prezenta acolo, simtindu-ma “unita” chiar pret de cateva clipe din nemarginirea timpului cu stramosii mei de aici, ca si cu marea Divinitate…

Si v-am povestit si eu toate acestea, doar pentru ca, precum multi, multi altii, si eu AmFostAcolo!!!

Cu mult drag, pentru voi,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 2413 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI