EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mănăstirea Dragomirna și Muzeul ei
TIPĂREȘTEAcest articol a fost scris încă de astă vară, nici nu îmi mai aduc aminte din ce cauză nu l-am mai încărcat. Nu e singurul în această situație, deseori am senzația că ceea ce urmează să spun nu e atât de important încât să merite timpul pe care cineva l-ar irosi citind. Așa că multe proiecte rămân doar în capul meu, iar altele pe niște ciorne rătăcite prin calculator. Oricum, în privința scrisului, în acest an am făcut un tur de forță de care nu mă credeam capabil – și care nu văd cum s-ar putea repeta.
(Am citit cândva o serie de anecdote cu personaje celebre și una mi-a rămas în minte. Cică într-o zi, pe la ora 12, George Sand terminase de scris un roman. A legat manuscrisul cu fundiță, l-a trimis către editorul cu care colabora și, mulțumită, a sunat clopoțelul pentru a-i cere servitoarei să întindă masa de prânz. O, dar e prea devreme, abia am băgat friptura la cuptor, a protestat aceasta. Atunci, a răspuns George Sand, înseamnă ca am timp să termin primul capitol al unui nou roman.)
MUZEUL MĂNĂSTIRII DRAGOMIRNA
Dacă îmi amintesc bine, astă vară am avut un schimb de ecouri cu @tata123 în legătură cu muzeele care expun cărți vechi. Ziceam atunci, fără a fi sigur că nu spun prostii, că văzusem câteva piese frumoase la Muzeul Mănăstirii Dragomirna. Am căutat ulterior prin poze, să văd dacă memoria îmi mai funcționa cât de cât – da, nu e totul pierdut. Tot atunci am căutat și prin cărți / pe internet detalii despre ce văzusem și fotografiasem în urmă cu trei ani, apoi am abandonat proiectul.
Tot @tata123 mi-a amintit de „cercetările” de astă vară prin recentul său articol despre Muzeul Mănăstirii Putna. Din păcate, nu mai pot reconstitui exact care au fost sursele pe care le-am folosit atunci; multe dintre informații sunt și pe Wikipedia. Pentru eventualitatea (puțin probabilă) în care ar mai fi cineva interesat, las aici cele adunate, să fie la îndemână.
Anastasie Crimca a fost mitropolit al Moldovei în perioada 1608-1629, cu o întrerupere în timpul domniei lui Radu Mihnea (1617-1619). În tinerețe, deși fiu al unui negustor bogat și al sorei boierului Luca Stroici, a ales calea Domnului, fiind tuns monah la Mănăstirea Putna. Aici a învățat arta caligrafiei, în care se pare că a devenit maestru și pe care a dus-o la un alt nivel odată cu școala de caligrafi miniaturiști pe care a înființat-o și care a funcționat, sub directa sa supraveghere, la Mănăstirea Dragomirna. Din realizările acesteia au ajuns până la noi 25 de manuscrise, toate în limba slavonă, majoritatea împodobite cu miniaturi: trei Tetraevanghele, trei Liturghiere și o Psaltire la Dragomirna, iar restul în biblioteci din toată Europa (șapte în Moscova, trei în Sankt Petersburg, trei în Lvov, unul în Viena etc.).
” Manuscrisele cunoscute cuprind aproximativ 250 de miniaturi, la care se adaugă numeroase frontispicii și inițiale înflorate, lucrate de mitropolit, ajutat, desigur, de unii dintre ucenicii săi mai talentați. Între acestea se remarcă un Tetraevangheliar cu aproximativ 40 de miniaturi care redau scene din viața Mântuitorului, mai ales în legătură cu Patimile. O lucrare cu Viețile apostolilor cuprinde peste 40 de scene; pe aceasta, mitropolitul a scris și un fel de testament prin care arunca blestem asupra celui care ar îndrăzni să închine Mănăstirea Dragomirna către Muntele Athos sau către alte mănăstiri din Răsărit. În anul 1616 a realizat o Psaltire cu peste 50 de scene, mai ales din istoria evreilor, în care apar însă și o serie de elemente locale (instrumente muzicale folosite în Moldova etc.). Ilustraţiile sale au marcat apogeul miniaturii medievale moldoveneşti. Activitatea artistică remarcabilă de la Dragomirna a influențat preocupările de acest gen din alte mănăstiri.
În această primă perioadă de aur a mănăstirii, alte odoare de preț au intrat în posesia sa, unele ajungând până la noi și putând fi admirate în muzeu: un epitrahil de pe la 1590, brodat (la Moscova) cu fir de aur, reprezentând Punerea în mormânt, dăruit de Mitropolitul Varlaam al Rostovului; alte două epitrahile de pe la 1610-20, precum și o cruce ferecată în argint, dăruite mănăstirii de către ctitor; sfinte cărți în copii caligrafiate, dăruite de către diverși ierarhi; un exemplar din Cazania lui Varlaam, tipărită în 1643 la Iași etc.
Multe alte piese valoroase s-au pierdut de-a lungul timpului, mănăstirea nefiind scutită de mari încercări. Teribile au fost atacurile cazacilor conduși de hatmanul Timuș Hmelnițki din 1653 și cel al tătarilor din 1658. De fapt, mărirea a adus dezastrul; să explic.
În 1564, când primește pentru a doua oară tronul Moldovei, una dintre condițiile puse de Înalta Poartă lui Alexandru Lăpușneanul a fost aceea de a dărma toate cetățile fortificate și de a muta capitala într-un oraș deschis. Cetatea Sucevei este, așadar, arsă, iar capitala se schimbă la Iași. Sediul Mitropoliei Moldovei rămâne, însă, la Suceava și mulți dintre boieri și negustori își păstrează aici reședința principală – la acea vreme, orașul „civilizat” nu era încă Iașul. Și, din acest moment, singurele locuri fortificate ale Moldovei vor fi mănăstirile.
Biserica Pogorârea Sfântului Duh este ridicată de mitropolitul Crimca în 1609, pe moșia sa Dragomirești, alături de o ctitorie a familiei Stroici (1602, așa numita Dragomirna Mică). Pentru a asigura locuitorilor Sucevei învecinate un loc de refugiu în caz de primejdie, domnitorul Miron Barnovschi fortifică în 1627 mănăstirea, construind zidul puternic și înalt pe care îl vedem până azi. În 1653 sau în 1658, cu ocazia năvălirilor despre care vorbeam, multe familii înstărite s-au adăpostit aici, aducând-și cu ele averile mobile. Asta a transformat mănăstirea în țintă numărul unu pentru năvălitori; după cum povestește Miron Costin,
” Timuș, cum au sosit la cetate, de a doa dzi s-au desfrînat la jacurile mănăstirilor și întîi asupra Dragomirnei mănăstirii cu pușci au mărsŭ și au bătut mănăstirea. Și dacă i s-au închinat, toate odoarăle, veșmintele în jacŭ au dat și cîți bieți neguțitori era închiși acolea și mulți den boieri, rușinîndŭ cazacii fămei și fete și nu ca creștinii, ce mai multŭ decît păgînii s-au purtat cu acéia mănăstire.
Dragomirna și-a revenit pe parcursul sec. XVIII, fiind reparată și înzestrată cu noi moșii și odoare de preț – era ctitorie a unui mitropolit, dar percepută și ca o ctitorie domnească, așa că a primit cu amândouă mâinile. O perioadă bună a fost 1763-1775, în care stareț a fost Paisie Velicicovschi, canonizat în 1992 sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț. De acum datează dania țarinei Rusiei, Ecaterina a II-a - un policandru de cristal, pe care îl vedem în muzeu, precum și clopotul cel mare, numit Zaporojanul, în greutate de peste 1100 kg, aflat jos, sub intrarea în muzeu.
În 1775 Bucovina a intrat sub stăpânire austriacă. Noii decidenți au închis toate mănăstirile, cu 3+1 excepții, iar în cele rămase numărul călugărilor a fost limitat la 25. Dragomirna a avut un dublu noroc: nu era mănăstire închinată la data anexării Bucovinei și a fost una dintre mănăstirile care au dăinuit (alături de Putna și Sucevița; Ioan cel Nou din Suceava a devenit metoc al Dragomirnei).
Călugării mănăstirilor închinate, la plecare, au luat cu ei tot ce se putea lua; măcar dacă ar fi dus totul în Moldova, dar multe obiecte de preț au ajuns la Sfântul Munte sau la Constantinopol, fie imediat, fie după secularizarea lui Cuza. E adevărat că și obștea de la Dragomirna a părăsit mănăstirea, în frunte cu starețul Paisie, refugiindu-se la Sihăstria, apoi la Neamț (unde viețuiau pe la 1790 vreo 700 de suflete!). Se pare, însă, că odoarele Dragomirnei au rămas pe loc.
Mai mult, numărul lor a sporit, fiind preluate unele dintre cele ale mănăstirilor desființate. De la Voroneț ajung aici (și pot fi admirate în muzeu) o cruce din lemn de abanos ferecată (1540), un Evangheliar ferecat (1560) și un acoperământ pentru sfintele vase de la mitropolitul Grigorie Roșca (1560). Iar în biserică a fost adusă și montată catapeteasma aurită (de pe la 1610) a Mănăstirii Solca; cea veche de la Dragomirna a ajuns în prezent la Solca, după un popas la Arbore. O poveste deloc educativă cu mitropolitul Crimca, domnul Ștefan Tomșa II și hatmanul Timuș poate fi citită aici: adevarul.ro/locale/suceav ... 1c86/index.html.
Cam atât despre exponatele muzeului. Unde le găsim: cum se intră în mănăstire, la dreapta, vedem niște scări; sub ele este Zaporojanul. Urcând scările, ajungem în Sala Gotică, fosta trapeză a mănăstirii. Chiar la intrare este un portret fantezist al lui Anastasie Crimca, iar mai multe șiruri de vitrine adăpostesc cărțile, obiectele de cult și piesele textile pe care le-am pomenit mai sus. În continuarea trapezei, o a doua sală este dedicată Sf. Paisie, prezintând obiecte liturgice ce ilustrează viaţa religioasă și culturală din a doua parte a sec. XVIII. O descriere a muzeului aici: ghidulmuzeelor.cimec.ro/i ... OMIRNEI-Suceava.
VIZITA LA MĂNĂSTIRE
Am plecat câteva zile la Gura Humorului, într-un minunat început de septembrie, pur și simplu pentru a nu face nimic. Desigur, după ce am bătut toate dealurile de pe acolo, cu excursii la picior spre Voroneț și Mănăstirea Humor, cu telescaunul și pe sub telescaun, cu plimbări prin Ariniș și bălăceală la piscină (copilul), a apărut plictiseala. Așa că într-o zi ne-am suit într-un tren și am coborât la Suceava cu gândul de a lua un taxi către Dragomirna, care la ultima noastră vizită (parcă în 2011) era cu schele pe ea.
Ei bine, am găsit-o tot cu schele, chiar mai multe – banii europeni trebuie folosiți, și nu sunt ironic spunând asta. Între timp restaurarea a fost terminată, am văzut fotografii recente pe Google. Nu trebuie să mai spun: este una dintre cele mai frumoase biserici din țară, subțire și înaltă, cu detalii arhitecturale care au constituit sâmburele din care s-a dezvoltat o întreagă tradiție ce avea să își atingă apogeul odată cu Trei Ierarhi. Păcat că am rămas doar cu amintiri vechi și poze făcute de alții, eu nereușind să o fotografiez cum se cuvine la ultimele două vizite.
Am văzut deci interiorul bisericii, ne-am plimbat prin jurul ei și am intrat în vorbă cu măicuțele, am stat un timp în muzeu, unde am admirat atât exponatele, cât și sala care le adăpostește, apoi am parcurs drumul de strajă situat de-a lungul zidului estic și a celui nordic. De aici se vede frumos biserica (păcat de schele) – dar mai interesant ni s-a părut că putem vedea în exterior, până departe, prin cele câteva ochiuri circulare practicate în zidul nordic.
La ieșire am fost până în vechiul cimitir (aflat în dreapta mănăstirii, cum te uiți către ea) și am aruncat o privire la Dragomirna Mică (cu hramul hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Evanghelistul). Lacul de alături avea apa foarte mâloasă, nu știu dacă așa e mereu. Toate pozele făcute aici sunt cu persoane în cadru și nu le pot încărca, dar se pot găsi cu ușurință imagini, chiar pe Wikipedia ro.wikipedia.org/wiki/M%C ... irea_Dragomirna. După ce am revenit la intrarea în mănăstire am intrat și în livada din stânga, de unde am furat câteva mere – au fost excelente!
Imagini filmate din dronă găsiți pe youtu.be/U87t49ud9iA, începând cu minutul 3:40.
Planul meu machiavelic era să conving fetele să o luăm prin pădure către Pătrăuți; studiasem problema, drumul nu dura mai mult de două ore și era relativ circulat. Cred că pe cea mică o păcăleam, dar nu mi-a mers cu soția. Cât timp stăteam în fața mănăstirii și dezbăteam problema, a apărut un microbuz și nu prea am avut de ales, m-am suit și eu. Am mai bântuit câteva ore prin Suceava; deși credeam că lucruri noi nu prea mai am de văzut acolo, am descoperit Biserica Mirăuți (dovadă cât de incult eram, că e în topul obiectivelor orașului).
Trimis de adso in 29.11.21 00:02:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SUCEAVA.
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.75860500 N, 26.22975100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Rog așteptați...
Dar ia spune, Timuș Hmelnițki ăsta, fioros, aprig și înspăimântător, cum o fi fost el, se pare că nu a plecat chiar cu „mâna goală” din raidurile sale prin Moldova, parcă așa spune C. Gane în „Trecutele vieți...” Nu mai rețin cu cine, oricum cu o frumoasă domniță după el...
Îți doresc să „stăpânești” bine nordul Moldovei cu toate cotloanele ei și să ne mai povestești niscaiva picanterii din existența zbuciumată, dar uneori și tihnită a boierilor moldoveni de altădată.
Reviewul tău a adus un iz pe AFA, pentru care îți mulțumesc!
@mihaelavoicu: Mulțumesc pentru vorbele frumoase!
Mai întâi, articolul despre Mănăstirea Solca la care am făcut trimitere este plin de inexactități (Timiș în loc de Timuș, e dat tătar în loc de cazac, motivul exilării lui Crimca e cel puțin ciudat, nimeni nu știe care a fost realitatea, dar Mihai era mort de mult etc.). Dar de reținut povestea.
Da, Timuș s-a însurat în 1650 (cu forța, atunci ne-a „vizitat” prima oară) cu Ruxandra, frumoasa și educata fiică a lui Vasile Lupu - el fiind un semisălbatic cu aspect hidos. Povestește Gane, dar mai bine Sadoveanu, în ”Nunta domniței Ruxandra” .
„Vizita” din 1653 e alta. De altfel, a fost și ultima, acum nu a mai plecat cu nimic la el: a fost ucis chiar la Suceava, în luptă, la doar 20 de ani. Nu înainte de a face prăpăd în rândul populației.
Și alte personaje din rw meu apar în Sadoveanu, în „Neamul Șoimăreștimor” , roman binecunoscut de cei care au o anumită vârstă: Ștefan Tomșa II și Miron Barnovschi (sub numele de Simeon Bârnovă),
@gpopa: Dacă nu greșesc, inițial Vasile Lupu nu și-a dat consimțământul pentru căsătoria fiicei sale cu băiatul cel mare al hatmanului cazacilor. De-aia au și avut loc confruntările din 1650, cazacii nu puteau suporta afrontul. După nuntă, orientarea politică a Moldovei s-a schimbat din pro-polonă spre cea pro cazaco-rusească. Chiar dacă urât, fizic, Timuș Hmelnițki era un adevărat luptător, viteaz dar de o cruzime feroce, dar, așa erau vremurile. Fiind ginerele lui Vasile Lupu a ajuns să-i fie aliat, așa a și murit. De unde și-a tras și poporul român înțelepciuneaa, vorba aia cu ”facerea de bine”...
Nici lui Vasile Lupu nu i-a fost ușor, albanezul(de fapt venea din tată grec și mamă româncă) avea să piardă domnia Moldovei deși era putred de bogat până și pentru acele vremuri. Se spunea că un nasture de la matia sa era o avere. Ar fi vrut să stăpâneaască Moldova, Țara Românească și poate chiar și Transilvania, dar, și-a cam luat-o pe coajă de la Matei Basarab. Nici boierii nu aveau încredere în el, chiar dacă era creștin se spunea că ține legea turcilor. Are osemintele la Trei Ierarhi, loc unde a adus și moaștele Sf. Parascheva, fiindcă dorea să sschimbe importanța orașului, el vrând Iași capitala Moldovei și nu Suceava.
La Mănăstirea Dragomirna am fost, long time ago, mi-a plăcut să-mi aduc aminte !
@Yersinia pestis: Uite varianta lui Ion Neculce despre finalul domniei lui Vasile Lupu; în „O samă de cuvinte”, el reia, de fapt, povești spuse deja de Miron Costin (și alții ale căror scrieri nu au ajuns până la noi):
Vasilie‐vodă, aproape de mazilie, au greşit lui Dumnedzeu, că i s‐au întunecat mintea spre lăcomie, de au stricat mănăstirea Putna, gândind că va găsi bani, şi n‐au găsit.
Şi s‐au apucat să o facă de’ nou iarăşi precum au fost, şi nu i‐au agiutat Dumnedzeu să o facă. Că au zidit‐o numai din temelie din pământ pănă la ferestri, şi i‐au luat Dumnedzeu domnia. Că s‐au sculat Gheorghie Ştefan logofătul cu oaste asupra lui şi l‐au scos din domnie.
Iar plumbul cu careli au fost acoperită mănăstirea Putna l‐au luat căzacii lui Timuş, a ginerelui Vasilie¬vodă, de l‐au dus la cetate la Suceavă, de au făcut glonțuri de puşcă, să apere cetatea Sucevii despre Gheorghie Ştefan‐vodă. Ce ştiu că au apărat‐o bine, că s‐au osândit şi Timuş pentru prada şi jacurile ce au făcut pe la sfintele mănăstiri. Şi ş‐au pus şi el capul de glonțu, precum scrie letopisățul.
Şi pre urmă au gătit mănăstirea Putna Gheorghie Ştefan‐vodă, după ce au luat domnia, de este zidită precum să vede acmu.
@Yersinia pestis: Așa, acum am puțină vreme să răspund fără să dau copy-paste.
În primul rând, se pare că nunta domniței Ruxandra nu a fost una nefericită, ci o poveste de tipul Frumoasa și Bestia. Deși luată cu forța, așa cum zici, se spune că s-ar fi îndrăgostit de urâtul său soț. Un articol bine scris este ăsta:
adevarul.ro/locale/alexan ... 932c/index.html
Iar cronologia pierderii tronului de către Vasile-vodă e următoarea (desigur, m-am informat, că nu o știam decât în linii mari):
aprilie 1653: Gheorghe Ștefan îl răstoarnă pe Vasile Lupu cu sprijinul unor boieri, al voievodului Transilvaniei dar, mai ales, al lui Matei Basarab, domnul Munteniei și inamicul nr. 1 al lui Vasile-vodă. Acesta se refugiază la cazaci.
1 mai 1653: Vasile Lupu revine cu trupe cazace și tătare, aflate sub comanda ginerelui său. Câștigă Bătălia de la Popricani, pe Jijia. Gheorghe Ștefan se retrage în Transilvania.
începutul mai 1653: Pe 8 mai cazacii intră în Iași, iar Vasile Lupu redevine domn. Timuș bântuie apoi prin nordul Moldovei, prădând orașe și mănăstiri. Acum are loc distrugerea Dragomirnei. Teoretic, ginerele își îndeplinise treaba, dar se pare că socrul îi promisese și ceva pradă (sau nu îl mai putea controla), nu era vorba doar despre suflet mare și facere de bine. În acest timp, Ruxandra îi năștea doi gemeni.
finalul lui mai 1653: Timuș coboară către Muntenia, la îndemnul lui Vasile-vodă, pentru a desăvârși victoria împotriva lui Matei Basarab. Câștigă o luptă la Tecuci, dar o pierde pe cea decisivă, la Finta (jud. Dâmbovița).
iunie 1653: Muntenii înaintează în Moldova. Timuș este omorât într-o luptă lângă Suceava. (Din această perioadă se pare că datează episodul Solca.)
16 iulie 1653: Gheorghe Ștefan reocupă tronul, Vasile-vodă se refugiază la Istanbul, unde va muri peste 8 ani (la scurt timp după ce îl convinsese pe sultan să îi dea înapoi domnia Moldovei, lol).
@Yersinia pestis: Vezi, dacă m-ai stârnit, acum trebuie să te prefaci că ești interesat de răspuns...
Osemintele lui Vasile Lupu au fost aduse la Iași și înhumate la Trei Ierarhi, cum spui. Piatra de mormânt e și acum acolo, dar nu deloc sigur că el mai odihnește în biserică.
Trei Ierarhi a avut parte de o restaurare agresivă (1881-1904), condusă de André Lecomte du Noüy, arhitectul Casei regale a României. La un moment dat, pe la 1890, au apărut știri în presa ieșeană cum că în râpa din vale de Trei Ierarhi s-ar fi găsit un inel cu sigiliul lui Vasile Lupu. Se bănuia că mormintele din altarul bisericii au fost excavate de muncitori și că oasele celor înmormântați acolo au fost, pur și simplu, aruncate. Crudă soartă.
” Are osemintele la Trei Ierarhi, loc unde a adus și moaștele Sf. Parascheva, fiindcă dorea să schimbe importanța orașului, el vrând Iași capitala Moldovei și nu Suceava.
Când a venit Vasile Lupu pe tron, Iași era capitală de 70 de ani, am spus în rw de ce. Dar da, se poate spune că abia acum orașul a căpătat strălucire și abia din acest moment a luat fața Sucevei.
la sfarsitul anilor 90, gazda noastră din Neos Marmaras, englezoaica casatorită cu un grec, ne-a invitat la un pahar de vin, pe o masuţă trona un volum gros de 3 degete despre Muntele Athos, in care erau prezentate în amănunt toate aşezămintele de cult, am împrumutat pentru cateva zile acel volum tipărit în UK în limba engleză, am avut o revelaţie, cred că nu exagerez când spun că aproape jumătate din donaţiile specificate explicit către acele mânăstiri şi schituri, proveneau din Ţările Române, de la diverşi domnitori mai ales în perioada fanariotă şi mai ales din Moldova, atât donaţii în bani căt şi în obiecte de cult.
@Cristian_h: Da, aveți dreptate. A fost o mare problemă în toată Europa, nu doar la noi. Secularizările au reprezentat, la cumpăna anului 1800, o necesitate istorică, economiile statelor nu mai puteau funcționa în absența lor.
La noi situația a fost însă mult mai gravă, deoarece scurgerile de venituri erau în afara granițelor, iar administrarea bunurilor se realiza într-un mod dezastruos. Se consideră că, anual, timp de 150-200 de ani, între 1/7 și 1/4 din veniturile celor două principate erau pierdute astfel.
Felicitări pentru articolul bine scris și documentat!
Mi-a plăcut și anecdota cu George Sand...
„Am plecat câteva zile la Gura Humorului, într-un minunat început de septembrie, pur și simplu pentru a nu face nimic. Desigur, după ce am bătut toate dealurile de pe acolo, cu excursii la picior spre Voroneț și Mănăstirea Humor"
????????????
Se vede că trebuie să vii din exterior pentru a face drumeții, eu care sunt de a locului nu sunt în stare, dar mai sper încă... ????
@elenaadina: Vă mulțumesc pentru vizită și pentru ecou!
Da, ne place să mergem. Deși atunci am cam exagerat, de la un moment dat soția nici nu mai vrut să audă de drumeții 
@gpopa: La Dragomirna am fost cu mulți ani în urmă (se desfășurau și pe atunci restaurări), dar nu îmi aduc aminte să fi vizitat muzeul. Mulțumim pentru prezentare.
La Pătrăuți ați ajuns până la urmă? Mie mi-a plăcut mult, chiar dacă și acolo se desfășurau lucrări de restaurare a picturii (vezi impresii).
În România există multe muzee mănăstirești/bisericești care au exponate de mare valoare culturală. Institutul Național al Patrimoniului a identificat nu mai puțin de 106 muzee și colecții încadrate în domeniul „artă religioasă” . Multe funcționează permanent, unele se deschid doar la cerere, altele au circuit închis. Câteva am vizitat și eu în ultimii 10 ani, mi-au plăcut.
Numai bine!
@tata123 ????: La Dragomirna au fost trei rânduri de restaurări în ultima jumătate de veac: una în anii 60-70, cu intervenții majore (de exemplu, s-a micșorat înălțimea Turnului Barnovschi, cel de la intrare, suptaînălțat pe la 1850; s-a lucrat la sala gotică, dar nu numai), una prin 2010-12 (acum s-a restaurat pictura interioară, atâta cât s-a mai păstrat) și una în 2017-2020 (cred că s-a intervenit la nivelul detaliilor arhitectonice ale fațadei și la acoperiș, după cum erau poziționați muncitirii pe schele). Ultima - pe fonduri europene.
”La Pătrăuți ați ajuns până la urmă? Mie mi-a plăcut mult, chiar dacă și acolo se desfășurau lucrări de restaurare a picturii.
Nu, asta ne-a rămas pe lista to do. Mai sunt, nu e singura. Neavând mașină, în unele locuri ajungem mai greu. Articolul dvs l-am citit la vremea lui, foarte bun.
”În România există multe muzee mănăstirești/bisericești care au exponate de mare valoare culturală.
O, da. Dar în Moldova nu cred să se ridice niciunul la valoarea celor de la Putna și de la Dragomirna. Cele din Moldova propriu-zisă sunt sărace pentru că cele mai bune piese au intrat în colecțiile muzeelor la finalul sec. XIX - valabil, de exemplu, pentru Iași. Cele din Bucovina - acolo au fost desființate mănăstirile de către austrieci, am spus în articol. Deși, dacă nu mă înșală memoria, muzeul de la Moldovița e mai bogat decât cel de la Sucevița, în condițiile în care Moldovița a fost desființată și Sucevița nu. Dar am fost acolo cu mulți ani în urmă, e posibil să greșesc.
Muzeul Dragomirnei este, oricum, extrem de valoros, merită o vizită.
Mulțumesc pentru ecou. Numai bine!
Am uitat să spun în articol: muzeul Dragomirnei este gratuit.
Și nu am avut interdicție de a fotografia; spun asta pentru că am văzut, într-un articol mai vechi de pe aici, că o astfel de interdicție exista. Chiar a fost unul dintre puținele lăcașuri de cult unde nu am avut probleme cu pozatul, chestie destul de supărătoare în bisericile din Moldova.
Ba am fotografiat atât de mult încât ne avem ca personaje în aproape toate imaginile. Mi-a venit foarte greu să aleg poze pe care să le pot încărca. Chiar eram curios dacă observă cineva că în vreo trei am șters persoane. Că treaba nu mi-a ieșit atât de bine, nu sunt deloc profesionist 
@elenaadina:
” Se vede că trebuie să vii din exterior pentru a face drumeții, eu care sunt de a locului nu sunt în stare, dar mai sper încă... ????
A inceput sezonul sporturilor de iarna pe Eurosport. Saptamana trecuta au fost intreceri la Östersund, in Suedia. In tribune, cei mai multi spectatori erau cei norvegieni, nu cei suedezi.
Saptamana asta Cupa Mondiala e la Lillehammer, in Norvegia. Evident, cei mai multi dintre spectatori sunt suedezi. ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Mănăstirea-cetate Dragomirna — scris în 20.01.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Mănăstirea Dragomirna, o frumusețe închisă în cetate — scris în 12.07.22 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Mânăstirea Dragomirna — scris în 06.08.15 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Manastirea Dragomirna — scris în 13.09.14 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Descoperind Dragomirna — scris în 19.10.13 de mvr din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Inalta spre cer, in cautarea luminii divine — scris în 18.10.10 de ileanaxperta* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Descopera manastirea Dragomirna — scris în 15.10.10 de cristi82d din CAMPINA - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată