ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Lacul lui Techir: punct de atracție – loc de tratament

TIPĂREȘTE URM de aici

În vacanța petrecută la Jupiter în această vară (vezi impresii), având drept bază Hotelul California (vezi impresii), am efectuat o incursiune de seară către orașul Techirghiol, oraș balnear arhicunoscut datorită lacului sărat și a nămolului-minune. Situat pe malul Mării Negre, de care îl desparte doar o fâșie de pământ de 150 m lățime, lacul Techirghiol este punctul-cheie în jurul căruia s-a cristalizat așezarea înscrisă documentar abia în firmanele lui Soliman Magnificul. Peste 1000 de hectare de luciu de apă sărată, o adâncime de circa 10 m și un strat de nămol terapeutic valoros sunt caracteristicile acestui lac.

Cu mulți, mulți ani în urmă, în vremuri de legendă, un bătrân tătar, năpăstuit de soartă a nu avea vedere, abia își mai târâia picioarele dintr-un sat în altul, apelând la mila oamenilor pentru a-și duce zilele. Îl însoțea un măgar la fel de bătrân, cu picioare tremurând și răni pe spate de la desagii purtați atâta vreme. Techir tătarul, căci acesta îi era numele, ajunge la timp de seară pe malul lacului dobrogean. Măgarul obosit de atâta amar de drum și de soarele dogoritor se îndreaptă hotărât către luciul de apă trăgându-l după el și pe bătrân. În câteva clipe se afundară într-un strat de nămol înșelător, al cărui miros nu era tocmai îmbătător. Techir își dă seama de pericol și se zbate să iasă din capcană; cu greu, om și animal, reușesc să iasă pe teren stabil. Mânjiți din cap până în picioare de nămolul lacului, se cuibăresc unul în altul lângă o tufă și adorm. Dimineața, crusta de nămol uscată le cam „ține” încheieturile, dar bătrânul tătar simte că se mișcă mai ușor și durerile s-au ușurat un pic. Hotărăște să rămână o vreme aici și își ridică o colibă pe malul lacului sărat; se unge zilnic cu nămolul mirositor, nici măgarul nu scapă de „tratament”. Techir se înzdrăvenește de la o săptămână la alta, ciobanii care treceau mereu prin zonă lăsându-i câte ceva de-ale gurii se minunează și transmit mai departe vestea despre nămolul miraculos. În jurul colibei lui Techir încep să se adune alți oameni dornici de a se însănătoși de diverse boli. Asta ar fi o variantă a legendei care explică descoperirea efectului terapeutic al nămolului de la Techirghiol și întemeierea așezării.

Istoria documentară e mult mai exactă și rece. Efectele benefice asupra organismului date de climatul marin, aerul sărat, apa sărată și nămolul sapropelic erau cunoscute de toate popoarele care au trecut pe aceste meleaguri. La sfârșitul veacului al XIX-lea fratele cunoscutului inginer Anghel Saligny, chimistul Alfons Oscar Saligny, efectuează analize chimice asupra apei lacului, și tot în această perioadă se ridică sanatoriul Eforiei Spitalelor Civile din București. Mihail Kogălniceanu se numără printre primii „investitori”, cumpărând pământ și mai multe case. Întemeietorul stațiunii este considerat boierul moldovean Ioan I. Movilă, numele de „Băile Movilă” dăinuind până în perioada interbelică. În 1928 se aprobă statutul de stațiune, iar în 1929 cel de oraș; în 1972 se interzice circulația ambarcațiunilor cu motor pe lac. Restul e istorie...

Mircea Eliade a petrecut timp de cinci ani (1912-1917) vacanțele de vară în vila Cornelia, ridicată de tatăl său pe unul din dealurile așezării. În „Amintirile” sale descrie exact imaginea localității și a lacului: Pe atunci, în 1912, Techirghiolul era încă un sat, avînd doar cîteva clădiri mai arătoase: un hotel modern, cîteva hanuri, stabilimentul de băi fierbinţi, clădiri sumbre ale coloniilor de vacanţă şi patru-cinci vile. Sus, pe deal, nevăzute din şosea, se întindeau bordeie tătăreşti..... Din acele dintîi vacanţe de vară la Techirghiol mi-a rămas şi acum amintirea amurgurilor tîrzii, pe care le aşteptam pe deal, printre euforbii şi melci. Se vedea ghiolul pînă la Eforie şi Tuzla, iar dincolo de el, ca un dig uriaş sprijinind cerul, se înălţa marea. Nu prea departe, pe mîna dreaptă, se aflau bostănăriile, de unde cumpăram pepenii verzi şi cantalupii. De cealaltă parte, nevăzute, se întindeau bordeiele tătăreşti. La căderea serii, se auzeau cîinii şi venea dintr-acolo fumul acru de balegă arsă amestecată cu paie. Ani de-a rîndul, fumul acesta înecăcios a întruchipat pentru mine prezenţa Dobrogei, prolog la O mie şi una de nopţi.

Câteva date tehnice. Lacul Techirghiol este încadrat în categoria rezervațiilor avifaunistice – zonă umedă și este cel mai întins lac salin din România. Limanul fluvio-marin a fost declarat sit Natura 2000 datorită prezenței diferitelor specii de păsări protejate și a folosirii lacului drept loc de iernat de multe dintre ele.

Condițiile geologice și climatice au dus la închiderea fostului golf cu un cordon de sedimente și formarea lacului de azi. Lacul are o suprafață de 1300 hectare și este împărțit în mai multe sectoare după salinitatea apei: zona dulce (la coada lacului), zona salmastră-dulce (un amestec cu salinitate scăzută), lacul sărat (circa 80%) și Balta Tuzla. Zonele au fost create prin construcția unor diguri în perioada comunistă. Lungimea lacului atinge 7,7 km, o lățime medie de 4 km și o adâncime maximă de 12 m. Salinitatea apei se încadrează între 60-70 g/l, cu valori de peste 100 g/l în epoca interbelică. Gradul de salinitate al apei este invers proporțional cu nivelul apei din lac, dacă nivelul apei scade, salinitatea crește.

Proprietăți terapeutice. Indicațiile medicilor specialiști se referă în principal la afecțiuni degenerative reumatismale, dar și posttraumatice. Oasele și cartilagiile ar fi primele beneficiare ale sedimentului negru și „frumos” mirositor, în urma înaintării în vârstă sau a accidentelor. Efectul antiinflamator al nămolului este secretul ameliorărilor care se produc asupra trupului uman. Nu sunt excluse de pe lista bolilor tratate cele din domeniul vascular, neurologic și respirator. De asemenea, sunt tratate probleme ginecologice și de infertilitate.

„Aurul negru de la Techirghiol” își face treaba în mod diferit asupra fiecărei persoane, medicii recomandând în funcție de afecțiuni varianta cea mai potrivită de tratament. La starea de bine a organismului, și de ce nu a psihicului, contribuie și băile de soare ori bălăceala în apa sărată a lacului.

Starea de bine resimțită în această zonă e exprimată într-o scrisoare expediată din Techirghiol în 1920 de Fanny Rebreanu către soțul său, scriitorul Liviu Rebreanu: Liviul meu scump şi drag, În sfârşit, iată-ne la mare. Este ceva ce nu voi uita niciodată. Este sublim. În momentul când îţi scriu, stau pe plajă, întinsă pe chaise-longue, cu faţa la mare. … Un singur lucru, cel mai mare, cel mai grozav mă supără enorm. Acest lucru e că tu nu vrei să-ţi faci timp să vii măcar 15 zile aici să te odihneşti scumpul meu. Dacă în adevăr mă iubeşti, dacă într-adevăr vrei să mă fericeşti complet, vino Liviule scump, vino! Nu te opri la Constanţa, e destul aici, ai mare, plajă, mâncare şi-o nevestică care te adoră şi te aşteapă. 

Turnul TV. Unul din punctele de atracție situat pe malul lacului și vizibil din toate punctele cardinale este Releul de Radio-Televiziune, un pilon din beton armat deformă cilindrică. Turnul are 146 m înălțime și asigură transmisia radio-tv pe întreg teritoriul județului Constanța. Balconul vopsit în roșu atrage privirile chiar dacă te plimbi pe jos sau mergi cu autotrismul ori trenul. M-am întrebat mereu cum se văd împrejurimile de la înălțimea antenei metalice – am găsit câteva fotografii pe Internet.

Plimbare pe malul lacului

Cu mulți ani în urmă am fost pe malul lacului Techirghiol, în timpul vacanței petrecute la rudele din zona litoralului. Îmi aduc aminte de plaja neamenajată unde ne-am oprit, de mirosul care plutea în aer, de plutirea atât de ușoară pe apa lacului, de vânzătorii de nămol și siluetele „negre” care împânzeau plaja. Am revenit în zonă datorită amintirilor; bineînțeles că s-au schimbat multe, au trecut mulți ani. Am decis să ne plimbăm puțin prin zona cea mai aglomerată a orașului – faleza lacului.

Am depășit plaja Minerva, amenajată între Eforie Nord și Techirghiol, am găsit loc de parcare în preajma fostului Hotel Minerva (o vilă interbelică care îmbină stilul neoromânesc cu modernismul) și am pornit la plimbare. Trecem pe lângă Teatrul de Vară „Jean Constantin”, Monumentul Eroilor (sculptor Dumitru Mățăoanu, amplasat 1931) și ajungem la Faleza Lacului Techirghiol.

Parcul Faleza Techirghiol este un loc de plimbare și agrement realizat prin fonduri europene. Pe o distanță de circa un kilometru au fost reabilitate aleile, s-au efectuat lucrări peisagistice, s-au montat spaliere pentru plante decorative, au apărut bănci și un spațiu de joacă pentru copii. De asmenea, spre stațiunea Eforie Sud, pe lângă Plaja Minerva, s-au amenajat trotuare, locuri de parcare și o alee de promenadă pentru pietoni și bicicliști.

Ne oprim câteva clipe pentru a admira statuia lui Techir și a măgărușului său. Ansamblul sculptural a fost realizat în 1995 de un localnic, dar în cadrul proiectului a fost reamenajată zona în care era amplasat. S-a construit o fântână arteziană, deasupra bazinului fiind așezați cele două personaje de bronz: Techir și măgarul său; o frumoasă colonadă de piatră înconjoară zona.

Două pontoane înaintează în apă, am zărit o barcă pe oglinda lacului – mă gândesc că este barca care „recoltează” nămolul de pe fundul lacului. Sau poate plimbă turiștii așa cum se întâmpla și în perioada interbelică. Totuși circulația ambarcațiunilor cu motor cu combustie internă e interzisă pe Lacul Techirghiol.

Am umblat pe alei pe sub spaliere de lemn, am privit ciudatele lucrări din metal expuse pe spațiile verzi de lângă lac, lucrările de artă din piatră, am depășit un loc de joacă pentru copii și ne-am oprit lângă Complexul Balnear și de Recuperare și Băile Reci.

Soarele se pregătește să apună așa că pornim înapoi spre autoturism pe aleea care șerpuiește pe lângă malul armat cu pietre colțuroase. Felurite păsări plutesc pe oglinda vălurită a lacului, de aici și denumirea de „Lacul vărgat” (Tekfür Golü, în turcă).

Concluzii. Lacul Techirghiol este un obiectiv turistic valoros, pus în valoare mai ales de latura sa terapeutică. În ultimii ani s-au desfășurat lucrări de amenajare a spațiilor de pe malul lacului, fapt care a accentuat atractivitatea turistică a localității. Mai este destul de lucru, dar treburile se mișcă într-o direcție bună. Anul acesta, Sanatoriul din Techirghiol a primit din nou Trofeul Balnear 2018, orașului-stațiune fiindu-i recunoscută calitatea de Navă amiral a balneologiei românești. Și totul se datorează existenței lacului...

Cei care doresc o experiență deosebită – o baie într-o apă foarte sărată, o ungere cu nămol și transformarea în „om negru” – pot veni pe malul Lacului Techirgiol. Iubitorii de birdwatching pot descoperi păsări din multe specii pe luciul apei, amatorii de fotografie pot surprinde cadre inedite pe malul lacului, iar cei care doresc o simplă plimbare de relaxare au la dispoziție faleza și parcul recent amenajate.

Lacul Techirghiol – lacul nămolului-minune, lacul din străfundurile căruia se extrage „aurul negru”, lacul nămolului terapeutic – poate fi și un loc agreabil de plimbare și relaxare.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 19.10.18 09:16:15
Validat / Publicat: 19.10.18 11:10:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TECHIRGIHOL.

VIZUALIZĂRI: 5791 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Soarele coboară spre orizont deasupra Lacului Techirghiol.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 52600 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion
[19.10.18 11:24:23]
»

@tata123: Cu bucurie am revăzut prin ochii tăi orașul Techirghiol, pe care l-am vizitat și eu anul acesta și m-a impresionat plăcut: aici se pare că autoritățile locale și-au dat interesul și lucrurile se mișcă, așa cum ai constatat și tu, într-o direcție bună.

Felicitări pentru review și poze!

webmaster
[19.10.18 12:42:27]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[19.10.18 13:34:37]
»

@Carmen Ion: Am citit și eu articolul simpatic pe care l-ai scris despre băile reci. Am dorit să revăd locurile unde fusesem cu mai mult de 15 ani în urmă; normal că s-au schimbat atât de multe lucruri. Am apreciat lucrările de amenajare a falezei din Techirghiol și parcul modernizat de pe malul lacului. Există și o „grădină botanică”, de multe ori contestată în articole și bloguri - dar, lucrurile se mișcă. Mulțumesc și eu.

@webmaster: Mulțumesc pentru dubla încadrare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ux134739
[09.07.24 15:40:59]
»

Anul acesta, iulie 2024, Băile reci din eforie sud m-au dezamăgit profund. Nu știu cine este patronul, dar managerul este o doamna care este obraznica și mult mai pretabila la vândut semințe. Prețul este exorbitant, 32 lei/ jumătate zi și serviciile sunt zero. Cei ce pretind ca au grija de locație sunt deosebiți de obraznici, începând cu persoana de etnie roma de la wc-uri. Este o mizerie crunta. Regret ca mi-am tarat și familia din US în asa ceva. Aveți o comoara, nămolul sapropelic, nu e nimic ca îl vindeți scump, dar ați avea numai de câștigat dacă ați oferi servicii de calitate și nu obraznicii românești.

BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂLacul Techirghiol:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066029071807861 sec
    ecranul dvs: 1 x 1