Israel la început de februarie – Tel Aviv, la pas prin Orașul Nou

TIPĂREȘTE

Ziua a opta, continuare

Cum spuneam în vezi impresii, mi-am continuat plimbarea prin Tel Aviv îndreptându-mă spre Complexul HaTachana. De pe faleza din Tel Aviv, în dreptul Etzel Museum am ieșit, am traversat marea Stradă Kaufmann, și am mers printr-un parc până la „HaTachana”, în traducere „Stația” care se vedea în depărtate, n-ai cum să o ratezi, în total mai puțin de 10 minute.

Complexul HaTachana, este un centru cultural și comercial, loc de divertisment și agrement construit pe structura Gării Jaffa prima stație de cale ferată din Orientul Mijlociu construită în 1881, cale ferată ce lega Portul Jaffa în care debarcau pelerini din toată lumea cu Orașul Sfânt, și închisă în 1948. Se poate vizita zilnic între orele 10:00 și 22:00.

Între anii 2005 și 2009, stația a fost restaurată și transformată în ceea ce e astăzi, un complex strălucitor de cafenele și restaurante, magazine și galerii, săli de jocuri, toate în atmosfera epocii.

Cea mai importantă este Clădirea Gării, o construcție simetrică, o gară clasică, cu sală de bilete, sală de așteptare, sală de bagaje și birouri pentru personal și o frumoasă terasă.

Se remarcă trei clădiri renovate și incluse în complex. Au fost construite la începutul secolului 20 de către familia Wieland: Casa Albă, locuința familiei, Fabrica de Ciment și Magazinul de Fabrică. O altă clădire reamenajată este Casa Roșie, o casă tipic arabă din zona Jaffa, numită așa de la pereții ocoperiți cu tencuială roșie. Eu când i-am văzut culoarea m-am gândit la altceva...

Un loc aparte în complex îl ocupă Călătoria în Timp, un vagon transformat în cinematograf 3D, unde este prezentată povestea primei linii de cale ferată dintre Jaffa și Ierusalim, o întoarcere în timp de peste 100 de ani. Nu am reușit să văd spectacolul, se filma și accesul turiștilor nu era posibil, am realizat însă poze cu frumoasele tinere îmbrăcate în costume de epocă.

Am revenit la intrare și am plecat spre dreapta tot prin parc trecând pe lângă Muzeul de Istorie al Forțelor de Apărare din Israel, apoi pe Strada Shabazi și pe indicatoare până la Centrul Suzanne Dellal.

Am intrat astfel în Neve Tzedek, prima localitate construită în afara orașului Jaffa cu peste 20 de ani înainte de înființarea Tel Avivului de un mic grup de familii evreiești care au părăsit aglomerația din Jaffa. A devenit la începutul secolului 20 cartierul multor artiști și scriitori, locul în care s-a înființat primul teatrul și primul cinematograf. Odată cu dezvoltarea Tel Avivului, Neve Tzedek a fost lăsat în paragină, frumoasele case vechi și străzile lui prăbușindu-se.

În anii 1980, cartierul a început să-și recapete fosta glorie prin restaurarea clădirilor, devenind un cartier elegant, cu numeroase restaurante, cafenele și baruri la modă, galerii, magazine și mici hoteluri.

La intrarea în cartier pe Strada Yehieli se află Centrul de Dans și Teatru Suzanne Dellal, înființat în 1989 de familia Dellal din Anglia în memoria fiicei sale Suzanne ce îi părăsise la doar 23 de ani. Scopul acestui centru este acela de a cultiva, susține și promova arta dansului contemporan în Israel, oferind spectacole, evenimente, festivaluri și ateliere de lucru din lumea contemporană a dansului, teatrului și a altor spectacole. Are și o curte frumoasă, plină cu palmieri, lămâi și portocali. Complexul, construit prin restaurarea unor clădiri din secolul 19, cuprinde patru săli de spectacole, studiouri de repetiții, un restaurant și o cafenea, precum și o piață largă ce găzduiește spectacole și evenimente în aer liber.

Când Am Fost Acolo se făceau lucrări de extindere și renovare a complexului. Din această piață se intră în zona centrală a cartierului Neve Tzedek.

Am plecat pe străzile mici și înguste, paralele între ele și apoi pe strada pietonală perpendiculară numită chiar Strada Neve Tzedek, cu case cu unu sau două nivele, arhitectură superbă, care, împreună cu modul relaxat al locuitorilor din cartier, fac din Neve Tzedek o bijuterie, un loc ce trebuie neapărat văzut în Tel Avivul de astăzi.

De aici tot pe strada pietonală am ajuns la Muzeul Naum Gutman, Muzeu de artă în Tel Aviv, găzduit de una din primele clădiri ridicate în cartier, unde sunt expuse opere de artă ale lui Naum Gutman, pictor, sculptor și scriitor israelian de origine basarabeană și operele donate de el. Pe aceeași stradă se află și Casa Rokakh, care se păstrează așa cum era la sfârșitul anilor 1890 când a fost construită, cunoscută pentru acoperișul cu arcade și pentru afișul cu fotografii vechi ce prezintă primele zile din viața cartierului Neve Tzedek. Astăzi este muzeu cu operele sculptoriței Lea Majaro Mintz, nepoata primului proprietar, artistă specializată în sculpturi ale femeii moderne.

Am părăsit cartierul și am ajuns în Piața Fondatorilor, numită așa după Memorialul Fondatorilor, o fântână și o placă de marmură pe care sunt gravate numele celor 66 de familii care au fondat Tel Aviv și la Statuia ecvestră a lui Meir Dizengoff primul primar al orașului Tel Aviv, născut și crescut în Basarabia care s-a remarcat prin sprijinul acordat celor ce se stabileau în Tel Aviv, fiind numit „Șeful exilului”, dar mai ales prin implicarea sa în dezvoltarea orașului, inclusiv construcția noului port.

M-am oprit apoi la Sala Independenței: în mai 1948 era Casa Dizengoff, locuință de familie; acolo s-a citit de către David Ben-Gurion, Șeful Executiv al Organizației Mondiale Sioniste și Președintele Agenției Evreiești pentru Palestina, Declarația de independență a Israelului, și apoi s-a semnat. S-a înființat astfel Statul Israel.

Ben-Gurion a devenit primul prim ministru al Israelului, Casa Dizengoff, Muzeul Independenței și al Istoriei Orașului Tel Aviv, iar Declarația se odihnește în Arhiva Națională a Israelului. Intrasem deja pe Bulevardul Rothschild, numit așa în memoria bancherului francez Edmond James de Rothschild, susținător și finanțator puternic al mișcării sioniste.

Bulevardul este una dintre străzile principale centrale din Tel Aviv, una dintre cele mai scumpe străzi și una dintre principalele atracții turistice ale orașului. Este un bulevard mare, lung de peste 1,5 kilometri, cu trotuare largi și două sau trei benzi pe sens, cu o bandă centrală cu alee pentru pietoni și pistă de biciclete, cu bănci și mai ales mulți pomi.

Acum, când scriu, realizez că în Israel am văzut prima dată acest tip de stradă. Tot aici se găseau biciclete de închiriat, de fapt autoînchiriat, cu posibilitate de returnare și în alte zone.

Era foarte plăcut să privești pietonii și bicicliștii care se plimbau, pomii imenși și mult verde.

Mi-am continuat plimbarea pe mijlocul bulevardului urmărind Clădirile Bauhaus pe care le găzduiește, unele cunoscute, altele anonime, despre ele vor spune mai multe pozele postate, până am ajuns la Piața Habima, și ea parte a Orașului Alb, oraș declarat Patrimoniu Mondial UNESCO în anul 2003, vezi impresii.

Piața Habima, cunoscută și ca Piața Culturii, este un spațiu public important în centrul Tel Avivului, centrul cultural al orașului prin instituțiile de cultură pe care le găzduiește. Aflată la intersecția a cinci importante străzi oferă și o mare diversitate de restaurante și divertisment în special pe bulevardul Rothschild și pe strada Dizengoff. Este și loc de odihnă și recreere cu o frumoasă grădină scufundată, cu pomi și flori, cu bănci și cu nisip pentru jocurile copiilor, dar și cu o piscină oglindă, despre care, de la distanță, am crezut că este chiar o oglindă. Mi-a plăcut designul acestei mari piețe…...

Cea mai importantă instituție culturală, Teatrul HaBima, găzduit de o clădire iconică Bauhaus, este teatrul național al Israelului și unul dintre primele teatre de limbă ebraică. Fondat în anul 1912 în Rusia, teatrul s-a destrămat în 1926 când în urma unui turneu în America mulți din actorii sovietici au rămas acolo, pentru ca în 1928 să se joace prima piesă în Tel Aviv. Încă din perioada sovietică și-a format stilul Habima, expresionism mistic, pe care îl păstrează și astăzi. Se mai găsesc acolo Auditoriumul Charles Bronfman, cea mai mare sală de concerte din Tel Aviv care este Casa Orchestrei Filarmonice din Israel și Pavilionul Helena Rubinstein pentru Artă Contemporană, un muzeu aflat într-o clădire cu un etaj.

Mi-am continuat apoi plimbarea pe Bulevardului Chen și el cu bandă centrală cu alee pentru pietoni și pistă de biciclete, cu bănci, cu iarbă și pomi, am mers 600-700 de metri până la celălalt capăt al lui, la Piața Rabin.

Piața m-a întâmpinat cu Monumentul Holocaustului, o piramidă inversată construită din metal vopsit ca ruginit, aflat la capătul ei sudic și cu un bazin cu nuferi și pești roșii, cu mulți porumbei. Aici ne-am odihnit pe șezlongurile gen pat și am privit nuferii…... În partea nordică a pieții, pe Strada Ibn Gabirol la numărul 69 se află Primăria orașului Tel Aviv, o clădire nouă. Tot aici se află o mare fântână arteziană, două bazine cu apă și o platformă, zonă de agrement pentru familiile cu copii.

În spatele Primăriei este Memorialul Yitzhak Rabin ridicat în memoria primului ministru israelian asasinat în acest loc în 1995, ce cuprinde un monument, plăci comemorative, o statuie și graffiti pe o porțiune de zid, păstrat așa din acel an fatidic. Monumentul Yitzhak Rabin este simplu, 16 stânci de bazalt, aduse din Galileea, încorporate în pământ, așezate la diferite înălțimi una de alta, simbol al zbuciumului Statului Israel, al implicării marelui om politic în viața Statului. De fapt întreaga piață ce-i poartă numele simbolizează aceleași lucruri. L-am salutat și noi, ne-a răspuns și el de pe soclul de marmură.

Am revenit pe lângă piață tot pe Strada Ibn Gabirol, am mers la stânga pe Strada Zeitlin, stradă frumoasă cu multă verdeață, am trecut pe lângă Centrul Brodt pentru Cultura Evreilor construit din finanțarea familiei germane Brodt cu scopul de a reuni arta și cultura israeliană contemporană cu spiritualitatea și tradiția veche a creativității evreiești și pe lângă Ambasada Cehiei până la o zonă cu clădiri mari ce se vedeau în față.

Am ajuns la Turnul Muzeu, o clădire înaltă, cu 24 de etaje, cu birouri de afaceri și ambasade (Danemarca și Japonia). Există și expoziții de artă și este deschisă 24 de ore pe zi, distanța parcursă fiind ceva mai mare, circa 1 kilometru. Am văzut în depărtare mai multe clădiri înalte de diverse forme printre care și Centrul Azrieli, un complex ce cuprinde trei zgârie nori, unul circular, unul triunghiular și unul pătrat unite printr-un mall spațios. Este cunoscut prin Observatorul de la etajul patruzeci și nouă al clădirii circulare care oferă o amplă perspectivă asupra orașului.

Am continuat plimbarea pe Bulevardul Sha'ul HaMelech, stradă umbrită de palmieri, unde am văzut mai multe instituții cultural artistice, Muzeul de Artă, înființat în anii 1930 de primarul Meir Dizengoff, în propria-i locuință de pe Bulevardul Rothschild, mutat la începutul anilor 1970 în această clădire, astăzi una dintre cele mai importante instituții artistice și culturale din Israel. Și acum regret că nu am văzut acest muzeu, eram prea obosiți dar pentru cei ce vor sta mai mult în Tel Aviv îl recomand, nu trebuie ratat…

Lângă acest mare muzeu într-o mare piață este și Biblioteca Municipală, veche de peste 130 de ani, găzduită aici de la sfârșitul anilor 1970 de Casa Ariela, Ariela fiica principalului finanțator al construcției noii biblioteci. Tot aici se află Centrul de spectacole din Tel Aviv care cuprinde Teatrul Cameri, important teatru în Israel, vechi de peste 130 de ani, mutat în casă nouă la începutul anilor 2000, casă cu cinci săli și peste 1.700 de locuri și Opera Israeliană care mutată aici, după succese și căderi, la începutul anilor 1990, prezintă astăzi spectacole de operă în limba originală, dansuri și balet, muzică clasică și jazz, spectacole cu muzică pentru copii. Am trecut pe lângă frumoasa Stradă Leonardo da Vinci și am luat autobuzul din stația London Ministore/Shaul Hamelech spre Hotelul 75 unde eram cazați.

După cum am menționat distanțele dintre obiectivele văzute nu sunt mari, se pot parcurge fără mari eforturi, toată această plimbare a durat circa patru ore și jumătate, timp în care m-am plimbat, am văzut și pozat cele povestite mai sus, fără să intru în muzee sau alte clădiri vizitabile.

După o pauză de nici o oră, de stat în pat, am plecat spre Mallul Dizengoff primul mall construit în Israel, deschis în 1977 pe care voiam să-l văd seara. Este un complex mare, cu peste 400 de magazine, cu un cinematograf, restaurante, internet cafe, un centru de design, o piscină pe acoperiș și două săli de sport. Mallul se ridică pe cele două părți ale străzii, cele două clădiri fiind legate prin pasarele și pasaje subterane. Două turnuri, unul în partea de nord, altul în sud-vest întregesc grandoarea mallului.

Are o ofertă bogată și variată, prețuri acceptabile și este vizitat anual de aproape zece milioane de persoane. L-am vizitat și am făcut câteva mici cumpărături.

M-am mai plimbat seara pe străzile din zona Allenby iar în prima seară în Tel Aviv am mers în Piața Carmel, cea mai mare piață din oraș, o piață fascinantă în care se vinde și se cumpără orice, de la îmbrăcăminte la condimente, de la fructe la electronice. Aglomerația și agitația, culorile și mirosurile, zgomotul vibrant și chemările vânzătorilor, reputația ca cel mai autentic stil oriental fac din Piața Carmel un loc favorit pentru toată lumea, de la turiști care vizitează orașul la localnicii care vin aici pentru cele mai proaspete fructe și legume și unele dintre cele mai ieftine produse din oraș. Piața este închisă sâmbăta, în restul zilelor se deschide la 8:00 și se închide vinerea la ora 16:00, în celelalte zile la ora 18:00, este un obiectiv care merită vizitat pentru atmosfera pe care o degajă și, de ce nu, pentru prețurile mici pe care le practică.

Ziua a noua

Ultima zi a vizitei mele în Israel a fost dedicată revenirii în țară.

Ca și în celelalte zile am plecat cât mai devreme de la hotel, nu pe principiul Cine se scoală de dimineață departe ajunge!, aveam Piteștiul destinația finală, ci pentru că trebuia să ajungem la Aeroportul Internațional Ben Gurion la ora 11:10, pentru a pleca spre România.

Așadar în jurul orei 7:00 ieșeam din hotel, câteva poze, mai multe regrete, excursia se terminase, am luat autobuzul spre … , dar mai bine vezi review-ul despre cazarea din Tel Aviv, vezi impresii, unde am povestit cum se ajunge și cum am ajuns noi la aeroport.

Epilog

Excursia și Israelul mi-au plăcut mult, mi-au adus multă liniște și pace sufletească, nu numai când Am Fost Acolo dar și acum când povestesc, au fost și vor rămâne unice prin ceea ce mi-au oferit. Sunt bucuroasă că am reușit să povestesc câte ceva din tot ce am văzut și trăit acolo și sper ca acest epilog să devină prologul unei alte vizite în Israelul în care mai sunt multe pe care nu le-am văzut și vreau să le văd. Poate dacă stam 2,3 zile mai mult …

Cred că Israelul este o țară în care merită să mergi măcar o dată în viață…

---

VIZUALIZĂRI: 4313 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI