Cealaltă față a Israelului

TIPĂREȘTE

Israelul de pe coasta mării, unde opt din zece evrei israelieni trăiesc departe de teritoriile ocupate, de Ierusalimul cel incandescent, de conflictele religioase şi naţionaliste, este necunoscut lumii şi aproape necunoscut lui însuşi.

Amos Oz, scriitor israelian (n. 1939)

66 și 1909

În 1909, 66 de familii de emigranți evrei constituite într-o comunitate au cumpărat terenuri la nord de orașul Jaffa. Le-au împărțit în tot atâtea parcele, pe care în a doua zi de Paștele evreiesc, pe o dună de nisip, le-au tras la sorți.

Nu știu dacă au fost cu toții mulțumiți, dar așa a luat naștere Tel Avivul.

A fost primul oraș întemeiat de evrei în epoca modernă și totodată primul exclusiv evreiesc din lume, iar numele său, care înseamnă „Colina Primăveriiˮ, reflectă ideea renașterii străvechiului stat iudaic.

Cu timpul, orașul s-a extins și s-a unit practic cu Jaffa, cu care formează o municipalitate. Odată cu proclamarea, în 1948, a statului Israel, Tel Aviv a devenit prima sa capitală şi chiar şi după mutarea guvernului în Ierusalimul de Vest şi-a păstrat statutul de centru diplomatic. Majoritatea ambasadelor se află aici, alături de Ministerul Apărării şi alte instituții centrale.

De reținut ar fi probabil și că deși Tel Avivul, al doilea oraș ca mărime din Israel după Ierusalim, nu are decât circa 350.000 de locuitori (peste 90% din ei fiind evrei și numai 4-5% arabi), zona metropolitană care îl înconjoară numără în jur de 3,2 milioane de suflete. Explicația e simplă: prețurilor apartamentelor sunt uriașe - peste 500.000 de euro pentru unul cu trei camere -, și mulți evrei care lucrează în Tel Aviv locuiesc în orașele-satelit din împrejurimi. Tel Aviv este de altfel considerat al 17-lea cel mai scump oraș din lume și cel mai scump din Orientul Mijlociu.

Tel Aviv este principalul centru cultural, știintific și economic al Israelului, cu numeroase ramuri industriale și instituții financiare prospere. Printre altele, a fost comparat cu Silicon Valley datorită prezenței masive a companiilor IT, domeniu în care muncesc numeroși specialiști proveniți din fosta Uniune Sovietică.

Occidentul din inima Orientului

Doar 60 km despart Ierusalimul de Tel Aviv, dar cu greu poți găsi două orașe atât de diferite

Așezat pe țărmul Mediteranei, Tel Avivul aduce un pic cu Los Angelesul: plajele sale cu nisip excepțional de fin, de culoare aproape albă, întinse pe mai bine de 14 km, sunt mărginite de o faleză amenajată „ca în filmele hollywoodieneˮ, cu multe parcuri și fântâni arteziene și cu zeci de mici terase umbroase, unde până și de Sabat am găsit deschis și ne-am putut răcori cu o halbă de bere locală Maccabee (21 ILS) și un juice (15 ILS). La aceste localuri te poți regala și cu o gustare ușoară: salate, vafe belgiene, sufleuri cu ciocolată, prăjituri cu brânză, fructe.

Plajele sunt curate, există serviciu salvamar, găsești șezlonguri sau baldachine la adăpostul cărora te poți retrage, cabine de schimb și dușuri. Pe faleza mărginită de palmieri au fost amenajate piste pentru biciclete și am văzut foarte mulți tineri pedalând sau dându-se cu trotinete electrice și alte asemenea dispozitive al căror nume recunosc că nu îl știu.

Apa mării era curată și perfectă ca temperatură la 10.30, când am ajuns noi pe plajă, dar valurile mari și curenții puternici te împiedicau să înoți sau să te aventurezi departe în larg. Pe mine, deși nu sunt deloc fragilă, m-au dărâmat! Am zărit și destui surferi, semn că valurile nu erau o întâmplare și că plajele din Tel Aviv sunt un loc agreat de practicanții acestui sport. Și apropo de sport, pe plaje am văzut și terenuri de volei, baschet și handbal.

La ieșirea de pe plajă ne-am oprit în fața unui monument în formă de vapor dedicat fenomenului numit Haʼala, imigrația ilegală în Palestina de dinainte și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când circa 37.500 de evrei au fugit pe 69 de vase din țările de baștină din Europa, controlate de naziști.

Un lucru interesant pe care l-am citit despre plajele din Tel Aviv este acela că ele sunt oarecum „specializateˮ: dacă Gordon și Frishman Beaches, cele pe care le-am frecventat noi, fiind situate în apropierea hostelului unde ne-am cazat, sunt mai generaliste, în schimb HaDatiyim ar fi frecventată de evreii religioși, cu alocarea unor zile din săptămână pentru bărbați și altele pentru femei. Nu știu cât de corectă este informația, dar am mai reținut că imediat la sud de această plajă se află o alta, Atzmaʼut, preferată de cuplurile gay. Ce alăturare ciudată, nu-i așa?

Apropo de gay: orașul găzduiește anual, începând din 1997, în a doua jumătate a lunii iunie, Tel Aviv Pride, o serie de manifestări (parade, concerte în aer liber, expoziții, proiecții de filme etc.) menite să susțină drepturile comunităților LGBT (lesbiană, gay, transsexuală și intersexuală). Noi am ajuns în oraș pe 10 iunie, în ultima zi a evenimentului, când din pliantul luat din aeroport am aflat că într-un parc urma să concerteze trupa Pet Shop Boys. Nu am ajuns să îi vedem, dar am observat în schimb că peste tot în oraș, la hoteluri, pe străzi, în fața magazinelor, erau arborate steaguri și stegulețe curcubeu, simbolul comunității și identității LGBT, și ne-am intersectat cu multe cupluri gay ieșite la plimbare și ținându-se drăgăstos de mână.

De prisos să comentez că astfel de manifestări ar fi de neconceput în Ierusalim!

Ierusalimul înseamnă istorie, religie, tradiție, conservatorism, dispute și conflicte, în timp ce Tel Avivul simbolizează ideea de modernism, toleranță, distracție și – poate – normalitate, așa cum bine observa scriitorul Amos Oz. Este un oraș cosmopolit și vibrant, cu un ritm de viață alert, surprinzător pentru Orientul Mijlociu. Și totodată un oraș mediteranean sută la sută, în care ținutele cenușii, dominante în Ierusalim, sunt înlocuite de bikini, șorturi și busturi goale, în care n-am văzut decât foarte puțini evrei ultraortodocși și preoți sau femei musulmane drapate în văluri, ci oameni tineri și frumoși care ziua umplu plajele iar seara ies la un pahar la una din terasele ce împânzesc orașul.

Am vrut să cunosc, măcar un pic, și a doua față a Israelului, convinsă fiind că această țară nu reprezintă numai o destinație de pelerinaje, așa cum este prezentată de cele mai multe ori turiștilor, ci și un loc plin de dinamism, aflat în plină evoluție și cu o dezvoltare fulminantă.

„Jerusalem prays, Tel Aviv playsˮ („Ieusalimul se roagă, Tel Avivul se joacăˮ), așa ar suna o zicătoare. Chiar dacă inventat de marketerii plătiți pentru a aduce un număr cât mai mare de vizitatori, jocul de cuvinte reflectă realitatea, sau dubla realitate a Israelului, și poate că o oprire în orașul de pe țărmul Mediteranei, după explorarea Ierusalimului, Bethlehemului, Nazaretului și Galileii, precum și a locurilor din preajma Mării Moarte, ar întregi imaginea pe care ne-o facem despre această țară. Eu așa îmi permit să vă sfătuiesc să faceți.

Bauhaus și zgârie-nori

Ce alt element ar simboliza mai bine caracterul modern și occidental al Tel Avivului decât zgârie-norii răsăriți începând cu 1965, odată cu Shalom Tower - „Turnul Păciiˮ, înalt de 130 m -, în mai toate cartierele orașului?

De-a lungul falezei se înșiră astfel de hoteluri cu zeci de etaje, în timp ce în interior blocurile-turn găzduiesc în mare majoritate sedii de firme și, mai nou, și apartamente de locuit cu prețuri exorbitante. Tot cerul Tel Avivului este dominat de asemenea clădiri înalte, la a căror construcție arhitecții nu au dat totuși dovadă de aceeași imaginație ca în Dubai, de pildă, concentrându-se probabil asupra altor proiecte avangardiste precum Fire and Water Fountain din Dizengoff Circle, Helena Rubinstein Pavilion of Contemporary Art sau Tel Aviv Museum of Art, cu o excelentă colecție de pictură contemporană care include opere semnate de Degas, Picasso, Pollock, Van Gogh, Monet.

Întreg orașul arată ca un șantier, cu multe alte clădiri aflate acum în construcție, unele din ele amplasate, cam ca nuca-n perete, după părerea mea, intercalate printre bloculețe de 4-5 etaje datând de pe la jumătatea secolului trecut și zugrăvite într-o culoare care a dat Tel Avivului porecla și reputația totodată de „orașul albˮ, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2003 datorită marii concentrări de edificii în stil Bauhaus pe care le adăpostește.

În 1925, Meir Dizengoff, cel dintâi primar al Tel Aviv-ului, în casa căruia a fost citită declaraţia de independenţă din 1948, l-a invitat pe arhitectul britanic Patrick Geddes, care lucrase la proiectul de sistematizare din New Delhi, să facă parte din echipa de coordonare a naşterii unui nou oraş, rezultatul fiind un centru urban cu bulevarde largi, aerisite, mărginite de multe spații verzi. „Orașul-grădinăˮ conceput de el a prins viață după 1930, când un grup de arhitecți evrei adepți ai stilului Bauhaus s-au refugiat din Germania nazistă în Palestina, aflată în acel moment sub Mandat Britanic.

În următorii 20 de ani, aceștia au proiectat și înălțat în Tel Aviv peste 4.500 de clădiri Bauhaus, adaptând acest stil arhitectonic simplu, neornamentat, eminamente funcțional și bazat pe materiale de construcție ieftine, climatului mediteranean cu influențe deșertice. Multe blocuri au fost ridicate pe piloni care asigurau circulația aerului pe dedesubt și ofereau totodată spații de joacă pentru copii. Zidurile au fost zugrăvite în culori deschise, predominând albul, pentru a reflecta razele soarelui, în timp ce ferestrele mici și retrase păstrau răcoarea în interior. Balcoanele rotunjite, lungi și înguste, fiecare umbrit de cel de deasupra, permiteau pătrunderea brizei dinspre mare iar pe acoperișurile plane rezidenții au fost încurajați să planteze flori și arbori, pentru a le transforma în locuri plăcute de socializare.

Complexele rezidențiale ofereau și alte servicii: babysitting, spălătorie, spații de depozitare, întărind astfel sentimentul de apartenență la comunitate, lucru esențial pentru o nație de emigranți.

Clădirile Bauhaus, concentrate în centrul Tel Avivului, pe străzile Gordon, Dizengoff, Yael sau pe Bulevardul Rotschild, sunt conservate cu mare grijă. Autorizațiile de construcție sunt eliberate numai cu condiția ca firma respectivă să facă dovada că a restaurat o clădire veche iar pe strada Dizengoff există un Bauhaus Center care organizează tururi ghidate.

Un astfel de mic tur am făcut și noi, dar fără ghid, pe strada Bialik. Am pornit de la intersecția cu Bulevardul Allenby și am depășit Parcul Meir Arden, una din cele peste 300 de grădini care înfrumusețează Tel Avivul. La numărul 9 ne-a întâmpinat o clădire cu fațadă elegantă și balcoane din fier forjat, despre care am aflat de pe o plăcuță montată la exterior că se numește Grouse House, ˮgrouseˮ însemnând cocoș de munte, și că o firmă de arhitecți a restaurat-o și se ocupă de conservarea ei. Am admirat apoi balcoanele rotunjite ale casei de la numărul 18.

Clădirea cu influențe maure de la numărul 22 adăpostește Bialik Museum, dedicat poetului național Hayim sau Chaim/Haim Nahman Bialik (1873-1934). Un alt bloc a fost între 1944-1947 sediul organizației sioniste paramilitare Erzel, care s-a opus Mandatului Britanic în Palestina.

La Numărul 14, Reuven Rubin Museum, casa pictorului evreu de origine română născut în 1893 la Galați (mort în 1974) și cel dintâi reprezentant diplomatic, cu rang de ministru plenipotențiar, al statului Israel în România, expune lucrări ale artistului.

Am trecut pe lângă Bauhaus Museum și pe înserat am ajuns în Piața Bialik, unde, în fosta reședință a primarului Dizengoff, transformată ulterior în primărie, s-a amenajat și deschis în 2009 Museum of History of Tel Aviv-Yafo. În partea dreaptă a scuarului se află Felicja Blumenthal Music Center and Library, care găzduiește concerte și alte evenimente muzicale.

În mijlocul pieței tronează o fântână proiectată de Nachum Gutman în care am văzut înotând pești. Dar cel mai mult ne-au distrat copiii care alergau, se zbenguiau sau jucau fotbal în jurul fântânii, simbol al tinereții acestui oraș.

Și cu această imagine tonică în minte, a unui centru urban modern și plin de viață, o contrapondere inspirată la mult mai faimosul Ierusalim, ne-am retras la hostelul situat pe una dintre arterele importante ale Tel Avivului - Ben Yehuda Street -, pentru a ne odihni și pregăti de vizita, a doua zi, la Jaffa, un loc superb despre care vă voi povesti într-un articol viitor.

Webmaster, rog atașați următoarea ilustrație video-muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=FH1CS-ArtUI

---

VIZUALIZĂRI: 3576 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI