Pasul Tarnita sau drumul spre Ultima Thule

TIPĂREȘTE

Încerc aici să închei oarecum preambulul unui vis mai vechi – acela de a merge prin Munții Stînișoarei de-a lungul și de-a latul, vis care m-a bîntuit vreme de vreo 20 de ani. Rapid, în dorința de a testa terenul pentru o vizită ulterioară cu familia, am mers prin zona de nord a masivului, prin Pasul Tarnița.

Ani de zile tot trecînd spre Vatra Dornei dinspre coada Lacului Bicaz, m-am gîndit că indicatorul de la Holda pe care scria “Tarnița... km” arată drumul spre țara magică a cașcavalului. Cu timpul curiozitatea m-a ros din ce în ce mai mult, cu atît cu cît era alimentată regulat de întîlnirile cu roțile aurii așezate pe rafturi. Culmea … brînzeturilor…... este că pînă acum nu am remarcat că dumnealor roatele cașcavalicești “Tarnița” sunt de fapt produse în cu totul altă parte (la Cluj) sub sigla Napolact. Deh, poate dacă mi-ar fi pierit iluziile nu aș mai fi umblat atîta căutînd cașcavalul din vis…

Una peste alta iată-mă-s ca fulgerul trecînd prin Gura Humorului, pentru ca imediat la prima localitate spre Câmpulung anume la Frasin, să o iau la stînga pe traseul Frasin – Stulpicani – Ostra – Pasul Tarnița – Holda (pe Valea Bistriței)

Traseul este destul de facil, traficul extreme de redus. Calitatea șoselei este actual acceptabilă, lipsesc gropile deoarece sunt plombe aproape peste tot, execeptînd pe serpentinele Pasului Tarnița unde sunt vreo 3 foarte mici porțiuni de cîțiva metri lungime unde terasamentul de pămînt + pietriș a înlocuit asfaltul (probabil în zona unor înfundări/alunecări de teren care ar fi impus refacerea completă a fundației drumului).

Oamenii par liniștiți, peisajul se dezvăluie pentru început lent curiozității dar odată ieșit la iveală devine din ce în ce mai apetisant pe măsură ce mergi spre sud-vest. Nu prea vezi facilități turistice, evident din acest punct de vedere ești în No Man’s land, dar …. ce interesant! Panglica șoselei suie lent, destul de drept la început, mai șerpuit apoi. Ajuns la Stulpicani ai ocazia de a o lua la dreapta pe Valea Gemenei spre Codrul secular Slătioara de pe versanții estici ai Rarăului. Îți trebuie ceva răbdare fiindcă drumul spre minunea pădurii lăsate în starea ei naturală este din auzite înfiorător pentru mecanica Măriei Sale Automobilul...

Continuui întrebîndu-te oare de ce a trebuit un drum atît de mare pentru un trafic atît de mic. Începi să ghicești răspunsul odată cu intrarea în localitatea Ostra, unde panoul de informare are pe el ciocanele minerilor dăltuite într-o poartă deasupra căreia este scris salutul “Noroc Bun”. Mărirea și decăderea zonei au fost girate de Mina Ostra sau Leșul Ursului, acolo de unde se scoteau minereuri neferoase de Cupru, Bariu, Zinc, Plumb … Brusc începînd din 1984 orizonturile au început să sece și treptat activitatea s-a redus pînă la închiderea completă din deceniul trecut, după o agonie de 20 de ani aproape tot atît cît extracția de minereu a funcționat la întreaga capacitate.

Treci așadar de Ostra și drumul continua frumos printre brazi... Puțin mai sus ajungi la ruinele fostei fabrici de prelucrare a minereului. Pe dreapta și la stînga se zăresc barajele de la iazurile de spălare a sterilului. Curios, ai ocazia să urci pe baraje pentru a vedea lacurile acum secate, cu sedimentele ridicate aproape la nivelul coronamentului. Pe măsură ce acestea se înălțau, se adăuga spre amonte un nou nivel pînă ce și acesta aproape era depășit... De pe culmea Iazului Tărnicioara privești spre golurile alpine de vis-a-vis și totul e... minunat.

Mai departe te îndrepți spre baza serpentinelor. Începi să sui spre trecătoare și panglica șoselei din cînd în cînd lasă loc terasamentului de pămînt. Deh... dacă au închis mina... Drumul pare scurt timp destul de anost, dar după cumpăna apelor imaginația inginerului care a plăsmuit șoseaua pare să se fi strecurat prin apostila unui peisajist camuflat în secret într-un ordonator de credite pentru lucrări... Se deschide o perspectivă uimitoare asupra Văii Bistriței. Pietrosul și Budacul te privesc maiestuoși, astfel că nu reziști să nu lași volanul din mînă și sorbi cu nesaț priveliștea, ... da, întradevăr a meritat să vii pînă aici. Călătoria pe astfalt face aproape un cerc complet pe versanții văii și rînd pe rînd te întorci sub orizont privind cînd la Munții Stînișoarei spre Pasul de la Crucea Talienilor, cînd spre Munții Bistriței. Magia durează... , însă încet încet reintri spre poalele pădurii lăsînd în urmă Țara Cașcavalului Pierdut... plină de frumusețea Țării lui Dumnezeu!

En fin, la urma urmei ajungi la Holda, lîngă apa Bistriței... păcat... dar sigur vrei să te mai întorci. Ai revoir mais non Adieu! .

P. S. Pun acum cîteva poze, dar mai completez cînd mai ajung. Era seară și fotografiile au ieșit doar cîteva, chinuite însă.

---

VIZUALIZĂRI: 4585 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI