Augustusburg [Brűhl] sau pe culmile rococo-ului

TIPĂREȘTE

Chiar dacă este noiembrie şi e frig afară, soarele străluceşte cu putere, aşa că-mi iau bicicleta şi la drum. Mi-am pus fesul pe cap, am tras şi gluga, am luat şi mănuşile, şi totuşi îmi pare rău că mi-am uitat ochelarii de soare, căci mă îndrept către sud şi tare folositori ar fi fost. Astăzi am în program o vizită la Brűhl, la palatele Augustusburg şi Falkenlust. Le-am vizitat şi acum trei ani, era tot toamnă târziu, şi tot pe o vreme însorită.

Îmi pun căştile pe urechi şi pornesc călătoria din Kőln, din cartierul Deutz. Trec Rinul pe podul Severin şi mă lansez într-o lungă traversare a oraşului de-a lungul străzii Brűhl. Pedalez uşor şi cânt odată cu Freddie Mercury "I Want to Break Freeeee". Câțiva domni mă depăşesc în viteză şi unul îmi face semn cu mâna. Nu ştiu dacă emoționat de calitățile mele vocale sau să-mi transmită că sunt tra-la-la. Traversez două sate, şi după o oră de la plecare ajung în centru oraşului Brűhl. Fiind la mijlocul distanței dintre Kőln şi Bonn este uşor accesibil atât cu trenul, cât şi cu tramvaiul-metrou (S-bahn), din ambele oraşe. Este oraşul în care s-a născut pictorul Max Ernst, şi unde este un muzeu dedicat acestuia, dar astăzi am venit pentru vizita la palate.

Palatele Augustusburg si Falkenlust, împreună cu grădinile adiacente şi uriaşul parc care se află între ele sunt parte a patrimoniului UNESCO din 1984. Brűhl-ul a fost reşedința oficială a arhiepiscopului din Kőln încă de la mijlocul sec. al XVI-lea. În anul 1715 prințul elector de Kőln, Johannn Clemens i-a comandat arhitectului francez Robert de Cotte sa înceapă construcția unui palat pe ruinele unui castel medieval fortificat, construit în sec. al XII-lea şi distrus de francezi în 1689. Dar electorul moare în 1723, fără a vedea lucrările începute. Succesorul şi nepotul său, prințul arhiepiscop Clemens August de Wittelbach angajează pentru acest proiect un arhitect westphalian, Johann Conrad Schlaun, care elimină zidurile fortificației inițiale şi, până în 1728, ridică grandioasa clădire în forma literei "C". Apoi arhitectul curții bavareze Francois de Cuvillies a preluat lucrarea şi a construit unul dintre cele mai elegante interioare rococo ale vremii. În 1735 el înlătură vechile turnuri din colțuri şi construieşte lunga galerie către vest, iar între 1729-1737, la aproape 2,5 km de palat, în prelungirea unor alei mărginite de copaci înalți, definitivează Falkenlust, un pavilion de vânătoare. Când pe la 1740 revine la Műnchen, lăsase în urma sa o capodoperă.

În acest timp maestrul grădinar Dominique Girard crează o gradină care are axul central în continuarea terasei palatului. Alături de grădina barocă, Peter Joseph Lenné reamenajează aria împădurită în stilul grădinilor englezeşti. Aceasta metodă, de a continua o gradină franceză cu una engleză, am mai întâlnit-o şi la alte palate din Germania, la Schwetzingen, lângă Speyer şi la Favorite, lângă Rastatt.

Palatului i-au fost aduse multiple adăugiri până în 1768, pictori, sculptori, arhitecți din Germania, Franța şi Italia creând o opulentă capodoperă, considerată prima realizare în stilul rococo din Germania. Între 1747-1750 Carlo Carlone a pictat tavanul, frescele de deasupra scării principale, sălile de primire şi capela Nepomuk.

Dupa revoluția franceză Electoratul de Koln a încetat să existe, iar palatul a fost devastat de trupele franceze. Se spune că în 1804, când Napoleon a văzut palatul ar fi spus că-i pare rău că nu are roți şi l-a dat mareşalului sau Davoust, care însă l-a neglijat. În 1815, Augustusburg a trecut în posesia Prusiei şi datorită regelui Friedrich Wilhelm al IV-lea a fost restaurat. Nici al doilea război mondial nu a cruțat palatul, dar reconstrucția a fost la înălțimea maeştrilor rococoului.

Până să vină ora la care era programat turul am alergat cu camera foto prin grădină. Nu luați "a alerga" stricto sensu. Uitați-vă la ce grupă de vârstă sunt. Printre flori, căci au mai rămas câteva, sunt bazine (acum goale, evident) aşezate simetric. Aleea centrală conduce către un bazin mare, mărginit cu iarbă deasă. Pe lateral sunt şiruri de arbori, tunşi toți la aceeaşi dimensiune cu rigurozitate prusacă. Curtea imensă are şi niste canale care o înconjoară, şi dacă am înțeles eu bine, se putea ajunge cu barca de la Augustusburg la Falkenburg.

Vizita celor două palate se face pe baza unui bilet combinat, cu ghid la Augustusburg, fără la Falkenlust. Din păcate fotografiatul este interzis. Se vizitează multe săli (era să spun camere, dar în camere nu poți juca tenis de câmp), pentru dineuri, pentru primiri, capela, sala gărzilor, chiar şi dormitoare, palatul fiind mulți ani folosit pentru primirea ospeților de seamă ai guvernului german (amintesc Regina Elisabeta II, Mihail Gorbaciov, Nelson Mandela, Papa Ioan Paul II). Fiecare sală este la rândul ei o operă de artă. Sala pentru dineuri avea oglinzi uriaşe şi câteva candelabre care n-ar fi încăput la mine in sufragerie. Nici dacă scoteam mobila. Ferestrele erau multe, dar nu foarte mari. Tavanul era pictat, în general culoarea dominanta fiind un rozul acela care se întâlneşte în multe palate. Cred că era culoarea la modă în sec. al XVIII-lea. Cabinetul de vară prezenta un tablou al electorului având o figură marțială. Perdelele erau groase, iar tavanul luminos. Nu am avut cum să-mi notez prea multe că a trebuit să ascult şi ghida, care vorbea în germană. Punctul forte al vizitei este bineințeles monumentala scară, considerată cea mai frumoasă scară construită în stilul baroc, realizată de Balthasar Neumann.

Până la Falkenlust am mers de-a lungul unui canal, apoi prin pădure, nu chiar cel mai scurt drum, dar nu m-am rătăcit căci aveam harta zonei de la casa de bilete. Locul celui de-al doilea palat a fost ales în concordanță cu culoarul de zbor al egretelor, prada favorită a şoimilor. În drumul lor de la locul de reproducere din grădina palatului la locul de pescuit de pe Rin, egretele erau capturate de avidul vânător care era Clemens August. Iar dupa ce vânătoarea se termina curtea se retrăgea în elegantul pavilion de vânătoare Falkenlust, cu somptuoasele sale încăperi, admirate şi de tânărul Mozart, în 1763. Cel mai interesant mi s-a parut cabinetul oglinzilor care-si păstrau fidelitatea după atâția ani. Clemens Augustus ne întâmpină in camerele sale dintr-un uriaş tablou îmbrăcat în halat de baie. În rest, săli şi saloane în care artişti desăvârşiți au creat nu o locuință, ci o operă de artă. În apropierea Falkenlust-ului este o capelă, dedicată Sfintei Maria din Egipt, pe care Pierre Laporterie a construit-o într-un stil mai auster, cu ornamentații din piatră, amintind de o peşteră.

Din păcate pe drumul de la Augustusburg la Falkenburg cerul s-a acoperit cu nori, de parcă cineva ar fi tras draperiile. Totuşi n-a plouat, dacă este să văd partea plină a paharului. Per total, baroc şi rococo la cele mai înalte cote într-o sâmbătă liniştită. Să văd unde mai merg mâine.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3321 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI