Edinburgh in jumatate de zi

TIPĂREȘTE

In reviewul anterior nu am mai apucat sa vorbesc despre mancare. Dar cum astazi am inceput sa scriu de dimineata si cu foamea in mate, imi veni pofta sa vorbesc putin despre mancare.

Cu o seara inainte mersesem intr-un restaurant dintr-un sat vecin. Am uitat cum ii zicea. Fiecare sat, de obicei are in centru un hotel cu restaurant. Hotelasul din Cumnock era in renovare, deoarece patronul se pregatea sa-si marite acolo fata si vroia ca totul sa fie perfect. Un lucru interesant despre nunti: tatal miresei de obicei plateste totul. Plateste mancarea, muzica etc. Am intrebat daca se face pahar dulce si au zic ca invitatii de obicei aduc daruri. Mireasa face o lista cu darurile care vrea sa le primeasca si o pune pe internet. Fiecare dintre invitati alege cate ceva din acea lista. Lista e buna deoarece astfel fiecare va aduce ceva diferit si va aduce ceva de care mireasa are nevoie in noua casa. Nu tu doua masini de spalat sau doua televizoare :)

Back to food. Am mancat “haggis” la antreu. Mi-a placut. E un fel de drob de oaie, pus pe un piureu. Nu am inteles exact din ce era piureul ala, dar a fost bun. Totul era acoperit cu un sos din smantana, putin picant. La main course, am avut “Ale Pie and Beef” – asa ceva, nu mai retin termenul exact. Nevasta a luat “Yorkshire pudding and Roast Beef”, asta e o mancare tipic englezeasca, dar le place si scotienilor.

La mic dejun am mancat “Black Pudding”, care e o specialitate scotiana. Seamana foarte mult la gust cu “chisca” noastra. Si la noi in zona se fac ceva chisca cu sange. Nu stiu exact ce puneau in ea, dar era buna. Daca ar fi avut mai mult orez in ea, era exact chisca. Pe langa “black puding”, la micul dejun, aveam bacon, ciuperci la cuptor si rosii si alte legume. Dimineata se mananca sanatos.

Am pornit inspre Edinburgh. Nu am mers pe autostrada, ci am mers pe drumuri de tara, ca sa mai vedem una alta. Am trecut prin zone de “moorland” (click aici). Le mai spune si “heath”. Nu am inteles exact care e diferenta intre ele. Sunt dealuri golase, pe care creste un fel de iarba, foarte aspra. Nu sunt bune nici pentru pasune, nici pentru altceva. Cand ajungi intre aceste dealuri parca ai fi in desert. Nu stiu cum se numeste iarba care creste – dar e un fel de “parul porcului” de pe la noi. Cred ca are de a face cu calitatea solului si cum este drenat. Langa desertul din asta “moor”, am vazut si tarlale cu iarba. Probabil ca “fermierul” (termen european) a facut un fel de sistem de scurgere al apei si a transformat calitatea solului. De dimineata, ploua constant si nu am prea putut face multe poze. Era apa pe geamuri si era si innourat afara.

In drum spre Edinburgh, intr-o padure, am vazut si o casa rotunda. Gazda noastra ne-a spus, ca mai demult acolo erau niste ruine, dar cineva a cumparat recent acel teren si a contruit acea casa rotunda. In afara era scris “Hagrid’s Cottage”. Hagrid e un personaj din Harry Potter. Casa si locatia, oricum aratau ca din poveste.

O alta chestie interesanta in zona cu “moors” – am vazut pietre foarte mari infipte in pamant. Am intrebat, daca au vreo legatura cu Stonehenge. Mi s-a zis ca au fost ridicate mult mai tarziu, pe la jumatatea lui 1600 de catre “Covenanters”. Mi-a zis ceva pe scurt despre “Covenanters”, dar m-a facut curios si am mai cautat si eu. Un articol foarte bun am gasit aici. Foarte pe scurt. Biserica Scotiana, era independenta de cea engleza. Charles I, incearca sa se proclame ca lider, atat al Bisericii Anglicane, cat si cel Scotiene. Preotii incep sa fie numiti de catre stat. Are loc o revolta, care porneste de la St. Giles. Aceasta revolta, avea sa fie si cauza razboiului civil care a urmat in Anglia, intre fortele Parlamentarilor si ale roialistilor. In St. Giles, in ziua de azi se gaseste un document numit "National Covenant" - majoritatea celor care au semnat acel document si-au gasit repede sfarsitul. Cei care nu-l accepta pe Charles I, drept cap al bisericii, se numesc “Covenanters”, cuvantul vine de la “covenant” ce inseamna legamant. Incep sa faca slujbe in afara satelor, in campii. Istoria e mai complicata, nu are rost sa o scriu toata aici, nu cred ca intereseaza pe cineva. In prima parte sunt de partea lui Oliver Cromwell, dar apoi Oliver Cromwell, dupa ce scapa de Charles I, are probleme cu ei. Dupa moartea lui Cromwell si intoarcerea lui Charles II, toti “covenanters” sunt scosi in ilegalitate. Sunt vanati si spanzurati. Aceste dealuri “moors”, fiind ca un desert, e vorba ca ei au ridicat acele pietre, pentru a avea puncte de repere si de asemenea erau locurile unde tineau slujbe in aer liber. In final, sunt adusi tot scotieni – din Highlands, majoritatea carora sunt catolici – iacobiti, care inabusa orice rascoala. Nu se stiu multe despre “Covenanters” in afara Scotiei, dar in zona in care am fost eu, erau o parte importanta a istoriei. Animozitatile de atunci, dainuie pana in zilele noastre. Biserica scotiana isi pastreaza independenta, iar regina in ziua de azi, daca in Anglia este “capul bisericii”, in Scotia este doar un membru obisnuit al congregatiei.

Sa ajungem insa la Edinburgh. In Rick Steves’ Great Britain 2011, cartea care am avut-o cu mine in excursie, urmatoarele principale atractii din Edinburgh sunt trecute:

Edinburgh Castle –castelul contruit pe un vulcan stins, atractia principala a orasului.

Royal Mile- drumul care uneste castelul cu:

Palace of Holyroodhouse – resedinta oficiala a reginei. “Buckingam Palaceul” din Scotia. Langa Holyroodhouse, exact ca la Londra, avem:

The Queen’s Gallery – locul unde sunt expuse tablouri din colectia reginei. Peste drum de Holyroodhouse palace avem:

Scottish Parilament Building – noua cladire, care gazduieste Parlamentul Scotian. Scotienii cu care am vorbit, gasesc aceasta cladire foarte urata si zic ca nu prea avea ce cauta acolo. Urata mi-a parut si mie.

Coborand pe Royal Mile dinspre castel, mai avem:

Camera Obscura, St. Giles’ Cathedral, John Knox House, Writers’ Museum at Lady stairs House, Gladstones’ Land, Museum of Childhood, Canongate Church, National Museum of Scotland etc.

Edinburgh, comparativ cu Glasgow, e un oras mult mai compact, in ceea ce priveste obiectivele turistice. E un oras mult mai turistic. Incepem sa intalnim aceleasi hoarde de vizigoti si ostrogoti ca pe la toate obiectivele turistice importante din lume. Noi am trecut ca Bayazid Yildirım pe acolo si de aceea am sa ma concentrez pe locurile care le-am vizitat.

Am inceput cu Edinburgh Castle.

Pagina castelului e aici. De aici se pot cumpara bilete online. Gazda noastra cumparase deja bilete, online. Sotul ei foloseste un scaun rulant si au lasat-o sa parcheze masina chiar la intrarea castelului – pe esplanada. E ceea ce se numeste parcare pentru detinatorii de "blue-badge". Cand au vazut ca el este persoana cu dizabilitati, un tanar, tot cu dizabilitati, care lucra la castel, s-a apropiat si a zis ca daca dorim poate sa cheme masina sa ne duca pana sus. Integrarea persoanelor cu dizabilitati pare sa castige momentum peste tot in EU. Am asteptat putin si a venit o masina, care ne-a dus pana-n varful cetatii, langa Crown Square. Am intrat printr-un tunel, care e la dreapta intrarii principale. Soferul nostru ne-a spus, ca pe acolo trece Charles cu Camilla cand vin in vizita la castel. Exista o cladire in castel, care inca e folosita ca resedinta pentru demnitari, ofiteri etc. Soferul ne-a zis ca au ceva oaspeti de seama, dar nu are voie sa ne spuna cine sunt. Am cumparat, un ghid al cetatii si am sa scanez poza cu harta cetatii. Drumul serpuieste pana-n varf. Pe la toate obiectivele care am fost, vand si “souvenir guide”. Problema e ca nu prea ai timp sa stai sa le citesti cand esti acolo. De aceea eu de obicei, merg cu lectiile cat de cat facute de acasa, ca sa stiu ce am de vazut. Harta 3D (click aici), de pe siteul castelului, e foarte buna pentru a incepe sa cunoasteti cat de cat zona.

La fel ca la Tower of London, scotienii au si eu o coroana, o sabie si un sceptru. De fapt, la Tower of London sunt mai multe. Faza cu ale scotienilor, e ca sunt mult mai vechi. Oliver Cromwell le distrusese pe ale englezilor, vroia sa termine odata si pentru totdeauna cu monarhia, dar Scotienii le ascunsesera pe ale lor. Cand Scotia si Anglia s-au unit, deci au avut un singur rege, insemnele monarhiei (separate) scotiene, coroana, sabia, sceptrul, au fost puse intr-un cufar si zidite in camera in care sunt expuse astazi "Crown Room". Walter Scott, obtine aprobarea monarhilor de la Londra si dupa 111 ani, in 1818, sparge zidul “Camerei Coroanei” si gaseste coroana, sceptrul si sabia asa cum fusesera lasate acolo in 1707. Inainte de a intra in “Crown Room”, sunt niste manechine de ceara, care arata cufarul si cum Walter Scott si inca doi prieteni scot coroana din el.

In aceeasi camera puteti vedea si “The Stone of Destiny” (click aici). Aceasta piatra are o poveste extrem de interesanta. Din cele mai vechi timpuri, regii Scotiei erau incoronati intr-o ceremonie in aer liber la Scone, langa Perth. In timpul incoronarii, se crede ca ei stateau pe aceasta piatra. Cand Edward I, cucereste Scotia, el ia aceasta piatra si-i face un loc special in tronul pe care erau incoronati regii Angliei, in Westminster Abbey. Aceasta piatra are o mare importanta simbolica. Regele Angliei, devine astfel in mod simbolic si Rege al Scotiei. Din 1296, cand a fost luata de catre Edward I, “piatra destinului” a fost in tronul din Westminster Abbey, care a fost folosit la incoronarea majoritatii monarhilor englezi. In 1950, un grup de studenti scotieni, fura piatra din Westminster Abbey si o aduc in Scotia. Piatra este recuperata in 1951 si dusa din nou la Westminster Abbey. In 1996, insa, se hotaraste ca piatra sa fie retrimisa in Scotia. Regina este de acord ca piatra sa stea in Edinburgh, cu conditia sa fie trimisa la Westminster pentru noi incoronari. Toate aceste lucruri au semnificatie, deoarece arata castigarea unei anume independente a Scotiei fata de Londra.

Crown Room, tinde sa fie foarte aglomerata, deoarece toti se inghesuie la diamante si coroane. Daca veniti de dimineata, parerea mea e sa mergeti sa vedeti intai “Crown Room”. E in varful dealului si in drumul de intoarcere vedeti celelalte lucruri. Urcati dealul, cat sunteti in putere. Alta ora buna, cand nu e foarte aglomerat e la ora 13:00. La ora 13:00, Sergentul James Shannon “the Cannon”, trage cu tunul. Pe la una fara ceva, toti incep sa se inghesuie sa vada tunul in actiune. Chiar dupa 13:00, iar e bine, ca pana se dezmeticesc baietii, nu e aglomeratie la giuvaieruri.

Cand am fost eu “Great Hall”, nu l-am vazut, deoarece cladirea respectiva era in renovare. In piata cu Crown Room, mai este o cladire unde este un memorial pentru eroii cazuti.

Cum plecati din “Crown Square”, se vede “St. Margaret Chapel”. Cea mai veche cladire din Edinburgh – construita pe la 1130. In capelita nu-i nimic de vazut. In fata ei, se afla tunul Mons Meg facut in 1457. E numit dupa numele orasului belgian in care a fost turnat “Mons”. Proiectilele lui Mons Meg, ajungeau la peste 3.2 km.

In muzee, sunt multe pistoale, sabii, uniforme etc. Un steag hitlerist, ca prada de razboi etc. foarte multi scotieni si-au pierdut viata in primul si-n al doilea razboi mondial. Pentru cei pasionati de militarie, muzeele sunt interesante. Mai este o expozitie, cu reclamele pe care le foloseau pentru a inrola noi recruti.

De pe esplanada, privelistea este superba. Mai in toate directiile se poate vedea foarte bine. Sunt tablii, care iti explica panorama si care sunt cladirile pe care le vedeti. Am sa mai vorbesc in poze despre una alta.

Intrarea de la esplanada, “The Gate House” a fost facuta in 1888, ca sa dea impozanta castelului. Acolo gasim si statuile de bronz ale lui Robert de Bruce si William Wallace, adaugate in 1926. Ambii “eroii” nu prea au avut de a face insa cu acest castel. Probabil aici i-a vazut si Mel Gibson, de a facut filmul. Am intrebat-o pe scotianca noastra, ce crede despre film si mi-a zis ca-i “fantezie”. Eram de asemenea curios, cum suna accentul scotian al lui Mel Gibson (care e australian), pentru urechile unui scotian. Mi s-a spus ca “Not Good” :) Filmul, departe de a urma adevarul istoric, trezeste mult patriotism in inimele unora dintre scotieni.

Dupa ce am terminat cu castelul am pornit pe Royal Mile. Pe Esplanada, deja incepusera constructia tribunelor care vor gazdui The Edinburgh Military Tatoo. Nu m-am putut apropia de monumentele care aratau locul unde erau executate vrajitoarele. Edinburgh Military Tatoo e una dintre cele mai renumite parade militare din UK. Am fost la Windsor Tatoo si am sa povestesc despre Tatoo, cand ajung prin sud :) Tribunele respective sunt folosite si pentru diferite concerte. Din cate am inteles, printre altii, Rod Stewart a avut concert acolo.

Majoritatea obiectivelor turistice, sunt in apropiere de Royal Mile. E bine sa porniti de la Castel, inspre Holyroodhouse, deoarece mergeti la vale. Noi nu aveam mult timp la dipozitie si nu am intrat in multe locuri.

Am fost de am vazut: St. Giles Cathedral ( click aici).

E prima biserica cu usi glisante automat, in care intru. Prima data am crezut ca e in renovare, sau ceva. Vroiam sa ma intorc :) Cand m-am apropiat s-au deschis usile, ca-n Star Trek. Inainte de a intra in biserica, pe trotuar este facuta o inima din caramizi. Este numita “Heart of Midlothian”. In locul respectiv, obisnuia sa fie o inchisoare care a fost daramata – Old Tolbooth. Inima din trotuar, reprezinta locul unde era usa acestei inchisori si locul unde aveau loc executiile publice. Sunt cateva povesti destul de urate despre Tolbooth. Executii, capete puse-n teapa etc. Scotienii scuipa pe aceasta inima. Daca la inceput, probabil ca scuipau ca sa-si arata dispretul fata de vechea inchisoare, semnificatia scuipatului a ajuns sa fie un fel de “Good Luck”. De asemenea cica, daca nimeresti centrul, vei reveni in Edinburgh. Deci inimioara asta, este “Fontana di Trevi” a Edinburghului, doar ca in loc de banuti se cotizeaza cu flegme.

Cand am ajuns noi langa inimioara, erau doi speriati, care citeau intr-o carte turistica, probabil nerealizand langa ce atractie stau. Ei se uitau la biserica. Mi-am incercat eu intai norocul, si nu ca as vrea ca sa ma laud, dar am fost destul de aproape de centru. A urmat sotia, a carei “scuipatura”, nu a avut precizia mea – probabil datorita compozitiei (lipsea whisky de la Glengoyne), ca a stropit si inima si pe cei doi speriati. :) “Don’t worry, we are from Romania” “This is for good luck”. Nu stiu cat de norocosi s-au simtit cei doi, cu pantalonii scuipati... dar nah... cand e vorba de tintirea norocului mai sunt si “collateral damages”.

In St. Giles, trebuie sa dai doua lire pentru a fotografia. Iti dau un actibild, care-l lipesti pe tine si apoi te poti pune la pozat. Am pozat eu cate ceva, dar nu mi-a iesit mare branza. Vitraliile sunt greu de pozat, iar inauntru nu era destula lumina ca sa se inteleaga ceva. Mai este o capelita, numita “Thistle Chapel”. Aceasta e capela ordinului cavaleresc Thistle, singurul ordin cavaleresc scotian, pornit de James VII in 1687. Regele + 16 cavaleri – un ordin foarte exclusivist. Capela a fost facuta destul de recent in 1910-1911. Multa lucratura in lemn acolo. Este folosita si-n prezent cand sunt facuti noi cavaleri. Participa si regina la aceste eveniment si are “scaunelul” ei.

Dupa ce am terminat cu biserica, am fost sa vedem mormantul lui John Knox (click aici), parintele Reformei Protestante in Scotia si Bisericii Scotiei. In locul unde era cimitirul, acum e o parcare. Mormantul lui John Knox, se afla sub locul de parcare cu nr. 23. M-am mirat cand scotianca noastra, nu stia de acest mormant. In aceeasi parcare mai este o statuie a lui Charles II.

De pe Royal Mile, sunt multe “poteci” foarte inguste, care se cheama “Close”. Un fel de pasaj intre doua cladiri, cu o poarta. Pe timpuri aceste porti se inchideau noaptea. De asemenea, in timpul epidemiilor, locatarii se baricadau inauntru. Aceste alei dadeau intr-o “court”. Un fel de curte interioara, la care aveau acces rezidentii blocurilor respective –numite “land”.

Sunt multe de vazut pe Royal Mile. Macar doua zile, ar trebui alocate Edinburghului.

Am trecut si pe langa taverna lui “Deacon Brodie” (click aici). Personajul real care l-a inspirat pe Robert Louis Stevenson sa scrie The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde.

Intr-un final am ajuns la Holyroodhouse Palace si Queens Gallery, pe care le-am vazut numai de afara. Ne lovise foamea. Daca ar fi fost dupa mine, le-as fi vazut... dar... :)

Am luat un taxi inapoi pana la castel dupa care am plecat la un restaurant pe malul marii. Un restaurant italian numit Prezzo (click aici). Daca localnicii, merg acolo sa manance, inseamna ca e bun si ieftin. Acolo ne-am intalnit si cu niste prieteni de ai gazdei noastre, de am mancat impreuna.

Ei ne-au recomandat restaurantul. Venisera cu niste “vouchere” de acasa si aveau ceva reducere. Foarte interesanta treaba asta cu vouchere. Restaurantul e facut in niste depozite unde inainte se vindea peste. A iesit putin soarele si am facut niste poze frumoase cu micul port si cu "light house".

Dupa restaurant, am fost la ei acasa, de mi-a aratat omul sticlele lui cu whisky si mi-a dat o lectie. :) Toate sticlele la jumate – cica nu se strica repede. Iei cate un paharel si-l bei incet, nu te grabesti. Ne-a aratat si kilturi si cum se imbraca. Fiiu-su are si el kilt, defapt e kiltul care-l purtase taica-su cand era copil. Tin si ei foarte mult la traditii de acest gen.

Edinburgh, mi-a parut mai frumos decat Glasgow. E mai turistic. E mai usor de strabatut si toate sunt destul de aproape una de alta. M-au obosit insa cladirile de piatra si culorile intunecate. Numai piatra si piatra. Mi-ar fi placut sa-l cercetez mai pe indelete, dar probabil ca va fi o data viitoare din moment ce am nimerit atat de bine la tinta la “Fontana di Trevi”.

Am scris cam mult si ametit, dar asta e. :)

Vacante frumoase, oriunde ar fi ele.

---

VIZUALIZĂRI: 6179 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI