Distincție și relevanță la The Scottish National Gallery (II): pictura modernă

TIPĂREȘTE

Înainte de a continua vizita în muzeu, revin puțin la istoria muzeului. Majoritatea muzeelor pe care le putem vizita în prezent au fost fondate la începutul secolului XIX, în plină epocă victoriană.

Muzeul despre care vorbim a fost înființat de Royal Institution for the Encouragement of the Fine Arts, care a început prin a reuni o colecție de opere artistice reprezentative, colecție care a fost expusă din 1826 până în 1850 în clădirile care aparțineau fundației regale. În 1850, prințul Albert a așezat piatra de fundație a clădirii pe care o vedem astăzi. Inițial, clădirea a fost divizată în două părți, jumătatea din est urmând să găzduiască în continuare expozițiile Royal Scottish Academy, iar jumătatea de vest urmând să găzduiască noul Muzeu Național al Scoției.

Ulterior, the Royal Scottish Academy s-a transferat în altă clădire (mișcare înțeleaptă pentru că, după cum spuneam, spațiul actual nu este prea extins, chiar dacă este reprezentativ pentru cultura scoțiană și cuprinde o selecție inspirată de opere).

Acum revin la vizita în muzeu, din locul în care m-am oprit în review-ul anterior. Cum este și firesc, perioada artistică modernă era cel mai bine reprezentată la The Scottish National Gallery: primele tablouri care mi-au atras interesul au fost cele ale artiștilor scoțieni din secolul XIX. Astfel, se putea admira centrul Edinburgh-ului în secolul XIX (peisaj de S. Bough) sau lucrări de pictori scoțieni precum David Wilkie.

Lucrările acestuia din urmă, compoziții cu personaje în situații de viață, redau atmosfera socială a timpului, dar surprind și emoții din registrul comic, sau, după caz, dramatic (de exemplu, situația unui fermier care nu a plătit chiria și era amenințat cu evacuarea). Un alt pictor cu care am făcut cunoștință vizitând muzeul scoțian este Daniel McNee (portretist). Arta portretului poate reda nu doar personalitatea individuală, ci și valorile și stilul unei epoci (esta cazul portretului A Lady in Grey, care pare coborât din romanele surorilor Bronte). Lucrările acestor artiști, chiar dacă nu sunt caracterizate de finețea și stilul unui Gainsborough, redau destul de bine consistența și stabilitatea drept trăsături caracteristice pentru Scoția.

Și, dacă tot am amintit de Gainsborough, este momentul să subliniez că muzeele din Marea Britanie sunt locul potrivit pentru a savura marii pictori englezi, care în alte muzee sunt surprinzător de puțin reprezentați. De exemplu, m-am bucurat să văd peisaje de Constable și de Gainsborough, cu subiecte și caracteristici tipic britanice.

Revenind la colecția de pictură modernă, romantismul era reprezentat prin Delacroix (îmi amintesc o lucrare tipică pentru orientalismul francez, Arabs playing chess). Lucrarea lui Delacroix aduce doar în treacăt, în colecția muzeului, bogăția aproape incendiară de culori și dinamismul reținut caracteristice orientalismului (a se vedea, pe larg, colecția de la Musee d'Orsay)

Dintre peisagiștii realiști francezi, se putea admira un Wave de Courbet și un peisaj de Corot (cu un colorit verde distilat în lumină solară), precum și un peisaj cu perspectivă fluvială semnat de Daubigny.

Însă curentul extrem de bine reprezentat a fost, cum altfel, impresionismul. Alături de un Van Gogh mai neconvențional (Plum Trees in Blossom) și un Degas nu foarte caracteristic (Before the Performance), se regăsea și un Mount Saint-Victoire de Cezanne destul de tipic, sau o compoziție cu personaje în natură creat cu lejeritatea și transparența caracteristice Berthei Morisot.

De asemenea, dintre peisagiștii impresioniști, se putea savura și un Pisarro, cu al său Marne a Chennevieres (un peisaj nu neapărat reprezentativ comparativ tablourile de la Musee d’Orsay, de exemplu). Însă vedeta colecției era, fără îndoială, Poplars on the River Epte, un tablou de Monet care capta privirile vizitatorilor, chiar dacă era înconjurat de alte opere importante. Din păcate, fotografia pe care am făcut-o nu este neapărat de calitate, așa că încarc la acest review o fotografie de pe internet, cu mențiunea că nici o fotografie nu poate să capteze lumina și energia acestui peisaj.

Așadar, alături de alte adjective cu ne-, anumite lucrări de artă ar trebui să poarte și această mențiune – necaptabil - ca un argument pentru a vizita în continuare muzee în formatul fizic, vizitele virtuale și vizionarea de lucrări de la distanță neputând fi decât un surogat, bun doar în cazul în care nu se poate cu un nici un chip vizita muzeul respectiv…

Tot la categoria “celebrități” se pot reține două lucrări binecunoscute ale lui Gauguin din această colecție, anume Three Tahitians și The Vision of the Sermon , lucrări emblematice pentru noul stil primitivist creat de Gauguin, din care și-au tras seva alte stiluri postmoderne precum simbolismul și cubismul.

Am plecat cu părere de rău din galeria impresionistă și, după ce am revăzut câteva tablouri care transportau privitorul în plină epocă victoriană (de la parter, primele săli rezervate pictorilor scoțieni), am părăsit muzeul încă destul de plin aproape de ora închiderii.

(Va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 620 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI