Plimbare de iarnă prin centrul istoric al Constanței

TIPĂREȘTE

Când mă gândesc la Constanţa, mintea îmi zboară la vară, la vacanţele însorite ale copilăriei mele fără griji, la mirarea copilului meu la prima lui întâlnire cu Marea... Chiar dacă în ultima vreme am trădat litoralul românesc pentru staţiunile mai dichisite şi poate mai ieftine de la bulgari sau greci, prima iubire nu se uită niciodată! Din când în când mi se face dor de Marea mea cea Neagră care miroase puternic a sare, a alge şi a peşte, de pescăruşii hoţi care se rotesc ameţitor şi sparg liniştea cu ţipetele lor stridente, de valurile înspumate care duc cu ele toate gândurile care mă apasă şi aduc la mal amintiri demult uitate...

Dar cum o fi iarna la Constanţa? Oare nu ne vom plictisi într-o vacanţă ieşită cu totul din tiparul sezonului estival? Acestea sunt întrebările care m-au neliniştit când am ales hotelul Iaki din Mamaia pentru cinci zile de vacanţă la mijlocul lunii februarie. Odihnă, relaxare la piscina interioară a hotelului, plimbări lungi pe plaja pustie... este suficient pentru un weeckend de iarnă. Noi am avut mai multe zile la dispoziţie şi vremea frumoasă, de început de primăvară, ne-a îndemnat să ieşim la hoinăreală prin Constanţa în căutarea unor locuri dragi nouă pe care nu le mai privisem cu ochii sufletului de mulţi, prea mulţi ani.

Într-o dimineaţă însorită şi caldă, după micul dejun, am rugat recepţionera să ne cheme un taxi şi am pornit spre centrul vechi al Constanţei, să redescoperim la pas o mică parte din istoria fascinantă a milenarului oraş de la ţărmul Mării Negre. Pornim turul nostru pietonal prin zona peninsulară a Constanţei de la Lupoaica, una dintre multele copii ale celebrei statui Lupa Capitolina de la Roma.

Nu avem un traseu prestabilit, nu ne propunem să bifăm toate muzeele sau să intrăm în toate lăcaşurile de cult grupate în centrul istoric al oraşului. Mergem agale, ne bucurăm de liniştea aproape nefirească de pe bulevardul Tomis care freamătă de viaţă în sezonul estival. Avem timp şi loc să admirăm detaliile arhitectonice ale clădirilor construite în primii ani ai secolului trecut ori în perioada interbelică, unele restaurate cu grijă, altele în straie de Cenuşereasă. Majoritatea caselor au parter şi un etaj, sunt case tipice de negustori cu prăvălie sau cârciumă la parter şi camere de locuit cu balconaşe cochete de fier forjat, la etaj.

Vechile străzi sunt aproape pustii, câţiva localnici se grăbesc spre locuri doar de ei ştiute. În lipsa turiştilor, oraşul e surprinzător de curat chiar dacă peisajul citadin e dezolant pe alocuri. Restaurantele şi cafenelele de la parterul clădirilor sunt deschise dar n-au clienţi, aşteaptă vara şi turiştii dornici de-o bere rece. Nu ne e foame dar ne atrage mirosul şi cumpărăm plăcintă fierbinte de la geamul unei patiserii cu specialităţi turceşti, singura prăvălie la care se opresc puţinii trecători.

Cum mergem spre Piaţa Ovidiu, pe partea dreaptă a Bulevardului Tomis, ne sare în ochi minaretul unei geamii, amintindu-ne că Dobrogea şi oraşul Constanţa s-au aflat sute de ani sub stăpânire otomană. Intrăm în curtea micuţă, înghesuită între clădirile din jur. Este geamia Hunchiar sau Aziziye, ctitoria sultanului Abdul Aziz, cel mai bătrân edificiu de cult musulman al oraşului. Inaugurată în anul 1869, geamia veche este una dintre puţinele clădiri păstrate din vremea în care Constanţa noastră era doar un mic orăşel otoman, pe nume Kustenge. Monument istoric şi de artă orientală, geamia Hunchiar a fost construită de meşterii turci din piatră luată din zidurile vechilor fortificaţii otomane, ridicate la rândul lor cu materiale provenite din vestigiile anticei cetăţi Tomis. Salvată de la demolare în perioada interbelică în urma intervenţiei profesorului Nicolae Iorga, vechea geamie a fost grav avariată de bombardamentele sovietice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a fost restaurată abia după 1990, recăpătându-şi locul pe care îl merită în viaţa oraşului şi a comunităţii musulmane.

Pe partea cealaltă a Bulevardului Tomis, aproape peste drum de geamia Hunchiar, ne atrage atenţia o frumoasă clădire de patrimoniu, un amestec inedit de arhitectură Art Nouveau cu elemente specifice artei religioase româneşti şi orientale. Suntem în faţa Muzeului de Artă Populară Constanţa care expune obiecte de mare valoare din Dobrogea şi din toate zonele României, costume populare, ţesături, icoane pe lemn şi sticlă, unelte, ceramică. Clădirea cu faţadă asemănătoare vechilor biserici ortodoxe româneşti, declarată monument istoric şi de arhitectură, este opera arhitectului Ion Socolescu. A fost inaugurată în anul 1896 ca primul Palat Comunal al oraşului Constanţa şi vândută, după doar un deceniu, către Direcţia de Poştă şi Telegraf care a funcţionat în acest loc până la începutul anilor 70. Multe generaţii de localnici şi turişti din toate colţurie ţării au tocit treptele acestui palat... În anii coplăriei mele, Poşta se mutase deja într-un sediu nou dar "Poşta Veche" rămâne un reper al plimbărilor prin centrul istoric al Constanţei.

Nu intrăm la muzeu, suntem abia la începutul plimbării noastre dar promitem să-l vizităm cândva, tot în anotimpul rece. Vara este greu să renunţi la o zi de plaja şi baie în valurile răcoroase ale mării în favoarea unui muzeu, oricât ar fi el de interesant!

O luăm la stânga pe strada dr. Aristide Karatzali, prima străduţă care de desprinde din Bd. Tomis, după Muzeul de Artă Populară şi coboară spre mare. În doar câteva minute ajungem la intersecţia cu strada Mircea cel Bătrân, în apropierea hotelului Ibis şi a plajei Modern, chiar la Biserica Greacă Metamorfosis (Schimbarea la faţă), monument istoric de mare însemnătate în viaţa religioasă şi culturală a Constanţei.

De multe ori am vrut să intrăm în cea mai veche biserică ortodoxă a oraşului, construită cu multă străduinţă în vremea dominaţiei otomane dar de fiecare dată uşile masive din lemn sculptat erau ferecate. De astă dată ajungem la momentul potrivit, uşile bisericii sunt larg deschise ca o invitaţie pentru toţi călătorii care doresc să-i treacă pragul. Din interior răzbat până în stradă cântări bisericeşti în limba greacă... Urcăm hotărâţi multele trepte din piatră şi păşim în biserica veche şi întunecoasă cu sfială, cu respectul cuvenit unui lăcaş de cult. Mi se pare că am intrat într-o biserică din Grecia, asemănarea este perfectă până în cele mai mici detalii.

Comunitatea greacă din micul târg otoman Kustenge, sprijinită financiar de fraţii din Constantinopol, Bucureşti, Galaţi, Brăila, Sulina, Giurgiu dar şi din Grecia, Italia, Franţa, Anglia, a ridicat în apropierea mării o biserică trainică şi frumoasă, din piatră albă, cu arhitectură tipic grecească. Pentru a clădi o biserică nouă în mahalaua grecească din Kustenge, în locul unei bisericuţe vechi din lemn, grecii din oraş au solicitat şi au obţinut, cu sprijinul Patriarhului de la Constantinopol, aprobarea sultanului Abdul Aziz. Firmanul prin care sultanul a aprobat construirea bisericii este păstrat cu mare grijă de Comunitatea Elenă din Constanţa.

Arhitectul grec Iani Teoharidi a întocmit planurile bisericii, având grijă să nu depăşească în înălţime minaretele geamiilor turceşti din oraş, potrivit regulilor din Imperiul Otoman. Pentru a respecta aceste norme, Biserica Greacă din Constanţa nu are turle, turnul clopotniţă de la intrare fiind adăugat mult mai târziu.

Multe materiale folosite la construirea bisericii au fost aduse din Grecia, între care stâlpii din lemn de cedru şi marmura. Grecii din Constanţa şi din străinătate au donat obiecte de mare valoare care s-au păstrat cu sfinţenie până astăzi (cele patru policandre din sticlă de Murano, sfeşnicele de argint aduse de la Constantinopol, Evanghelia cu coperţi de argint şi icoane vechi). La loc de cinste stă icoana Sf. Fanurie, venerat de grecii din întreaga lume, cel de-al doilea hram al bisericii constănţene sărbătorit cu evlavie în fiecare vară, pe 27 august.

Pictura bisericii a fost executată în anii 1988-1989 şi a înlocuit pictura originară în ulei, opera unui pictor de la Muntele Athos, din păcate grav deteriorată de trecerea anilor şi de fumul de la lumânări.

Sfinţită în anul 1868, Biserica Greacă Metamorfosis a fost pentru o lungă perioadă de timp singura biserică ortodoxă a oraşului, adunând la slujbe creştinii greci, români, bulgari, armeni, ucrainieni. După revenirea Dobrogei la patria mamă, în anul 1878, la Biserica Greacă s-a oficiat primul Te Deum pentru eliberarea de sub îndelungata stăpânire otomană, ceremonie la care au participat Regele Carol I şi moştenitorul tronului Rusiei Imperiale.

Biserica Greacă din Constanţa a fost preluată în anii 70 de către Arhiepiscopia Tomisului şi în prezent slujbele religioase se ţin de preoţi români în limba română şi în limba greacă, cu toate că astăzi comunitatea greacă din Constanţa este mult redusă numeric faţă de perioada în care a fost construită biserica.

Revenim în strada dr. Aristide Karatzali şi aruncăm o privire spre vechiul Teatru Elpis, situat chiar în spatele Bisericii Metamorfosis. Inaugurat în anul 1898, Teatrul Elpis a fost construit din fondurile comunităţii greceşti din Constanţa, de un antreprenor grec după planurile unui arhitect francez. Este prima sală de spectacole a oraşului Constanţa, o sală elegantă cu oglinzi mari şi balcoane pe a cărei scenă au poposit cele mai renumite trupe de teatru româneşti şi greceşti ale vremii. La Teatrul Elpis a concertat George Enescu, a ţinut conferinţe profesorul Nicolae Iorga şi tot aici şi s-au făcut primele proiecţii de film din Constanţa. Pe aici au trecut Constantin Tănase şi celebra sa trupă de revistă Cărăbuş ori Opereta bucureşteană cu renumitul său tenor Nae Leonard...

În urma renovărilor neinspirate, Teatrului Elpis şi-a pierdut cu totul eleganţa de altădată. Culoarea stridentă a vopselei transformă o clădire istorică într-o construcţie banală ce trece cu uşurinţă neobservată. Astăzi, în fostul Teatru Elpis îşi desfăşoară activitatea Teatrul pentru Copii şi Tineret "Căluţul de Mare" şi Comunitatea Elenă din Constanţa.

Ne învârtim pe străduţele cartierului grecesc unde supravieţuiesc clădiri vechi, poate cele mai vechi din zona peninsulară a Constanţei. Puţine au fost renovate, multe dintre ele au tencuiala scorojită şi par abandonate. Cu toate acestea, micul cartier are încă un farmec aparte şi un potenţial turistic uriaş... merită restaurat şi pus în valoare! Dar se pare că cei care ar trebui să vadă nu au ochi pentru istoria şi monumentele oraşului.

Căutăm biserica armenească Sf. Maria care se află undeva în apropiere dar nu o găsim. O luăm la întâmplare pe strada Sulmona şi revenim în Bd. Tomis, destul de aproape de Piaţa Ovidiu, inima oraşului vechi. Îl salutăm pe Ovidiu, poetul latin exilat la Pontus Euxin în anul 8 d. Hr. Cine nu are poze din copilărie în faţa statuii lui Ovidiu, simbolul vacanţelor estivale? Statuia din bronz sculptată de artistul italian Ettore Ferrari a fost dezvelită în anul 1887 şi este primul monument de for public ridicat în Constanţa după Războiul de Independenţă. O copie a statuii se află în Italia, la Sulmona, oraşul natal al poetului Ovidiu.

Piaţa Ovidiu este dominată de impunătoarea clădire în stil neoromânesc ce adăposteşte Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa pe care l-am vizitat de mai multe ori, prima dată pe la zece ani, împreună cu mama, pe vremea aceea tânără profesoară de istorie. Câte amintiri mă trag de mânecă la fiecare colţ de stradă în Constanţa... Clădirea, masivă şi elegantă în acelaşi timp, a fost construită între anii 1911-1921 după planurile arhitectului Victor Ştefănescu având destinaţia de sediu al Primăriei Constanţa. Odată cu construirea Palatului Comunal a fost reamenajată Piaţa Independenţei, numită mai târziu Piaţa Ovidiu. Constanţa s-a mândrit cu una dintre cele mai frumoase şi mai moderne clădiri administrative din ţară care avea la subsol o cramă-berărie ce putea primi trei sute de muşterii şi la parter un restaurant şi o cofetărie-cafenea. Clădirea spaţioasă adăpostea eleganta sală de consiliu, biroul primarului, percepţia. casieriile, sala de căsătorii, serviciul de igienă al oraşului, diverse birouri şi arhivele. Un adevărat "mall turistico-administrativ", impresionant pentru vremea aceea!

Primăria Constanţa a funcţionat în Piaţa Ovidiu până în 1977 când s-a mutat într-un nou sediu, vechiul palat revenind Muzeului de Istorie. În patrimoniul muzeului constănţean se află numeroase exponate de mare valoare, multe dintre ele descoperite după 1877 cu ocazia lucrărilor de extindere şi modernizare a oraşului Constanţa. Dacă ar fi să aleg un singur obiect-simbol pentru istoria milenară a oraşului de la ţărmul Mării Negre, acela ar fi Şarpele Glykon, unic în lume, descoperit împreună cu mai multe statuete antice în anul 1962, la Gara Veche. Râvnit de marile muzee ale lumii pentru a fi expus temporar, Glykon nu a părăsit niciodată Constanţa datorită faptului că este o piesă din marmură, foarte grea şi dificil de transportat.

Un moment important în istoria oraşului îl reprezintă descoperirea Edificiului roman cu mozaic în anul 1959, ca urmare a săpăturilor efectuate la fundaţia unui bloc din Piaţa Ovidiu. Dacă doriţi să vizitaţi aceste vestigii ale trecutului, le găsiţi în spatele Muzeului de Istorie, pe faleza dintre Piaţa Ovidiu şi Aleea Marinarilor.

La mijloc de februarie, Piaţa Ovidiu îmi pare rece şi lipsită cu totul de culoare. A fost cosmetizată dar lipseşte ceva, poate o amenajare peisagistică inspirată, menită să pună în valoare monumentele de mare valoare din zonă. Vara, Piaţa Ovidiu este animată de terasele cochete, pline-ochi de turişti şi localnici. Dacă te aşezi la o masă ai parte de acel dute-vino permanent care-ţi fură privirea, atenţia iţi este captată de mâncarea din farfurie şi de paharul aburit. Iarna, vezi toate detaliile... lucrurile bune şi mai puţin bune! Acelaşi lucru îl pot spune, cu părere de rău, despre Centrul Vechi al capitalei noastre. O surpriză plăcută am avut vara trecută când am luat la pas zona veche a Craiovei, un oraş frumos dar mult prea puţin vizitat de turişti. Este de văzut, de povestit şi de inspirat!

Înainte de părăsi Piaţa Ovidiu, aruncăm o ultimă privire şi remarcăm Casa Hrisicos (strada Traian nr. 1), impecabil restaurată. Merită băgată în seamă pentru că este cea mai veche clădire din piaţa centrală a oraşului, construită în 1903 de bogatul negustor grec Gheorghe Hrisicos. Desigur, ca toate clădirile vechi are povestea ei şi a asistat la multe evenimente istorice... Hrisicos, un personaj pe cât de celebru pe atât de controversat, a angajat un arhitect francez pentru a construi cel mai modern hotel cu restaurant din Constanţa începutului de secol XX. Pe aici au trecut Take Ionescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, I. L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă şi multe alte personalităţi ale epocii. Hotelul, clădit în stil eclectic cu preţioase elemente Art Nouveau, a avut perioada lui de glorie şi de decădere şi a schimbat mai mulţi proprietari, la fel ca întreg centrul vechi al oraşului. Din fericire, clădirea a fost minuţios restaurată după planurile iniţiale, redevenind un hotel-restaurant care oferă turiştilor confort modern într-o clădire cu parfum de epocă.

Ghidaţi de minaretul înalt al Marii Moschei cu semiluna otomană în vârf, o luăm pe strada Episcopiei care porneşte din Piaţa Ovidiu şi se opreşte la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, deasupra falezei Cazinoului. Marea Moschee, Kral Camii, Geamia Regelui, Moscheea Carol I sau Moscheea Mahmud al II-lea... toate aceste nume au fost atribuite în peste un secol de existenţă celui mai mare lăcaş de cult musulman din Constanţa, declarat monument istoric şi de arhitectură. Construită din iniţiativa regelui Carol I, după planurile inginerului Gogu Constantinescu şi sub îndrumarea arhitectului Victor Ştefănescu, Marea Moschee a fost inaugurată în mai 1913, în prezenţa familiei regale şi a reprezentanţilor cultului musulman. Dacă nu aţi urcat până acum la balconaşul din vârful minaretului, făceţi-o cu prima ocazie! Marea şi zona peninsulară a oraşului văzute de acolo, de sus, sunt uluitoare...

Moscheea este deschisă pentru vizitatori dar mai mulţi bărbaţi turci sunt strânşi la poartă în aşteptarea unei ceremonii religioase aşa că nu mai intrăm şi mergem drept înainte spre catedrala ortodoxă. În această zonă a oraşului vechi, aproape de Mare, convieţuiesc în armonie Marea Moschee, catedrala ortodoxă Sf. Apostoli Petru şi Pavel şi biserica romano-catolică Sf. Anton de Padova, construită în stilul basilicilor din nordul Italiei. Locuitorii oraşului Constanţa participă adeseori împreună la sărbătorile religioase importante cum ar fi procesiunea de ziua Sf. Anton, venerat ca făcător de minuni de creştini şi musulmani deopotrivă. O imagine-simbol pentru Dobrogea, un mozaic etnic, religios şi cultural ce oferă un model pentru o lume întreagă care-şi caută drumul, mutilată de rasism şi intoleranţă!

Poposim la Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel, prima biserică ortodoxă românească înălţată în Constanţa după Războiul de Independenţă, între anii 1883-1885, după planurile celebrului arhitect Ion Mincu. Declarată monument istoric şi de arhitectură, catedrala din Constanţa este organizată astăzi ca un lăcaş monahal, sub numele Mânăstirea Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

Admirăm în voie vitraliile viu colorate şi pictura interioară de o mare frumuseţe şi expresivitate, realizată în anii 60 de profesorul Gh. Popescu şi de Niculina Dona Delavrancea. Sunt zugrăvite scene din viaţa creştină a Dobrogei, poarta de intrare a creştinismului în ţara noastră şi martirii creştini din oraşele Scytiei Minor-Durostorum, Tomis, Axiopolis, Trophaeum Traiani. Mobilierul interior, stranele, sfeşnicele şi candelabrele sunt foarte valoroase fiind lucrate în ateliere de la Paris, după schiţele arhitectului Ion Mincu.

Alături de catedrală, spre Bd. Elisabeta, putem vedea o parte a ruinelor anticei cetăţi Tomis din epoca romană şi romano-bizantină, descoperite sub un cimitir musulman. Toată zona veche a Constanţei este un adevărat muzeu în aer liber, din păcate prea puţin pus în valoare... Sub oraşul modern dorm zidurile vechii cetăţi, mii de ani de istorie îngropată sub paşii trecătorilor. Sub Colegiul Mihai Eminescu a fost descoperită cea mai veche basilică paleo-creştină de pe teritoriul ţării noastre, veche de 1600 de ani iar sub hotelul Ibis se află cea mai mare basilică, posibil Mitropolia Tomisului în sec. IV-VI.

Ieşim în capătul dinspre port al Bd. Elisabeta, cel mai elegant bulevard al oraşului modern, prima realizare urbanistică de amploare de după Războiul de Independenţă. Pe faleza înaltă, de la Muzeul de Sculptură Ion Jalea până la Farul Genovez, se înşiră case frumoase, adevărate palate construite de cei mai faimoşi arhitecţi ai epocii, pentru cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Constanţa începutului de secol XX. Micile palate sunt clădite pe o singură parte a bulevardului pentru ca ferestrele şi terasele să aibă o minunată deschidere spre nemărginirea albastră a mării. Astăzi, aceste clădiri splendide, declarate monumente istorice şi de arhitectură, sunt o veritabilă podoabă a zonei peninsulare a Constanţei.

Spre port, în imediata vecinătate a catedralei ortodoxe şi a parcului arheologic, în cel mai înalt punct al falezei, se află Casa Pariano care a aparţinut prefectului Constanţei, bogatul moşier de origine greacă Constantin Pariano. Frumosul conac în stil neoromânesc a fost construit pe locul casei căpitanului portului, între anii 1920-1922, după planurile arhitectului Victor Ştefănescu. Din 1968, Casa Pariano adăposteşte colecţia Muzeului de Sculptură Ion Jalea care are la bază donaţiile sculptorului dobrogean şi ale familiei sale. Admirăm, în faţa muzeului, statuia "Arcaş odihnindu-se" şi ne amintim că Ion Jalea şi-a pierdut mâna stângă în Primul Război Mondial şi a continuat să creeze opere de artă doar cu o singură mână. O copie din bronz a Arcaşului de piatră de la Constanţa stă de strajă în faţa Curţii de Justiţie din Luxemburg.

Trecem de situl arheologic şi ajungem la blocul în stil cubist, clădit la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial pe locul impresionantei reşedinţe a familiei de negustori armeni Manissalian, distrusă de bombardamentele sovietice. Blocul construit pe colţ mi-a plăcut întotdeauna... în copilărie îl asemuiam cu un vapor îndreptat spre ţărm! Scorojit şi vopsit într-o culoare urâtă, cu balcoanele şi terasele închise hidos, blocul stă bine în picioare dar are nevoie de o renovare care să-i redea eleganţa de odinioară. Urmează salba micilor palate, unul mai frumos decât altul, realizări ale unor arhitecţi celebri care au conturat unul dintre cele mai frumoase bulevarde ale ţării.

Coborăm pe faleza Cazinoului, pe la Farul Genovez care are venerabila vârstă de de 160 de ani. A funcţionat vreme de peste jumătate de secol şi a fost declarat stins în 1913, după ce rolul de ghidare a navelor spre Portul Constanţa a fost preluat de Farul Carol I. Farul genovez este realizat de la o companie engleză care a obţinut permisiunea Imperiului Otoman de a construi linia de cale ferată Bagazchioi-Kustenge (Cernavoda-Constanţa) şi de moderniza portul. Bătrânul far a fost reaprins în luna februarie, la câteva zile după plimbarea noastră prin Constanţa. Desigur, nu este funcţional pentru navigaţie dar continuă să fie un simbol al oraşului-port şi reaprinderea sa, după 107 ani, aduce un plus de strălucire falezei constănţene.

Aţi obosit? Şi eu... Haideţi să ne odihnim pe o bancă pe faleză, în dreptul Comandamentului Marinei Militare, o clădire monumentală, cu linii sobre şi elegante, construită de aceeaşi companie engleză de la care ne-a rămas Farul Genovez din apropiere. După Războiul de Independenţă, în anul 1882, s-a inaugurat cel mai mare şi mai luxos hotel al oraşului Constanţa, hotel Terminus, redenumit ulterior Carol. Renovat, modernizat şi extins de mai multe ori de-a lungul timpului, vechiul hotel a fost preluat, după Primul Război Mondial, de Liga Navală Yacht Club apoi de Cercul Militar. A fost pentru o vreme Muzeul Marinei iar de la sfârşitul anilor 70 a revenit Comandamentului Marinei Militare.

Iarna, faleza ne arată o altă faţă a sa. Câţiva turişti aiuriţi, aşa ca noi, ascultă vuietul valurilor, urmăresc pescăruşii care se rotesc desupra Cazinoului îmbrăcat în schele, privesc departe pe mare, pierduţi printre amintiri sau în viitor, cine ştie... Iarna, faleza redevine locul de promenadă al constănţenilor, al bunicilor cu nepoţi şi căţei, al mămicilor cu copii mici, al tinerilor îndrăgostiţi. Cu toţii îşi recapătă oraşul, sufocat vara de turiştii gălăgioşi. Sub razele blânde ale soarelui de februarie, marea sclipeşte ameţitor. Respirăm cu nesaţ adierile sărate ale brizei, ne bucurăm că suntem împreună la Mare într-o zi luminoasă de iarnă. Atât...

Ne ridicăm cu greu de pe bancă şi ne plimbăm pe aleile parcului amenajat în trepte între Bd. Elisabeta şi faleza Cazinoului. Parcul este foarte bine îngrijit, băncile, foişoarele şi stâlpii de iluminat amintesc de anii de glorie ai oraşului de la ţărmul Mării Negre. Din orice punct ai privi, ai parte de spectacolul fascinant al Mării... Bd. Elisabeta, parcul, faleza şi Portul Turistic Tomis alcătuiesc cea mai frumoasă zonă a Constanţei, definită prin eleganţă şi bun gust. Aşa ar trebui să arate tot oraşul vechi într-o bună zi! Schelele şi panourile care semnalează începerea lucrărilor de renovare a Cazinoului aduc o rază de speranţă. Îmi doresc ca bijuteria care înobilează faleza constănţeană să revină la viaţă cât mai repede, să ne primească la un concert, la o expoziţie sau la o îngheţată pe terasă.

Admirăm statuile înşirate pe faleză sau în imediata ei vecinătate. Sunt multe, frumoase şi poartă semnătura unor sculptori celebri. În capătul Bd. Elisabeta colţ cu str. Ovidiu, deasupra Porţii nr. 1 Port Constanţa, se află statuia din bronz a inginerului Anghel Saligny, părintele portului modern şi al podului feroviar de la Cernavodă. Statuia ilustrului inginer este opera sculptorului Oscar Han care semnează şi statuia celui mai iubit poet român, Mihai Eminescu, amplasată în capătul opus al falezei, lângă Farul Genovez.

O poveste aparte are statuia Reginei Elisabeta, regina-poetă Carmen Sylva, sculptată de Ion Jalea şi aşezată pe faleza constănţeană în ziua de 15 august 1937, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Comuniştii, intenţionând să şteargă din memoria oraşului orice amintea de Casa Regală a României, au dispus distrugerea statuii Reginei Elisabeta. Oamenii iubitori de istorie şi artă au ascuns-o în subsolul Muzeului Ion Jalea, fiind trecută în inventar sub numele "Statuie de femeie". După 1990, statuia Reginei Elisabeta a fost restaurată şi readusă pe faleză, în dreptul Catedralei Sf. Apostoli Petru şi Pavel, aşa cum se cuvine.

Timonierul, sculptat de Ada Geo Medrea, priveşte spre largul Mării din apropierea Casei Pariano. În apropiere de Acvariu se află grupul statuar Pescarii, realizat de Corneliu Medrea, restaurat şi pus în valoare prin amplasarea în centrul unui bazin cu apă, iluminat în timpul nopţii.

Cel mai nou monument din zona falezei este Crucea Marinarilor, ridicată în 2015 în memoria "Marinarilor români al căror mormânt este marea".

Spre finalul plimbării noastre, intrăm la Acvariu... n-am mai fost acolo de când băiatul nostru era mic! A trecut multă vreme dar mare lucru nu s-a schimbat în clădirea micuţă de pe faleză. Despre Acvariu voi povesti cu altă ocazie, împreună cu Delfinariul şi Microrezervaţia de pe malul lacului Tăbăcăriei. Acum voi spune doar că vizita la Acvariu a fost plăcută, relaxantă, peştişorii coloraţi ne-au bucurat sufletul şi ne-au amintit de vacanţele din copilăria şi tinereţea noastră.

Punem punct aici plimbării prin zona veche a Constanţei, fără pretenţia de a fi văzut totul. Ne întoarcem la hotelul Iaki cu un taxi după ce mai rătăcim o vreme pe străduţe, în căutarea unei farmacii şi a unui magazin alimentar.

Centrul istoric al Constanţei este fascinant... are atât de multe de oferit turiştilor de toate vârstele! Biserici şi geamii, muzee, statui, case cu arhitectură elegantă, multe restaurante şi terase, pensiuni şi hoteluri... Nu le-am descoperit încă pe toate, Constanţa este mereu surprinzătoare! Clădirile vechi poartă semnătura unor arhitecţi celebri, români, francezi, italieni, austrieci, greci. Unele sunt impecabil restaurate altele în ruină, gata să se prăvălească. Pe un teritoriu mic întânim biserici ortodoxe construite de greci, armeni, bulgari, români alături de biserica romano-catolică şi de geamiile turceşti. Ruinele oraşului antic se află pretutindeni, văzute şi nevăzute. Străvechiul oraş de la ţărmul Mării Negre, locuit fără întrerupere de-a lungul timpului, aşteaptă de prea multă vreme un proiect care să-i readucă strălucirea interbelică!

Mulţumesc că m-aţi însoţit, într-o zi de iarnă, la plimbare prin zona peninsulară a Constanţei! Mai sunt multe de văzut dar acum este vară, bucuraţi-vă de soare şi de valurile înspumate ale Mării...

In zona peninsulara a Constantei sunt grupate multe obiective turistice, muzee, biserici, geamii, situri arheologice dar si hoteluri, pensiuni, cafenele si restaurante, majoritatea amenajate in case vechi cu statut de monument istoric. Nu uitati ca toate strazile duc la Mare! Potentialul turistic este urias dar este necesara restaurarea multor monumente si un plan inteligent care sa redea stralucierea unui oras stravechi.

Muzeul de Arta Populara Constanta, Edificiul roman cu mozaic, Muzeul National de Istorie si Arheologie, Muzeul Ion Jalea, Acvariul, Geamia Hunchiar, Marea Moschee, Biserica Greaca Metamorfosis, Catedrala Sf. Apostoli Petru si Pavel, Biserica bulgara, Biserica Armeneasca, Biserica romano-catolica Sf. Anton, Bd. Elisabeta, parcul de pe faleza cu statuile lui, Farul Genovez, Cazinoul...

---

VIZUALIZĂRI: 1076 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI