ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.01.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 07.02.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JAN-2015
DURATA: 2 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Start 2015 cu doza de energie absolut necesară!

Ilustrație video-muzicală
Dorian - Mare albastra


TIPĂREȘTE

Nu vă speriați, nu scriu mult, promit! În primul rând pentru Cristina și Claudiu m-am hotărât să fac asta... pentru că știu că le e dor de mare... :P

Anul trecut prin februarie, impulsionată de review-ul colegei @danamandache, Acapulco – liniște și mare, care a stârnit ceva controverse la vremea respectivă, făceam o promisiune... mie în primul rând: să ajung măcar un weekend iarna la mare. Mai exact, îmi propusesem până în decembrie 2014. N-a fost să fie, deoarece uneori te iei cu altele și pierzi din vedere destule lucruri care contează.

Norocul a făcut ca începutul de an să aducă o reprioritizare și astfel mi-am adus aminte de weekendul Danei de la mare. Așa că ia uitați cum îi spun: Danaaaaaa, m-am ținut de cuvânt! (cu ceva întârziere, dar m-am ținut):))

Pregătiri… sau nu prea

Weekend prelungit de ianuarie. Domnul meu vine dimineață de la serviciu. “Ariciule, dorm vreo două ore și apoi mergem undeva. Găsim noi o variantă: Curtea de Argeș, Câmpulung, ceva, numai Valea Prahovei nu... ” Dar credeți că m-am uitat în gura lui? Neee, lasă că se trezește cu alte gânduri. Ei, aș… nu s-a trezit cu alte gânduri, dar nici n-a dormit două ore ci vreo… mult mai multe, așa că se făcuse ora 15.00. Oooffff, iar vă iau cu chestii redundante și mă pierd în amănunte. Hai s-o scurtez.

A fost nevoie din partea mea doar de un “dar eu vreau la mare...” că vajnicul meu jumătat (masculinul de la jumătate… :D) a și dat căutare pe booking. În câteva minute cel mai ieftin apartament din Constanța era al nostru. Repede, repede am împachetat trei țoale pentru pitici, două pentru noi, am apucat în grabă în drum spre ușă sticla de Baileys și p-aci ne-o fu drumul...

Autostrada - țeavă, frate... Taxa de autostradă - în vigoare, soro (nu știu ce-o fi fost în capul meu blond de m-am gândit că numai vara se plătește)... Vremea - nu știu că eram în mașină... :)) Oricum, pe la ora 19.30 eram deja în Constanța. Ne-a luat destul de puțin să ajungem în fața blocului situat în nordul Constanței la ieșirea spre Mamaia. SeaView Serviced Apartment, apartamentul cu două camere pe care îl rezervasem, urma să ne găzduiască pentru următoarele două nopți. Unde era vederea la mare? Probabil urma să vedem a doua zi că era puțin cam întuneric la ora la care noi ajunsesem.

În fine, toate bune și frumoase, ne-am luat cu cazarea în seara respectivă, am comandat pizza, de-astea... neinteresante...

Ce să faci iarna la mare

Păi cum ce să faci? Să mergi la plajă (schimbând însă prepoziția “la” cu ”pe”), să cauți scoici în nisip, să admiri gheața de pe stabilopozi, să te plimbi pe dig, să tragi pe nări aer sărat și mai ales să-ți duci copiii la Delfinariu.

Am citit înainte să plec cele câteva împresii despre Delfinariu și nu eram foarte încântată, dar copiii își doreau, așa că a doua zi prima țintă a fost complexul cu Delfinariu. La poartă, am avut însă o senzație de dezamăgire. Bazinul în aer liber este în renovare, sau se construiește unul nou, nu am înțeles exact, dar toată zona arată deprimant. E un adevărat șantier, totul e plin de noroi, moloz, mă rog… ca pe șantier… La casa de bilete – surpriză. Nu știu de ce, probabil că e extrasezon și prețurile sunt mai scăzute, dar… chiar atât de scăzute? Am plătit pentru un bilet combinat 10 lei de adult, iar pentru domnișoara noastră a fost 5 lei. Piticul din dotare nu a plătit nimic probabil pentru că e taaare simpatic și mic… :P

Ce înseamnă bilet combinat? În baza acestui bilet intri și vizitezi animăluțele aflate acolo (microrezervația), zona rezervată păsărilor exotice (am văzut acolo papagali și arici... bine, nu am înțeles exact ce căutau aricii la păsări exotice, dar hey, ce contează?), și în plus ai dreptul de a asista la o reprezentație de 20 de minute la Delfinariul acoperit și la o demonstrație tot cam de 20 de minute la Planetariu. Mie chiar mi s-a părut prețul acceptabil pentru tot ce se oferea. De asemenea, organizarea demostrațiilor Delfinariu-Planetariu este foarte bine gândită, având cam 10 minute distanță între ele, timp suficient după ce ieși de la Delfinariu să mergi să prinzi demonstrația de la Planetariu.

Deși unii au spus pe aici că reprezentațiile nu-s cine știe ce, copiii au fost foarte încântați, iar nouă ne-a plăcut maxim, atât cea de la Delfinariu cât și cea de la Planetariu. E adevărat, unul dintre delfini era cam... leneș, dar a fost simpatic. Era delicios să-l vezi cum se ascunde sub apă ca să nu lucreze, dar venea când era vorba de pește și se supăra când nu primea... :D

Salturile au fost aplaudate de toți cei prezenți, dar au fost și copii care s-au speriat să nu fie stropiți. Am beneficiat și noi de un astfel de specimen... Delfinii sunt superbi, sunt relativ noi și... promit.

La Planetariu copiii sub 5 ani nu au acces. Eram pregătiți ca unul din noi să iasă cu juniorul și celălalt să intre cu domnișoara. Nu a fost însă nevoie. Câteva smiorcăieli ale piticului că “vleau și eu să văd stelele, te loooog!!”, plus promisiuni: “o să fiu cuminte, nu plâng și nu vobec, plomit!” au fost suficiente ca s-o înduplece pe doamna de acolo să-l lase în sală. Și a fost extrem de cuminte. Nu a zis nici “miau”. S-a uitat cu mare plăcere cum din zi se face noapte, cum apar constelațiile pe bolta cerească pentru ca mai apoi ele să dispară pentru a face iar loc luminii. Vocea doamnei care a făcut prezentarea mi-a adus aminte de Teleenciclopedia copilăriei mele. Per ansamblu a fost o experiență foarte mișto.

Microrezervația de animăluțe a fost interesantă, însă, probabil și peisajului dezolant de iarnă fără zăpadă, nu pot spune că m-a încântat cine știe ce. Copiilor le-a plăcut însă. Căprițele erau foarte prietenoase și au stat să fie mângâiate, păunii au fost admirați în toată splendoarea lor, iar rățuștele au dat spectacol prin bălăceala la 13 grade de ziceai că-s în toiul verii. Una peste alta a fost ok, și chiar a meritat din plin vizita.

Pe plajă în ianuarie

Dacă vara prefer zona Mamaia-Năvodari din punct de vedere al plajei, iarna mi-ar fi plăcut zona de plajă dintre Eforii, acolo unde valurile sunt valuri, acolo unde zgomotul mării te izbește și te încarcă cu energie. Era însă drum lung din Constanța până la Eforie, drum pe care nu am dorit să-l facem deoarece aveam și altele în plan în ziua respectivă. Bine... eu aș fi dat o fugă și până la vecinii bulgari ca să văd dacă Wild Duck este deschis, dar uitasem pașapoartele copiilor acasă, așa că am renunțat.

Într-un final am decis să mergem să ne plimbăm pe plaja de la capătul stațiunii Mamaia. Era aproape și puteam sta mai mult acolo și mai puțin în mașină. Abia așteptam. “Mami, nu veau la pajă, îmi intă nisip în sandale...”, m-a anunțat piticul. Am pierdut minute bune explicându-i că nu va fi încălțat cu sandale, ci va rămâne cu ghetele în picioare. Săracul copil, nu făcea deloc conexiunea între a merge pe plajă și ghete. S-a prins însă de îndată ce am ajuns acolo.

Despre plimbarea pe plajă ce să vă spun? Poate nu am ales noi zona care trebuia, poate dacă am fi mers mai înspre nord ar fi fost mai bine, oricum, primul impact a fost dezolant. Când am ajuns mai erau și alte mașini pe-acolo, erau oameni care se plimbau pe plajă și pe dig. Cum am coborât din mașină s-a auzit un lătrat nervos de câine. Imediat a apărut dintre betoanele unei clădiri aparent abandonate, o cătea care lătra de mama focului. Probabil avea pui. Nu știu, mă feresc să fac afirmații, am câine acasă, dar... nu sunt de acord cu lăsarea lor în libertate așa. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă voiam să ne îndreptăm înspre respectiva clădire, sau dacă o luau la fugă copiii în direcția aceea. Asemenea situații nu ar trebui să existe, și cu asta am spus tot. Să revenim însă la plimbare...

Vă închipuiți o vreme de ianuarie cu 13-14 grade în termometre, cu o briză ușoară care se intensifica pe măsură ce ne apropiam de malul mării și de dig și cu un soare orbitor pe cer? “Ariciule, încă 10 grade în plus și puteam să facem plajă...”, o dădu maestrul din străfundul gândirii. Greșeala mea că am luat-o ad literam și am început să fac socoteli. „Păi la 23-24 de grade nu poți sta în costum de baie decât dacă vrei să te alegi cu cine știe ce răceală fenomenală, apoi la 23-24 în aer, plus briza, cât are apa mării?”... “Aoleu, mai bine tăceam!!!” mi-a tăiat-o scurt râzând... :))

Am ajuns până la dig. Marea era atât de liniștită încât cu greu ne puteam imagina cum fusese atunci când reușise să acopere stabilopozii astfel formându-se gheața de pe ei, gheață atât de groasă încât și la 13 grade tot putea fi observată căci încă nu se topise de tot.

Am uitat destul de repede episodul cu câinele. Ne-am plimbat, am făcut poze (multe copiilor foarte încântați de combinația nisip-piatră-gheață-apă), și... ne-am dorit să vină vara mai repede. Am adunat “scoici de iarnă”, pentru că din alea nu aveam la colecție, și ne-am promis că ne vom mai întoarce până la vară cel puțin încă o dată.

E incredibil câtă forță și energie îți poate da o simplă plimbare! Marea are un farmec irezistibil indiferent de vreme și anotimp, iar marea noastră cu atât mai mult. Spuneam și anul trecut, nu-mi pot imagina să treacă un an fără să văd “marea noastră” măcar o dată. A fost prima noastră “ieșire” pe 2015, a fost extraordinar de bine venită! Deja ne gândim să repetăm figura, dar trebuie să fim atenți la prognoza meteo. Chiar nu-mi doresc să ajung la mare și să nu mă pot plimba în voie!

Dacă vom reveni iarna la mare? Cu siguranță DA! Mai ales atunci când vom simți nevoia acută de “regenerare celulară”, pentru că asta este senzația pe care ne-o dă marea.

Fiind primul meu review pe 2015 vă doresc din suflet La Mulți Ani! și să aveți parte de un an călătoristic fun-tastic!!!


[fb]
---
Trimis de ariciu in 21.01.15 10:52:11
Validat / Publicat: 21.01.15 15:56:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CONSTANȚA.

VIZUALIZĂRI: 3143 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ariciu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 microrezervația - imagine de ansamblu...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 77350 PMA (din 64 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.01.15 16:02:01]
»

@ariciu -

În baza acestui bilet intri şi vizitezi animăluţele aflate acolo (...) (am văzut acolo papagali şi arici... bine, nu am înţeles exact ce căutau aricii la păsări exotice...)

Băi, aia era oglindă!!!

La Delfinariu mi-a spus mie cineva (nu spui cine!) că se face un bazin mai mare afară.

Și mie îmi place iarna la mare! Poate ne vedem pe-acolo... (pst! io am făcut și baie! e drept, în piscină)

pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.01.15 16:16:43]
»

Duminică am fost si eu turist în Constanța și am vizitat Microrezervația. Pentru prima dată am fost la Delfinariul acoperit. Nu mi-a displăcut, voi reveni cu impresii...

Cris
[21.01.15 16:48:30]
»

@ariciu -Offf, acum mi-e și mai tare dor de mare.

Dar mi-a plăcut atât de mult plimbarea pe care am făcut-o prin intermediul tău, încât promit ca pentru iarna viitoare să mă mobilizez și să o văd și eu altfel decât o știu.

Sau, cine știe, cum drumul din Brașov spre mare trece prin București, poate ne mobilizăm.

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.01.15 17:10:42]
»

@ariciu - Ufff, era să apăs butonul cu -1 în loc de celălalt . Da' o să las votu' așa cum e acum numai dacă-mi promiți pe cuvânt de pionier cu angajament solemn că data viitoare mergeți și în sudul litoralului și -în special- la Popasul pescarilor!

Prietenii știu de ce

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.01.15 17:12:12]
»

@webmaster : Pot să-l votez pe @dragos de două ori?

webmaster13
[21.01.15 17:26:52]
»

iată ce înseamnă să fii un arici gospodar... mergi iarna la mare...

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

papone
[21.01.15 17:55:01]
»

Moaaaa, deci asa... te dusesi sa iti iei aerosolii de la mamica lor, si mai ales fara iz de hamsii, de skijet sau de pitipoanca uda (de la sampanie)???

Cand am vazut raspunsul lui @dragos am raaaaas (chestia cu hohote, ca n-am diacritice) pana mi-am dat seama ca de fapt nu e frumos sa treci printr-un oras fara sa iti saluti rudele

nu te intreb cum era apa, ca sper ca sticla aia nu o luarati degeaba si macar LM-ul a consumat altceva

hai ca ma distrai! LA MULTI ANI si voua!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[21.01.15 19:41:35]
»

Cred ca daca mai citesc asemenea indemnuri ajung sa imi schimb viziunea si sa incerc candva un weekend iarna la mare.

Daca un program precum cel descris se desfasoara intr-un context auditiv cu mai putini manelisti decat vara (sau fara) e inca un argument pro.

danamandache
[21.01.15 20:13:20]
»

Ce atata mirare, draga mea? Cu totii stim, ca ariciul este o pasare exotica, unica in comunitatea AFA. Ma bucur din suflet, ca ti-a placut iarna la mare. Iti multumesc pentru increderea acordata!!!

ariciuAUTOR REVIEW
[21.01.15 22:53:26]
»

@Dragos -

Băi, aia era oglindă!!!

Ia-te de mână cu @le_maitre! Când m-am aplecat să văd mai bine aricii mi-a zis: "Eheeee, și aici te-ai cărat cu oglinda după tine??? "

@pepsi70ro - Stai că trebuie să știi... există vreo diferență între reprezentațiile de la Delfinariul acoperit și cel în aer liber? În plus, de ce costă doar atât biletul acum? Am citit că în vară au dat unii și 50 de lei pe un bilet și nu știu dacă era combinat. E adevărat?

@pacurarcris - Ne mobilizăm cu maaare plăcere. Ce-ați zice însă de un sudul litoralului de data asta?... ca să nu se supere master @JRL pe noi... Așa că, maestre, PROMIT!

ariciuAUTOR REVIEW
[21.01.15 23:39:34]
»

@webmaster13 - Hai să-ți povestesc așa... blondește. Dau drumul piesei, începe chitara. Eu - "Pffff, mi-a pus folk, nu pot să cred! Ce puii mei, asta inspiră review-ul meu?!?!? ". Sor-mea (aia pe bune, nu MCM) - "Adică tu nu știi piesa asta?? A fost piesa verii, ce naiba? În ce peșteră trăiești, sor-meo?!?!? "

So... web13... se pare că le știi muuuult mai bine ca mine. Pot să ți-o prezint pe sor-mea? )

Concluzia - Autorul NU preferă altceva și îți mulțumește maxim!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.01.15 23:41:38]
»

@pepsi70ro - Stai că trebuie să știi... există vreo diferență între reprezentațiile de la Delfinariul acoperit și cel în aer liber? În plus, de ce costă doar atât biletul acum? Am citit că în vară au dat unii și 50 de lei pe un bilet și nu știu dacă era combinat. E adevărat? [

Există vreo diferentă între sezon și extrasezon? Sigur ai răspunsul...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[22.01.15 00:43:21]
»

@ariciu

Eheee, dar te invit s-asculti si varianta originala a melodiei atasate, ce dateaza de-acum 25 ani, in interpretarea lui Daniel Iordachioaie, mai lenta, mai patrunzatoare youtube de pe vremea tineretii mele... eheee ce vremuri, ce timpuri, ce mare albastra era pe atunci si ce valuri, valuri (ale tineretii evident ) Am dreptate DJ-@webmaster13 ?

Acum, varianta remixata, cosmetizata, parfumata, aranjata in alt stil de Dorian, se pare ca a facut furori pe litoral in vara lui 2014. Vorba baietilor Razvan si Dani (de la 'Neatza): piesa asta incepe de pe vremea lu' Catalin Crisan cand Vorbeste marea si se continua pana in zilele noastre, cand Vine vara cu Parlament... un meduz si o meduza, stau pe plaja buza-n buza, el propune ea refuza... iti mai amintesti?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Cris
[22.01.15 07:16:20]
»

@ariciu -

Ce-ați zice însă de un sudul litoralului de data asta? ...

Iubesc marea din tot sufletul și pentru mine e frumoasă oriunde și oricând, așa că nu pot spune decât: it's a deal, am la ce visa până atunci. .

Singura problemă este că am ales o dată prea îndepărtată, cred că nu mai am răbdare până iarna viitoare, studiez problema și nu uit promisiunea ta de mai sus (oricum rămâne scrisă aici).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[22.01.15 08:34:44]
»

@pacurarcris - Păi n-a trecut iarna asta . Mai e ceva din ianuarie, apoi fe-martie

Cris
[22.01.15 09:01:07]
»

@johnnyredlabel - Pe asta mă bazez și eu!

În plus, dacă @ariciu m-a convins povestind despre un weekend de iarnă la mare cu vreme de primăvară, putem extinde perioada până în mai. Extrasezon să fie.

“Mami, nu veau la pajă, îmi intă nisip în sandale... ”, m-a anunțat piticul. Am pierdut minute bune explicându-i că nu va fi încălțat cu sandale, ci va rămâne cu ghetele în picioare. Săracul copil, nu făcea deloc conexiunea între a merge pe plajă și ghete. S-a prins însă de îndată ce am ajuns acolo.

Așa l-am ajuta și pe micuț să nu fie prea derutat de asocierea dintre mare/plajă și ghete de iarnă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[22.01.15 09:05:49]
»

Da... poate îl convingem pe Cornel să facă viitoarea întâlnire AFA la Iaki!

Oricum iarna la mare e super, mai ales când e furtună! Să vezi cum arată de fapt marea când își cere drepturile, nu când se odihnește... te trec fiorii! (și nu din cauza vijeliei).

Sau când ninge ca-n basmele lui Andersen...

@cris:

Aşa l-am ajuta şi pe micuţ să nu fie prea derutat de asocierea dintre mare/plajă şi ghete de iarnă.

să vezi pe urmă la vară, că o să vrea tot cu cizmele la plajă, că a văzut el că doar așa nu mai intră nisip la piciorușe!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ariciuAUTOR REVIEW
[22.01.15 09:22:18]
»

@papone - ))

Hai La Mulți Ani și ție... și... pune-ți diacritice că nu se poate să razi așa... tot ce-ți iese-n cale...

papone
[22.01.15 13:55:28]
»

@ariciu - N-am diaritice si nici nu-mi cumpar, na!

Acu-mi trecu prin cap... pentru doua zile, te facusi arici... de mare

ariciuAUTOR REVIEW
[22.01.15 15:14:33]
»

@Dan&Ema - Merită! Marea e frumoasă în orice anotimp.

@danamandache - Eu mulțumesc de pont! Dacă nu era piticu' anul trecut, cine știe când m-aș fi mobilizat...

@dananecula - Daniel Iordăchioaie, Cătălin Crișan și alții ca ei... îmi sună cunoscut. Le știu piesele, dar... nu le am în playlist, ca să zic așa... Voltaj pe de altă parte...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
claudiu 71
[22.01.15 17:18:49]
»

Asta da pofta de viata! Si mie imi place atat marea cat si viata, indiferent de anotimp sau an.

Pana nu trece iarna primavara nu vine

Vroiam sa-ti spun inca la trecuta sesiune de recenzii (Scotia)

ca apreciez sincer noul" look "al fotografiilor voastre in special cele legate de natura.

Ce s-a schimbat aparatul sau fotograful?

msnd
[22.01.15 20:38:02]
»

Zuuupppeeerrr!

ariciuAUTOR REVIEW
[22.01.15 23:19:37]
»

@claudiu 71 -

Ce s-a schimbat aparatul sau fotograful?

Când s-o schimba fotograful... aheam... nu-i a bună, să știi! So... ce variantă mai rămâne?

@msnd - Zzzzzmuuuulțuuuu'!!!

@papone - Măi, papo'... da, m-ai prins, am fost și arici de mare pentru o perioadă. Dar să știi că am avut o maaaare problemă. S-au învățat unii să-și cumpere papuci din ăia de plajă care mai sunt denumiți și papuci anti-arici și dacă nu m-au călcat în picioare de mi-am jurat că rămân la varianta mea inițială. E muuult mai safe!

@Dragos - Pffff, tu te-ai spurcat la Iaki, bag samă. Eheeee... că la cort strănuți pesemne...

makuy*
[25.01.15 14:20:55]
»

Super tare!

Eu am încercat experiența asta de două ori: în ianuarie 2006 și în decembrie 2007. A fost extraordinar!

Dar, ca amintire de antologie...

In 2006, am zis sa ne abatem pe la Călărași și să traversăm Dunărea cu bacul (mai ales că prognoza meteo, deși anunța furtună pe mare - ăsta a fost și unul dintre motivele vizitei pe litoral - nu ne amenința cu ceva calamități în teritoriu). Zis și făcut... Stat la o coadă mică, suferit de claustrofobie - eu, blocat la volanul mașinii - tras mică sperietură văzând blocurile comuniste ale prietenilor bulgari de la Silistra și crezând că am luat bacul greșit, mers pe malul îngust al teritoriului românesc de pe partea bulgărească - pentru că așa am înțeles, dacă frontiera e dată de un râu, atunci ea alternează pe cele două țărmuri, nu de alta, dar e nevoie de câte un cap de pod oficial, pe partea adversă, nu? - vizitat biserica sfântului Andrei și grota din dotare, apoi...

Apoi, pentru că, Dobrogea, Dobrogea (cei care știu, cunosc), ne-am rătăcit... Nici un indicator, dar nici GPS (nu mai știu dacă România exista pe vreo hartă în acel an). Doar drumuri multe și perpendiculare (câtă invidie pe restul țării, lipsită de căi de comunicație).

Cert e că nu știam unde suntem, se întuneca și începuse fulguiala... La un moment dat, drumul a sucombat pe o rampă oblică, pe malul unui canal. Ba chiar ne-a tăiat calea o bufniță uriașă, pe principiul „Bufnițele nu sunt ceea ce par”.

Că am supraviețuit, să povestesc acestea, pare o minune, dar, poate, face parte din acea încăpățânare a naturii de a menține în viață pe prezumtivii sinucigași.

Cert e că, la capătul acelui canal, am pătruns într-un sat ciudat, netrecut pe hartă (am spus? Drumul nu mai era asfaltat de mult). Satul, pustiu...

La ieșire, de-o parte și de alta a uliței, două femei, turcoaice, după vorbă, după port, se puneau la punct cu ultimele noutăți. I-am mulțumit lui Dumnezeu (sau lui Allah) și am oprit. Eram două mașini cu numere de București...

„Drumul spre mare, știți cumva? ” am întrebat, timid.

Cele două s-au uitat la mine, apoi la mașini... Apoi s-au prins cu mâinile de șale și au început să râdă. Dar ce râs sănătos! Care mi-a luat cu mâna orice urmă de spaimă...

„La mare... Mai peste șase luni, că, acum, e cam devreme”, a rostit una dintre ele, după ce s-a mai potolit din hohotul homeric.

I-am răspuns că știm, dar că vrem loc în primul rând, la plajă, deci, dacă, totuși, știu încotro este marea...

Sigur, dacă am fi continuat pe ulița aceea, peste câțiva kilometri dădeam de asfalt, apoi intram chiar pe șoseaua care unea Mangalia de Constanța...

Adică am ieșit undeva, spre 23 August!

Mi-a venit să chiui pe faleza de la Eforie Sud, așa, în miez de iarnă!

ariciuAUTOR REVIEW
[25.01.15 22:39:59]
»

@makuy - Vai, am crezut că ești supărat pe mine!!! Pe buneee!!! Ce bine că nu e așa... nu e, așa-i?

Mi-au lipsit ecourile tale! La mulți ani!

---

Cam mult timp a trecut din 2007. E cazul să... repeți, nu crezi?

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[26.01.15 13:42:18]
»

@ariciu: Vai, ce urât din partea mea! Un articol cu dedicaţie şi eu îl văd printre ultimii! Să-mi fie ruşine!!! Aşa îmi trebuie, că "umblu creanga" în loc să fiu cu ochii geană la ce se scrie pe aici. Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată.

Am citit, am văzut pozele, am oftat şi... acum de abia aştept să treacă odată timpul şi să mă văd din nou în drum spre litoral, căci ai dreptate când spui că dorul e mare. Dar vine ea şi vara şi să vezi atunci... !!!

Şi apropo, aşa cum zicea şi Cristina, să ştii că nici eu nu am fost niciodată iarna la mare deşi mi-a tot trecut prin cap ideea asta. Însă sunt din ce în ce mai convins că merită să mergem măcar o dată să vedem marea şi în toiul iernii şi cred că până la urmă, cu siguranţă vom ajunge.

Deocamdată însă, nu-mi rămâne decât să-ţi mulţumesc pentru acest articol.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
makuy*
[26.01.15 14:27:31]
»

@ariciu - Supărat? Eu? Pe buneee?

No, nici vorbă. Doar cu astea 25 de ore lucrătoare ale zilei, stii... Mai rămân vreo două pentru odihnă și socializare...

Dar am citit și am luat unele notițe. Vor urma, curând, întrebări.

La mulți ani

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
claudiu 71, Dan&Ema, danamandache, dananecula, makuy*, msnd
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Constanța:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073076009750366 sec
    ecranul dvs: 1 x 1