Bethlehem - oraş palestinian, loc de pelerinaj creştin

TIPĂREȘTE

Potrivit surselor antice, orașul nașterii lui Iisus Hristos este venerat de creștini încă din anul 160. Astăzi, mulți vin aici în pelerinaje din toate colțurile lumii de Crăciun, sărbătorit de trei ori pe an: pe 25 decembrie de către catolici, protestanţi şi ortodocşii de rit nou; pe 7 ianuarie de către ortodocşii de rit vechi; şi pe 19 ianuarie de armenii de rit vechi.

Biserica Nașterii Domnului, principala sa atracție, a fost și ținta noastră într-o excursie de o jumătate de zi, cu plecare din Ierusalim.

Cum se ajunge

Beneficiind de amplasamentul excelent al Palm Hostel (vezi impresii), ne-a fost la îndemână să luăm autobuzul 231 (cu fotolii comode și AC) din autogara situată vizavi de locul de cazare, pe Sultan Suleiman Street, chiar în fața Porții Damascului. Este una din autogările palestiniene din oraș, prevăzută cu peroane și panouri indicatoare. Destinația noastră aflându-se în teritoriile controlate de palestinieni, accesul autobuzelor evreiești este interzis.

Biletul a costat 6,80 ILS. Deși Bethlehemul se află la numai 10 km sud de Ierusalim, drumul a durat 40 de minute, din care cam jumătate pentru a ieși din oraș prin cartierele de blocuri. Se intră apoi pe șoseaua 60, care duce la Beʼer Sheva, iar în dreptul localității Beit Jala (sau Bayt Jala) se cotește la stânga și se pătrunde în teritoriile palestiniene. Bethlehem se află la 3-4 km de intersecție.

Check pointul evreiesc se găsește pe șoseaua 60 și aici am fost opriți la întoarcere. Așa cum am relatat în reviewul introductiv despre Israel vezi impresii, bărbații palestinieni de până în 50 de ani au coborât și s-au aliniat în șir pentru a prezenta actele iar ceilalți călători au fost controlați în autobuz de către militari înarmați. Ne-au fost verificate pașaportul și permisul de ședere (”stay permit”).

Palestinienii nu au voie să pătrundă pe teritoriul israelian decât dacă posedă permise speciale, care se acordă de obicei celor care lucrează sau studiază în zonele aflate sub control israelian. Reciproca este la fel de valabilă: pe panoul de la intrarea în Beit Jala am zărit înscris textul ”Entrance of Israeli citizens is forbidden. ”

Pe șoseaua 60, în dreptul punctului de control evreiesc, se găsește o bucată din zidul de securitate (”security fence”), cunoscut în lume și ca ”bariera/zidul Malului de Vest” (”Israeli West Bank barrier/wall”). Israelienii îl consideră un ”gard antiterorist”, în timp ce pentru palestinieni el reprezintă ”zidul segregaționist sau al apartheidului. ”

Construirea zidului a demarat în anul 2002. Va avea în total 708 km și nu urmărește strict Linia Verde, adică granița recunoscută oficial a Malului de Vest, ci preia coloniile evreiești, sursele de apă și unele câmpuri agricole, ”mâncând” cca. 15% din teritoriul palestinian și izolând 25.000 de oameni, după unele estimări. Deși condamnat de ONU, statul Israel nu renunță la idee; totuși, din câte am citit, ritmul construcției a mai încetinit în ultima vreme. Foarte ciudat mi s-a părut faptul că nu s-a pornit dintr-un punct pentru a se continua pe direcția stabilită, ci din mai mai multe, așa că porțiunea din zidul de beton cenușiu și urât pe lângă care am trecut nu avea mai mult de 2 km lungime.

Autobuzul ne-a lăsat în Bethlehem pe Hebron Road în stația terminus. Aveam la noi o hartă printată de pe Google maps și distanța până la Biserica Nașterii Domnului ni s-a părut destul de mare, așa că ne-am urcat într-un maxitaxi (”servees”) - 2,50 ILS biletul, pe care l-am ochit staționat la vreo 30 m mai încolo. Cred că am procedat bine, din cel puțin două motive: 1) la întoarcere am mers pe jos și ne-a luat 30-40 de minute (e drept, am căscat ochii la biserici și magazine), deci dacă am fi ales această soluție, am fi ajuns la destinație gata obosiți; 2) traseul pe care circulă autovehiculele diferă de cel pietonal pe care ne-am întors, așa încât am avut ocazia să vedem și alte locuri.

Scurtă prezentare generală a orașului

Bethlehem este așezat în trepte pe dealuri, cu zona veche situată pe culmi. Clădirile, construite fie din piatra de calcar excavată din împrejurimi, fie din betoane, nu depășesc, din câte am observat, 5 etaje și sunt banale, dacă nu urâțele de-a dreptul, la fel ca cele din Ierusalim. Deși numără doar 25.000 de locuitori, din cauza mulțimilor de pelerini pare extrem de aglomerat. În preajma lăcașurilor de cult fețele bisericești de diverse confesiuni sunt omniprezente, în timp ce în bazaruri, pe lângă vânzătorii insistenți, întâlnești femei musulmane drapate în jilbab, cu capul acoperit de hijab, și străini care scotocesc prin maldărele de mărfuri în căutare de chilipiruri. Slabă nădejde!

Este una dintre așezările cele mai vechi din Israel, menționată pentru întâia oară în scrisorile de la Amarna din secolul al XIV-lea î. Hr. sub numele de Beit Lachama - ”casa pâinii” în ebraică și aramaică, respectiv ”casa cărnii” în arabă. În Vechiul Testament apare ca locul morții Rahilei: ”Iar dacă a murit, Rahila a fost îngropată lângă calea ce ducea la Efrata, adică la Betleem” (Facerea 35:19). Mormântul Rahilei, soția lui Iacov, aflat la intrarea în oraș, este al treilea cel mai sfânt loc în iudaism, după Muntele Templului și mormintele patriarhilor din Hebron. Și tot în Bethlehem s-a născut David, cel care avea să fie uns rege al Israelului.

Istoria orașului avea să fie însă cel mai profund marcată de un alt nume, cel al lui Iisus Hristos sau Issa în limba arabă, Fiul lui Dumnezeu în credința creștină și profet divin în islamism. Descoperirea locului nașterii Sale și ridicarea unei basilici comemorative avea să aducă în oraș primii pelerini creștini și să pună Bethlehemul pe harta lumii.

Piața Ieslei (Manger Square)

Inima Bethlehemului este această piață vastă, înconjurată de clădiri importante: la est, Biserica Nașterii Domnului și Biserica Sf. Ecaterina iar la vest moscheea lui Omar, o construcție din 1860 care îl comemorează pe califul Umar ibn al-Khattāb, socrul profetului Mohamed, trimis de acesta la Bethlehem în 638, la un an după cucerirea Ierusalimului bizantin de către musulmani. Umar (Omar) a promis atunci că Biserica Nașterii Domnului va putea fi folosită în continuare de creștini și s-a rugat în apropierea ei, pe locul unde ulterior s-a ridicat moscheea, singura din zona veche a orașului. Datorită acesteia, piața a devenit un simbol al coexistenței religioase.

Renovată în 1998-99 și declarată pietonală, piața este principalul spațiu de întâlnire și socializare al localnicilor, ca și de desfășurare a festivitățile de Crăciun. În afara lăcașurilor de cult, adăpostește multe magazine și cafenele, primăria, precum și Palestinian Peace Center.

Aici am poposit și noi imediat ce am am coborât din microbuz. Sub deviza ”Palestine - the Holy Land where Heaven and Earth meet” (vezi foto), clădirea spațioasă și modern amenajată, menită să promoveze pacea, democrația, toleranța religioasă și diversitatea culturală, găzduiește evenimente, o librărie, un magazin de suvenire și - cel mai important pentru noi - un punct de informații turistice. Am discutat în engleză cu două domnișoare foarte amabile și am plecat înarmată cu o broșură în limba română care prezintă obiectivele de interes din teritoriile palestiniene și cu o hartă a Bethlehemului care mi-a fost de mare ajutor. La aeroportul Ben Gurion găsisem hărți și pliante despre Ierusalim, Tel Aviv, Jaffa, Masada, Marea Moartă (toate aflate în teritoriile israeliene), dar nu și despre Bethlehem. Fără comentarii...

Și încă o precizare: Autoritatea Palestiniană a investit masiv în ultimii ani în promovarea turistică. Un singur exemplu: în 2010, a cheltuit milioane de dolari pentru a celebra 10.000 de ani de la întemeierea Ierihonului, considerat cel mai vechi oraş din lume, onoare pe care și-o dispută cu Damascul.

Cât despre Bethlehem, aici sectorul economic cel mai dezvoltat este turismul, în care lucrează cca. 20% din populația activă a orașului. Și nu e de mirare, cu peste două milioane de vizitatori anual. Datorită prețurilor mai mici practicate, multe agenții de turism străine (printre care și cele românești) preferă acum să-și cazeze clienții în hotelurile din Bethlehem, în loc de Ierusalim.

Biserica Naşterii Domnului

În creștinism, Biserica Nașterii Domnului (Church of Nativity; deschisă zilnic 5-20, posibil închisă mai devreme iarna), una dintre cele mai vechi din lume, reprezintă, alături de Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cel mai sfânt loc pentru practicanții acestei religii.

Povestea sa se aseamănă izbitor cu cea a sacrului lăcaș din Ierusalim: după înfrângerea celei de-a Doua Revolte a evreilor din 135 d. Hr., împăratul roman Hadrian a profanat toate locurile sfinte pentru evrei şi creştini, ridicând peste Peştera Naşterii Domnului, venerată încă din anul 160 ca loc al nașterii Domnului, un sanctuar dedicat zeului Adonis. Acest fapt a condus-o, două secole mai târziu, pe Sfânta Elena, mama împăratului Constantin, la descoperirea grotei şi înălţarea unei biserici, în 339 d. Hr.

În secolul al VI-lea, sub împăratul bizantin Iustinian, aceasta a fost complet refăcută după distrugerile suferite în timpul revoltei samaritene și și-a căpătat forma ce dăinuie și astăzi. A rezistat și invaziei persane din 614, când se spune că ar fi fost cruțată datorită mozaicurilor înfățișându-i pe magii de la Răsăit (persani) veniți cu daruri la nașterea Domnului. Cruciații au extins-o prin adăugarea mai multor capele şi mănăstiri și au folosit-o ca loc de încoronare a conducătorilor Regatului Creștin al Ierusalimului.

În perioada ocupației musulmane și-a păstrat statutul de loc sfânt de rugăciune și pelerinaj creștin. În 1847, când Bethlehemul se afla sub control otoman, steaua cu 14 raze din Peștera Nașterii Domnului a fost furată (și restituită anonim ulterior). Franța a folosit prilejul pentru a cere nu numai repunerea stelei de către catolici, ci și recunoașterea dreptului său de autoritate suverană peste Pământul Sfânt. Turcii au răspuns instituind controlul Bisericii Greci Ortodoxe asupra lăcașurilor creștine din Palestina. Rusia a intervenit și ea în conflict atacând Turcia, reglementarea drepturilor la pelerinaje ale catolicilor latini și ale ortodocșilor în locurile sfinte din Palestina fiind una din cauzele izbucnirii Războiul Crimeii (1853-1856).

La fel ca la Biserica Sfântului Mormânt vezi impresii, și aici custodia este împărțită conform Status Quo între confesiuni creştine rivale – greacă ortodoxă, romano-catolică şi armeană ortodoxă. În 2012 a devenit primul obiectiv palestinian înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Am găsit biserica în renovare, îmbrăcată în schele, și arhiplină. Lucrările de restaurare, începute în 2013, sunt efectuate de o firmă italiană și cu această ocazie, în 2016 s-a descoperit un mozaic ascuns sub straturile succesive de zugrăveală.

După ce am studiat zidurile masive, ca de fortăreață, am pătruns prin poarta smereniei (door of humility), de dimensiuni foarte modeste. Intrarea în biserică a fost cândva grandioasă (se mai poate vedea şi acum conturul arcului original), însă a fost micşorată la 1,20 m pentru a împiedica pătrunderea călăreţilor. Vestibulul de dincolo de uşă dă în sala principală, împărţită în nava centrală şi două abside de 44 de coloanele din calcar, 30 din ele ornamentate cu picturi de sfinţi datând din epoca cruciată, în timp ce mozaicurile de pe pereţii laterali, ca şi cele de la uşile-trapă ale podelei actuale din mijlocul vestibulului sunt din vremea primei biserici, înălţată de Constantin. Tavanul este din lemn de stejar dăruit în 1480 de regele Angliei, Eward IV, pentru repararea acoperişului.

După ce ne-am închinat la câteva icoane, cu mare greutate ne-am croit drum prin mulțimea de credincioși spre altare, zonă din care se coboară către Peștera Nașterii (Grotto of the Nativity), locul unde, prin tradiție, s-a născut Hristos, însemnat printr-o stea de argint fixată în lespedea de marmură și având 14 colțuri reprezentând cele 14 semniţii iudaice, de la Avraam până la Hristos. Unii istorici susțin că Steaua Bethlehemului a fost dăruită bisericii de către un domnitor român, Constantin Brâncoveanu sau Ştefan Cantacuzino. Inscripția de pe stea - ”Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est” (”Aici a născut Fecioara Maria pe Iisus Hristos”) - este în limba latină, fiind montată în 1717 de călugării catolici.

Din cauza aglomerației în spațiul de cca. 10 mp, abia dacă am reușit să arunc o privire stelei, fără a putea să o ating și fotografiez, iar cele 15 candele ce luminează permanent Altarul Nașterii contribuiau în asemenea măsură la atmosfera sufocantă, încât aproape că mi s-a făcut rău și am fost nevoită să ies rapid la aer.

Spre deosebire de Biserica Sfântului Mormânt, aici am avut ghinion, nimerind în mijlocul mai multor grupuri de pelerini cărora călugării care supravegheau fluxul de vizitatori nu le făceau față.

Biserica Sfintei Ecaterina (Church of Saint Catherine)

O ușă de pe latura nordică a Bisericii Nașterii duce către acest lăcaș catolic în stil neogotic (deschis zilnic 5-19), construit de călugării franciscani în 1881-82 pe locul unde Iisus i-a apărut Sfintei Ecaterina din Alexandria pentru a-Și vesti moartea. O basilică fusese ridicată aici în secolul al V-lea, fiind închinată Sfântului Ieronim, a cărui statuie se află în claustru, alături de o reproducere a ieslei care presupun că îi distrează pe copii. Într-o nișă din zidul exterior al claustrului am văzut o altă lucrare modernă înfățișându-l pe Sfântul Gheorghe ucigând balaurul. Biserica este cunoscută mai ales datorită faptului că din ea se efectuează în fiecare an transmisia televizată și radiofonică a slujbei catolice de Crăciun.

Sub biserică am înțeles că se află un labirint de grote și morminte. Altarul mare e închinat lui Iosif, tatăl pământean al lui Iisus: tradiţia spune că acesta ar fi locul unde lui Iosif i-a apărut în vis un înger care l-a prevenit să fugă în Egipt spre a scăpa de mânia lui Irod. La ieşirea din Capela Sf Iosif se găsește mormântul Sfântului Ieronim, un preot dalmat, primul traducător al Vechiului Testament din ebraică în latină (Vulgata).

Grota laptelui (Milk Grotto)

Aflată la câteva sute de metri spre sud-est față de Biserica Nașterii, peștera (deschisă zilnic 8-12,14-18) este locul unde s-a adăpostit Sfânta Familie în timpul uciderii pruncilor şi unde Maria a lăsat, din grabă, să picure un strop din laptele cu care îşi hrănea pruncul, făcând ca stânca să devină albă, spre deosebire de culoarea gălbuie a pietrelor din jur. La capelă ridicată aici vin să se roage femeile creștine și musulmane pentru a rămâne însărcinate.

Înainte de a porni înapoi spre stația autobuzului am aruncat o privire și către clădirea ce adăpostește Casa Nova, un han pentru pelerinii creștini administrat de Misiunea Franciscană a Inimii Imaculate a Sfintei Fecioare. În fața lui, un banner anunța că prizonierii politici palestinieni întemnițați în închisorile israeliene au intrat pe 17 aprilie 2017 în greva foamei pentru a-și susține dreptul la libertate și demnitate. Am ocolit apoi micul parc ce împrejmuiește hanul pentru a vedea și fotografia de sus panorama Bethlehemului.

Un popas am făcut la Peace Center Restaurant & Bar. În interior am privit peretele pictat cu scena din Vechiul Testament în care îngerii Domnului îi vestesc pe păstori de nașterea Mântuitorului (Luca 2:8-20) și am admirat frumoasa colecție de narghilele. Dar marea surpriză am avut-o când, după ce am comandat cafele, un fresh de portocale și apă, am zărit la masa învecinată un englez care sorbea tacticos dintr-un pahar cu bere. Evident, Adrian nu a scăpat prilejul - sticla de bere a costat 25 ILS!

Înapoi ”acasă”: strada Papa Paul VI

Pentru revenirea la stația de autobuz am ales Paul VI Street, care poartă numele papei ce a efectuat în 1964 o vizită istorică la Bethlehem pentru întâlnirea cu patriarhul ecumenic Athenagoras, ocazie cu care a dispus înființarea a trei instituții: Universitatea din oraș, primul așezământ de învățământ superior din teritoriile ocupate la acea vreme de iordanieni, Institutul Ecumenic Tantur și Institutul Epheta pentru copiii surdo-muți.

Este principala arteră comercială pietonală a orașului și leagă Piața Ieslei de Piața Bab Zuqaq, de unde, cotind la dreapta, după vreo 50 m, se ajunge la stația terminus a autobuzului 231. De-a lungul său, într-o ambianță tipic orientală, se înșiră nenumărate case de schimb, magazine de bijuterii, cafenele, localuri cu falafel și prăvălii cu tricouri, eșarfe, fuste, sacoșe, jucării, dar și cu suvenire pe teme religioase: cruciulițe, icoane, sculpturi în lemn de măslin.

Deși am citit că prețurile în acest bazar ar fi mai mici decât cele din Ierusalim, nu mi s-a părut, dar poate că n-am nimerit eu unde trebuie. Am intrat ici-colo, din curiozitate, și din discuții mi s-a confirmat ceea ce sesizasem deja în plimbările prin souq-urile din Ierusalim: abilitatea nemaipomenită a comercianților palestinieni, care mi s-au destăinuit cu toții, cu lacrimi în ochi, că nu câștigă nimic vânzând cutare sau cutare lucru și că o fac numai și numai în beneficiul Uniunii Femeilor Arabe. Într-adevăr, femeile musulmane (multe din ele refugiate din Siria) au un centru, ceva mai sus pe aceeași stradă, unde lucrează broderii, rozarii și multe altele, dar mă îndoiesc profund că negustorii le-ar vinde mărfurile complet dezinteresați.

Din Star Square un șir de trepte urcă spre piața agro-alimentară, mutată pe acest loc în 1929, după ce timp de zeci de ani se aflase în Piața Ieslei. O înghesuială de nedescris m-a împiedicat să sui scara pentru a arunca o privire, dar Adrian n-a rezistat tentației și, după un scurt tur, s-a întors cu o pungă de căpșuni dar cam dezamăgit în rest.

Paul VI Street nu este numai un bun vad comercial, ci adăpostește și câteva lăcașuri de cult. Biserica Siriană Creștină a Sfintei Fecioare (Virgin Mary Syriac Church), a iacobiților, construită în 1922, impresionează prin fațada masivă și turlele înalte. Ceva mai departe, Biserica și Mănăstirea Saleziană (Salesian Church and Convent) oferă consiliere tinerilor defavorizați, urmând exemplul întemeietorului acestui ordin catolic, Sfântul Ioan Bosco din Torino. Comunitatea protestantă se roagă la Biserica Evanghelică Luterană a Crăciunului (Evangelical Lutheran Christmas Church), datând din 1893, în timp ce Surorile Carității administrează o mănăstire și un spital situat în capătul străzii Paul VI.

Toate confesiunile creștine își au în Bethlehem propriile lăcașuri de cult, semn al toleranței religioase a populației musulmane majoritare. Cu această concluzie îmbucurătoare în minte m-am strecurat, împreună cu Adrian, printre tarabe și vânzătorii care își lăudau cu voce tare marfa, spre stația de autobuz, luându-mi la revedere de la orașul palestinian, centru de pelerinaj creștin.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 7152 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI