Kyzyl Kum Safari Yurt Camp

TIPĂREȘTE

Am povestit în articolul precedent vezi impresii și în ecourile scrise acolo cum s-a întâmplat că am ajuns în acest loc, nu reiau. Vreau doar să dau mai multe detalii despre cum e și despre ce se poate face aici - pentru noi a fost o experiență plăcută, cine știe dacă nu voi inspira pe cineva să ne urmeze exemplul. Nu neapărat în Uzbekistan: acum, după ce am aflat despre ce e vorba, am mai căutat pe ici, pe colo și am constatat că sunt multe locuri în lumea asta unde există tabere de iurte.

După două nopți în Hiva și trei în Buhara, în hoteluri confortabile, cea de-a șasea noapte de cazare a vacanței din Uzbekistan am petrecut-o în Kyzyl Kum Safari Yurt Camp, destul de bine cotat, 4,5 pe Google maps.app.goo.gl/9WQU669ryDfMqbj2A. Locul este prezent și pe Booking, sub numele Kyzylkum Nights Camp & Family Yurt, având un scor rezonabil: 8,1 (este tras în jos de raportul preț-calitate). De asemenea, rezervări se pot face și prin intermediul altor platforme, de exemplu advantour.com/uzbekistan/ ... rata/safari.htm.

Dacă ai mașină la dispoziție, se plătește doar cazarea. În caz contrar, fie direct la proprietate, fie prin intermediul unei agenții locale, se poate negocia transferul din Buhara sau din Samarkand, eventual cu preluare dintr-un oraș și sosire în celălalt. Prețul poate varia ușor, dar se învârte în jurul sumei de 100 de dolari de persoană pentru transfer plus o noapte de cazare cu mic dejun plus activitățile incluse. Se pot adăuga și alte mese (prânz în Nurata la venire și la plecare, cină la locul de cazare - în funcție de dorința și bugetul fiecăruia.  

Nu știu cât ne-a costat exact pe noi: transferul a fost asigurat cu mașina agenției, nu de unitatea de cazare, am avut masă de prânz în Nurata în ziua sosirii, cina și micul dejun în tabără (foarte bune), plus prânz la pachet în ziua plecării (nu cine știe ce). Apreciez că toate acestea au reprezentat cam 120-130 de dolari din totalul de 980 plătiți pentru cele 9 zile / 10 nopți, dar nu bag mâna în foc.

Am ajuns pe la ora patru și ni s-au repartizat imediat patru iurte. Fiecare are câte patru paturi, noi am făcut risipă de spațiu - pe banii noștri, evident că e mai ieftin dacă stau patru persoane într-o iurtă decât dacă stă una singură. Date fiind condițiile pe care le-am descoperit la fața locului, era clar de preferat să stăm claie peste grămadă, fără segregare după gen - pentru că:

Am făcut ceva fotografii în interiorul iurtelor, deși nu au ieșit prea bine, puteți să vă dați seama cum arată. Paturile din dotare sunt unele de campanie, nu grozav de confortabile. Așternuturile au fost curate, am primit prosoape de baie, dar păturile miroseau a lână (oaie, cămilă, habar n-am) și erau aspre. Le-am folosit așa, pentru că peste noapte a fost extrem de rece, cam zece grade. Am dormit înfofoliți, unii fără a se mai schimba în pijamale subțirele. Dacă eram mai mulți laolaltă, poate reușeam să încălzim noi atmosfera cât de cât.

Ziua ne-am „bucurat” , însă, de 40 de grade și, dacă ar fi fost să stăm înăuntru, existau niște ventilatoare pentru a te răcori. Noi am găsit un ventilator vertical, prietenii unul mai mare și mai eficient, pe tavan. După căutări, am dibuit și o priză unde ne-am încărcat, pe rând, telefoanele - nu în toate iurtele erau prize funcționale.

Baia e la marginea taberei. Exista cineva care curăță pe acolo (am surprins-o în acțiune de două ori), dar nu se poate spune că era prea curat. Toaletele ca toaletele, dar nu am identificat niciun loc care să îți inspire încredere pentru a-ți lăsa acolo periuța de dinți. Dușurile se află într-o încăpere alăturată - mărturisesc că nu am avut curajul de a le folosi. În ziua sosirii am fost la plajă și am făcut duș acolo, la șapte seara, iar în dimineața plecării, la 10 grade, mi-am spus că sunt capabil să rezist până la hotel, doar sunt bărbat, ce naiba :).  

Am început prezentarea cu părțile mai puțin bune. Lipsa confortului era, însă, luată în calcul, nu ne-am făcut nervi din cauza asta. Eram acolo pentru experiența deșertului, așternuturi parfumate am avut în celelalte nouă nopți.

Masa a fost foarte bună, atât cina, cât și micul dejun. Am mîncat pe o terasă acoperită, la niște lavițe lungi, din lemn, în compania tuturor celor aflați în tabără: intervalul de servire a mesei este strâns, o oră dimineața, o oră seara, așa că ne întâlneam inevitabil cu grupul mare de spanioli și cu unul, mai mic, de francezi. Felurile de mâncare au fost aduse pe platouri de pe care fiecare s-a servit după voie, nu a fost nimeni care să nu găsescă ceva pe gustul său. Eram deja oarecum obișnuiți cu bucătăria lor, care nu diferă chiar așa de mult de cea de la noi, de pe la țară (din timpul copilăriei mele). Băuturile alcoolice se plătesc separat, iar persoanele mai pretențioase pot comanda à la carte și alte feluri.

Programul nostru a fost intens:

Imediat după ce ne-am cazat, am urcat în microbuz și am plecat la plajă, pe malul Lacului Aidar. Plaja este fain amenajată, are șezlonguri, dușuri și cabine de schimb. Este destul de lungă, poți face liniștit o plimbare de o jumătate de oră. Apa lacului era cam rece, dar lumea s-a băgat să facă baie, nu mai ieșeam din apă. În plus, nu a fost deloc aglomerat, deși tabăra noastră era plină, iar la marginea lacului mai există un complex de iurte, mai luxos. Stând pe șezlong, am auzit o mamă certându-și copilul în română :).

După ce soarele a coborât după munții aflați de cealaltă parte a lacului, am urcat la microbuz. Șoferul stătea la restaurant, mâncând pepene roșu împreună cu alți doi șoferi, întâlniți acolo. Păreau a se ști de când lumea, s-au reunit la cină ei trei și încă unul, se văd într-o poză. La restaurantul de pe faleză am întâlnit și o mireasă.

Am plecat înapoi, în tabără pentru a experimenta plimbarea pe cămilă. Sunt trei cămile, de fapt cămiloi, după cum ne-a informat în rusă + gesturi cel care le conducea. Nu au nume, sunt blânde și a fost plăcut să merg călare printre dune, la apusul soarelui. Plimbarea a durat cam zece minute, pentru mine - suficient.

După care am alergat către duna de la marginea taberei, pentru ultimele raze ale soarelui. Spaniolii și francezii erau deja acolo, ei au prins mai mult din apus, dar am apucat să facem și noi vreo două poze. După care am mers la masă, iar la ora nouă, când s-a întunecat complet, ne-am adunat pe băncile circulare dintre iurte, în jurul unui foc de tabără.

Focul a fost aprins chiar de șoferi, care păreau de-ai casei. S-au stins toate luminile, pentru a fi vizibil cerul înstelat: este, într-adevăr, altceva decât ce vedem în orașe, sus era puzderie de licurici. Iar atmosfera a fost și mai faină după ce un cântăreț kazah a început să interpreteze cântece din deșert: O zi mai lungă decât veacul este una dintre cărțile mele preferate și m-am trezit transportat direct în ea. Am atașat două filmulețe.

După care am mai stat la povești până s-a făcut prea frig, apoi am mers la culcare. Trei dintre noi (eu nu) și-au pus ceasul la ora 5, pentru a filma răsăritul.

Dimineață ne-am recuperat pașapoartele (le lăsaserăm pentru a fi înregistrați) și costumele de baie lăsate la uscat pe scaieți (scorțoase de la vântul deșertului), am mers la masă, am luat pachetele pentru prânz și am pornit spre Samarkand. Nu înainte de a mai urca o dată pe dune pentru a privi soarele care se ridica încet, întinderea nesfârșită de nisip, GAZ-ul abandonat și tabăra de iurte care ne-a găzduit pentru o noapte.  

---

VIZUALIZĂRI: 124 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI