ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.10.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: suceava
ÎNSCRIS: 27.09.10
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 10 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 11 si 14

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

ARTICOL ARHIVAT
TIMP CITIRE: 6 MIN

Kaliakra, prima dragoste

TIPĂREȘTE

Dragostea noastra pentru Kaliakra s-a declansat in 2008, cand fiind cazati la Gergana, in celalalt capat al statiunii, am plecat intr-o dupa amiaza la plimbare pe plaja. Eram incantati de Gergana, hotelul si restaurantul chiar pe plaja, piscina foarte aproape, doar la cativa metri, mi se parea grozav, dar eram la prima iesire din tara. Dupa ani de zile de Mamaia, nivel mediu, ca nu am fost niciodata la Iaki sau altele de acest calibru, eram plini de admiratie privind in jur. Ne-a fascinat marea, faptul ca era oglinda, nu avea nici o mizerie, se puteau vedea mici pesti ici si colo.

Plimbandu-ne noi asa pe plaja si uitandu-ne cand la mare, cand la hotelurile pe langa care treceam, deodata am dat cu ochii de Kaliakra... Nu mi-a placut numai hotelul ca atare in mod deosebit, zona plina de verdeata din jurul lui, ci tot aerul de care este inconjurat, de bunastare, liniste, intimitate. Era ora la care plaja se golise cam de tot, sezlongurile erau frumos aliniate, spatiu mare intre ele, plaja mult mai lata decat in restul statiunii, am numarat 10 sau 11 randuri de sezlonguri.

Aceasta priveliste minunata mi-a ramas intiparita in minte pentru mult timp, am visat efectiv sa ajung acolo, in zilele obositoare de la munca, in zilele ploioase sau geroasecand eram suparata sau nervoasa, imi aparea in minte ca o oaza, incat ajunsese aproape o obsesie. Astfel incat, in 2009cand am facut acolo primul concediu, la standard, mi-a fost teama sa nu fiu dezamagita dupa atata asteptare si sperante

Despre drum nu va spun prea multe, lung si obositor, cu masina proprie.

Cazarea s-a facut relativ greut si pentru faptul ca era exact ora intrarilor, 14, si din alt motiv, amuzant. Il tot trimiteam pe baiatul cel mare sa intrebe daca nu e gata camera, pentru ca ne-au rugat sa asteptam cateva minute. Inca nu, inca nu, am asteptat rabdatori pe canapele, iar dupa aproape o ora, vazand ca inca nu, merg eu sa intreb. Bineinteles ca era gata, dar cand m-a vazut receptionerul pe mine, a facut imediat un semn foarte putin discret hamalilor, doi la numar, iar acestia ne-au intrebat daca avem nevoie de ajutor. A, asta era, aveam nevoie, desigur, ce sa mai spui!

Camera: foarte spatioasa, loc suficient pentru patru persoane, doua paturi mari, o canapea extensibila, saltele de calitate, perne la fel, lenjeria curata, schimbata o data in zece zile, prosoape schimbate de fiecare data cand erau lasate pe jos, mocheta in camera nu era proaspat aspirata, la fel balconul. Un aspect important pentru serile si noptile de vara: balconul nu avea plasa pt insecte, dar nici urma de insecte nu am vazut, asa cum nu am vazut in statiune caini vagabonzi, cersetori, vanzatori ambulanti.

Baia este despartita de camera printr-o usa glisanta de lemn, blatul de la baie are doua chiuvete, toaleta este in incapere separata, dusul separat. Para din tavan de la dus este foarte mare, bateria de la dus reglabila la inaltime si inclinare, potrivita pentru toate varstele. Sapun, gel de dus, hartie igienica, plicuri de ceai, ness, zahar, reinnoite de cate ori se terminau.

Scurgerea de la dus nu functiona bine la noi in baie, astfel ca surplusul de apa se scurgea pana la dulapurile din lemn de pe hol, iar acestea incep sa se deterioreze la baza, cum am vazut in unele postari. Nu e o problema deranjanta pentru turisti, dar e pacat pur si simplu si ma mir de ce nu se iau ceva masuri. Geamul de la baie da spre camera asa incat poti privi marea in timp ce faci dus.

Privelistea din balcon este superba, corpul superior fiind paralel cu marea, frontal avand marea iar lateral dreapta se poate vedea toata statiunea. Este minunat si odihnitor. Odihnitoare cred ca este de fapt definitia Albenei si nu stiu daca ar fi gustata de segmentul de varsta 18 - 30 si nefamilisti.

Plaja, asa cum am mai spus, curata, nisipul era curatat seara de seara de o masinarie, apa marii curata, intrarea lina in apa, salvamarii mereu pe faza, sezlongurile se ocupau dis de dimineata cu prosoape, colaci, barcute, dar sunt sufucient de multe iar daca nu vrei sa stai neaparat in primele randuri, gasesti loc oricand.

Dusurile de pe plaja erau pozitionate cam aiurea, deasupra capului si doar pulverizau apa, daca voiai sa te clatesti de nisip doar pe picioare, trebuia sa faci manevre destul de caraghioase, la Sunny Beach de exemplu dusurile erau la nivelul genunchilor, presupunandu-se ca nu vii de pe plaja cu nisip pana pe cap, dar, ma rog, probabil sunt si exceptii.

Masa: restaurantul nu are aspect de cantina, e bine structurat, sunt practic niste separeuri mai mari, care cu vedere spre padurice, care spre piscina sau spre mare, terasa e mare, sub terasa se facea mereu la pranz si cina gratar, cine dorea putea sa-si aduca de acolo sa mai diversifice, desi feluri erau multe si variate, nu vreau sa mai insist pe capitolul asta ca s-a spus cam tot. Oricul este mancare din belsug, multa si variata, un singue aspect am sa-l precizez, in afara compotului de piersici si al iaurtului natural mi-a placut mult sucul natural din mere de Albena, la dozator.

Personalul debarasa destul de repede, tacamurile, vesela, fetele de masa, erau curate. Si daca am ajuns la personal, sa va spun ca am fost tratati cam cum am tratat, am fost amabili, zambitori, politicosi, tot de asta am avut parte, nu am intampinat nici o problema, singurul seful de sala care ne-a recunoscut de acum doi ani a avut o atitudine chiar prietenoasa, dand mereu mana cu noi, intrebandu-ne de-ale lui, " ce faci, esti bine, salut prietene", de astea.

Piscinele: cea mare curata, mai calda decat cum o stiam, cam multe persoane care urlau si sareau in apa desi scrie clar ca nu e voie, eu preferam sa merg la piscina de la Arabella, care era mai goala dar uneori cam tulbure, semn ca nu era foarte curata.

Echipa de animatori: super draguta, pe copiii mei i-au vrajir, mergeau peste tot cu ei, la darts, volei, fotbal, boccia, peste tot. Ai mei au simpatizat-o pe Gaby. Spectacolele de seara erau placute, amuzante, lucrate, toate locurile erau mereu ocupate, multa lume statea in picioare si erau turisti de la alte hoteluri care veneau seara de seara pentru spectacol.

Satul de vacanta: eram pregatiti ca la Mamaia, sa luam cate un copil de mana si sa0i tinem strans sa nu-i pierdem in multimea disperata sa ajunga la "vrajitoare", hamsii, saorma. Cand colo, surpriza: un loc civilizat, fara zgomot afara de cel al cantaretilor live de la terase, in surdina, astfel ca nu se suprapuneau unii cu altii de la terase apropiate, chioscuri cu suveniruri pentru toate gusturile su buzunarele, tricouri imprimate personalizat, bijuterii, parfumuri, cosmetice bulgaresti, portofele si etuiuri din piele hand made, pop corn, inghetata, tot ce vrei.

Parcul de distractii era ceva mai incolo, astfel incat galagia era minima.

Trebuie sa inchei, ca o concluzie generala va spun ca nu e perfect pentru pretentiosi si fitosi, ci e doar foarte placut pentru cei ce doresc relaxare, odihna, intimitate.

Camerele de la superior avand lifturile proprii si iesirea din hotel pe o alee prin gradina, te scutesc de aglomeratia de la standard care in plin sezon este uneori deranjanta.

Cine nu a mai facut concedii in strainatate va aprecia mult acest loc.

Pentru noi ramane o prima dragoste.


[fb]
---
Trimis de tumisfabu in 14.10.11 22:12:19
Validat / Publicat: 14.10.11 23:12:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena Hotel Gergana, Sunny Beach Hotel Evrika
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3772 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tumisfabu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Din camera de la etajul 9
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    webmaster10
    [14.10.11 22:27:27]
    »

    Un articol deosebit, plin de informatii si amanunte utile.

    Te asteptam si cu alte asemenea recomandari din vacantele tale, poate incepand chiar cu Gergana, despre care nu ne-ai povestit nimic pana acum.

    tumisfabuAUTOR REVIEW
    [15.10.11 09:12:32]
    »

    O sa incerc sa postez cate ceva si despre Gergana, desi realizaz ca trebuia facut la timptul respectiv, o sa vad.

    carmen_22_09
    [04.10.12 01:09:32]
    »

    Ma intreb daca a meritat 1.700 euro (cum sa schimbe lenjeria 1 data/ 10 zile si sa se scurga apa de la dus, pana la dulapuri). Faza cu sezlongurile ocupate este tipic balcanica, ne-a intrat frica in minte: "daca nu vom fi noi printre primii? daca nu se ajunge pentru toata lumea? " E bine de stiut ca s-au gasit metode de dezvat. In hotelurile din Antalya te previne in scris politicos ca daca ocupi locuri inainte de sederea efectiva, vei fi "adunat" pana la excluderea din hotel. Nu cred ca se intampla chiar asa cu "exmatriculatul" dar chiar e rusinos fii apostrofat, ma gandesc.

    Daca-mi dai voie eu iti recomand sa vezi un coltisor din Grecia, Turcia si crede-ma vei regreta ca ati cheltuit atatia bani in Bulgaria.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    fanespoitorul
    [04.10.12 08:36:49]
    »

    @carmen_22_09:

    Anul trecut am fost in Belek si nemtii faceau la fel. Ocupau la piscina locurile cu prosoape. In hotel erau doar 3 familii de romani.

    tumisfabuAUTOR REVIEW
    [04.10.12 09:51:44]
    »

    @carmen_22_09: Iti multumesc mult ca m-ai citit. Vreau sa-ti spun ca ne-am incapatanat si anul acesta tot la Kaliakra ne-am petrecut concediul, o saptamana, 1500 euro.

    Ceea ce e deranjant acolo nu e tocmai faptul ca se schimba lenjeria o data pe sejur, ci faptul ca parca se lasa in paragina camerele, nu se mai curata meticulos mocheta, balcoanele, detaliile acestea care "fac diferenta".

    Anul acesta am stat la etajul 9, comparativ cu etajul 6 de concediul trecut, iar baia era la fel, cu partea de jos a mobilierului semi-mucegaita.

    Ce ne atrage pe noi ca un magnet acolo e atmosfera, faptul ca deja cunoastem toate colturile, copiii se simt excelent, si-au facut prieteni in echipa de animatie, plaja e minunata, apa la fel, uneori parca nici nu mai voiam sa vad "defectele".

    E pacat ca se distruge an de an o locatie atat de superba, am impresia ca nu se mai investeste nimic, ca lucrurile merg bine din inertie, dar asa nu va putea merge la nesfarsit.

    Sa stii ca am apreciat mult mai mult grija pentru detalii de la Evrika beach pe vremea cand era Riu (Sunny Beach), dar drumul mai lung si acelasi cost al biletultui ne-a facut sa optam tot pentru Kaliakra.

    Insa o sa facem o pauza cu Albena, pentru ca nu prea mai are secrete pentru noi. Chiar te rog sa-mi dai un sfat referitor la urmatorul concediu, chiar cu riscul de a regreta banii cheltuiti in Bulgaria.

    Retine te rog ca ne intereseaza o locatie aproape de plaja, cu intrarea lina in apa, sau aproximativ, astept cu nerabdare mesaj de la tine, si iti multumesc din suflet inca o data ca m-ai citit.

    Sa ai o zi minunata!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster
    [04.10.12 09:59:19]
    »

    @tumisfabu: asteptam impresiile tale de acolo (de anul acesta) scrise ca review nou. Procedand astfel, ai ocazia ca prin notele si evaluarile proprii sa contribui la o medie mai reprezentativa a acestei destinatii. Daca doresti, copiaza textul de mai sus si reincarca-l - cu eventuale ajustari, completari etc - folosind linkul ADAUGA IMPRESII NOI (vezi imediat mai jos)

    Doua reviews-uri despre acelasi hotel, din ani diferiti, *sunt* acceptate pe site. Cu atat mai mult cu cat o compartaie 'anul acesta vs anul trecut' poate fi relevanta si deosebit de instructiva, in privinta evolutiei / involutiei generale sau comparand aspecte (capitole) individuale, particulare.

    tumisfabuAUTOR REVIEW
    [24.11.12 16:26:04]
    »

    @webmaster: m-am conformat, sa traiti! (vezi impresii)

    --

    by webmaster: văzut, apreciat, mulțumit -- în gând, atunci, și public, cu această ocazie

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    carmen_22_09, fanespoitorul, tumisfabu
    Alte impresii din această RUBRICĂKaliakra Superior Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049309015274048 sec
    ecranul dvs: 1 x 1