Bretania - Mont St. Michel - Saint-Malo (ziua a 4-a)

TIPĂREȘTE

Camping Cap Horn, Plouezec, Bretania. Dimineata frig ca-n noiembrie! Ne dezmortim un pic, o cafea, un sandwich si... din nou la drum: Binic - Saint-Brieuc - Dinan - Dol de Bretagne - Pontorson - Beauvoir (cca 150Km), drumul l-am parcurs fara prea multe opriri (nu ca n-am fi avut ce vedea)... Apoi am vazut, in departare, un varf, sageata de piatra, indreptat spre cer... Soarele a aparut timid, parca special sa puna in valoare, minunatia! O astfel de priveliste te face sa intelegi ce fel de oameni au trait pe meleagurile astea. Pozele sunt frumoase dar, MERGETI ACOLO! Trebuie sa vedeti nemijlocit abatia si oraselul ce o inconjoara ca sa simtiti fiorul coplesitor. Pe masura ce ne apropiam crestea si admiratia, ma repet, pentru aceasta constructie si mai ales, pentru constructorii ei!

Ne-am apropiat de marginea malului continental dar n-am fost lasati sa mergem in parcarea smulsa marii (si care este betonata), cauza fiind aglomeratia. Am fost indrumati de o armata de plasatori spre un camp viran inierbat. Ce m-a uimit, a fost faptul ca acolo, cu toate ca nu mai era niciun "indrumator", masinile se asezau, pe masura ce apareau, precum cartile in biblioteca, ordonat, civilizat, pe 3 sau 4 randuri. N-am vazut nici macar una (!!!) parcata aiurea! Clar, oamenii astia mananca altceva...

Ne-am apropiat, cu simturile alerte, de Mont St. Michele. Am trecut de parcarea motocicletelor - expozitie, nu alta, apoi de parcarea rulotelor - oras in toata regula, si impreuna cu sute de turisti (mii cred ca-i mai corect!) am intrat prin poarta principala. Ma urmarea o senzatie, ca ceva e altfel... Cu toate ca era foarte aglomerat NU ERA NICIUN FEL DE GUNOI pe jos. Nici afara nici in interiorul zidurilor. Alta lume!

Stradute inguste, pavate complet cu piatra, strajuite de cladiri ale caror camere de la parter au fost transformate in magazine tipice zonelor turistice, forfota nemaipomenita, totul pentru a te face sa scoti portofelul. Am cedat ispitei si noi in fata unor sandwich-uri uriase dar si scumpe si in fata unor prostioare destinate micilor cadouri pentru cei de-acasa.

Am urcat pe scari lungi, printre ziduri, am intrat in Abatia propriu-zisa si am strabatut ca printr-un labirint, intregul traseu destinat vizitarii. In acele sali erau organizate diverse expozitii pe teme culturale (picturi, poze artistice, istorie, etc)

Ajuns pe zidurile cele mai inalte esti martorul unui peisaj pe care nu il poti vedea in prea multe locuri... Nu stiu cum sa descriu senzatia pe care o ai in momentele alea. Incerc cu cateva poze, chiar daca, sunt sigur ati mai vazut (si poate mult mai bune!)

Dupa cateva ore bune ne-am intors la masina si am luat-o din loc.

Am cautat sa mergem pe alte drumuri cat mai aproape de tarm. Am strabatut o campie plina de culturi parcelate unde oamenii manuiau niste tractoare cu care te puteai prezenta fara a te rusina la orice expozitie si ne-am apropiat de tarm. Toate drumurile de la "capu' locului"sunt perfect asfaltate! Si noi abia acu' ne chinuim sa facem cativa km de autostrada!

De la un magazin micut, aflat intr-o zona pustie, am cumparat cateva feluri de melci comestibili, cateva stridii si creveti proaspeti. Pentru cina! Acasa nici nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva!

Am mers de-a lungul coastei pana la Rotheneuf (Notati-o!). Am lasat masina intr-o parcare micuta, am platit cativa euro si am coborat printre stancile de granit spre malul oceanului ca sa vizitam ceva incredibil! Pe o suprafata de de cateva sute de metri, tarmul de granit a fost sculptat! Din cate am inteles, un fost preot, Abbe Foure, s-a retras in singuratate, din cauza unor probleme de sanatate si, timp de vreo 13-14 ani a sculptat pietrele cu diverse personaje mai mult sau mai putin grotesti, cu animale fantastice sau cu personaje intalnite de el. Se pare ca sunt cca 300 de sculpturi, munca lui generand in arta, termenul de "outsider art" sau "art brut". Este un alt loc ce "vorbeste" de tenacitatea bretonilor! Cum o fi facut, habar n-am, cert este ca granitul se lasa greu modelat...

Ne-am continuat drumul spre Sain-Malo. Mda! Bretania asta, e plina de surprize! Ziduri groase rasarite pe malul oceanului strajuiesc un port minunat. Sain-Malo este un oras plin de istorie si, iarasi, remarci maiestria umana. Am tras o tura pe strazile pavate cu piatra si am admirat cladirile"altfel". O trupa de cantareti ambulanti "s-a produs" intr-o piateta, muzica avand ritmuri necunoscute noua. Alamuri, tobe, o vioara, saxofon si-un acordeon urias au umplut orasul de ritmuri vesele in timp ce "guristul" canta intr-o limba nemai auzita de noi. O atmosfera extrem de placuta.

Din nou am remarcat grija pentru Maria-Sa Turistul. Zambete largi, oameni amabili, ce sa faci? bagi mana-n buzunar dar, ... cu placere. Am mancat pe o terasa la preturi nerusinate, o cina subtirica... Incercam si niste beri locale; una blonda, cam apoasa, una bruna, cam dulce si una care, numai a bere n-avea gust!

Ne-am dat seama ca-i tarziu, din cauza ca strazile deveneau cam pustii, altfel, desi era 22.30, afara inca era lumina!

Am ajuns la camping dupa miezul noptii si am fost nevoiti, inca odata, sa lasam masinile in afara sa.

Nu ne-am culcat pana n-am mancat melcii (prima data-n viata cand mi-am invins sila!) si crevetii. Buni, buni! (va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 3856 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI