GRAD SATISFACȚIE
Dacă peisajul este dat de Dumnezeu, condiţiile de la această pensiune sunt nejustificate din punct de vedere financiar al clientului, care primeşte o cameră de 3 metri pătraţi la o valoare de 150 lei, camera numărul trei.
Baia are hârtie reutilizată de la turiştii anteriori, duşul nu are cabină şi dacă arunci la gunoi ceva rişti să te loveşti la cap şi să ai dureri de cap.
Am fost cu un grup de prieteni iar comanda la masă s-a făcut individual şi n-am apucat să primim comanda individual, ci doar în grup pe platou, fără să ştim cât este o porţie sau cât costă ce s-a adus pe masă, doar a doua zi când preţurile au fost totuşi nejustificat de mari.
Recomand aflarea tarifelor înainte de a beneficia de ele pentru a nu pleca pe rouă de acolo.
Trimis de siln in 23.09.14 16:17:16
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȘINCA [BV].
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (siln); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.70228300 N, 25.18851800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2014 Nu recomand — scris în 05.01.15 de totalpneu din TâRGOVIşTE [DB] - nu recomandă
- Nov.2014 Drept la replică — scris în 05.11.14 de RouaSanzienelor din BRASOV
- Sep.2014 Zona frumoasa, servicii jalnice — scris în 15.09.14 de msgen din BRASOV - nu recomandă
- Aug.2014 Zona de relaxare - pacat de conditii — scris în 25.08.14 de cristiomirel din BUCURESTI - nu recomandă
- Nov.2013 Time of my life — scris în 17.11.13 de dananitulescu din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Oaza mea de liniste — scris în 16.09.13 de mushe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 O experienta minunata — scris în 19.08.13 de AndreeaP* din BUCURESTI - RECOMANDĂ