"Capcaunul din spatele Sanzienelor"

TIPĂREȘTE

Mai intai de toate trebuie sa fac precizare ca asocierea termenilor din titlul prezentei, nu face referile la vreo persoana anume, aceasta fiind, mai degraba, transliterarea circumstantiala a zicalei romanesti referitoare la "lupul care pazeste stana". Sanzienele, figuri mitologice cu apucaturi ademenitoare si inselatoare, fac parte din categoria fiintelor fabuloase ale mitologiei romanesti alaturi de: Balaur, Moroi, Baba Harca, Scorpie, Stafie, Strigoi, Baba Cloanta, Muma Padurii, Varcolac, Capcaun etc. Acest fapt stiut de mine din frageda pruncie si, de multe ori visat in cosmarurile copilariei mele, ar fi trebuit sa-mi dea de gandit atunci cand, cativa prieteni m-au invitat sa petrec sarbatoarea Craciunului alaturi de ei, intr-un cadru retras si pitoresc, la Hanul Roua Sanzienelor (Hanul Marii Dezamagiri - cum l-am redefinit dupa trista experienta - facand aluzie la data de 23 octombrie 1844, numita si Ziua Marii Dezamagiri).

Astfel, inarmati cu entuziasmul unei frumoase calatorii la capatul careia te intalnesti cu buni si vechi prieteni, ne-am indreptat catre Hanul Fagaduintei, hotarati sa ajungem cu o seara inaintea celorlalti, pentru ca nu cumva sa scapam ceva din minunatiile ispititoare ale primei zile de deplina desfatare.

Am ajuns in Valea Strambei in jurul orei 18.30, iar gazda noastra ne-a intampinat cu o mina fortat binevoitoare, a carui gura in forma de gondola rasturnata facea stradanii sa-si apropie colturile de cele doua urechi generos departate de zonele temporale ale capului. -Ulterior aveam sa intelegem ca motivul indispozitiei, prost disimulate, ce innegurise portretul hangiului, era tocmai ora inaintata a sosirii noastre, dar mai ales faptul ca in jurul orei 23 trebuia sa mai soseasca o familie care rezervase doua camere, ceea ce presupunea o extensie a programului unitatii, fapt inacceptabil in uzanta piosului lacas (intreg personalul, -adica o fatuca- trebuia transportat in satul de obarsie, pentru ca, daca innopta acolo, irosea resursele omului de afaceri).

Am intrat degraba in incinta restaurantului pustiu, iar dupa o juma' de sfert de gura de tuica (asta era capacitatea degetarului din care am servit), ne-a poftit conciliant sa ne transportam "boccelele" in vastul apartament, aflat intr-un corp separat al cladirii. M-am conformat cu maxima docilitate, nerabdator fiind sa vad culcusul in care urma sa-mi odihnesc batranele-mi ciolane. Odata ajunsi in camera, am fost usor surprins de aerul auster al incaperii. M-am asezat pe pat si am simtit instantaneu raceala jilava a asternuturilor. In toata incaperea domnea aerul unei cambuze de alimente refrigerate. Am privit catre fereastra, cautand in josul ei vreo urma de calorifer. Ceea ce am vazut nu m-a incurajat prea mult: era o bucatica de calorifer (20 cm / 80cm) care se straduia din rasputeri sa dezmorteasca gerul hibernal din interior. Am dat fuguta in camera alaturata, in speranta unei atmosfere prietenoase (sub aspect termic) dar, ce sa vezi... !!! , fereastra era deschisa iar caloriferul care o sustinea, era mai rece decat un iceberg abia desprins din Calota Glaciara. Mai mult decat atat, in tot apartamentul (mai ales in baie) duhnea un puternic miros de funingine amestecata cu fum, de parca cineva ar fi afumat acolo, jambonul si sunca godacului autopsiat de Ignat (apartamentul era situat la mansarda). Patronul Aurel, vazandu-ne fizionomiile usor deformate de perplexitate, gasi de cuviinta sa ne imbarbateze, spunandu-ne ca: "... in juma' de ora nu o sa puteti sa stati aici nici macar in chiloti". (Trebuie sa recunosc ca a avut mare dreptate! Nu am putut sta in chiloti... , nici macar cu costumele de schi pe noi nu am reusit sa stam, basca subele cu care am venit). Cat despre miros... , acesta venea de la centrala, iar unde este fum... este si caldura. In cele din urma ne-am intors in restaurant unde ardea focul in semineu iar atmosfera era ceva mai imbietoare. Conasu' s-a oferit sa ne arate si camerele din corpul cladirii situat deasupra restaurantului iar dupa ce si-a incarcat banduliera cu un manunchi de chei, a parasit carciuma impreuna cu frumoasa mea sotie, pentru a-i face, mandru, turul de onoare al cosmeliei. Eu am ramas in fata semineului impreuna cu fiica noastra de 6 ani, aceasta gasindu-si un bun companion in persoana fiicei mosierului (o fetita de 11 ani, foarte frumusica si bine crescuta - in sensul bun al cuvantului). Uitandu-ma prin jur, am constatat ca locatia nu parea deloc pregatita pentru intampinarea Craciunului, iar singurul indiciu ce-ti amintea de apropierea sarbatorilor de iarna, era un copacel ce aducea a brad. Uitandu-ma cu mai multa atentie la acea "aratare", am constatat ca brad se dorea a fi, mai ales ca de crengutele lui subnutrite, atarnau cateva globuri ciobite si razlete, pe a caror suprafata lucioasa puteai descifra o urare scrisa cu litere pe jumatate sterse: "La Multi Ani 2008". Am privit acel brad indelung... avea un aer absurd, penibil, ridicol si meschin de parca ar fi castigat marele premiu la cuncursul: "cel mai hidos brad". Cred ca daca as fi luat o secure in spinare si as fi cutreierat imprejurimile, mi-ar fi fost imposibil sa gasesc unul mai urat ca acela.

Nu dupa mult timp isi facura aparitia cei doi, vechilul si consoarta mea, aceasta din urma luand decizia sa ne mutam calabalacul intr-o camera situata in acel corp de cladire. Starostele locului nu sta' prea mult pe ganduri si facu un semn grabit catre fatuca din spatele tejghelei (singurul angajat al locului), sa o urmeze pe doamna pentru a-i sprijini efortul translatiei. Cat timp sotia mea trebaluia cu mutatu', am avut timp sa schimb cateva slove cu omul locului. Tipul mi s-a parut amabil si hotarat sa se achite de rolul sau de hangiu pus in slujba musteriilor, ceea ce imi inspira increderea ca orice lipsa ori neajuns poate fi surmontat.

Dupa ce am servit masa (preturi de 7 stele), ne-am insinuat usurel catre noua noastra odaie. Si aici caldura se lasa indelung asteptata, precum Partiarhul intr-o zi de Te Deum la Catedrala Reintregirii Neamului, caloriferul cald luptandu-se cu peretii care radiau o raceala polara la mai bine de 50 de cm de la suprafata lor. Cand copilul a intrat in asternuturile ce iti dadeau senzatia de umezeala din cauza frigului, a fost puternic zdruncinat de un frison violent, tremurand ca varga si clantanind neintrerupt din dintisorii ranjiti datorita spasmelor. M-am uitat in ochii mamei lui si am citit disperarea din pupilele lor marite, ... era in pragul unei crize de isterie!! Am incercat sa schitez un ranjet incurajator (care a semanat mai mult cu o grimasa) si am propus sa ne echipam cu totii in costumele de schi din dotare - lucru care s-a finalizat in mai putin de doua minute - iar dupa ce ne-am indesat adanc fesurile pe frunte, ne-am ascuns degraba in asterniturile preincalzite cu prosoapele tinute pe calorifer.

Mai mult... nu puteam face!!! Eu rezistam!! , dar gandul ca pot imbolnavi copilul in aerul siberian ce ne impresura, ma facea sa devin tot mai agitat si nelinistit. Desi l-am tot invitat pe Morfeu sa ma loveasca cu vise estivale, pleoapele mele refuzau sa se inlantuiasca, asa ca, injurand de toti sfintii, inclusiv de Hypnos - tatal lui Morfeu (intrucat mama nu i-o cunosc), m-am ridicat de pe salteaua azvarlita pe jos (saltea care tinea loc de pat pentru a treia persoana) si am privit catre patul ce le adopostea pe cele doua fete ale mele. Doua movile de haine si paturi, te lasau cu greu sa banuiesti ca adapostesc doua fiinte chircite in speranta aclimatizarii. Au trecut 3 ore de la incercarea noastra, temerara dar nereusita, de a invinge frigul prin somn. Aerul din camera era la fel de rece, in ciuda caloriferului care se straduia sa-si faca datoria. Copilul incepuse, de ceva vreme, sa tuseasca convulsiv, neintrerupt, anuntand ca poate sa vomite in orice clipa datorita iritatiei traheei. Senzatia de tuse o aveam si noi deoarece mai multe inspiratii efectuate pe gura, iti dadeau senzatia catorva inghetate hapcaite pe nerasuflate. Mi-am tras ciubotele in picioare si am pornit in cautarea amfitrionului nostru. L-am dibuit, bine pitit, intr-o bojdeuca situata la vreo 200 de metri de cosmelia noastra, pe a carui horn iesea fumul gros al unei sobe bine incinse, lasandu-te sa ghicesti atmosfera hawaiiana care domnea inlauntru. L-am invitat politicos sa pofteasca in iglu-ul nostru, deoarece am avea o mica si neinsemnata problema de lamurit cu domnia sa. Chiar daca orele erau inaintate (ora 3 dimineata), s-a conformat invitatiei noastre, iar cand intra in camera se facu ca nu observa nici costumele de schi cu care eram infofoliti, nici subele si nici cusmele pe care le-am indesat cu multa strasnicie pana la ochi. "Care sa fie motivul convocarii" - se interesa jupanul, desi nu trebuia sa faci studii la Cambridge pentru a intelege motivatia randes-vous - ului. Si, adunandu-si tot tupeul pe care il gasise prin ungherele intunecate ale celor dintai 7 anisori petrecuti in familia lui nucleara, grai catre noi cu o voce timida: "... cum puteti sa spuneti ca este frig aici, trebuie sa fie vreo 28 de grade in camera... " - spuse acesta, eliberand un nor de aburi care ii ieseau pe gura (datorita temperaturii). Pentru a lamuri chestiunea nastrusnicelor grade celsius, l-am intrebat daca nu cumva se intampla sa aiba vreun termometru ambiental. A negat scuturand puternic din cap, de parca l-as fi intrebat daca este in slujba satanei, dar si-a amintit ca mai are o camera dotata cu doua calorifere, insa nu ne-o poate da decat pana dimineata, deoarece a fost antamata, cu limba de moarte, de un alt membru al grupului, acesta fiind si el patit (saracul!!!) in trecut. Astfel, am reusit si noi sa ne imprietenim cu "Mos Ene - pe la gene", nu mai mult de 4 ore cat mai erau pana la mijitu' zorilor.

Ziua se instalese binisor cand eu m-am scoborat, catinel, catre restaurantul "sihastriei", lasandu-mi restul familiei sa mai zaboveasca cateva minute pe taramul viselor. M-am indreptat catre restaurant, am pus mana pe clanta si am tras cu vigoare. Nimic!! Usa refuza sa se deschida! Am privit usor buimacit la programul afisat la intrare. Acesta ma informa ca programul restaurantului nu incepea mai devreme de ora 8 (dar nici mai tarziu). Mi-am consultat orologiul de la mana stanga, acesta instiintandu-ma ca ne aflam putin dupa ora 9. Am dat buzna in ograda hanului in speranta de al intalni pe "egumen" sau pe oricine altcineva care ar fi putut sa ma lamureasca asupra celor ce se intampla. Nobody!!! Dupa vreo 10 minute de de liniste absoluta, am deslusit in departare clantanitul unui motor iar dupa cateva clipe am recunoscut masina de teren a vatafului. Din "sareta" pe care o parca in fata stabilimentului, cobori intreg personalul unitatii (adica fatuca de-asera si inca o bucatareasa) iar eu am grabit pasul in spatele lor in sperenta unei cafele aburinde...

Intrucat prietenii mei trebuiau sa soseasca dintr-o clipa in alta, am urcat in camera pentru a muta catrafusele din odaia care ne-a gazdiut in ultimile ore ale noptii (camera fiind destinata celor care urmau sa vina). Neavand prea multe optiuni, am hotarat impreuna cu sotia, sa revenim in apartamentul rezervat noua initial, in speranta ca duhoarea s-a mai risipit iar peretii mansardei s-au mai incalzit. Mai mult decat atat, imi facusem planul de a ne muta toti trei in dormitorul apartamentului (o incapere, nu mai mare decat cusca in care sunt izolati nebunii, aflati in crize, din Spitalul Balaceanca), incapere ce putea fi incalzita mult mai usor...

...

Dupa inca o zi in care am suportat "ospitalitatea" crescatorului de pastravi (care printre altele a avut tupeul sa spuna ca nu frigul din camere ar fi fost de vina ci faptul ca noi nu eram bine caliti), am decis, ca in dimineata zilei de Craciun, sa protestam prin a abandona "distractia" si a ne vedea frumusel de drumul nostru.

Nu am sa mai insist pe detaliile raului tratament pe care a trebuit sa-l suportam cu totii din partea satrapului (aceste detalii fiind descrise in impresiile postate de catre Dan Olteanu), dar vreau sa ii raspund unui afront personal pe care, mitomanul, mi la aruncat in fata, spunand ca nu mi-am respectat intelegerea. Eu i-am platit pachetul de doua nopti si toata consumatia facuta, dar si contravaloarea meselor (mic dejun, pranz si cina), pentru 6 persoane, mese ce urmau dupa plecarea noastra si pe care nu le-am consumat. In cupiditatea lui, acest Harpagon al vremurilor noastre, era capabil de orice nemernicie pentru a as mai baga ceva "marafeti" in chimir. Nu am nimic impotriva faptului de a plati (oricat ar costa) bunele servicii care mi se acorda, dar nici nu am putut accepta sa fiu prostu' acestui bulibasa ghiftuit care, in impostura lui, si-a batut joc de toti cei care ne aflam acolo.

Sper ca umflatura (mare cat o capsuna premiata la un concurs al agricultorilor) de pe chelia crasmarului nostru, sa fie doar un simplu steatom si nu vreun cucui lasat, "mujicului", drept multumire pentru buna gazduire administrata si altor napastuiti ai sortii care au poposit pe la dansul.

... Sa nu mai vorbim de mizeria care domnea in camere: praf, gunoaie si mai ales foarte multe muste moarte raspandite peste tot (pana si cada de dus era plina de muste moarte, semanand cu aeroportul de la Pearl Harbor dupa dimineata zilei de 7 decembrie 1941). In tot cazul!!... nu trebuie sa fii Sherlock Holmes ca sa iti dai seama ca birtasu' Relu nu o sa faca prea multi purici prin peisajul turismului romanesc, avind astfel de naravuri pe care tine mortis sa le aplice musteriilor sai. Daca intamplarea face sa ma mai aflu prin preajma locului, este bine sa fiu atent la "miscarile" jupanului, oricum o sa ma smenuiasca!!!

Ahhh!!!... era sa uit!!... nu riscati sa ii cereti factura fiscala!!! va mareste nota de plata de nu va vedeti! (TVA, impozit pe profit etc.). Ii pungaseste el pe fraierii care ii calca pragul, asa ca... poate sa fure si statul!!

---

VIZUALIZĂRI: 2234 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI