EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa multe idei preconcepute care ne-au fost spulberate pur si simplu la primul concediu in Bulgaria, s-au implinit deja 10 ani de cand pentru noi o fuga la mare inseamna de fapt o fuga pe litoralul bulgaresc, si nu la Mamaia.
Anul acesta, oarecum fortati de restrictiile de calatorie care ne-au anulat planurile pentru Turcia, am petrecut un prim concediu cu copilul la Sunny Beach, dupa care am decis sa furam cateva zile si pentru noi, la Nisipurile de Aur, cautand un hotel "adults only".
Pentru ca in 2014 am mai fost cazati cateva zile la Grifid Metropol si am avut amintiri placute, am decis sa alegem din nou acest hotel.
Asteptarile erau oarecum limitate avand in vedere ca restrictiile date de contextul pandemic afecteaza experienta de vacanta, dar am fost surprinsi sa vedem ca se poate face preventie ca la carte si intr-un mod discret: dezinfectanti pe holuri si in camere, masti puse la dispozitie in camera, dar mai ales servirea mesei de catre personalul hotelul, fapt care previne contactul indirect cu alti oaspeti.
Dupa doua saptamani in Sunny Beach si cu gandurile inca la vacanta ratata din Antalya sau la peisajele grecesti, eram pregatiti sa fim dezamagiti, dar realitatea ne-a intrecut asteptarile.
despre SERVICII
Prima surpriza a fost cand niste prieteni care doreau sa isi petreaca concediul cu noi, dar care aveau copii, au putut opta pentru hotelul alaturat, Grifid Vistamar, astfel incat noi am putut avea linistea specifica unui hotel "adults only", dar am putut petrece si timp impreuna cu ei (de retinut ca totusi copiii nu sunt bineveniti pe plaja de la Metropol).
A doua surpriza a fost cand aceiasi prieteni ne-au propus sa ii insotim la Aqua Park, care este in cadrul hotelului alaturat, Grifid Bolero. Atat oaspetii Vistamar, cat si cei Metropol au acces la Aqua Park si la Pool Barul Bolero.
Printre serviciile oferite - o piscina "bio" - piscina in care fundul este acoperit de pietre - si o piscina infinity - din pacate stirbita de o "capodopera" arhitectonica de pe plaja
Per ansamblu personalul hotelului era mereu in raza vizuala, dar intr-o maniera discreta. Amabili, placuti, dornici sa ajute clientul, cu eleganta si zambitori.
Fiecare seara gazduia un eveniment in lobby bar, atmosfera creata fiind similara celei unei "iesiri in oras". O experienta excelenta, un "all inclusive" cu stil, un categoric "ASA DA! ".
despre CAMERE & COND. CAZARE
O alta surpriza a fost la momentul primirii camerei - camera mare, spatioasa, baie cu dus si cada, cu un living spatios care poate gazdui la o sueta 3-4 familii, cu un balcon urias (specific doar camerelor de la etajul 3), cu masti si dezinfectant, cu minibar dotat, cu cafetiera cu capsule si chiar niste palarii de paie pentru plaja!
- pe plaja sau pe terasele hotelului bauturile erau servite in pahare de "pepsiglas" ci nu in pahare de plastic de unica folosinta - un punct verde pentru hotel, care de fapt se mandreste cu eforturile sale in aceasta directie.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
O alta surpriza a venit dupa o discutie contradictorie cu sotul legata de "all inclusive a la carte". Sotul prefera in general sa vada mancarea inainte sa o comande si era deja pregatit sa comenteze. Dupa ce la felul principal a mancat o Porchetta care l-a dat pe spate, a cerut la "desert" rata cu varza care, ca sa il citez, i-a provocat un "orgasm culinar".
Practic fiecare pranz si fiecare cina s-au transformat intr-o expeditie de cautare a acelor preparate atat de rafinate si de subtile incat sa il faca sa retraiasca aceste senzatii. Si au fost aproape la fiecare masa, ceea ce este fabulos pentru un hotel "all inclusive"
Inca o supriza a fost legata de prajituri. Personal am un blog culinar si pregatesc prajituri si torturi care sunt apreciate. Dupa experienta anterioara de la Sunny Beach unde fiecare prajitura era un amestec de arome artificiale si prafuri, la Girfid Metropol am avut surpriza foarte placuta sa gust si prajituri pregatite cu ingrediente naturale, savuroase si lipsite de senzatia specifica prafurilor.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Plaja "adults only", nisip de aur :), intrare in mare destul de abrupta, salvamari la datorie :)
Barul hotelului ofera bauturile in pahare de plastic refolosibile de marime rezonabila (un punct in plus dupa ce la un alt hotel all inclusive din Bulgaria faceam ture repetate la bar pentru ca paharele de unica folosinta erau penibil de mici!)
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Serile din lobby bar, cu un Bloody Mary si muzica cu gust... frumos!
Trimis de turist2 in 21.08.20 12:32:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (turist2); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.29339000 N, 28.04662700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună ziua,
Mulțumim pentru impresiile de la Grifid Metropol. Foto cu felurile de mâncare, desert, arata senzațional, de revista...
Tinand cont ca o sa plecam și noi la Grifid Vistamar și ca prietenii Dvs. au petrecut vacanta acolo, ați putea să ne spuneți câteva informații despre impresiile lor. Înțeleg de pe net ca, calitatea serviciilor a scăzut mult anul acesta la Vistamar, ma refer la calitatea, diversitatea mâncarii, dar și aglomerația la restaurante sau pe plaja.
Multumesc anticipat,
FD
@george1973: Nu am intrebat in detaliu cum este Vistamar, dar am inteles ca au fost multumiti in mare masura. Voi incerca sa ii intreb mai multe.
Intr-adevar parea mai aglomerat decat Metropol, dar poate si pentru ca este un hotel mai mare.
@turist2:
Salut,
Mulțumim pentru mesaj și amabilitate. Apreciem foarte mult dacă mai puteți afla ceva detalii.
O zi plăcută,
FD
Salutare! Ma bate gandul destul de tare sa ma rasfat cu sotia 1 weekend fara copii pe litoral.
Imi puteti spune, va rog, cum ati procedat cu parcarea? Se gaseste usor sau trebuie "uns" paznicul sa gasesca ceva?
Apropo, mai sunt renumitii "hingheri" care iti ridica masina de cum intrii la receptie?
Multumesc frumos!
@dragos1985: Salut,
Parcarea este 20 leva pe zi, intr-una din parcarile amenajate. Chiar la intrarea in statiune era si o parcare cu 12 leva pe zi, dar mi s-a parut mult de mers pe jos.
In Nisipuri hotelurile sunt foarte apropiate unul de celalalt iar locuri de parcare neoficiale nu prea sunt. Ca si la noi, parcarea in zone nepermise se face pe barba ta. Si da, se ridica.
Noi personal am lasat masina cam 40 de minute in strada, pana am facut check-in si am descarcat bagajele, dupa care am mutat masina in parcare. Nu ni s-a ridicat.
Am incercat negociere, dar a fost ferm respinsa. Am primit bon pentru plata parcarii.
Dar da, in Nisipuri, spre deosebire de Sunny Beach, de exemplu, parcarea nu este neaparat inclusa si nu e nici ieftina.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2017 Sejur — scris în 18.04.17 de GeluBv din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Dezamagitor — scris în 29.08.16 de garo din CONSTANTA - nu recomandă
- Jul.2016 Metropol - o locaţie mai selectă a lanţului Grifid — scris în 06.08.16 de Adelina R din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Frumos dar merge doar o data — scris în 02.11.16 de riana784 din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2014 Grifid Metropol, un hotel excelent! — scris în 12.06.15 de edge din SLATINA [OT] - RECOMANDĂ
- May.2014 Super hotel!!! — scris în 07.05.14 de florinenea din IASI - RECOMANDĂ
- May.2014 Servicii de 2 stele — scris în 06.05.14 de Nevergother din BUCURESTI - nu recomandă