GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Printr-o extraordinar de fericită întâmplare, am ajuns să ne petrecem vacanţa la mare la acest hotel, pe nedrept denigrat (după umila mea părere, formată în timpul sejurului de aici) de către o mică parte dintre foştii săi clienţi.
Introducerea fiind deja făcută (v. link), să încerc să descriu mult prea scurtul nostru sejur...
Drumul: Bucureşti - Ruse - Şumen - Varna - Zlatni Piasaţi. Cam 4 ore, cu o mică întârziere prin Ruse pentru că nu găseam viniete săptămânale (în vamă nu aveau deloc, adică de niciun fel, ghereta era închisă). Taxa pod: vreo 27 de lei, vinietele le-am plătit cu cardul (20 de BGN). Trafic destul de redus, fără prea mulţi nebuni; starea drumurilor - bună.
Hotelul: Cu condiţia să priveşti înainte de plecare pe o hartă, este nu doar uşor de găsit, ci printre cele mai uşor de accesat hoteluri din acea staţiune întortocheată şi plină de sensuri unice, străduţe superînguste pline de lume, dughene şi alte obstacole, unde n-ai voie să opreşti aiurea nici măcar pentru 2 minute... M-a mai ajutat puţin şi scurta mea vizită din iunie la orientarea mai uşoară în spaţiu. Spre deosebire de ţările civilizate, la ei mai greu găseşti o hartă a staţiunii (în versiune tipărită, vreau să spun); dar nu e imposibil. Eu am primit una (care avea şi Sf. Constantin şi Elena) de la supermarketurile Aldo.
Revin: hotelul este construit relativ recent (2001), a fost deţinut iniţial de către concernul RIU, preluat apoi de cei de la Grifid Hotels. Pe (unele) hărţi îl veţi găsi sub vechea denumire - RIU Arabella! Are 7 etaje locuibile, iar într-una dintre aripile laterale, la etajul 8, există o sală de fitness unde mai sunt şi ceva jocuri (darts electronic, fotbal de masă, "air hockey" şi biliard (toate astea sunt pe bani, mai puţin partea de fitness propriu-zisă unde sunt câteva aparate pentru toate grupele de muşchi, 2 biciclete, o bandă de alergat...)
Recepţia: primul loc de care se loveşte orice turist care intră pe 'poarta' oricarui hotel din lume. Aici este găzduită în holul de intrare deosebit de generos şi interesant amenajat, cu două acvarii mari (cu câteva exemplare superbe de cichlasoma), dar şi cu două perdele de apă pe unul dintre pereţi (spre intrarea în restaurantul principal). Front desk-ul propriu-zis este în dreapta intrării şi are permanent acolo două fete drăguţe (la propriu şi la figurat), excelente vorbitoare de engleză, germană (cred că şi ceva rusă, da' n-am verificat). Lucru extrem de rar din câte am văzut pe la ei, până acum, cel puţin. În continuarea acestuia este un birou de schimb valutar (rată de schimb relativ slabă 1 EUR = 1,83 BGN). În apropiere este "biroul" persoanei cam pompos denumită (cred eu) "public relations manger". Aceasta se ocupă cam cu orice doreşte muşchiuleţul clientului, dar nu ţine de competenţa 'front desk' sau de personal. Rezervările la restaurantele à la carte, de exemplu, aici se pot face.
Buuun. Intru eu în minunea asta de lobby şi mă îndrept timid spre una dintre fete: "Bună ziua (încep io în bulgăreasca mea 'de baltă') aveam rezervări la... da' ne-au spus că se-nchide... şi... " "Spune-i măi odată numele! " mă repede iubi, să n-o mai dau atâta după corcoduş, că nici cu vocabularul nu stau prea bine. OK; îi spun. "O clipă" răspunde recepţionera, se uită prin calculator şi imediat îmi confirmă: "Aveţi rezervată o cameră dublă, UAI, cu pat suplimentar pentru fetiţă, bla-bla-bla... " şi tot aşa până ne-a spus tot ce am fi avut nevoie să ştim, din fir în păr. M-a mai întrebat şi dacă voi rămâne cu maşina la ei în parcare sau nu (mi-a oferit şi o soluţie alternativă, dar am preferat să merg unde deja mă gândisem de acasă cu maşinuţa, şi n-a fost rău!), ne-a pus brăţările, ne-a oferit un bell-boy să ne ajute la bagaje şi loc pentru ele în camera de depozitare, până la primirea cheii/cartelă şi a intrării efective în 'porţie'. Am uitat să mai povestesc şi cea mai plăcută fază petrecută imediat ce am poposit la recepţie: un chelner a venit către noi cu câte o cupă de şampanie iar pentru fată, cu una de juice (de portocale, cred) ! din păcate, cum n-am avut curaj să ies cu maşina din parcare băut, am refuzat. Din simpatie, cred, fetele au făcut la fel... Dar gestul contează, nu?!?
Am achitat costul sejurului [aici voi explica şi rostul asteriscului din caseta tehnică: preţul a fost pentru rezervarea făcută la Grifid Astoria Beach, mai sus pomenită! la acesta, se mai poate adăuga suma de 42 EUR cât am dat pt. parcare timp de 7 zile], am plecat apoi să duc maşina la parcare (în spatele hotelului Admiral), iar când m-am întors, am mers prima dată la snack-bar să mâncăm ceva, că eram cam flămânzi. Abia apoi am îndrăznit să ne ridicăm bagajele şi să ajungem la...
Camera: foarte mare; are două paturi unite, în care pot dormi lejer 3 persoane fără să se atingă una de alta. Mai există şi o canapea extensibilă (care era gata pregătită pentru a o primi pe copila noastră). În hol este un şifonier cu 3 uşi în care au încăput lejer toate hainele (şi mai era loc! deşi fetele îşi luaseră destule lucruşoare - deh! ca fetele)... Două oglinzi mari pe perete, un suport pentru bagaje, un birou cu minibar incorporat, o masă rotundă (gheridon), un fotoliu şi două noptiere completau mobilierul. Tapiţeria asortată cu draperiile (acelaşi model de decoraţiune şi culoare!), mocheta o idee cam uzată prin locurile unde erau picioarele mobilierului (semn că acesta se mai mută din când în când din loc - pentru curăţenie am bănuit eu). Ei, cu toată această mobilă, era încă suficient loc rămas prin cameră astfel încât să nu te ciocneşti unul cu altul, nici să faci vânătăi pe picioare lovindu-te de diverse "chestii"... Balconul mare, prevăzut "din fabrică" şi cu un uscător de rufe, unde ne încăpeau prosoapele şi costumele de baie pentru tustrei. Mai avea o măsuţă (tot gheridon) şi 2 fotolii de plastic, excelente pentru stat şi privit marea ce se zărea foarte frumos nu foarte departe.
Baia: mare şi asta, nu meschină precum în foarte multe locuri despre care am citit pe aici. Da' când spun mare, chiar e mare. Aş fi putut merge pe bicicletă înauntru! (bine, nu să fac vreo cursă de viteză, da' loc aveam!) Baia era cu cadă (mare), iar în dreptul duşului avea un semiperete de sticlă pentru a proteja de stropi lavoarul şi podeaua.
Activităţi: sub acest titlu generic vreau să grupez şi piscina, şi animaţia, şi celelalte activităţi ce se desfăşurau acolo afară (sau la adăpost, în caz de vreme nefavorabilă). Să încep cu piscina: de fapt sunt 3 - 2 afară, una mai mare, împărţită în trei zone (după adâncimi, una delimitată clar, pentru pitici, care are şi un minitobogan cu apă) şi având pe o latură şi un jacuzzi, chiar în faţa hotelului, iar alta mai micuţă pe una dintre laturile laterale (unde se află şi snack-bar-ul), dar şi una interioară, încălzită de care am profitat şi noi de câteva ori (am avut vreo 2 zile mai nefericite pentru a sta la plajă afară).
Echipa de animaţie, condusă de Ivo şi din care mai făceau parte Michelle şi Buba, Pavel şi încă vreo patru-cinci tineri aveau sarcina să te facă să te simţi bine, începând cu ora 10 dimineaţa şi terminând pe la 21:30 seara... Programul activităţilor era afişat cu o săptămână înainte, orarul era foarte strict respectat, iar 'temele' erau dintre cele mai variate: plimbări cu bicicleta prin staţiune, polo pe apă (în piscina mare), volei, tenis cu piciorul, ping-pong, darts, bocia (pétanque), tir cu puşca sau pistolul cu aer comprimat, lecţii de salsa... Aveau şi cu piticii program, dar pe ăsta nu l-am cunoscut, că a noastră depăşise vârsta la care i s-ar mai fi potrivit. Din câte am văzut, făceau acolo (au o căsuţă dedicată doar lor) diverse chestii gen pictură pe faţă, desene şi colorare pe foi, decupaje, ornamente, păpuşi din baloane... Am pozat panoul cu programul, veţi vedea acolo tot ce era oferit în săptămâna cât am fost noi acolo. Seara, de la ora 21, în barul de la subsol, era câte un spectacol ce ţinea câte 40 de minute (aproximativ), susţinut tot de către cei din echipa de animaţie.
Restaurantele: cel principal, foarte spaţios, dispune şi de o terasă spre piscina mare. (erau afişe prin care se sugera că nu e permis accesul în ţinută de plajă!) Mesele aranjate foarte bine, nu te înghesuiai nici pe lângă platourile unde se putea lua mâncarea, nici nu te ciocneai de cei de la masa alăturată... Muzică ambientală la un volum discret, permanent. Aer condiţionat (într-o singură zi am simţit miros de mâncare, dar atunci felul principal era peşte prăjit... iar mirosul nu era deranjant, doar sesizabil). Personalul mişuna într-una şi pe la mese, să debaraseze, şi pe la platouri, să completeze ce se termina, şi prin sală să menţină curăţenia, atunci când era cazul.
Snak-bar-ul de lângă mica piscină era doar pe terasă, cu mese şi scaune... de terasă (metalice, dar confortabile). Meniu de dimineaţă a la carte, la prânz (după-masa) gustări calde şi reci, fructe, prăjituri. Aceeaşi grijă din partea personalului.
Restaurantul Horo (m-a amuzat numele, mai lipsea un R la sfârşit... dar nu! nu era nici pe departe de speriat!) este partea 'interioară' a snack-bar-ului mai sus descris şi este restaurantul cu specific bulgăresc.
Lângă restaurantul principal, mai avem restaurantul asiatic şi cel cu specific italian. La astea trei, intrând în contact direct şi cu ospătarii, nu am decât cuvinte de laudă la adresa lor (şi a şefilor de sală, care supravegheau permanent tot ce mişca prin localul fiecăruia), atât pentru felul cum s-au purtat cu noi, cât şi pentru modul cum erau în stare să se descurce fluent în câte două, trei limbi de circulaţie internaţională. Meniurile erau de asemeni scrise în 4 limbi (bulgară, engleză, franceză şi germană), cu explicaţii detaliate despre fiecare fel de mâncare (doar poză n-aveau!).
Mâncarea: la AI era tip bufet cu autoservire; dimineaţa erau legume, fructe, salate, ouă (pregătite în vreo 7 feluri), cremvurşti, salamuri, brânzeturi, caşcaval, miere, dulceţuri... ooofff... chiar nu am destulă memorie să pot înşira ce bunătăţi erau acolo. Plus delicioasele chifle şi croasante calde! Până şi pâinea era de vreo 5-6 feluri (poate şi mai multe!)
La prânz... mai rău! doar la capitolul supe erau mai puţin diversificaţi (dar despre asta, ştiam dinainte că nu este domeniul lor de excelenţă). Dar ce mi-a plăcut că nu a lipsit în nicio zi supa rece 'tarator', numai bună de răcorit după o dimineaţă la soare. Apoi cărnuri, şi gătite, şi prăjite. De la diverse animale (pui, porc, vită, miel, iepure)... Legume, la fel. Salate. Paste. Orez. Peşte (dar nu în fiecare zi). Compoturi, fructe, prăjituri.
Seara, cam la fel cu ce era la prânz, doar că erau alte feluri de mâncare.
Sosuri, condimente, alte 'adjuvante' alimentare, la discreţie şi de bună calitate.
"Chapeau"! ce mai... Gătită bine, cu gust.
Meniuri pentru vegetarieni, dar şi dietetice. (la cerere, chiar şi pentru bebei!)
Pentru mâncărurile de la restaurantele cu specific, aş acorda notele cam aşa: 10 la cel bulgăresc, 9,50 la cel asiatic şi cam 8 la cel italian. Subliniez că din punct de vedere calitativ, mâncarea era bine făcută, doar că... nu după reţeta corectă la cel cu nota mai mică. (pentru asta am dat şi mai puţine puncte şi la notele hotelului, la masă şi mâncare).
Baruri: ... ei, aici o să las pe alţii să vorbească; eu am fost doar la cel de la subsol unde am luat mai mult cocteiluri non-alcoolice (nefiind deloc amator de tării, nici autohtone, nici de import. De asta nu am vorbit nici despre ceea ce se servea la masă, ca băuturi. Noi luam câte un suc-două şi gata.
Dar atmosfera era şi aici plăcută, barmanii mi-au făcut şi ei impresie bună.
Le clou: adică mai pre româneşte, cireaşa de pe tort: cina festivă oferită în ziua de miercuri de către conducerea şi personalul hotelului onoratei clientele.
Atunci chiar ne-au alintat!!! Fructe de mare, decor de vis, aranjamente deosebite, speech-uri de mulţumire din partea lor, prezentarea personalului... Dar şi... ce credeţi că a fost surpriza serii??? vă mai amintiţi de "Ospătarii dansatori de la Piatra Mare"? Ei, aici ospătarii chiar au avut program de dans pentru noi!!! las pozele să vorbească în locul meu. Ar fi bine să faceţi clic pe linkul prin care să le vedeţi pe toate!
Mulţumesc pentru răbdarea unora de a fi citit până aici şi le urez o vacanţă plăcută tuturor celor ce vor mai merge acolo. Şi nu în ultimul rând, mulţumesc pe această cale conducerii şi personalului acestui hotel unde m-am simţit într-adevăr OASPETE!!! (apropo de categoriile propuse de un alt coleg AFA). :)
PS sigur am uitat ceva de spus... mai trageţi-mă de limbă, cei care doriţi alte detalii!
PS2: plaja e unul dintre marile defecte ale staţiunii (în sensul că niciun hotel, nu doar acesta, nu dispune de plajă proprie), deci chiar regret că practic scad astfel valoarea locaţiei, dar nu pot da notă mai mare pentru mare şi plajă, atât timp cât nu dispun de o plajă a lor, iar preţurile la umbrele şi şezlonguri sunt între 3 şi 7 BGN pe zi...
Trimis de Dragoș_MD in 12.09.10 17:53:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.28353711 N, 28.04194400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Tare fain review, am simtit bucuria unei vacante reusite "prinsa" intr-un mod inspirat in setul de impresii.
--
Apropo de
”m-am simţit într-adevăr OASPETE!!! (apropo de categoriile propuse de un alt coleg AFA)
- te rog scrie-mi (pe privat, sa nu incarcam topicul aici) despre ce propunere e vorba, imi pare ca mi-a scapat.
WM, ba îmi permit să răspund aici, pentru că mie chiar mi-a plăcut. dar ramolit cum sunt... am uitat cine şi unde a scris-o; oricum, a fost în ultimele trei-patru zile.
ideea era cam aşa: cei care se cazează într-o oarecare locaţie se împart (mai bine spus, sunt împărţiţi de către personalul locaţiei) în două categorii:
- turiştii (cei care trebuie să plătească din greu pentru nişte servicii de tot rahatul);
- oaspeţii (adică aceia ce se vor simţi acolo ca în sânul familiei).
fain, nu?
(parcă era vorba despre un review de pe litoralul nostru, da' nu bag mâna în foc).
Ma bucur ca v-a placut. Este un hotel care-mi este drag si de unde am numai amintiri frumoase.
Am votat cu drag!
@Dragos
E din review-ul lui bubumaia, Anca hotel, Eforie Nord
Ce sa spun, m-as duce si eu acolo chiar acum! (Desi l-am vazut pe afara altadata.)
Daca mai citesc cateva rewiew-uri din astea parca mi se subtiaza aversiunea fata de bulgari. Ai descris foarte frumos, n-ai uitat nimic cred, am trecut la favorite, ca poate intr-un week-end ne face cu ochiul.
saru' mana TORA. de uitat, sigur am uitat multe (de pilda faptul ca la restaurante, seara, pentru barbati era obligatorie purtarea de pantaloni lungi, sau faptul ca in holul de la intrare mai era un magazin deschis non-stop cu diverse bauturi, dulciuri, produse de igiena personala, ziare, tigari etc. sau ca in zona holului si a teraselor era disponibil internet WiFi gratuit, sau ca tot in hol era o sala cu calculatoare legate la net prin cablu UTP, cu plata, pentru cei care ar fi avut nevoie de o legatura mai sigura/protejata sau/si care nu venisera cu un laptop dupa ei, sau... sigur ar mai fi!)
si inca ceva: nu trebuie sa treci cu vederea faptul ca dintre cei putini care nu s-au simtit bine in acest hotel (sau in Bolero ori Astoria Beach ale acestui lant hotelier, ori in diverse altele), sunt destui care au argumente destul de solide. asadar, in locul tau, as analiza de 2 ori oportunitatea unui sejur in Bulgaria. recomand sa incepi poate cu un week-end prelungit, ceva gen 3-max. 4 zile, la un hotel bun. si nu neaparat UAI! dar care sa aibe personal despre care sa fie cat mai putine plangeri. nu trebuie sa nu tii cont de faptul ca mie mi-e mult mai usor sa imi petrec vacanta printre ei, intelegandu-le foarte bine limba. (si vorbind-o chiar, la nevoie. si... anevoie!)
Cat te costa parcarea si sezlongurile pentru 3 pers. pe un sejur de 7 zile?
şezlongurile sunt gratis la piscine, iar la plajă erau între 3 şi 7 BGN bucata (în funcţie de distanţa faţă de centrul staţiunii a plajei). eu am folosit cu succes salteluţele pneumatice din dotare. hotelul oferea o reducere de 33% la plaja din dreptul lor, pentru 2 şezlonguri, o umbrelă şi saltele. adică 18 leva, în loc de 27, pe zi.
parcarea la ei ar fi fost 10 EUR pe zi. eu am dus maşina în alt loc pe care-l ştiam, încăpător, supravegheat, pentru 12 BGN pe zi. am dat deci, pentru parcare doar, 84 de leve. lucru ce a fost prevăzut în bugetul vacanţei încă de la plecare, deci nu m-a afectat negativ.
PS dacă nu cer prea mult, se poate melodia asta: http://www.youtube.com/watch? v=Toak2_V9loM&feature=related? E un remix după o foarte frumoasă melodie mai veche a lor, pe care am ascultat-o la încheierea spectacolului dedicat muzicii din Balcani, din seara dinaintea plecării... Cuvintele sunt foarte frumoase...
... bun venit în oraşul nostru, bun venit în Bulgaria!
Primeşte în această zi frumoasă un trandafir bulgăresc de la mine!
Fie ca el să-ţi povestească prin glasul său parfumat
Despre Balcani, despre mare, despre noi toţi.
Am citit cu placere acest review... si mi-am revazut o mini vacanta la Arabella... unde "Aş reveni chiar acum!!!
Super review! Esti cumva de la oficiul de promovare a litoralului bulgaresc? As vrea sa vad ceva scris cu atata drag despre un hotel de la noi.
@marutz, nu-s de la niciun o(ri)ficiu...
Îmi place doar să încerc a reda ceea ce simt eu în locurile pe unde mă poartă paşii, fie în vacanţă, fie în plimbare, fie chiar şi în interes de serviciu.
Despre hoteluri de la noi, n-am putut să scriu cu acelaşi drag, nebeneficiind din păcate nici pe departe de condiţii nu similare, dar nici măcar de ceva tentative... În schimb, au fost cazuri de pensiuni care au depăşit aşteptările. Ba chiar şi un camping!
Sper ca nu te-ai suparat pt gluma. Recunosc, sunt putin invidioasa pt felul in care reusesti sa descrii locuri si senzatii.
Cat despre turismului de la noi: suntem salvati! avem frunzulita! )
nu mă supăr io doar pt. atât... şiii... eu cred că scrii la fel de bine ca mine despre locurile văzute.
cât despre frunza turismului nostru... nu acoperă nici măcar fundu' doamnei ministru, dară-mi-te găurile din drumuri şi din calitatea serviciilor şi a infrastructurii...
salut, foarte folositoare comentariile dvs, am totusi o intrebare... unde ati parcat masina?
Am scris chiar la începutul impresiilor: în spatele Hotelului Admiral (aflat chiar lângă plajă, mai sus de turnul Eifel şi roata mare) - e acolo o parcare publică MARE, cu plată, supravegheată, unde am găsit mereu loc. De la parcarea aia, pe jos, până la hotel erau cam 10 minute de mers agale. Acum, dacă stai mai mult de 7 zile se spune că ar fi gratis parcarea chiar şi în cea a hotelului şi atunci nu mai contează.
sunt cca. 100 de trepte de la hotel la plaja? NU este si un drum... normal?
Hai fericire!
@Mate, este şi un drum 'normal', că doar n-am urcat cu maşina pe scări, dar este ceva mai ocolit/lung decât varianta pe la acea scară. Şi nu e adevărat că are 100 de trepte - are înălţimea cam a două etaje normale de bloc, hai trei, da' nici vorbă de 100 de trepte! (dacă socotim o treaptă standard cam de 18 cm, asta ar face cam 18 m diferenţă de nivel, adică aproximativ 6 etaje +! mai mult decât exagerat!!!)
Cand se face rezervarea prin booking.com, cate persoane se declara pentru 2 adulti plus 2 copii? Stiu ca intrebarea suna aiurea, insa eu am scris acolo 4 si mi-au trimis mail sa modific, pt ca nu e ok. Am modificat, am pus 2 persoane, si acum stau cu inima stransa, sper sa aiba copiii loc. Eu am specificat undeva acolo ca sunt si 2 copii. Voi cum ati procedat?
In formularele booking.com, in functie de tipul camerei alese, se poat selecta 1-2... 4 adulti si 1 sau 2 copii (sau chiar mai multi).
La hotelurile din majoritatea destinatiilor, intr-o camera dubla se accepta maximum un copil (sub 14 ani, daca e mai mare in general e considerat adult, chiar daca poate sa mai beneficieze de ceva reducere pana la 16/18 ani).
Eu am ales la acest hotel 2 adulti + 1 copil de 11 ani (ca intreaba si varsta!). Si chiar asa am mers.
Au fost si cazuri (vezi Grecia) unde am fost cu 2 copii si asa am selectat/scris si acolo, dar era vorba de un apartament!
In concluzie: daca ai ales camera dubla standard, s-ar putea sa ai probleme la sosire. Dar, dupa ce ai mailul de confrmare a rezervarii de la booking.com, vei avea si datele de contact de la hotel (telefon si email) si sfatul meu este sa iei imediat legatura cu ei, direct, si sa stabilesti care este cea mai buna varianta in cazul vostru. In cel mai rau caz, anulezi rezervarea actuala si faci alta, conform indicatiilor lor. Anularea e gratuita, daca e facuta din timp. Am aplicat strategia asta cand am fost la Rogachevo si a functionat perfect.
Dragos, imi poti spune si mie daca e un numar limitat de zile in care iti poti face rezervari la restaurantele "a la carte"? Ma refer un restaurant sau 2 pe sejur, la alegere... sau ceva de genul asta...
Ai dreptul la o rezervare (gratuită!) la fiecare dintre ele, într-un sejur. (deci, cu totul, poţi lua cina de trei ori în alt restaurant şi cu alt specific decât ceea ce se serveşte în sala principală de mese).
Cel puţin, aşa mi-au explicat mie anul trecut. Şi chiar nu m-a deranjat, dimpotrivă, am găsit asta ca pe un lucru firesc.
Îţi doresc o vacanţă cât mai plăcută la ei, dacă deja ai rezervare.
Multumesc mult! Am rezervare in perioada 18-25 iunie... Sper sa fie ok... Tot ce ai postat tu pe aici imi e de mare folos!
Am revenit din sejurul meu de la Grifid Arabella si sunt super incantata! Vroiam sa iti spun ca acum animatorul sef e Pavel (un baiat de nota 20) si in rest mai sunt Mery, Michelle, Petya si Vlado.
Iti multumesc mult Dragos pt tot ce ai scris aici, mi-a fost de mare folos!
@anna_ankutza: poate odata gasesti un pic de timp sa-ti postezi propriile impresii (ca review distinct - vezi likul imediat dedesubt) - ai avea astfel ocazia sa ajuti, la randul tau, pe altii
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Grifid Arabella - un concediu foarte reușit — scris în 23.08.23 de dyna21 din BISTRITA [BN] - RECOMANDĂ
- Aug.2021 O dezamăgire care m-a determinat sa scot Bulgaria de pe lista de vacanțe — scris în 10.08.21 de ionel123 din IAşI - nu recomandă
- Aug.2020 [...] de 4* UAI — scris în 23.08.20 de stoidan din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2020 Un concediu placut, tinand cont de pandemie — scris în 30.07.20 de arin din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Merita incercat — scris în 09.05.20 de Ghost30 din BACăU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Excelent !!! — scris în 13.09.18 de Elsa76 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Hotel de3 stele la pret de 4 stele — scris în 29.08.18 de Martinica din BUCUREşTI - nu recomandă