GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Crucile Greciei - Locuri de pomenire
Imediat dupa ce am intrat in Grecia, sotul meu (care conducea), mi-a atras atentia la niste casute in miniatura de la marginea drumului. Erau de toate culorile, mai mici, mai mari, sustinute de o mica coloana, cu ferastruici, acoperisuri rotunjite, colorate in albastru, rosu, asemeni unei bisericute. Nu stiam ce sunt si fiind in mers, nu le-am putut poza. Doream tare mult sa ajungem la destinatie din acest motiv nu am oprit. Dupa ce am vazut mai multe, ne-am edificat: sunt locuri unde au avut loc accidente. la noi in tara, in aceste locuri se pun cruci, dar aici se pun aceste casute - bisericute, iar inauntru am vazut ulterior si rame foto cu chipul persoanei decedate. Ne- a impresionat foarte mult, erau foarte dragute si foarte multe. Mai apoi, dupa salonic, inainte de intrarea pe brate, am vazut pe marginea drumului si un centru unde se vindeau aceste mici locuri de pomenire.
Cand am fost in anul urmator, se lucra la autostrada si nu am mai vazut aceste locuri, ori au fost desfiintate, ori nu se vedeau de parapeti.
Trimis de biancuta in 22.01.10 11:45:18
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (biancuta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Subiect interesant, dar in opinia mea mai potrivit pentru un ecou decat pentru un review de sine statator. Drept urmare, nu cred ca se califica pentru participarea in concurs. PMA retrase.
Am observat si eu acele mici bisericute, dar nu cred ca sunt menite a marca locurile in care au avut loc accidente, pentru ca, pe de o parte, sunt prea multe, iar pe de alta parte sunt amplasate chiar si in statiuni, in locuri in care este greu de crezut ca ar fi putut avea loc accidente atat de grave.
Eu stiam ca aceste bisericute isi au corespondentul la noi in troitele care se gasesc in satele romanesti. Exista multe troite care nu marcheaza accidente, ci sunt ridicate de sateni pur si simplu ca omagiu crestin.
Poate e adevarat ce spui tu, dar si bisericuta din poza atasata are inauntru inramata poza unei persoane si daca-mi amintesc bine, o candela. Am mai vazut vreo doua pe drum de care ne-am apropiat si am vazut fotografii. Cine stie? Oricum, pe autostrada am vazut foarte multe, chiar la intrarea in Grecia erau doua una langa alta si aveau scris si numele persoanelor, iar crucile obisnuite pe care care le avem noi nu le-am vazut nicaieri, cu toate ca sunt convinsa ca pe autostrada au fost multe accidente.
in insule sunt folosite ca un fel de indicatoare de drum se aprind lumanari in ele si sunt folosite drept repere !
Probabil ca bisericutele respective au mai multe roluri, atat de a marca locurile accidentelor, daca spui ca ai vazut fotografii ale persoanelor, cat si ca indicatoare sau ca un corespondent al troitelor noastre.
Da, probabil. In drumul nostru spre Edessa din Kalambaka ( nu pe ruta prin Riviera Olimpului), am vazut altele de marime mult mai mare, de inaltimea unui om, dar acelea sunt altare amenajate, din caramida, foarte dragute.
Noua ne-a spus ghidul in autocar ca aceste bisericute sunt in memoria persoanelor decedate in accidente de circulatie, ca nu au nici o legatura cu troitele noastre.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2021 Restaurantul Porto Spilia, Spartochori, Insula Meganisi, cu caracatiță foarte bine făcută — scris în 06.12.21 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Ce sa mananci in Grecia... — scris în 18.03.16 de Tomi si Lili din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Cel mai frumos apus — scris în 15.09.10 de ionescunic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2010 Calendar Ellada — scris în 02.01.11 de Ellada_sagapo din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2009 Deliciul dintr-o farfurie... — scris în 15.01.10 de ileanaxperta* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2009 10 lucruri de stiut — scris în 26.02.10 de almona din ILFOV - RECOMANDĂ
- Jun.2009 Seara greceasca - ritm si pasiune — scris în 10.02.10 de almona din ILFOV - RECOMANDĂ